Decizia nr. 1188/2011
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 266-287^18 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- OUG nr. 34/2006 19 aprilie 2006 (prevederi anume) privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucr…
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent-șef
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 266-287^18 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006
privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, excepție ridicată de Societatea Comercială "Protector Internațional Security Corporation" - S.R.L. din Petroșani în Dosarul nr. 815/57/2010 al Curții de Apel Alba Iulia - Secția de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului nr. 3.623D/2010.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 28 iulie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 815/57/2010, Curtea de Apel Alba Iulia - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 266-287^18 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006
privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii.
Excepția a fost ridicată de Societatea Comercială "Protector Internațional Security Corporation" - S.R.L. din Petroșani într-o cauză având ca obiect soluționarea plângerii formulate împotriva deciziei emise de Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, în esență, autorul acesteia susține că prin articolele criticate s-a instituit o procedură specială de contestare a actelor de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, derogatorie de la procedura de drept comun. Cum legea de aprobare a
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006
nu este o lege organică, iar prin lege ordinară nu poate fi reglementat contenciosul administrativ, reiese că dispozițiile criticate sunt neconstituționale.
Curtea de Apel Alba Iulia - Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale, deoarece actul normativ, fiind adoptat în temeiul și cu respectarea dispozițiilor art. 115 alin. (4) din Legea fundamentală, poate dispune într-un domeniu rezervat legii organice, iar opțiunea pentru una dintre cele două posibilități - calea administrativ-jurisdicțională, în condițiile ordonanței de urgență criticate, sau calea justiției, în condițiile
Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , plasează persoanele vătămate în situații juridice diferite.
În conformitate cu dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului a transmis punctul său de vedere cu Adresa nr. 8.679 din 3 septembrie 2010, înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 13.011 din 6 septembrie 2010, apreciind că stabilirea procedurii de soluționare a plângerii formulate împotriva deciziei pronunțate de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, potrivit dispozițiilor art. 304^1 din Codul de procedură civilă, reprezintă expresia aplicării prevederilor constituționale invocate de autorul excepției.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile
art. 266-287^18 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006
privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 15 mai 2006. Dispozițiile reglementează procedura de soluționare a contestațiilor în fața Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) - Statul român, art. 21 - Accesul liber la justiție, art. 52 - Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 53 - Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 73 - Categorii de legi, art. 76 - Adoptarea legilor și a hotărârilor și art. 115 alin. (1)-(4) - Delegarea legislativă.
Ulterior sesizării Curții, prevederi cuprinse în
art. 266-287^18 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006
au fost modificate, completate și abrogate prin articolul unic pct. 30-44 din
privind aprobarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 76/2010
pentru modificarea și completarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006
privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 898 din 31 decembrie 2010.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, asupra constituționalității dispozițiilor criticate, sub aspectul criticilor de neconstituționalitate extrinsecă, s-a pronunțat în mai multe rânduri, de exemplu prin
Decizia nr. 690 din 11 septembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 1 octombrie 2007, prin
Decizia nr. 887 din 16 octombrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 16 noiembrie 2007, sau prin
Decizia nr. 1.098 din 15 octombrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 791 din 26 noiembrie 2008. Cu acele prilejuri s-a reținut netemeinicia criticilor invocate, iar rațiunile care au stat la baza adoptării soluției anterioare își păstrează valabilitatea și în prezent, astfel încât aceasta se impune a fi menținută.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 266-287^18 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006
privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, excepție ridicată de Societatea Comercială "Protector Internațional Security Corporation" - S.R.L. din Petroșani în Dosarul nr. 815/57/2010 al Curții de Apel Alba Iulia - Secția de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 20 septembrie 2011.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent-șef, Mihaela Senia Costinescu ___________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.