Decizia nr. 1586/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Doina Suliman - magistrat-asistent-șef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 alin. 1 și 3 și art. 276 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Silvia Weber și Dumitru Păunescu în Dosarul nr. 29.042/301/2010 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 149D/2011.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin considerentele Deciziei civile nr. 2.908R din 16 decembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 29.042/301/2010, Tribunalul București - Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 alin. 1 și 3 și art. 276 din Codul de procedură civilă, deși recurenții-reclamanți Silvia Weber și Dumitru Păunescu au ridicat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 alin. 1 și 3 și art. 275 din Codul de procedură civilă cu ocazia soluționării recursului declarat împotriva Sentinței civile nr. 10.300 din 23 septembrie 2010, în contradictoriu cu intimatul-pârât Asociația de Proprietari Bloc Y3, într-o cauză având ca obiect ordonanță președințială.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 21 alin. (1) și (2) și art. 53, precum și "jurisprudenței CEDO la care face referire în repetate rânduri și Curtea Constituțională în deciziile sale". În acest sens, arată în esență că "soluția corectă pe care ar fi trebuit să o prevadă legiuitorul [...] ar fi fost aceea de a înlocui formula imperativă «va fi obligată» cu formula permisivă «va putea fi obligată», lăsând la îndemâna instanțelor de judecată și posibilitatea respingerii în totalitate a cererii de plată a cheltuielilor de judecată, cel puțin a onorariului de avocat, în situații în care aceasta se justifică față de cazul concret din dosar".

Tribunalul București - Secția a IV-a civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și celor ale art. 1 alin. (1) și (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum reiese din considerentele Deciziei civile nr. 2.908R din 16 decembrie 2010, îl constituie dispozițiile art. 274 alin. 1 și 3 și art. 276 din Codul de procedură civilă. Din motivarea excepției de neconstituționalitate, rezultă însă că, în realitate, autorii excepției critică dispozițiile art. 274 alin. 1 și 3 și art. 275 din Codul de procedură civilă, care are următorul cuprins:

- Art. 274 alin. 1 și 3: "Partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. [...]

Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.";

- Art. 275: "Pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată."

Autorii criticii susțin că aceste texte de lege contravin prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 20 alin. (2) privind raportul dintre dreptul internațional și dreptul intern, art. 21 alin. (1) și (2) privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil și art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, precum și jurisprudenței CEDO prin care "s-a statuat că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli, decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil".

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile art. 274 alin. 1 și 3 din Codul de procedură civilă au mai fost supuse controlului de constituționalitate în raport cu critici similare. Astfel, prin

Decizia nr. 493 din 29 mai 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 456 din 5 iulie 2007, Curtea a stabilit că judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constată motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii ori munca îndeplinită de avocat.

În legătură cu acest aspect, prin

Decizia nr. 401 din 14 iulie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848 din 20 septembrie 2005, Curtea a reținut că prerogativa instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să îi fie opozabil. Or, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid și exigibil.

De asemenea, prin

Decizia nr. 367 din 20 martie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 7 aprilie 2008, Curtea a reținut că obligativitatea plății cheltuielilor de judecată, incluzând taxele de timbru și onorariile avocaților, de către partea ale cărei pretenții nu au fost admise de instanța de judecată are la bază ideea de culpă procesuală a acesteia și nu contravine prevederilor constituționale.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, care să conducă la reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, considerentele și soluția din deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

De altfel, analizând domeniul de reglementare a textelor constituționale de referință, precum și motivele invocate de autorul excepției în susținerea acesteia, Curtea observă că niciunul dintre acestea nu poate fi considerat relevant pentru soluționarea criticii de neconstituționalitate.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 alin. 1 și 3 și art. 276 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Silvia Weber și Dumitru Păunescu în Dosarul nr. 29.042/301/2010 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 13 decembrie 2011.