Decizia nr. 1576/2011

Pe rol se află soluționarea obiecțiilor de neconstituționalitate asupra dispozițiilor Legii privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010

pentru completarea

art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008

privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, formulate de un grup de 119 deputați și de un grup de 40 de senatori în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție.

Curtea, având în vedere că obiecțiile de neconstituționalitate, care formează obiectul dosarelor nr. 1.331A/2011 și nr. 1.339A/2011, au conținut identic, dispune conexarea Dosarului nr. 1.339A/2011 la Dosarul nr. 1.331A/2011, care este primul înregistrat.

1. Cu Adresa nr. 51/5.314 din 15 noiembrie 2011, secretarul general al Camerei Deputaților a transmis Curții Constituționale sesizarea referitoare la neconstituționalitatea dispozițiilor Legii privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010

pentru completarea

art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008

privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, formulată de un număr de 119 deputați aparținând grupurilor parlamentare ale Partidului Național Liberal și Partidului Social Democrat.

Această sesizare a fost semnată de către următorii deputați: Cristian Mihai Adomniței, Marin Almăjanu, Sergiu Andon, Teodor Atanasiu, Vasile Berci, Dan Bordeianu, Octavian Bot, Viorel-Vasile Buda, Daniel-Stamate Budurescu, Cristian Buican, Mihăiță Calimente, Mariana Câmpeanu, Daniel Chițoiu, Tudor-Alexandru Chiuariu, Liviu-Bogdan Ciucă, Horia Cristian, Ciprian Minodor Dobre, Victor Paul Dobre, Mihai-Aurel Donțu, Gheorghe Dragomir, George Ionuț Dumitrică, Relu Fenechiu, Damian Florea, Gheorghe Gabor, Grațiela Leocadia Gavrilescu, Andrei Dominic Gerea, Alina-Ștefania Gorghiu, Titi Holban, Pavel Horj, Mircea Irimescu, Nicolae Jolța, Mihai Lupu, Dan-Ștefan Motreanu, Gheorghe-Eugen Nicolăescu, Ludovic Orban, Ionel Palăr, Viorel Palașcă, Cornel Pieptea, Gabriel Plăiașu, Cristina-Ancuța Pocora, Virgil Pop, Octavian-Marius Popa, Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, Călin Potor, Ana Adriana Săftoiu, Nini Săpunaru, Adrian George Scutaru, Ionuț-Marian Stroe, Radu Stroe, Gigel-Sorinel Știrbu, Gheorghe-Mirel Taloș, Adriana Diana Tușa, Radu Bogdan Țîmpău, Ioan Țintean, Florin Țurcanu, Horea-Dorin Uioreanu, Lucia-Ana Varga și Mihai Alexandru Voicu, aparținând Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal, și Gheorghe Ana, Gheorghe Antochi, Nicolae Bănicioiu, Eugen Bejinariu, Vasile Bleotu, Matei Radu Brătianu, Doina Burcău, Ion Burnei, Ion Călin, Dumitru Chiriță, Ioan Cindrea, Radu Eugeniu Coclici, Dorel Covaci, Ioan Damian, Mircea-Gheorghe Drăghici, Sonia-Maria Drăghici, Cristian-Sorin Dumitrescu, Ion Dumitru, Mircea Dușa, Filip Georgescu, Marian Ghiveciu, Vasile Ghiorghe Gliga, Horia Grama, Viorel Hrebenciuc, Florin Iordache, Cornel Itu, Ciprian-Florin Luca, Antonella Marinescu, Vasile Mocanu, Carmen Ileana Moldovan, Rodica Nassar, Adrian Năstase, Marian Neacșu, Nicolae-Ciprian Nica, Bogdan Nicolae Niculescu Duvăz, Laurențiu Nistor, Constantin Niță, Iuliu Nosa, Florin-Costin Pâslaru, Petre Petrescu, Victor-Viorel Ponta, Georgian Pop, Vasile Popeangă, Dan-Mircea Popescu, Neculai Rățoi, Cornel-Cristian Resmeriță, Cristian Rizea, Ioan Sorin Roman, Lucreția Roșca, Victor Socaciu, Adrian Solomon, Anghel Stanciu, Sorin Constantin Stragea, Viorel Ștefan, Florin-Cristian Tătaru, Angel Tîlvăr, Aurelia Vasile, Radu Costin Vasilică, Petru Gabriel Vlase, Mădălin-Ștefan Voicu și Valeriu Ștefan Zgonea, aparținând Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Sesizarea a fost formulată în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție și al art. 11 alin. (1) lit. A.a) și

