Decizia nr. 1030/2011
privind suspendarea, la cerere, a desfășurării activității de broker de asigurare a Societății Comerciale "M.C.M. Broker de Asigurare-Reasigurare" - S.R.L.
prezumat în vigoare
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, cu sediul în municipiul București, str. Amiral Constantin Bălescu nr. 18, sectorul 1, cod de înregistrare fiscală 14045240/1.07.2001, reprezentată legal prin președinte, în temeiul art. 4 alin. (19), precum și al
art. 39 alin. (5) din Legea nr. 32/2000
privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare, în baza hotărârii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, consemnată în extrasul ședinței din data de 22 noiembrie 2011, conform
art. 4 alin. (22)-(24^1) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia au fost analizate rezultatele controlului efectuat la Societatea Comercială "M.C.M. Broker de Asigurare-Reasigurare" - S.R.L., cu sediul social în municipiul Sibiu, str. G-ral Magheru nr. 17, județul Sibiu, înmatriculată în registrul comerțului cu numărul de ordine J32/485/2001, cod unic de înregistrare 14141956, și înscrisă în Registrul brokerilor de asigurare cu numărul RBK - 459 din 29 ianuarie 2008, reprezentată legal de domnul Mihu Calin Marian, în calitate de administrator, persoană semnificativă aprobată de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, a constatat următoarele:
Prin Cererea înregistrată la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor cu nr. 32.483 din 17 noiembrie 2011, Societatea Comercială "M.C.M. Broker de Asigurare-Reasigurare" - S.R.L. a solicitat suspendarea activității societății.
Societatea Comercială "M.C.M. Broker de Asigurare-Reasigurare" - S.R.L. a solicitat rezilierea contractelor de intermediere încheiate cu societățile de asigurare și/sau de reasigurare.
Nu are încheiate contracte cu asistenți în brokeraj persoane fizice și juridice.
Brokerul de asigurare nu figurează cu sume restante în contul taxei de funcționare datorate Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
Societatea Comercială "M.C.M. Broker de Asigurare-Reasigurare" - S.R.L. nu are litigii înregistrate pe rolul instanțelor de judecată.
Față de motivele arătate, Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor a hotărât, în ședința din data de 22 noiembrie 2011, suspendarea activității Societății Comerciale "M.C.M Broker de Asigurare-Reasigurare" - S.R.L. pentru o perioadă de 3 ani de la data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I,
drept care decide:
Articolul 1
Se suspendă, la cerere, pentru o perioadă de 3 ani, activitatea de broker de asigurare desfășurată de Societatea Comercială "M.C.M. Broker de Asigurare-Reasigurare" - S.R.L., cu sediul social în municipiul Sibiu, str. G-ral Magheru nr. 17, județul Sibiu, înmatriculată în registrul comerțului cu numărul de ordine J32/485/2001, cod unic de înregistrare 14141956, și înscrisă în Registrul brokerilor de asigurare cu numărul RBK - 459 din 29 ianuarie 2008, reprezentată legal de domnul Mihu Calin Marian, în calitate de administrator, persoană semnificativă aprobată de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, începând cu data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform prevederilor art. 5 lit. g) și
art. 8 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 32/2000
privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 11 din Norma privind autorizarea brokerilor de asigurare și/sau de reasigurare, precum și condițiile de menținere a acesteia, pusă în aplicare prin
Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 15/2010 .
Articolul 2
Pe toată perioada de suspendare a activității de broker de asigurare prevăzută la art. 1 societății comerciale prevăzute la art. 1 i se interzic desfășurarea activității de intermediere în asigurări, respectiv negocierea, încheierea contractelor de asigurare sau de reasigurare ori acordarea de asistență înainte și pe durata derulării contractelor sau în legătură cu regularizarea daunelor, după caz, precum și desfășurarea oricăror altor operațiuni specifice brokerilor de asigurare, astfel cum sunt definite în
Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare.
Societatea Comercială "M.C.M. Broker de Asigurare-Reasigurare" - S.R.L. are obligația să își notifice clienții, în termen de 3 zile de la data primirii prezentei decizii, în vederea efectuării plății ratelor scadente la contractele în curs de derulare direct la asigurători, rămânând direct răspunzătoare pentru îndeplinirea obligațiilor asumate prin contractele în vigoare, până la data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Articolul 3
Cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea duratei de suspendare, Societatea Comercială "M.C.M. Broker de Asigurare-Reasigurare" - S.R.L. este obligată să comunice Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor fie reluarea activității de asigurare, fie încetarea activității de broker de asigurare.
Reluarea activității Societății Comerciale "M.C.M. Broker de Asigurare-Reasigurare" - S.R.L. se va dispune prin decizie motivată a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
Articolul 4
Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform prevederilor
art. 9 alin. (2) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare.
Președintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Constantin Buzoianu București, 6 decembrie 2011. Nr. 1.030.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.