Decizia nr. 1582/2011
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16, art. 17 și art. 19 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- OG nr. 2/2001 12 iulie 2001 (prevederi anume) privind regimul juridic al contravențiilor
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Zoltan Valentin - judecător
Doina Suliman - magistrat-asistent-șef
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16, art. 17 și
art. 19 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravențiilor, excepție ridicată de Societatea Comercială "Cargus International" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 32.384/3/CV/2009 al Tribunalului București - Secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 92D/2011.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 3.198 din 18 octombrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 32.384/3/CV/2009, Tribunalul București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16, art. 17 și
art. 19 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravențiilor.
Excepția a fost ridicată de recurentul Societatea Comercială "Cargus International" - S.R.L. din București cu ocazia soluționării recursului formulat împotriva încheierii de respingere ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate, încheiere pronunțată în Dosarul nr. 1911./299/2008 de Judecătoria Sectorului 1 București într-o cauză civilă având ca obiect o plângere contravențională, în contradictoriu cu intimatul Autoritatea Rutieră Română - Agenția Alba.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile legale menționate încalcă prevederile constituționale ale art. 21 alin. (3), deoarece reglementează forța probantă a procesului-verbal de contravenție, instituind o veritabilă prezumție de adevăr și legalitate a acestui act emis în regim de autoritate publică. Consideră că, deși contravenția este de natură penală, sarcina probei este răsturnată, contravenientul fiind expus abuzului agentului constatator, pe care este obligat să îl înlăture prin probe.
Instanța de judecată consideră că excepția de neconstituționalitate este admisibilă.
Potrivit
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției îl constituie dispozițiile art. 16, art. 17 și
art. 19 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 180/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, cu modificările și completările ulterioare, dispoziții care au următorul cuprins:
- Art. 16: "(1) Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.
(1^1) În cazul contravenienților cetățeni străini, persoane fără cetățenie sau cetățeni români cu domiciliul în străinătate, în procesul-verbal vor fi cuprinse și următoarele date: seria și numărul pașaportului ori ale altui document de trecere a frontierei de stat, data eliberării acestuia și statul emitent.
(2) - (4) Abrogate.
(5) În cazul în care contravenientul este minor procesul-verbal va cuprinde și numele, prenumele și domiciliul părinților sau ale altor reprezentanți ori ocrotitori legali ai acestuia.
(6) În situația în care contravenientul este persoană juridică în procesul-verbal se vor face mențiuni cu privire la denumirea, sediul, numărul de înmatriculare în registrul comerțului și codul fiscal ale acesteia, precum și datele de identificare a persoanei care o reprezintă.
(7) În momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte mențiuni", sub sancțiunea nulității procesului-verbal.";
- Art. 17: "Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.";
- Art. 19 alin. (1): "Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator și de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor, În acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia."
Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prin dispozițiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituționale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că a examinat constituționalitatea acelorași texte de lege, în raport cu aceleași prevederi constituționale și cu motivare similară. În acest sens este, de exemplu,
Decizia nr. 96 din 4 februarie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 15 martie 2010, prin care Curtea a respins, ca fiind neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor legale menționate.
Referitor la susținerea autorului excepției potrivit căreia textele de lege criticate sunt neconstituționale, deoarece însuși contravenientul trebuie să își probeze nevinovăția în fața instanței, Curtea a statuat, prin
Decizia nr. 1.096 din 8 septembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 15 octombrie 2009, că "procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției se bucură de prezumția de legalitate, însă, atunci când este formulată o plângere împotriva acesteia, este contestată chiar prezumția de care se bucură. În acest caz, instanța de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal. Cel care a formulat plângerea nu trebuie să își demonstreze propria nevinovăție, revenind instanței de judecată obligația de a administra tot probatoriul necesar stabilirii și aflării adevărului. [...] Instanțele de judecată nu pot face aplicarea strictă a regulii onus probandi incumbit actori, ci, din contră, chiar ele trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului din moment ce contravenția intră sub incidența art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Prin urmare, nu se poate susține răsturnarea sarcinii probei."
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii:
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16, art. 17 și
art. 19 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravențiilor, excepție ridicată de Societatea Comercială "Cargus International" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 32.384/3/CV/2009 al Tribunalului București - Secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 13 decembrie 2011.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent-șef, Doina Suliman
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.