art. 15 din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a fost înregistrată la Curtea Constituțională sub nr. 6.191 din 15 noiembrie 2011 și constituie obiectul Dosarului nr. 1.331A/2011.

Autorii obiecției de neconstituționalitate consideră că actul normativ supus analizei Curții Constituționale este lovit atât de vicii de constituționalitate extrinsecă, cât și de vicii de constituționalitate intrinsecă, ce rezultă din chiar conținutul reglementării.

I. Cu privire la criticile de neconstituționalitate extrinsecă, autorii obiecției susțin, în esență, că Legea privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010

pentru completarea

art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008

privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar a fost adoptată cu încălcarea principiului bicameralismului, cuprinsul legii adoptate de Camera Deputaților fiind total diferit de cel adoptat de Senat, ca primă Cameră sesizată, și fără legătură cu obiectul de reglementare al actului normativ propus de Guvern. Astfel, Camera Deputaților a eliminat complet toate modificările adoptate de Senat și a operat modificări și completări esențiale, concretizate într-un număr de 23 de articole, cuprinse în art. II din lege, care nu se regăsesc în forma adoptată de către Senat. În sprijinul celor arătate sunt invocate cele reținute de Curtea Constituțională prin

deciziile nr. 1.093/2008 , nr. 710/2009 și nr. 472/2008 cu privire la principiul bicameralismului.

II. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate intrinsecă adusă dispozițiilor Legii privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010

pentru completarea

art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008

privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, autorii obiecției arată că, prin neacordarea unor drepturi câștigate, dispozițiile art. 9 și art. 18 din legea amintită încalcă prevederile Constituției referitoare la condițiile în care poate fi restrâns exercițiul unor drepturi sau libertăți. Astfel, consideră că motivele invocate pentru adoptarea măsurilor prevăzute de

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010

- reducerea cheltuielilor publice, eliminarea riscului de deficit excesiv etc. - nu pot constitui o justificare pentru neacordarea unor drepturi. De asemenea, restrângerea drepturilor din perspectiva unei simple utilități publice nu poate fi acceptată. În acest sens, invocă cele reținute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea din 1 iulie 1961 pronunțată în Cauza Lawless contra Irlandei, potrivit cărora, în cazul instituirii unor măsuri derogatorii, cu caracter excepțional, statul trebuie să acționeze astfel încât să fie protejate valorile enumerate de art. 15 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, iar nu utilitatea publică.

În sfârșit, autorii obiecției arată că prevederile legii criticate aduc atingere dispozițiilor art. 47 din Constituție referitoare la dreptul la un nivel de trai decent și dreptul la pensie.

2. Cu Adresa nr. 3.744 din 16 noiembrie 2011, secretarul general al Senatului a transmis Curții Constituționale sesizarea referitoare la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 18 și

art. 19 din Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010

pentru completarea

art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008

privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, formulată de un număr de 40 de senatori aparținând grupurilor parlamentare ale Partidului Național Liberal și Partidului Social Democrat.

