Decizia nr. 1510/2011

Acsinte Gaspar - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 91^2 alin. 4 și 5 și art. 91^3 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ștefan Tudor în Dosarul nr. 17.531/3/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 9D/2011.

La apelul nominal se prezintă personal partea Emanuel Nicolae Iftode și se constată lipsa autorului excepției, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul părții prezente, care arată că este nemulțumit de împrejurarea că, deși a recunoscut faptele, nu poate contesta veridicitatea convorbirilor telefonice înregistrare.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 13 decembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 17.531/3/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 91^2 alin. 4 și 5 și art. 91^3 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ștefan Tudor în dosarul de mai sus având ca obiect soluționarea unui recurs în materie penală.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale, deoarece, atâta vreme cât înregistrarea convorbirilor a fost obținută fără participarea inculpatului sau a apărătorului său, fiind administrată în absența contradictorialității, este evident că partea interesată este lipsită de posibilitatea de a cenzura legalitatea obținerii unor astfel de probe.

De asemenea, de vreme ce numai judecătorul are drept de dispoziție cu privire la copiile înregistrărilor în cauză, partea interesată nu își mai poate formula o apărare eficientă, fiind privată de dreptul consacrat de art. 6 paragraful 3 lit. b) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit căruia orice acuzat are dreptul să dispună de timpul și de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale.

Dispozițiile art. 91^2 alin. 4 din Codul de procedură penală sunt neconstituționale, deoarece creează posibilitatea de a fi înfrântă imparțialitatea judecătorului, livrându-se acestuia informații confidențiale care să-i influențeze opinia într-o cauză pendinte, prin mijloace secrete obținute pe căi ce excedează controlului de legalitate.

De asemenea, art. 91^2 alin. 5 din Codul de procedură penală este neconstituțional, deoarece, prin posibilitatea folosirii înregistrărilor în altă cauză penală, fără a se face o verificare identică a acestora așa cum s-a făcut în cauza în care au fost autorizate, se dă naștere la abuzuri din partea organelor de urmărire penală.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece textele criticate cuprind dispoziții referitoare la organele care efectuează interceptarea și înregistrarea, precum și la certificarea înregistrărilor, nefiind în contradicție cu prevederile constituționale invocate.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 91^2 alin. 4 și 5 cu denumirea marginală Organele care efectuează interceptarea și înregistrarea și art. 91^3 alin. 3 cu denumirea marginală Certificarea înregistrărilor, ambele din Codul de procedură penală, care au următorul conținut:

- Art. 91^2 alin. 4 și 5: "Convorbirile sau comunicările interceptate și înregistrate care nu privesc fapta ce formează obiectul cercetării sau nu contribuie la identificarea ori localizarea participanților se arhivează la sediul parchetului, în locuri speciale, în plic sigilat, cu asigurarea confidențialității, și pot fi transmise judecătorului sau completului învestit cu soluționarea cauzei, la solicitarea acestuia. La soluționarea definitivă a cauzei, acestea vor fi șterse sau, după caz, distruse de către procuror, încheindu-se în acest sens un proces-verbal.

Convorbirile sau comunicările interceptate și înregistrate pot fi folosite și în altă cauză penală dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informații concludente și utile privitoare la pregătirea sau săvârșirea unei alte infracțiuni dintre cele prevăzute la art. 911 alin. 1 și 2."

- Art. 91^3 alin. 3: "La procesul-verbal se atașează, în plic sigilat, o copie a suportului care conține înregistrarea convorbirii. Suportul original se păstrează la sediul parchetului, în locuri speciale, în plic sigilat, și va fi pus la dispoziția instanței, la solicitarea acesteia. După sesizarea instanței, copia suportului care conține înregistrarea convorbirii și copii de pe proceseleverbale se păstrează la grefa instanței, în locuri speciale, în plic sigilat, la dispoziția exclusivă a judecătorului sau completului învestit cu soluționarea cauzei."

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 16 referitor la Egalitatea în drepturi, art. 20 alin. (2) referitor la prioritatea reglementărilor care conțin dispoziții mai favorabile, art. 124 referitor la Înfăptuirea justiției, precum și ale art. 5 paragraful 1 și 3 și art. 6 paragraful 1 și paragraful 3 lit. b) și d) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunțării

Deciziei nr. 709 din 17 iunie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 29 iulie 2008, și

Deciziei nr. 410 din 10 aprilie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 1 mai 2008, Curtea a statuat că textele legale criticate, ca de altfel întreaga secțiune din Codul de procedură penală, referitoare la interceptările și înregistrările audio sau video, prevăd suficiente garanții, prin reglementarea în detaliu a justificării emiterii autorizației, a condițiilor și a modalităților de efectuare a înregistrărilor, a instituirii unor limite cu privire la durata măsurii, a consemnării și certificării autenticității convorbirilor înregistrate, a redării integrale a acestora, a definirii persoanelor care sunt supuse interceptării, iar eventuala nerespectare a acestor reglementări nu constituie o problemă de constituționalitate, ci una de aplicare, ceea ce însă excedează competenței Curții Constituționale, întrucât, potrivit alin. (3) al

art. 2 din Legea nr. 47/1992 , "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată [...]".

