Decizia nr. 1100/2011
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 320 alin. 3 din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent-șef
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 320 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Asociația 21 Decembrie 1989 din București în Dosarul nr. 5.547/2/2009 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală și care formează obiectul Dosarului nr. 3.324D/2010.
La apelul nominal se prezintă partea Școala Națională de Studii Politice și Administrative, prin avocat Ana-Maria Gușanu, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului părții prezente, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, întrucât prevederile legale referitoare la contestația în anulare nu creează un cadru echitabil pentru toate părțile implicate în proces.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 1 iulie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 5.547/2/2009, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 320 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
Excepția a fost ridicată de Asociația 21 Decembrie 1989 din București într-o cauză având ca obiect recursul declarat împotriva Deciziei nr. 37/R din 12 ianuarie 2010 a Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că soluționarea contestației în anulare fără posibilitatea exercitării unui control judiciar încalcă dreptul la un recurs efectiv prevăzut de art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dar contravine și prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituție, potrivit cărora părțile au dreptul la un proces echitabil.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât soluția legislativă reglementată de prevederile legale criticate vine să confirme judecarea acestei căi extraordinare de atac după regulile procedurale aplicabile instanței a cărei hotărâre se atacă, inclusiv sub aspectul exercitării controlului judiciar, prin căile de atac. De asemenea, în cadrul procedurii extraordinare a contestației în anulare, ca și în cazul fazelor obișnuite ale procesului, părțile beneficiază de toate garanțiile unui proces echitabil.
În conformitate cu dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 320 alin. 3 din Codul de procedură civilă, care au următorul conținut: "Hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată."
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 20 - Tratatele internaționale privind drepturile omului și art. 21 - Accesul liber la justiție. De asemenea, sunt considerate a fi încălcate și prevederile art. 6 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că asupra constituționalității dispozițiilor criticate s-a mai pronunțat, de exemplu prin
Decizia nr. 118 din 3 februarie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 13 martie 2009. Cu acel prilej, Curtea a reținut că "în cadrul contestației în anulare nu se examinează temeinicia susținerilor părților cu privire la drepturile lor subiective deduse judecății, calea extraordinară de atac neavând caracter devolutiv, ci doar se verifică dacă judecata a avut loc cu respectarea normelor procedurale privind competența și a celor referitoare la citarea părților - în cazul contestației în anulare obișnuite -, precum și dacă judecata recursului este rezultatul unei greșeli materiale sau dacă instanța de recurs a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de casare - în cazul contestației în anulare speciale. Din dispozițiile art. 317 alin. 1 din Codul de procedură civilă rezultă că, pentru admisibilitatea contestației în anulare, una dintre condițiile care se cer a fi îndeplinite este aceea ca hotărârea atacată, pronunțată în primă instanță, apel, recurs, revizuire, contestație în anulare, să fie irevocabilă. Judecarea contestației în anulare se face după regulile de la instanța a cărei hotărâre se atacă, iar în caz de admitere hotărârea se va anula și se va proceda la rejudecarea cauzei, după caz, de către instanța care a admis contestația în anulare ori de către instanța sau organul cu activitate jurisdicțională competente. Așa fiind, soluția legislativă reglementată de prevederile art. 320 alin. 3 din Codul de procedură civilă, potrivit căreia hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată, vine să confirme judecarea acestei căi extraordinare de atac după regulile procedurale aplicabile instanței a cărei hotărâre se atacă, inclusiv sub aspectul exercitării căilor de atac.
De altfel, așa cum a statuat Curtea Constituțională în jurisprudența sa constantă, potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (2) și art. 129 din Constituție, stabilirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești este de competența exclusivă a legiuitorului. Sub acest aspect, principiul liberului acces la justiție presupune posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a le utiliza în formele și în modalitățile instituite de lege."
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în aceste decizii își păstrează valabilitatea și în cauza de față.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 320 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Asociația 21 Decembrie 1989 din București în Dosarul nr. 5.547/2/2009 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 8 septembrie 2011.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent-șef, Mihaela Senia Costinescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.