Decizia nr. 841/2011
privind retragerea, la cerere, a autorizației de funcționare a Societății Comerciale PROFINS BROKER DE ASIGURARE - S.R.L.
prezumat în vigoare
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, cu sediul în municipiul București, str. Amiral Constantin Bălescu nr. 18, sectorul 1, București, cod de înregistrare fiscală 14045240/01.07.2001, reprezentată legal prin președinte, în temeiul art. 4 alin. (19), precum și al
art. 39 alin. (5) din Legea nr. 32/2000
privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare,
în baza Hotărârii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, conform
art. 4 alin. (22) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare, consemnată în procesul-verbal al ședinței din data de 18 octombrie 2011, în cadrul căreia au fost analizate rezultatele controlului efectuat la Societatea Comercială PROFINS BROKER DE ASIGURARE - S.R.L., cu sediul în municipiul București, str. Matei Voievod nr. 123, bl. O2, sc. A, ap. 25, sectorul 2, înmatriculată la oficiul registrului comerțului cu numărul de ordine J40/4659/12.03.2008, codul fiscal 23488580/13.03.2008, înregistrată în Registrul brokerilor de asigurare cu nr. RBK-530 din 29 octombrie 2008, reprezentată legal de doamna Jitaru Ioana, în calitate de administrator,
a constatat următoarele:
1. Societatea, la data efectuării controlului, nu are conducător executiv.
2. Societatea a reziliat contractele de intermediere încheiate cu societățile de asigurare și nu are datorii către societățile de asigurare.
3. Societatea a reziliat contractele cu colaboratorii/asistenți în brokeraj, aceștia fiind radiați din Jurnalul asistenților în brokeraj deschis la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.
4. Societatea nu are documente cu regim special nerestituite către societățile de asigurare.
5. Societatea nu are datorii către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor în contul taxei de funcționare.
Față de motivele arătate, în scopul apărării drepturilor asiguraților și al promovării stabilității activității de asigurare în România,
Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor decide:
Articolul 1
În conformitate cu prevederile art. 5 lit. g) și
art. 35 alin. (7) lit. e) din Legea nr. 32/2000
privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare, se retrage, la cerere, autorizația de funcționare a Societății Comerciale PROFINS BROKER DE ASIGURARE - S.R.L., cu sediul în municipiul București, str. Matei Voievod nr. 123, bl. O2, sc. A, ap. 25, sectorul 2, înmatriculată la oficiul registrului comerțului cu numărul de ordine J40/4659/12.03.2008, codul fiscal 23488580/13.03.2008, înregistrată în Registrul brokerilor de asigurare cu nr. RBK-530 din 29 octombrie 2008, reprezentată legal de doamna Jitaru Ioana, în calitate de administrator.
Articolul 2
După data retragerii autorizației, brokerului de asigurare i se interzic desfășurarea activităților de negociere și încheiere de noi contracte pentru persoane fizice sau juridice, acordarea de asistență pe durata derulării contractelor în curs ori în legătură cu regularizarea daunelor, precum și desfășurarea oricăror operațiuni specifice brokerilor de asigurare, astfel cum sunt definite în
Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 3
Societatea Comercială PROFINS BROKER DE ASIGURARE - S.R.L. are obligația să își notifice clienții în vederea efectuării plății ratelor scadente la contractele în curs de derulare direct la asigurători, rămânând direct răspunzătoare pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contracte, anterior comunicării prezentei decizii.
Articolul 4
Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform prevederilor
art. 9 din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare.
Președintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Constantin Buzoianu București, 21 noiembrie 2011. Nr. 841.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.