Decizia nr. 1406/2011
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453, 454 și 457 din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ionița Cochințu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453, 454 și 457 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Complexul de porci" - S.A. din Brăila în Dosarul nr. 6.743/196/2010 al Judecătoriei Brăila - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 4.499D/2010.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, cu referire la jurisprudența Curții Constituționale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 20 septembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 6.743/196/2010, Judecătoria Brăila - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453, 454 și 457 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Complexul de porci" - S.A. din Brăila într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații la executare.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile criticate creează, pe de o parte, o situație de inegalitate între debitor și creditor, iar, pe de altă parte, încalcă dreptul la apărare și contravin dispozițiilor art. 21 alin. (4) din Legea fundamentală, deoarece accesul la justiție al persoanei executate, prin poprire, înainte de începerea executării, este imposibil.
De asemenea, arată că art. 457 din Codul de procedură civilă, astfel cum este redactat, nu asigură libertatea comerțului, concurența loială și cadrul favorabil echitabil, bazat pe libera inițiativă și concurență, potrivit art. 135 din Constituție, deoarece prin indisponibilizarea sumelor existente și viitoare în conturi se blochează activitatea debitorului.
Judecătoria Brăila - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
Potrivit dispozițiilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 453, 454 și 457 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins:
- Art. 453: "Poprirea se înființează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit.
Pentru sumele datorate cu titlu de obligație de întreținere sau de alocație pentru copii, precum și în cazul sumelor datorate cu titlu de despăgubiri pentru repararea pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrității corporale sau a sănătății, când executarea se face asupra salariului sau asupra altor venituri periodice cunoscute realizate de debitor, înființarea popririi se dispune de instanța de fond, din oficiu, de îndată ce hotărârea este executorie potrivit legii.";
- Art. 454: "Poprirea se înființează fără somație, prin adresă însoțită de o copie certificată de pe titlul executoriu, comunicată celei de-a treia persoane arătate la art. 452, înștiințându-se totodată și debitorul despre măsura luată.
În adresa de poprire se va pune în vedere celei de-a treia persoane, care devine potrivit alin. 1 terț poprit, interdicția de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i le datorează ori pe care i le va datora, declarându-le poprite în măsura necesară pentru realizarea obligației ce se execută silit.
Adresa de înființare a popririi va cuprinde numele și domiciliul debitorului persoană fizică ori, pentru persoanele juridice, denumirea și sediul lor, precum și codul de identificare fiscală.
În cazul în care se solicită înființarea popririi pentru toate conturile unei persoane juridice, inclusiv pentru conturile subunităților fără personalitate juridică ale acesteia, se vor indica elementele de identificare pentru fiecare titular de cont în parte, respectiv pentru fiecare subunitate a societății debitoare.
În cazul în care adresa de înființare a popririi se adresează unei unități operaționale a unei bănci, poprirea va fi înființată asupra conturilor pe care debitoarea urmărită le are deschise la acea unitate.
În cazul în care poprirea a fost înființată ca măsură asiguratorie și nu a fost desființată până la obținerea titlului executoriu, se va comunică terțului poprit copie certificată de pe titlul executoriu în vederea îndeplinirii obligațiilor prevăzute de art. 456.
Indisponibilizarea sumelor de bani sau a bunurilor mobile incorporale poprite va înceta dacă debitorul consemnează, cu afectațiune specială, întreaga valoare a creanței la dispoziția creditorului urmăritor. Debitorul va înmâna recipisa de consemnare executorului judecătoresc, care va înștiința de îndată pe terțul poprit.";
- Art. 457: "În cazul debitorului titular de conturi bancare, poprirea se înființează potrivit art. 453.
În cazul popririi sumelor de bani din conturile bancare, pot face obiectul executării silite prin poprire atât soldul creditor al acestor conturi, cât și încasările viitoare.
