Decizia nr. 1404/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 140 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Cristi-Adrian Popescu în Dosarul nr. 4.508/85/2010 al Tribunalului Sibiu - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 4.244D/2010.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că la dosarul cauzei autorul excepției a depus un înscris prin care învederează Curții Constituționale că renunță la judecarea excepției de neconstituționalitate ridicate.

Reprezentantul Ministerului Public arată că nu este posibilă renunțarea la soluționarea excepției de neconstituționalitate, odată ce aceasta a fost invocată.

Curtea, deliberând, respinge cererea de renunțare formulată, în temeiul dispozițiilor

art. 55 din Legea nr. 47/1992 , potrivit cărora "Curtea Constituțională, legal sesizată, procedează la examinarea constituționalității, nefiind aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă referitoare la suspendarea, întreruperea sau stingerea procesului [...]". Excepția de neconstituționalitate este o excepție de ordine publică, iar soluționarea acesteia este de interes general. Prin urmare, excepția de neconstituționalitate nu rămâne la dispoziția părții care a invocat-o, cu consecința că aceasta nu poate renunța la soluționarea excepției.

Cauza este în stare de judecată.

Președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, invocând, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Decizia penală nr. 338 din 13 octombrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 4.508/85/2010, Tribunalul Sibiu - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 140 alin. 2 din Codul de procedură penală.

Excepția a fost ridicată de Cristi-Adrian Popescu cu ocazia soluționării recursului împotriva unei încheieri de menținere a măsurii arestării preventive în faza de judecată.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile art. 140 alin. 2 din Codul de procedură penală încalcă dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, precum și dreptul persoanei arestate sau deținute de a fi judecată într-un termen rezonabil ori de a fi pusă în libertate, în așteptarea procesului, întrucât permit ca inculpatul să petreacă o perioadă îndelungată de timp în stare de arest preventiv în cursul judecății.

Tribunalul Sibiu - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile de lege criticate nu aduc nicio atingere dispozițiilor din Constituție invocate de autorul excepției.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 140 alin. 2 din Codul de procedură penală, modificate prin Legea nr. 281/2003

privind modificarea și completarea Codului de procedură penală și a unor legi speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003, care au următorul cuprins: "Măsura arestării preventive încetează de drept și atunci când, înainte de pronunțarea unei hotărâri de condamnare în primă instanță, durata arestării a atins jumătatea maximului pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea care face obiectul învinuirii, fără a se putea depăși, în cursul urmăririi penale, maximele prevăzute în art. 159 alin. 13, precum și în alte cazuri anume prevăzute de lege."

În susținerea neconstituționalității acestor prevederi de lege, autorul excepției invocă încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, precum și ale art. 20 alin. (2) referitoare la preeminența tratatelor internaționale privind drepturile omului asupra legilor interne, raportate la prevederile art. 5 paragraful 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind dreptul persoanei arestate sau deținute de a fi judecată într-un termen rezonabil ori de a fi pusă în libertate, în așteptarea procesului.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile art. 140 alin. 2 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituționalitate, în raport cu critici similare. Astfel, prin

Decizia nr. 531 din 13 octombrie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 942 din 21 octombrie 2005, Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor de lege criticate, reținând că măsurile preventive sunt instituții de drept procesual cu caracter de constrângere, având drept scop asigurarea unei bune desfășurări a procesului penal. Ele vizează starea de libertate a învinuitului sau inculpatului și au drept efect fie privarea de libertate, fie restrângerea libertății de mișcare, reglementarea lor reflectând principiile înscrise în art. 23 din Constituție privind garantarea libertății individuale. Instituirea unor limite diferite în raport cu fazele procesului penal, respectiv urmărire penală sau cauză în curs de judecată, la care arestarea preventivă încetează de drept, nu reprezintă o încălcare a principiului libertății individuale, ci, dimpotrivă, acestea sunt stabilite pentru îndeplinirea scopului măsurilor preventive prevăzute de art. 136 alin. 1 din Codul de procedură penală, și anume asigurarea bunei desfășurări a procesului penal. Caracterul rezonabil al măsurii arestării preventive este apreciat prin raportare la gravitatea infracțiunii săvârșite, complexitatea și specificul cauzei, astfel încât prin durata sa să permită realizarea scopului pentru care a fost instituită, respectiv garantarea bunei desfășurări a procesului penal în toate fazele sale.

Cu același prilej, Curtea a mai reținut că, potrivit art. 289 din Codul de procedură penală, în faza cercetării judecătorești, "Judecata cauzei se face în fața instanței constituită potrivit legii și se desfășoară în ședință, oral, nemijlocit și în contradictoriu". Principiul nemijlocirii presupune readministrarea de către instanța de judecată a tuturor probelor pe baza cărora s-a dispus trimiterea inculpatului în judecată, la termenele stabilite în acest scop, în ședință publică. Imposibilitatea de a asigura prezența inculpatului arestat la termenul de judecată conduce în mod obligatoriu la amânarea judecării cauzei (art. 314 din Codul de procedură penală). De asemenea, împrejurări ca lipsa de apărare, neprezentarea unor martori sau chiar a unor părți, având în vedere necesitatea administrării probelor în condiții care să asigure respectarea principiului contradictorialității, pot conduce la amânarea judecării cauzei. Totodată, cercetarea judecătorească poate fi îngreunată de o serie de incidente procedurale, cum ar fi, spre exemplu, neîndeplinirea legală a procedurii de citare, recuzarea ori cereri de strămutare.

Astfel, reglementarea unei durate mai mari până la care poate fi menținută privarea de libertate în cursul judecății este necesară pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal, ținând seama de normele procedurale care particularizează cercetarea judecătorească în raport cu activitatea de urmărire penală. Drept urmare, dispozițiile art. 140 alin. 2 din Codul de procedură penală nu încalcă prevederile Legii fundamentale, neexistând nicio dispoziție constituțională care să impună o echivalență sub aspectul duratei între măsurile preventive luate în cele două faze ale procesului penal.

În același sens este și

Decizia nr. 941 din 23 septembrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 696 din 13 octombrie 2008.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru aceleași motive, prevederile art. 140 alin. 2 din Codul de procedură penală nu aduc atingere nici dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Constituție și ale art. 5 paragraful 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 140 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Cristi-Adrian Popescu în Dosarul nr. 4.508/85/2010 al Tribunalului Sibiu - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 20 octombrie 2011.