Decizia nr. 1331/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 91^3 alin. 1 și alin. 2 teza întâi din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Alexandru Mândruț în Dosarul nr. 14.125/3/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 4.687D/2010.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudența în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 11 noiembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 14.125/3/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 91^3 alin. 1 și alin. 2 teza întâi din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Alexandru Mândruț într-un dosar având ca obiect soluționarea unui recurs formulat împotriva unei decizii penale în care au fost avute în vedere probe obținute în condițiile art. 91^1-91^6 din Codul de procedură penală.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că, deoarece procurorul certifică pentru autenticitate procesul-verbal, se naște o probă deosebit de puternică în sprijinul acuzării. Preconstituirea acesteia este însă viciată de împrejurarea că autentificarea este atributul unui organ necompetent, procurorul, grație funcției pe care o deține, fiind doar posesorul unei expertize judiciare, dar nu și tehnice. Mai mult, în cazul în care nu se procedează la înlocuirea informatică a numărului real al postului telefonic, procurorul nu are expertiza de a stabili identitatea dintre voce și persoană. Apreciază că procurorul uzează în mod abuziv de această posibilitate, deoarece nu este motivat (nefiind obligat) să procedeze la acele minime verificări specifice expertizelor de specialitate, altele decât cele juridice, pentru a stabili adevărul și a realiza identitatea dintre realitate și valoarea informativă a procesului-verbal certificat pentru autenticitate.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 91^3 alin. 1 și alin. 2 teza întâi din Codul de procedură penală - Certificarea înregistrărilor, care au următorul conținut:

"Convorbirile sau comunicările interceptate și înregistrate care privesc fapta ce formează obiectul cercetării sau contribuie la identificarea ori localizarea participanților sunt redate integral într-un proces-verbal de procuror sau de lucrătorul din cadrul poliției judiciare delegat de procuror, în care se menționează autorizația dată pentru efectuarea acestora, numărul ori numerele posturilor telefonice sau alte date de identificare a legăturilor între care s-au purtat convorbirile ori comunicările, numele persoanelor care le-au purtat, dacă sunt cunoscute, data și ora fiecărei convorbiri ori comunicări în parte și numărul de ordine al suportului pe care se face imprimarea.

Procesul-verbal este certificat pentru autenticitate de către procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală în cauză. [...]"

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 11 referitoare la Dreptul internațional și dreptul intern, art. 15 alin. (1) referitoare la universalitatea legii, art. 16 alin. (1) și (2) referitoare la egalitatea în drepturi, art. 20 referitoare la Tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 referitoare la Accesul liber la justiție, art. 23 alin. (1) referitoare la libertatea individuală, art. 26 referitoare la Viața intimă familială și privată, art. 28 referitoare la Secretul corespondenței, art. 124 referitoare la Înfăptuirea justiției, precum și dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la Dreptul la un proces echitabil și ale art. 7 și 8 din Declarația Universală a Drepturilor Omului referitoare la egalitatea oamenilor în fața legii și la dreptul efectiv al acestora de a se adresa instanțelor judecătorești.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prin dispozițiile legale criticate procurorul a fost împuternicit a certifica pentru autenticitate procesele-verbale care conțin convorbirile sau comunicările interceptate și înregistrate, cu respectarea procedurilor legale, și care privesc fapta ce formează obiectul cercetării sau care contribuie la identificarea ori localizarea participanților. În acel proces-verbal se mai menționează autorizația dată pentru efectuarea interceptărilor, numărul ori numerele posturilor telefonice sau alte date de identificarea a legăturilor între care s-au purtat comunicările ori convorbirile, numele persoanelor care le-au purtat, dacă sunt cunoscute, data și ora fiecărei convorbiri și numărul de ordine al suportului pe care se face imprimarea.

Prin urmare, aceste norme privite alături de celelalte dispoziții referitoare la întreaga secțiune V^1 din Codul de procedură penală - Interceptările și înregistrările audio sau video - conțin suficiente garanții, prin reglementarea în detaliu a justificării emiterii autorizației, a condițiilor și a modalităților de efectuare a înregistrărilor, a consemnării și certificării autenticității convorbirilor înregistrate, a redării integrale a acestora și, nu în ultimul rând, a posibilității ca mijloacele de probă prevăzute în această secțiune să poată fi supuse expertizei la cererea procurorului, a părților sau din oficiu.

Totodată, Curtea mai constată că nu poate fi primită nici susținerea potrivit căreia dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 26 și 28, deoarece înseși textele invocate oferă legiuitorului libertatea unei astfel de reglementări, viața intimă familială și privată ori secretul corespondenței nefiind drepturi absolute, ci susceptibile de anumite restrângeri, justificate la rândul lor de necesitatea instrucției penale. Astfel, societățile democratice sunt amenințate de un fenomen infracțional din ce în ce mai complex, motiv pentru care statele trebuie să fie capabile de a combate în mod eficace asemenea amenințări și de a supraveghea elementele subversive ce acționează pe teritoriul lor. Așa fiind, asemenea dispoziții legislative devin necesare într-o societate democratică, în vederea asigurării securității naționale, apărării ordinii publice ori prevenirii săvârșirii de infracțiuni.

Totodată, anumite aspecte invocate într-o cauză ori alta referitoare la modul de aplicare a dispozițiilor legale criticate nu constituie o problemă de constituționalitate, sens în care nu se poate admite însă ideea înfrângerii prezumției de constituționalitate ca urmare a aplicării unor dispoziții legale în contradicție cu legea ori cu principiile fundamentale.

În plus, textele criticate nu încalcă nici dreptul la un proces echitabil ori egalitatea în drepturi a cetățenilor, deoarece se aplică fără nicio discriminare tuturor persoanelor aflate în situații juridice identice, acestea având posibilitatea de a contesta în fața unui judecător autenticitatea înregistrărilor. Semnificația autentificării oferite de procuror constă în aceea de a certifica identitatea conținutului suportului pe care s-a făcut înregistrarea cu a procesului-verbal de transcriere, iar eventualele nemulțumiri ale părților interesate privind identitatea persoanelor între care s-au purtat convorbirile telefonice sau a vocii putându-se rezolva prin efectuarea unor expertize de specialitate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91^3 alin. 1 și alin. 2 teza întâi din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Alexandru Mândruț în Dosarul nr. 14.125/3/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 11 octombrie 2011.