Decizia nr. 1205/2011
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale și ale art. 111 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 2
- Legea nr. 76/2002 16 ianuarie 2002 (prevederi anume) privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă
- Legea nr. 241/2005 15 iulie 2005 (prevederi anume) pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 6 din Legea nr. 241/2005
pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale și ale
art. 111 din Legea nr. 76/2002
privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, excepție ridicată de Ion Florin Tănase în Dosarul nr. 896/216/2010 al Judecătoriei Curtea de Argeș. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 4.095D/2010.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 30 septembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 896/216/2010, Judecătoria Curtea de Argeș a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 6 din Legea nr. 241/2005
pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale și
art. 111 din Legea nr. 76/2002
privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, excepție ridicată de Ion Florin Tănase într-un proces penal.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că legiuitorul nu ține cont de realitățile societății românești și de dinamismul economiei de piață, deoarece nu face, deși ar trebui, nicio diferență între fapta comisă de o persoană fizică și o societate comercială, ceea ce duce la încălcarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituție și a art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Totodată se susține că dispozițiile criticate contravin și prevederilor art. 44 din Legea fundamentală.
Judecătoria Curtea de Argeș apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului arată că dispozițiile de lege criticate nu sunt de natură să îngrădească dreptul părților interesate de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor și intereselor legitime și de a beneficia de toate garanțiile procesuale menite să le asigure dreptul la un proces echitabil și la soluționarea acestuia într-un termen rezonabil. De asemenea, nu poate fi reținută nici critica potrivit căreia dispozițiile criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 44.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile
art. 6 din Legea nr. 241/2005
pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, și ale
art. 111 din Legea nr. 76/2002
privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 103 din 6 februarie 2002, cu următorul conținut:
-
Articolul 6
din Legea nr. 241/2005 : "Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 3 ani sau cu amendă reținerea și nevărsarea, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă.";
-
Articolul 111
din Legea nr. 76/2002 : "Încălcarea de către angajator a obligațiilor prevăzute la art. 26 alin. (1) și la art. 27, constând în sustragerea de la obligația privind plata contribuțiilor la bugetul asigurărilor pentru șomaj, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 1 an sau cu amendă."
În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții, autorul excepției invocă prevederile constituționale ale art. 21 alin. (3) referitor la accesul liber la justiție și ale art. 44 alin. (2) referitor la dreptul de proprietate privată. De asemenea, sunt invocate și prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile de lege criticate reglementează ca infracțiune reținerea și nevărsarea, cu intenție, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă, precum și sustragerea de la obligația privind plata contribuțiilor la bugetul asigurărilor pentru șomaj.
Critica potrivit căreia legiuitorul nu face nicio diferență între fapta comisă de o persoană fizică și cea comisă de o persoană juridică, conducând astfel la încălcarea art. 21 alin. (3) din Constituție, nu se susține, cele două dispoziții de lege criticate incriminând două infracțiuni distincte între care nu pot exista similitudini. Astfel, reținerea și nevărsarea, cu intenție, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă constituie, în aprecierea legiuitorului, o faptă mult mai gravă decât simpla sustragere de la obligația privind plata contribuțiilor la bugetul asigurărilor pentru șomaj. Aceasta deoarece, în ipoteza prevăzută de dispozițiile
art. 6 din Legea nr. 241/2005 , sumele reprezentând contribuțiile angajaților au fost deja reținute, neexistând nicio rațiune care să justifice folosirea de către angajator a acestora. Fapta are drept consecință nu numai lipsirea bugetului de sumele datorate de angajați, ci și îmbogățirea fără justă cauză a angajatorului care s-a folosit astfel de sumele de bani reținute.
În ceea ce privește incriminarea ca infracțiune a unei fapte, Curtea, în jurisprudența sa, a statuat că dispozițiile legale incriminatoare constituie o expresie a prevederilor art. 23 alin. (12) din Constituție, potrivit cărora "Nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii", precum și a celor ale art. 73 alin. (3) lit. h), care reglementează competența legiuitorului de a reglementa infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora. În temeiul dispozițiilor constituționale menționate, legiuitorul este liber să aprecieze atât pericolul social în funcție de care urmează să stabilească natura juridică a faptei incriminate, cât și condițiile răspunderii juridice pentru acea faptă. Nu se aduce atingere prin aceasta principiului egalității în drepturi, care, așa cum a statuat în mod constant Curtea Constituțională în jurisprudența sa, nu are semnificația uniformității, reglementarea unui regim sancționator în funcție de comportamentul făptuitorului fiind expresia acestui principiu constituțional, care impune ca la aceleași situații juridice să se aplice același regim, iar la situații juridice diferite tratamentul juridic să fie diferit.
În ceea ce privește critica referitoare la încălcarea dreptului de proprietate, Curtea constată că nici aceasta nu poate fi reținută. Astfel, plata unor impozite sau contribuții prevăzute de lege nu reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate, ci o îndatorire a cetățeanului, care, potrivit art. 56 din Legea fundamentală, este obligat să contribuie, prin impozite și taxe, la cheltuielile publice.
În final, Curtea reține că stabilirea și aprecierea împrejurărilor și a motivelor care au determinat neîndeplinirea ori au împiedicat îndeplinirea obligațiilor legale, invocate de autorul excepției, și care, eventual, ar putea înlătura răspunderea penală, nu reprezintă probleme de constituționalitate, ci probleme de fapt ce intră în competența exclusivă a instanței judecătorești.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 6 din Legea nr. 241/2005
pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale și ale
art. 111 din Legea nr. 76/2002
privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, excepție ridicată de Ion Florin Tănase în Dosarul nr. 896/216/2010 al Judecătoriei Curtea de Argeș.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 20 septembrie 2011.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Daniela Ramona Marițiu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.