Decizia nr. 1274/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 244 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Marinela Corduneanu în Dosarul nr. 4.950/245/2010 al Judecătoriei Iași - Secția civilă, și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 4.137D/2010.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 10 septembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 4.950/245/2010, Judecătoria Iași - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 244 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Marinela Corduneanu într-o cauză având ca obiect soluționarea plângerii formulate de autorul excepției împotriva încheierii pronunțate de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară - Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Iași prin care a fost dispusă notarea în cartea funciară a sechestrului asigurator la solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Iași, în condițiile în care cererea autorului excepției de neconstituționalitate de suspendare a judecării cauzei, în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă, a fost respinsă prin încheiere.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea susține, în esență, că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale, întrucât legiuitorul lasă la aprecierea instanței oportunitatea suspendării judecării cauzei, fapt ce pune textul criticat într-o vădită contradicție cu dispozițiile constituționale. Prin insuficienta reglementare se dă naștere unui evident arbitrariu, în sensul că instanțele de judecată interpretează în mod diferit situații identice, ceea ce conduce la o practică neunitară. Autoarea excepției mai arată că există un dezechilibru evident și o inegalitate între justițiabilii ce apelează la instanțe diferite.

Judecătoria Iași - Secția civilă consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât dispozițiile legale criticate oferă instanței posibilitatea de a aprecia asupra oportunității suspendării cursului judecății, și poate fi luată prin exercitarea rolului activ al instanței.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie prevederile art. 244 alin. 2 din Codul de procedură civilă. În realitate, din motivarea excepției de neconstituționalitate, Curtea observă că autoarea acesteia, prin critica sa, vizează exclusiv art. 244 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă, text asupra căruia Curtea urmează să se pronunțe prin prezenta decizie. Textul de lege criticat are următorul cuprins:

"Instanța poate suspenda judecata: [...]

2. când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea."

În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiție și art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justiției din Constituție.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că art. 244 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă reglementează unul din cazurile de suspendare facultativă a judecății procesului civil atunci când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să soluționeze cauza. Curtea reține că sfera de apreciere a judecătorului este circumscrisă numai la situațiile în care există o soluție de începere a urmăririi penale - criteriu clar și obiectiv. Textul evocă ipoteza când acțiunea civilă este sau devine dependentă de soluția ce s-ar da în acțiunea penală.

Curtea, prin

deciziile nr. 29 din 27 ianuarie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 26 februarie 2004, și nr. 280 din 28 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 386 din 5 mai 2006, a stabilit, cu valoare de principiu, că suspendarea cauzei, în ipotezele prevăzute de art. 244 din Codul de procedură civilă, nu încalcă art. 21 din Constituție și că este de natură să preîntâmpine situațiile în care instanțele judecătorești ar pronunța hotărâri contradictorii, cu efecte nedorite asupra stabilității raporturilor juridice existente între părți. Pe de altă parte, având posibilitatea de a aprecia oportunitatea suspendării cursului judecății, instanța este chemată să cenzureze toate acele cazuri care ar putea constitui pretext pentru tergiversarea judecății. Prin urmare, lăsarea măsurii suspendării la aprecierea judecătorului este menită să îi permită acestuia să își exercite rolul activ, sancționând eventualele tentative de exercitare abuzivă a drepturilor procesuale, incontestabil mai eficient decât în situația în care suspendarea ar avea caracter imperativ.

Totodată, Curtea reține că dispozițiile art. 244 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă care prevăd posibilitatea suspendării cauzei atunci când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care "ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea" sunt și o aplicare a art. 19 alin. 2 din Codul de procedură penală care consacră regula "penalul ține în loc civilul", rezolvarea cauzei penale având, deci, prioritate (mutatis mutandis a se vedea pentru procedura fiscală,

Decizia nr. 1.237 din 18 noiembrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 15 decembrie 2008). În același sens sunt și prevederile art. 22 alin. 1 din Codul de procedură penală, potrivit cărora hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat, în fața instanței civile, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia.

De asemenea, Curtea observă că, în cazul în care ulterior pronunțării hotărârii ce soluționează pe fond pricina, se descoperă o infracțiune privitoare la pricină, este deschisă calea revizuirii hotărârii (art. 322 din Codul de procedură civilă).

În plus, împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecății se poate face recurs, în mod separat, în temeiul art. 244^1 din Codul de procedură civilă.

Curtea constată că dispozițiile de lege criticate nu contravin principiului egalității în fața legii, consacrat prin art. 16 din Constituție, deoarece, așa cum a statuat Curtea Constituțională în mod constant în jurisprudența sa, acest principiu constituțional presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite (a se vedea

Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Or, justițiabilii care se adresează unor instanțe diferite pe calea unor proceduri diferite nu pot fi considerați în situații juridice egale.

Curtea reține, de asemenea, că reglementarea art. 244 din Codul de procedură civilă a fost adoptată de legiuitor în cadrul competenței sale, astfel cum este determinată prin dispozițiile art. 126 alin. (2) și art. 129 din Constituție, potrivit cărora "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", iar "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii". Legiuitorul este deci îndreptățit să stabilească măsurile legislative adecvate pentru a se asigura desfășurarea proceselor și pentru a împiedica abuzul de drept.

Având în vedere toate aceste considerente Curtea constată că nu se încalcă nici prevederile art. 124 alin. (2) din Constituție potrivit cărora "Justiția este unică, imparțială și egală pentru toți".

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 244 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Marinela Corduneanu în Dosarul nr. 4.950/245/2010 al Judecătoriei Iași - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 29 septembrie 2011.