De asemenea, Curtea a arătat că este neîntemeiată și susținerea privind imposibilitatea inculpatului de a lua cunoștință despre conținutul interceptărilor efectuate și, eventual, de a se apăra demonstrând că înregistrările și interceptările sunt obținute ilegal, deoarece, potrivit dispozițiilor art. 91^3 alin. 4 din Codul de procedură penală, la prezentarea materialului de urmărire penală procurorul este obligat să prezinte învinuitului sau inculpatului procesele-verbale în care sunt redate convorbirile înregistrate și să asigure, la cerere, ascultarea acestora. Potrivit art. 91^6 alin. 1 din același cod, mijloacele de probă referitoare la interceptările și înregistrările audio sau video pot fi supuse expertizei tehnice la cererea procurorului, a părților interesate sau, din oficiu, de către instanța de judecată, legislația procedurală penală română asigurând controlul prin justiție și în acest domeniu, judecătorul având datoria să examineze valabilitatea acestora sub toate aspectele legalității și temeiniciei autorizării și efectuării înregistrărilor.

Asupra problemelor ce țin de nulitatea înregistrărilor convorbirilor telefonice, întrucât nu îndeplinesc condițiile de legalitate și proporționalitate, Curtea de la Strasbourg, prin Decizia de admisibilitate din 6 mai 2003 pronunțată în Cauza Coban (Asim Babuscum) împotriva Spaniei, a statuat că admisibilitatea probelor este o problemă ce ține de reglementările naționale și că revine jurisdicțiilor naționale să aprecieze elementele care le sunt prezentate, respectiva condamnare penală intervenind în urma unei proceduri contradictorii, pe baza probelor discutate de părți. Reclamantul a avut posibilitatea de a interoga martorii audiați și de a contracara depozițiile care îi erau defavorabile. De asemenea, în privința înregistrărilor convorbirilor telefonice s-a constatat că instanțele naționale au confirmat legalitatea strângerii acestor probe, iar reclamantul ar fi putut face observații în fața judecătorului cu privire la aceste înregistrări, care nu au constituit, de altfel, singurul mijloc de probă invocat de acuzare. În același context, și în Hotărârea din 16 noiembrie 2006, pronunțată în Cauza Klimentyev împotriva Rusiei, paragraful 124, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, pentru a asigura dreptul la un proces echitabil, este esențial ca toate probele să fie prezentate de față cu acuzatul, în cadrul unei audieri publice, pentru a se putea oferi contraargumente. Acest lucru nu înseamnă totuși că declarațiile martorilor trebuie făcute în fața tribunalului pentru a fi admise ca mijloace de probă. Utilizarea declarațiilor din faza de instrucție penală a cazului nu încalcă, în principiu, art. 6 paragraful 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât timp cât se respectă dreptul la apărare. De regulă, acest drept impune ca acuzatul să aibă ocazia de a pune întrebări martorului care depune mărturie împotriva sa, fie atunci când face aceste declarații, fie într-un stadiu ulterior al procedurilor.

În ceea ce privește critica referitoare la art. 91^3 alin. 3 din Codul de procedură penală, Curtea a constatat că aceasta este neîntemeiată. Astfel, potrivit textului legal criticat, copia suportului care conține înregistrarea convorbirii și copii de pe procesele-verbale se păstrează la grefa instanței în locuri speciale, la dispoziția exclusivă a judecătorului sau a completului învestit cu soluționarea cauzei. Or, susținerea potrivit căreia judecătorul nu mai este imparțial și, totodată, partea interesată nu își mai poate formula o apărare eficientă, conformă cu exigențele art. 6 paragraful 3 lit. b) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, nu poate fi primită, întrucât premisa de la care pornește argumentația critică este greșită. Astfel, judecătorul are la dispoziție copii ale suportului care conține înregistrarea și ale proceselor-verbale, acestea fiind depuse la dosar alături de celelalte probe și spre știința tuturor părților, care, iată, au libertatea de a-și formula o apărare eficientă, în timp util și în deplină cunoștință de cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91^2 alin. 4 și 5 și art. 91^3 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ștefan Tudor în Dosarul nr. 17.531/3/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 15 noiembrie 2011.