Decizia nr. 1166/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 62 alin. (5), art. 77 alin. (3) lit. a) și art. 82 alin. (3) lit. c) pct. (i) din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Hong Qing în Dosarul nr. 362/2/2010 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, conexat de această instanță la Dosarul său nr. 361/2/2010, și care formează obiectul Dosarului nr. 3.912D/2010 al Curții Constituționale.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă domnul Ioan Budura, interpret autorizat de limba chineză.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, apreciind că textele de lege criticate îndeplinesc criteriile de calitate impuse de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și nu contravin dispozițiilor constituționale care garantează dreptul la un proces echitabil.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 9 iunie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 361/2/2010, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 62 alin. (5), art. 77 alin. (3) lit. a) și art. 82 alin. (3) lit. c) pct. (i) din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Hong Qing într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații formulate împotriva unei decizii de returnare de pe teritoriul României.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile de lege criticate sunt lipsite de precizie și claritate pentru situații similare cu cea a autorului excepției, întrucât legea nu cuprinde precizări cu privire la emiterea unei decizii de returnare împotriva străinilor cu drept de ședere pentru reîntregirea familiei în concordanță cu situația sponsorului. În aceste condiții, autorul excepției arată că a fost posibil să i se emită o decizie de returnare pentru motivul că sponsorului (soția sa) i s-a revocat dreptul de ședere anterior expirării termenului de contestație și soluționării irevocabile, de către instanța competentă, a litigiului cu privire la legalitatea deciziei de revocare a dreptului de ședere al soției sale.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât textele criticate nu încalcă dreptul la un proces echitabil, reclamantul având în egală măsură dreptul de a contesta în justiție propria decizie de returnare.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate sunt constituționale. Observă că autorul excepției este nemulțumit de modul în care Oficiul Român pentru Imigrări a făcut aplicarea normelor legale criticate, ceea ce excedează competenței Curții Constituționale întrucât ar presupune o imixtiune în activitatea autorităților publice, de natură să aducă atingere principiului constituțional al separației puterilor în stat.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 62 alin. (5), art. 77 alin. (3) lit. a) și art. 82 alin. (3) lit. c) pct. (i) din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008.

Ulterior sesizării Curții Constituționale, dispozițiile art. 82 alin. (3) lit. c) au fost abrogate expres prin

art. I din Legea nr. 157/2011

pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 533 din 28 iulie 2011. Din lecturarea actului normativ modificator se observă însă că dispozițiile pct. (i) al art. 82 alin. (3) lit. c), criticat în prezenta cauză, au fost incluse, prin art. I pct. 115 din legea menționată, în cuprinsul art. 82 alin. (3) lit. b) pct. (iii) din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 , singura diferența constând în lungimea intervalului de timp în care străinul trebuie să părăsească țara, acesta scurtându-se de la 90 de zile la 30 de zile. În aceste condiții, obiect al excepției îl reprezintă dispozițiile art. 82 alin. (3) lit. b) pct. (iii), alături de prevederile art. 62 alin. (5) și art. 77 alin. (3) lit. a), asupra cărora legiuitorul nu a intervenit prin

Legea nr. 157/2011 . Textele de lege criticate au în prezent următorul conținut:

- Art. 62 alin. (5): "(5) Dreptul de ședere temporară se prelungește individual, pentru fiecare membru de familie pe aceeași perioadă pentru care i s-a acordat dreptul de ședere sponsorului. Soțului/soției și membrilor de familie ai unui cetățean român sau ai sponsorului titular al unui drept de ședere permanentă li se poate prelungi dreptul de ședere temporară pentru perioade de până la 5 ani.";

- Art. 77 alin. (3) lit. a): "(3) Oficiul Român pentru Imigrări revocă, prin decizie motivată, dreptul de ședere temporară atunci când:

a) în urma verificărilor efectuate de Oficiul Român pentru Imigrări sau a sesizărilor primite de la alte autorități competente, potrivit legii, se constată că străinul nu mai îndeplinește condițiile pe baza cărora i-a fost prelungit dreptul de ședere ori nu mai respectă scopul pentru care i-a fost acordat acest drept;".

- Art. 82 alin. (3) lit. b) pct. (iii): "(3) Decizia de returnare dă posibilitatea străinului să părăsească țara neînsoțit, astfel: (...)

b) în termen de 30 de zile, pentru: (...)

(iii) străinul căruia i-a fost anulat sau revocat dreptul de ședere temporară pentru desfășurarea de activități comerciale ori i-a fost refuzată prelungirea acestui drept, precum și membrii de familie ai acestuia care au beneficiat de un drept de ședere pentru reîntregirea familiei."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Constituție și celor ale art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacră dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că autorul excepției de neconstituționalitate este, în realitate, nemulțumit de modalitatea de aplicare a legii în situația sa particulară, arătând în acest sens că i s-a emis o decizie de returnare - bazată pe faptul că sponsorului său i-a fost revocat dreptul de ședere -, anterior expirării termenului în care soția sa, în calitate de sponsor al acestuia, putea să conteste propria decizie de returnare, și înainte ca instanța să soluționeze irevocabil eventuala contestație. Or, aceasta reprezintă o problemă de fapt, instanța învestită cu soluționarea litigiului fiind competentă să aprecieze cu privire la modalitatea în care Oficiul Român pentru Imigrări a respectat succesiunea logică a desfășurării în timp a etapelor administrative, mai exact, dacă a emis în mod prematur decizia de returnare în ceea ce îl privește pe autorul excepției. O asemenea situație vizează, așadar, legalitatea deciziei de returnare ca act administrativ, în cauză nefiind pusă în mod real în discuție constituționalitatea textelor de lege criticate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 62 alin. (5), art. 77 alin. (3) lit. a) și art. 82 alin. (3) lit. b) pct. (iii) din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Hong Qing în Dosarul nr. 362/2/2010 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 15 septembrie 2011.