Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 1177/2011

referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 69 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali și ale art. 57 alin. (4) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001

prezumat în vigoare

Data actului
15 septembrie 2011
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 787 din 7 noiembrie 2011
Citează
3 acte
Structură
2 articole · 10.309 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 2

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 69 din Legea nr. 393/2004

privind Statutul aleșilor locali și ale

art. 57 alin. (4) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001 , excepție ridicată de Ion Dragomir în Dosarul nr. 791/109/2010 al Tribunalului Argeș - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 4.706D/2010.

La apelul nominal răspunde secretarul comunei Lerești, Ileana Soceanu, pentru Consiliul Local al Comunei Lerești, cu împuternicire la dosar, lipsă fiind autorul excepției de neconstituționalitate, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul împuternicitului Consiliului Local al Comunei Lerești, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate, deoarece se invocă probleme de interpretare și aplicare a textului de lege criticat, iar nu de constituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 20 septembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 791/109/2010, Tribunalul Argeș - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate prevederilor

art. 69 din Legea nr. 393/2004

privind Statutul aleșilor locali și ale

art. 57 alin. (4) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001 . Excepția a fost ridicată de Ion Dragomir în cadrul soluționării unei cauze de contencios administrativ, având ca obiect anulare act administrativ.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că, prin modul în care a fost emisă Hotărârea nr. 1/2010 a Consiliului Local Lerești, i-au fost încălcate "mai multe drepturi constituționale: libertatea conștiinței, libertatea de exprimare și dreptul la alegerea unei ocupații conforme cu statutul de ales local, corelat cu dreptul la măsuri de protecție socială".

Tribunalul Argeș - Secția civilă consideră că dispozițiile

art. 57 alin. (4) din Legea nr. 215/2001

sunt neconstituționale, "încălcându-se libertatea conștiinței, libertatea de exprimare, dar și principiul egalității în drepturi". Astfel, la

art. 69 din Legea nr. 393/2004

sunt enumerate motivele care duc la eliberarea din funcție a unui ales local. Or,

art. 57 alin. (4) din Legea nr. 215/2001

se referă la schimbarea din funcție, fără a se arăta vreunul din motivele ce pot determina această măsură. Astfel, este evident că numirea și schimbarea din funcție a viceprimarului au la bază criterii politice, iar nu profesionale. Se apreciază că, lăsând puterii discreționare a consiliului local schimbarea din funcție a viceprimarului, se încalcă egalitatea în drepturi a cetățenilor, instanța neputând verifica temeinicia hotărârii, raportat la normele de drept aplicabile.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile de lege criticate privind sancțiunile aplicabile viceprimarului pentru abateri grave și repetate, săvârșite în exercitarea mandatului, precum și schimbarea din funcție a viceprimarului nu contravin prevederilor constituționale referitoare la libertatea conștiinței și libertatea de exprimare. Libertatea conștiinței este o libertate esențială; ea comandă existența și conținutul altor libertăți, precum libertatea cuvântului, libertatea asocierii, pentru că aceste libertăți sunt mijloace de exprimare a gândurilor și opiniilor. Art. 29 din Constituție dă dreptul fiecărei persoane de a avea o concepție proprie despre lumea înconjurătoare. În plus, prin dispozițiile de lege criticate nu se aduce atingere libertății de exprimare, care reprezintă posibilitatea omului de a-și exprima prin viu grai, prin scris, imagini, sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public gândurile și opiniile. Este evident așadar că normele criticate, prin conținutul reglementării lor, nu interferează sub niciun aspect cu conținutul celor două libertăți fundamentale.

Cât privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor de lege criticate raportată la art. 41 din Constituție, consideră că aceasta nu poate fi reținută, deoarece aceste dispoziții de lege nu reprezintă o îngrădire a dreptului la muncă sau a libertății alegerii locului de muncă și nu sunt contrare regulilor constituționale privind dreptul la măsuri de protecție socială.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 69 din Legea nr. 393/2004

privind Statutul aleșilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 7 octombrie 2004, precum și ale

art. 57 alin. (4) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007.

Textele de lege criticate au în prezent următorul conținut:

-

Articolul 69

din Legea nr. 393/2004 : "(1) Pentru abateri grave și repetate, săvârșite în exercitarea mandatului de viceprimar, de președinte sau de vicepreședinte al consiliului județean, persoanelor în cauza li se pot aplica următoarele sancțiuni:

a) mustrare;

b) avertisment;

c) diminuarea indemnizației cu 5-10% pe timp de 1-3 luni;

d) eliberarea din funcție.

(2) Sancțiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și b) se aplică, prin hotărâre a consiliului, la propunerea motivată a primarului, respectiv a președintelui consiliului județean. În cazul președintelui consiliului județean, propunerea trebuie făcută de cel puțin o treime din numărul consilierilor în funcție și va fi temeinic motivată. Motivele care justifică propunerea de sancționare vor fi aduse la cunoștința consilierilor cu cel puțin 5 zile înaintea ședinței.

(3) În cazul sancțiunilor prevăzute la alin. (1) lit. a) și b), hotărârea se adoptă cu votul deschis al majorității consilierilor în funcție, iar în cazul sancțiunilor prevăzute la lit. c) și d), cu votul secret a cel puțin două treimi din numărul consilierilor în funcție.

(4) Aplicarea sancțiunilor prevăzute la alin. (1) lit. c) și d) poate fi făcută numai dacă se face dovada că viceprimarul, președintele sau vicepreședintele consiliului județean a încălcat Constituția, celelalte legi ale țării sau a prejudiciat interesele țării, ale unității administrativ-teritoriale sau ale locuitorilor din unitatea administrativ-teritorială respectivă.

(5) La eliberarea din funcție se aplică în mod corespunzător prevederile

Legii nr. 215/2001 , cu modificările și completările ulterioare.";

-

Articolul 57

alin. (4) din Legea nr. 215/2001 : "Schimbarea din funcție a viceprimarului se poate face de consiliul local, prin hotărâre adoptată cu votul majorității consilierilor în funcție, la propunerea primarului sau a unei treimi din numărul consilierilor locali în funcție."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autorul excepției de neconstituționalitate critică modul în care a fost emisă Hotărârea nr. 1/2010 a Consiliului Local Lerești, prin care susține că i-au fost încălcate "mai multe drepturi constituționale: libertatea conștiinței, libertatea de exprimare și dreptul la alegerea unei ocupații conforme cu statutul de ales local, corelat cu dreptul la măsuri de protecție socială".

Or, Curtea constată că, potrivit

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, "sesizările trebuie făcute în formă scrisă și motivate".

Prin urmare, simpla enumerare a unor drepturi fundamentale prevăzute în Constituție, pe de o parte, și criticarea modului în care a fost emisă o hotărâre a unui consiliu local, pe de altă parte, conduc la inadmisibilitatea excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 69 din Legea nr. 393/2004

privind Statutul aleșilor locali și ale

art. 57 alin. (4) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001 , excepție ridicată de Ion Dragomir în Dosarul nr. 791/109/2010 al Tribunalului Argeș - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 15 septembrie 2011.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean
__________

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.