Decizia nr. 1173/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, excepție ridicată de Yang Kaiqiang în Dosarul nr. 9.617/4/2009 al Judecătoriei Sectorului 4 București, care formează obiectul Dosarului nr. 4.454D/2010 al Curții Constituționale.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă domnul Ioan Budura, interpret autorizat de limba chineză.

Președintele dispune a se face apelul și în dosarele nr. 4.455D/2010 și nr. 4.588D/2010, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a acelorași prevederi legale, ridicată de Chen Jianping și Habourchid Rodin în dosarele nr. 17.391/4/2009 și, respectiv, nr. 3.754/4/2010 ale Judecătoriei Sectorului 4 București.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent învederează Curții că, în toate aceste dosare, partea Oficiul Român pentru Imigrări a transmis note scrise în sensul respingerii excepției de neconstituționalitate.

Curtea, din oficiu, văzând identitatea de obiect a cauzelor menționate, pune în discuție problema conexării lor.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu propunerea de conexare.

Curtea, în temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea dosarelor nr. 4.455D/2010 și nr. 4.588D/2010 la Dosarul nr. 4.454D/2010, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, invocând jurisprudența Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

Prin încheierile din 10 septembrie 2010 și 22 octombrie 2010, pronunțate în dosarele nr. 9.617/4/2009, nr. 17.391/4/2009 și nr. 3.754/4/2010, Judecătoria Sectorului 4 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, excepție ridicată de Yang Kaiqiang, Chen Jianping și, respectiv, de Habourchid Rodin în cauze având ca obiect soluționarea plângerilor introduse împotriva unor hotărâri ale Oficiului Român pentru Imigrări de respingere a cererilor formulate de autorii excepției în vederea recunoașterii statutului de refugiat sau acordării protecției subsidiare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile textului criticat sunt lipsite de precizie și claritate, neîndeplinind criteriul de calitate prevăzut de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale în înțelesul dat de practica jurisprudențială a Curții Europene a Drepturilor Omului, întrucât nu menționează explicit motivul protejării vieții de familie ca motiv de acordare a protecției subsidiare, iar noțiunile de "tratamente sau pedepse inumane sau degradante" sunt prea vagi și imprecise.

Judecătoria Sectorului 4 București apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, textul de lege criticat fiind în deplină concordanță cu dispozițiile constituționale și convenționale invocate.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise transmise la dosar, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, care au următorul conținut:

- Art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2: "Protecția subsidiară:

(1) Protecția subsidiară se poate acorda cetățeanului străin sau apatridului care nu îndeplinește condițiile pentru recunoașterea statutului de refugiat și cu privire la care există motive temeinice să se creadă că, în cazul returnării în țara de origine, respectiv în țara în care își avea reședința obișnuită, va fi expus unui risc serios, în sensul prevederilor alin. (2), și care nu poate sau, datorită acestui risc, nu dorește protecția acelei țări.

(2) Prin risc serios, în sensul alin. (1), se înțelege: [...]

2. tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante; [...]"

În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, textul de lege criticat contravine dispozițiilor art. 22 alin. (3) din Constituție și celor ale art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ambele referitoare la interzicerea torturii, a pedepselor și a tratamentelor inumane sau degradante, precum și dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea fundamentală și celor ale art. 8 din aceeași Convenție, referitoare la dreptul la viață intimă, familială și privată.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că prevederile

art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006

au mai fost supuse controlului de constituționalitate, prin raportare la aceleași dispoziții constituționale și convenționale și prin prisma unor critici similare. Astfel, de exemplu, prin

Decizia nr. 1.178 din 30 septembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 745 din 8 noiembrie 2010, Curtea a reținut că textul de lege criticat se constituie într-o formă suplimentară de protecție, instituită în favoarea acelor străini care nu îndeplinesc condițiile pentru recunoașterea statutului de refugiat, fiind o modalitate de concretizare a rigorilor impuse de necesitatea respectării de către statul român a principiului fundamental referitor la interzicerea torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.

De asemenea, Curtea a constatat că prevederile legale ce formează obiect al excepției de neconstituționalitate oferă suficiente repere și elemente pentru ca persoana căreia acestea i se adresează să înțeleagă condițiile în funcție de care i se poate acorda forma solicitată de protecție, iar determinarea circumstanțelor specifice fiecărei situații în parte, a riscurilor la care ar fi expusă o persoană în cazul returnării sale în țara de origine, precum și aplicarea sau interpretarea textului de lege criticat sunt atribute ce revin organelor administrative competente în această materie sau, după caz, ale instanței de judecată.

Totodată, în jurisprudența sa constantă, Curtea a statuat că dispozițiile

art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006

sunt în deplină concordanță și cu prevederile din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale care garantează dreptul la viață intimă, familială și privată și a precizat, totodată, că revine instanței învestite cu soluționarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate să stabilească dacă valoarea protejată de dispozițiile constituționale și convenționale amintite poate fi considerată, în circumstanțele concrete ale speței, motiv de acordare a formei de protecție solicitate. În acest sens sunt, de exemplu,

Decizia nr. 1.504 din 18 noiembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 25 ianuarie 2011, sau

Decizia nr. 423 din 15 aprilie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 21 mai 2010.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea acestei jurisprudențe, considerentele și soluția deciziilor menționate își mențin valabilitatea și în cauza de față.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 26 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, excepție ridicată de Yang Kaiqiang, Chen Jianping și Habourchid Rodin în dosarele nr. 9.617/4/2009, nr. 17.391/4/2009 și, respectiv, nr. 3.754/4/2010 ale Judecătoriei Sectorului 4 București.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 15 septembrie 2011.