La data sesizării băncii, sumele existente, precum și cele provenite din încasările viitoare sunt indisponibilizate în măsura necesară realizării creanței. Din momentul indisponibilizării și până la achitarea integrală a obligațiilor prevăzute în titlul executoriu, inclusiv pe perioada suspendării executării silite prin poprire, terțul poprit nu va face nicio altă plată sau altă operațiune care ar putea diminua suma indisponibilizată, dacă legea nu prevede altfel.
Dispozițiile alin. 2 sunt aplicabile și în cazurile în care poprirea se înființează asupra titlurilor de valoare sau altor bunuri mobile incorporale urmăribile ce se află în păstrare la unități specializate.
În cazul sumelor urmăribile reprezentând venituri și disponibilități în valută, băncile sunt autorizate să efectueze convertirea în lei a sumelor în valută, fără consimțământul titularului de cont, la cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României pentru ziua respectivă, în vederea consemnării acestora potrivit art. 456."
În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 referitor la accesul liber la justiție, art. 24 privind dreptul la apărare și art. 135 alin. (1) și (2) lit. a) privind libertatea comerțului, protecția concurenței loiale și crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra constituționalității prevederilor criticate, în raport cu critici și dispoziții constituționale similare.
Astfel, prin
Decizia nr. 336 din 16 septembrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 922 din 11 octombrie 2004, Curtea a statuat că poprirea se realizează prin intermediul unei proceduri suple și rapide în vederea recuperării creditului, dispozițiile criticate având ca finalitate tocmai asigurarea celerității executării prestației la care debitorul este obligat printr-un titlu executoriu, în considerarea acestor rațiuni și pentru prevenirea unor eventuale abuzuri din partea debitorilor rău-platnici, în sensul tergiversării executării obligațiilor ce le incumbă.
Așadar, legiuitorul a prevăzut prin art. 453 și art. 455 alin. (1) din Codul de procedură civilă înființarea popririi fără obligația somării prealabile a debitorului, dat fiind că, în temeiul art. 399 din Codul de procedură civilă, împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, debitorul beneficiind astfel de toate garanțiile procesuale pentru realizarea deplină a acestor drepturi, supunând cenzurii instanței măsura dispusă, în cadrul unei proceduri contradictorii.
De asemenea, Curtea a constatat că textul de lege criticat nu creează nicio discriminare între părțile raportului juridic, întrucât nu se poate reține o similitudine între situația juridică a debitorilor și cea a creditorilor, de natură să permită caracterizarea regimului juridic diferențiat ce le este aplicabil ca fiind discriminatoriu. Astfel, posibilitatea recunoscută creditorilor ca, în anumite condiții, expres și limitativ prevăzute de lege, să poată interveni pentru a-și apăra drepturile și interesele legitime nu constituie o măsură discriminatorie pozitivă în favoarea lor, ci reprezintă exclusiv o garanție a asigurării echilibrului între persoane cu interese contrare, prin determinarea cadrului legal de exercitare a drepturilor lor legitime.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în decizia menționată își păstrează valabilitatea și în cauza de față.
În ceea ce privește critica referitoare la faptul că nu este asigurată libertatea comerțului, concurența loială și cadrul favorabil echitabil, bazat pe libera inițiativă și concurență, potrivit art. 135 din Constituție, deoarece prin indisponibilizarea sumelor existente și viitoare în conturi se blochează activitatea debitorului, aceasta nu poate fi reținută, deoarece libertatea comerțului, libera inițiativă și crearea cadrului concurențial nu pot fi realizate în condițiile în care debitorii obligațiilor de orice natură nu își execută de bunăvoie obligațiile decurgând din hotărâri judecătorești sau alte înscrisuri care, potrivit legii, constituie titluri executorii. Dimpotrivă, dând expresie prevederilor art. 135 din Constituție, legiuitorul a edictat norme care să conducă la realizarea acestor deziderate, așa cum sunt și normele criticate în cauza de față.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453, 454 și 457 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Complexul de porci" - S.A. din Brăila în Dosarul nr. 6.743/196/2010 al Judecătoriei Brăila - Secția civilă.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 20 octombrie 2011.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ionița Cochințu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.