Decizia nr. 1172/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 93 alin. (4) și

art. 94 alin. (1) din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, excepție ridicată de Yousaf Kasif în Dosarul nr. 3.894/4/2009 al Judecătoriei Sectorului 4 București și care formează obiectul Dosarului nr. 4.385D/2010 al Curții Constituționale.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Oficiul Român pentru Imigrări a transmis la dosar note scrise prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, apreciind că nu se impune reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 13 noiembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 3.894/4/2009, Judecătoria Sectorului 4 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 93 alin. (4) și

art. 94 alin. (1) din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, excepție ridicată de Yousaf Kasif într-o cauză având ca obiect soluționarea plângerii formulate de acesta împotriva hotărârii Oficiului Român pentru Imigrări de respingere a cererii de acces la o nouă procedură de azil.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată că dreptul la un proces echitabil impune posibilitatea efectivă și reală de exercitare a dreptului de acces la justiție și de participare directă la propriul proces, cu exercitarea drepturilor procesuale, inclusiv a dreptului la apărare, or, termenul de 30 de zile în care instanța trebuie să soluționeze plângerea împotriva hotărârii privind accesul la o nouă procedură de azil este prea scurt, iar soluționarea plângerii are loc fără audierea străinului și fără citarea părților.

Judecătoria Sectorului 4 București consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, precizând că textele de lege criticate nu statuează cu privire la reținerea străinilor în scopul returnării, ci reglementează o altă instituție juridică, iar soluționarea cererii fără citarea părților nu constituie o critică ce poate fi adusă

art. 94 din Legea nr. 122/2006 , întrucât se referă strict la soluționarea cererii de acordare a permisiunii, nu la soluționarea plângerii împotriva hotărârii.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise transmise la dosarul cauzei, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 93 alin. (4) și

art. 94 alin. (1) din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, care au următorul conținut:

- Art. 93 alin. (4): "(4) În cazul depunerii plângerii, străinul poate cere să i se acorde permisiunea de a rămâne pe teritoriul României. Cererea de acordare a permisiunii de a rămâne pe teritoriul statului român se soluționează în regim de urgență de către instanța de judecată competentă, care se va pronunța în camera de consiliu, fără citarea părților, printr-o încheiere irevocabilă.";

- Art. 94 alin. (1): "(1) Instanța soluționează plângerea, fără audierea străinului, în termen de 30 de zile, și pronunță o hotărâre motivată, prin care:

a) respinge plângerea; sau

b) admite plângerea, acordă accesul la o nouă procedură de azil și dispune ca structura competentă a Oficiului Român pentru Imigrări care a emis hotărârea să analizeze cererea în procedură ordinară."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, textele de lege criticate contravin dispozițiilor art. 21 - Accesul liber la justiție și ale art. 24 - Dreptul la apărare din Constituție, precum și celor ale art. 6 - Dreptul la un proces echitabil și ale art. 13 - Dreptul la un recurs efectiv din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, raportate la art. 2 - Dreptul la viață și art. 3 - Interzicerea torturii din aceeași convenție și la art. 1 - Garanții procedurale în cazul expulzărilor de străini din Protocolul nr. 7 la convenția menționată.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că a mai exercitat controlul de constituționalitate a textelor de lege criticate în cauza de față, prin prisma unor critici de neconstituționalitate similare și prin raportare la aceleași texte constituționale și convenționale. Astfel, prin

Decizia nr. 1.069 din 20 noiembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 12 decembrie 2007, Curtea a constatat că sunt neîntemeiate criticile de neconstituționalitate referitoare la contradicția cu prevederile constituționale și convenționale ce consacră dreptul de acces la instanță și dreptul la un proces echitabil, în condițiile în care solicitantul dreptului de acces la o nouă procedură de azil beneficiază, în această etapă judiciară, de exercitarea neîngrădită a tuturor garanțiilor specifice unui proces echitabil, printre acestea numărându-se, de exemplu, dreptul de a fi asistat de un apărător și de un interpret.

Totodată, Curtea a reținut că textele de lege criticate vizează procedura specială de soluționare a cererii de acordare a accesului la o nouă procedură de azil, etapă în care nu se mai justifică parcurgerea acelorași pași procedurali ca în procedura inițială de soluționare a cererii de acordare a azilului. Astfel, soluționarea plângerii împotriva hotărârii de respingere ca inadmisibilă a cererii de acordare a accesului la o nouă procedură de azil este analizată fără a mai fi necesară audierea străinului, dat fiind faptul că hotărârea atacată a fost respinsă pe motive de inadmisibilitate, deci instanța de judecată va analiza rațiunile ce au întemeiat această soluție și care țin de neîndeplinirea corespunzătoare a condițiilor prevăzute de art. 88 din lege. Mai mult, faptul că instanța soluționează această plângere în termen de 30 de zile exprimă condiția celerității în cadrul exercitării căii de atac specifice acestei proceduri.

În plus, Curtea reține, în ceea ce privește dispozițiile

art. 93 alin. (4) din Legea nr. 122/2006 , că reprezintă dispoziții edictate în favoarea străinului, care poate să își continue șederea pe teritoriul statului român până la soluționarea plângerii împotriva respingerii ca inadmisibile a cererii de acordare a accesului la o nouă procedură de azil, astfel încât, în ipoteza admiterii plângerii, acesta să aibă posibilitatea să întreprindă demersurile necesare obținerii unei forme de protecție din partea statului român. De asemenea, textul de lege menționat are ca finalitate și buna administrare a justiției, fără să nesocotească, însă, dispozițiile constituționale și convenționale invocate de autorul excepției.

Întrucât în cauza de față nu au apărut elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței amintite, își mențin valabilitatea considerentele și soluția pronunțată prin decizia citată.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii:

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 93 alin. (4) și

art. 94 alin. (1) din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, excepție ridicată de Yousaf Kasif în Dosarul nr. 3.894/4/2009 al Judecătoriei Sectorului 4 București.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 15 septembrie 2011.