Decizia nr. 1405/2011
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27 din Codul penal
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Oana Cristina Puică - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27 din Codul penal, excepție ridicată de Stejărel Gontaru în Dosarul nr. 7.072/314/2008 al Judecătoriei Suceava și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 4.387D/2010.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza este în stare de judecată.
Președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, invocând, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 8 septembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 7.072/314/2008, Judecătoria Suceava a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27 din Codul penal.
Excepția a fost ridicată de Stejărel Gontaru cu ocazia soluționării unei cauze penale privind săvârșirea unei fapte în stare de complicitate.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile art. 27 din Codul penal, potrivit cărora pedeapsa pentru complice este cea prevăzută de lege pentru autorul faptei, încalcă egalitatea în fața legii și a autorităților publice, accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, întrucât pun semnul egalității între pedeapsa aplicată complicelui și cea aplicată autorului faptei.
Judecătoria Suceava apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile de lege criticate nu aduc nicio atingere dispozițiilor din Constituție invocate de autorul excepției.
Potrivit
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 27 din Codul penal, având următorul cuprins: "Instigatorul și complicele la o faptă prevăzută de legea penală săvârșită cu intenție se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor. La stabilirea pedepsei se ține seama de contribuția fiecăruia la săvârșirea infracțiunii, precum și de dispozițiile art. 72."
În susținerea neconstituționalității acestor prevederi de lege, autorul excepției invocă încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi și ale art. 21 privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile art. 27 din Codul penal au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la aceleași dispoziții din Constituție, invocate și în prezenta cauză și față de critici similare. Astfel, prin
Decizia nr. 260 din 14 martie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 300 din 4 aprilie 2006, Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor de lege criticate, reținând că prevederile art. 27 din Codul penal nu numai că nu încalcă dispozițiile art. 16 din Constituție, ci dau expresie principiului constituțional al egalității în drepturi, care, așa cum a statuat Curtea Constituțională în mod constant în jurisprudența sa, nu înseamnă eo ipso aplicarea aceluiași regim juridic unor situații care, prin specificul lor, sunt diferite. Egalitatea nu presupune uniformitate, ci presupune ca la situații egale să corespundă un tratament egal, iar la situații diferite să existe un tratament diferit. Stabilirea de către legiuitor a unor criterii de individualizare a pedepsei are ca scop tocmai adaptarea pedepsei la nevoile de apărare socială, în raport cu asemenea situații diferite: gravitatea concretă sau abstractă a infracțiunii, periculozitatea infractorului etc.
Totodată, Curtea constată că este neîntemeiată și susținerea autorului excepției referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 21 din Constituție, deoarece principiul accesului liber la justiție și dreptul la un proces echitabil sunt aplicabile numai în legătură cu procedura de desfășurare a procesului, iar nu și în ceea ce privește cadrul juridic sancționator al faptelor, care ține de domeniul dreptului substanțial.
În același sens este și
Decizia nr. 556 din 15 mai 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 423 din 5 iunie 2008.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27 din Codul penal, excepție ridicată de Stejărel Gontaru în Dosarul nr. 7.072/314/2008 al Judecătoriei Suceava.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 20 octombrie 2011.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Oana Cristina Puică
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.