Decizia nr. 1297/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 129 alin. (1), (2), alin. (3) teza întâi și alin. (4) teza întâi din

Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Ioan Presăcan în Dosarul nr. 7.639/306/2010 al Judecătoriei Sibiu. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 4.157D/2010.

La apelul nominal se prezintă autorul excepției personal și asistat de avocatul Ionuț Mateescu, lipsă fiind cealaltă parte, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul avocatului autorului excepției, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate. Arată că dispozițiile

art. 129 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală limitează dreptul de proprietate, acestea adăugând la dispozițiile Legii fundamentale. Astfel, deși o persoană fizică trebuie să facă aplicarea prevederilor art. 599 din Codul de procedură civilă, organul fiscal, printr-un act administrativ, poate institui direct sechestrul asigurător.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

Având cuvântul în replică, avocatul autorului excepției arată că în această materie persoanele fizice trebuie să se adreseze în prealabil instanței de judecată. Totodată, consideră că nu se poate reglementa printr-o ordonanță în domeniul îndatoririlor fundamentale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 17 septembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 7.639/306/2010, Judecătoria Sibiu a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 129 alin. (1), (2), alin. (3) teza întâi și alin. (4) teza întâi din

Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Ioan Presăcan într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații la executare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile de lege criticate, permițând instituirea sechestrului asigurător, instituie un drept discreționar în favoarea organului fiscal, încălcându-se astfel prevederile art. 44 alin. (1), (2) și (3) din Legea fundamentală. Totodată, dispozițiile de lege criticate nu corespund exigențelor referitoare la accesibilitatea și previzibilitatea normei juridice, atâta vreme cât "din cuprinsul normei nu se pot identifica toate informațiile socotite apropriate cu privire la conținutul și condițiile ei de aplicare". În plus față de cele arătate, dispozițiile art. 129 alin. (3), astfel cum au fost modificate prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 165/2005 , contravin și prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituție, deoarece este interzis ca prin ordonanță de urgență să se reglementeze în domeniul îndatoririlor prevăzute de Legea fundamentală. De asemenea, nu se poate reține nici existența situației extraordinare care să determine adoptarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 165/2005 .

Judecătoria Sibiu apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 129 alin. (1), (2), alin. (3) teza întâi și alin. (4) teza întâi din

Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, cu modificările și completările ulterioare, cu următorul conținut: "(1) Măsurile asigurătorii prevăzute în prezentul capitol se dispun și se duc la îndeplinire, prin procedura administrativă, de organele fiscale competente.

(2) Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.

(3) Aceste măsuri pot fi luate și înainte de emiterea titlului de creanță, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât și de instanțele judecătorești ori de alte organe competente, dacă nu au fost desființate în condițiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalități. Odată cu individualizarea creanței și ajungerea acesteia la scadență, în cazul neplății, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii.

(4) Măsurile asigurătorii se dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent. În decizie organul fiscal va preciza debitorului că prin constituirea unei garanții la nivelul creanței stabilite sau estimate, după caz, măsurile asigurătorii vor fi ridicate."

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții, autorul excepției invocă prevederile constituționale ale art. 44 alin. (1)-(3) referitor la dreptul de proprietate privată, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și art. 115 alin. (4) și (6) referitor la delegarea legislativă.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prin

Decizia nr. 944 din 6 iulie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 581 din 17 august 2010, Curtea a reținut că măsurile asigurătorii prevăzute de Codul de procedură fiscală constau în indisponibilizarea unor bunuri sub forma sechestrului asigurător sau a popririi asigurătorii asupra veniturilor debitorului. În aceste condiții, măsurile asigurătorii, potrivit textului de lege criticat, "rămân valabile pe toată perioada executării silite" și, mai mult, "odată cu individualizarea creanței și ajungerea acesteia la scadență, în cazul neplății, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii".

Această viziune a legiuitorului a fost determinată de imperativul eficientizării procedurilor de recuperare a debitelor pe care operatorii economici le înregistrează la bugetul de stat, iar finalitatea oricărei proceduri de executare silită este recuperarea debitelor datorate, indiferent de creditorul obligației.

Distinct de cele reținute, Curtea constată, în ceea ce privește invocarea prevederilor constituționale referitoare la dreptul de proprietate privată, că, atâta vreme cât măsura reglementată de textul de lege criticat are caracter provizoriu și nu soluționează fondul dreptului, nu poate fi reținută această critică. În plus, potrivit art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție, conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege, ceea ce conferă legiuitorului competența de a stabili cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepțiunea principială conferită de Constituție, în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel niște limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat.

De altfel, Curtea observă că art. 129 alin. (4) din Codul de procedură fiscală prevede că măsurile asigurătorii vor fi ridicate în cazul în care debitorul constituie o garanție la nivelul creanței stabilite sau estimate, după caz.

În ceea ce privește critica referitoare la lipsa de precizie și de previzibilitate a dispozițiilor art. 129 alin. (1), (2), alin. (3) teza întâi și alin. (4) teza întâi din

Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, Curtea constată că și aceasta este neîntemeiată, deoarece norma juridică contestată este suficient de accesibilă și formulată cu destulă precizie pentru a permite reglarea conduitei celor interesați, avându-se în vedere și prevederile de ansamblu în materia executării silite a creanțelor fiscale.

În final, Curtea constată că nu poate fi reținută nici critica potrivit căreia dispozițiile art. 129 alin. (3), astfel cum au fost modificate prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 165/2005 , contravin și prevederilor art. 115 alin. (4) și (6) din Constituție, textul criticat îndeplinind exigențele prevederilor constituționale precitate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 129 alin. (1), (2), alin. (3) teza întâi și alin. (4) teza întâi din

Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Ioan Presăcan în Dosarul nr. 7.639/306/2010 al Judecătoriei Sibiu.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 4 octombrie 2011.