Această sesizare a fost semnată de către următorii senatori: Marian-Cristinel Bîgiu, Minerva Boitan, Cristian David, Mircea Diaconu, Emilian-Valentin Frâncu, Ioan Ghișe, Puiu Hașotti, Raymond Luca, Teodor-Viorel Meleșcanu, Vasile Mustățea, Romeo-Florin Nicoară, Vasile Nistor, Mario-Ovidiu Oprea, Liviu-Titus Pașca, Șerban Rădulescu, Nicolae Robu, Dan-Radu Rușanu, Dan Voiculescu și Varujan Vosganian, aparținând Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal, și Ilie Sârbu, Alexandru Cordoș, Miron-Tudor Mitrea, Viorel Arcaș, Trifon Belacurencu, Laurențiu Florian Coca, Vasile-Cosmin Nicula, Titus Corlățean, Ioan Mang, Sergiu-Florin Nicolaescu, Elena Mitrea, Dan-Coman Șova, Doina Silistru, Cătălin Voicu, Alexandru Mazăre, Valer Marian, Gheorghe Pop, Ecaterina Andronescu, Florin Constantinescu, Nicolae-Dănuț Prunea și Gheorghe Saghian, aparținând Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Sesizarea a fost formulată în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție și al art. 11 alin. (1) lit. A.a) și

art. 15 din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a fost înregistrată la Curtea Constituțională sub nr. 6.237 din 16 noiembrie 2011 și constituie obiectul Dosarului nr. 1.339A/2011.

În susținerea obiecției de neconstituționalitate, autorii acesteia arată, în esență, că dispozițiile art. 18 și art. 19 din legea supusă analizei de constituționalitate, dispoziții ce prevăd suspendarea indemnizațiilor acordate în temeiul

Legii nr. 341/2004 , precum și diminuarea facilităților de transport acordate prin diverse acte normative, aduc atingere prevederilor Legii fundamentale referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți. În acest sens, arată că "restrângerea unor drepturi nu înseamnă că se poate suspenda sau interzice un drept exercitat", așa cum se intenționează prin dispozițiile art. 18.

De asemenea, consideră că se creează o discriminare între cetățenii cărora nu li se mai acordă indemnizațiile de gratitudine prevăzute de

Legea nr. 341/2004

și cei care, în temeiul aceleiași legi, continuă să primească astfel de indemnizații, precum și cei care beneficiază de indemnizații în temeiul altor acte normative.

În sfârșit, susțin că textele de lege criticate aduc atingere dispozițiilor Legii fundamentale care consacră demnitatea și libera dezvoltare a personalității umane ca valori supreme ale statului român, deoarece suspendă drepturi acordate unor persoane în virtutea contribuției lor deosebite la desfășurarea Revoluției din Decembrie 1989.

Prin Adresa nr. 3.965 din 29 noiembrie 2011, secretarul general al Senatului a înaintat Curții Constituționale înscrisul intitulat "Cerere completatoare", înregistrat la Curtea Constituțională cu nr. 6.549 din 29 noiembrie 2011. Prin acest înscris, autorii obiecției detaliază criticile referitoare la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 18 din legea supusă analizei de neconstituționalitate, arătând că o serie de persoane care au fost ostracizate de regimul comunist, așa cum sunt cadrele militare din armata regală, veteranii de război, deținuții politici și magistrații supuși persecuției politice, au fost răsplătiți sau recompensați de statul democratic, fapt posibil doar datorită contribuției persoanelor care au luptat în Revoluția din 1989. Prin urmare, lipsirea acestora de drepturile prevăzute de

Legea nr. 341/2004

este de natură să aducă atingere demnității umane.

În susținerea caracterului discriminatoriu al dispozițiilor art. 18 din legea criticată, autorii obiecției precizează faptul că, în timp ce revoluționarii sunt privați de drepturile prevăzute de lege pentru un an, alte categorii de persoane, precum cadrele militare înlăturate de comuniști, primesc un drept pe care nu îl aveau anterior. Mai mult, cuantumul indemnizațiilor pentru aceștia din urmă este de 3.335.116 lei pentru anul 2012, sumă acordată unui număr de 300 de beneficiari, în timp ce pentru revoluționari, cuantumul indemnizațiilor se ridică la 2.000.000 lei pentru același an, sumă revenind unui număr de aproximativ 10.000 de beneficiari.

Referitor la critica de neconstituționalitate raportată la dispozițiile art. 53 din Constituție, se precizează că restrângerile aduse drepturilor la indexarea salariilor, la pensie pentru vechime în muncă și la indemnizațiile de gratitudine pentru fapte de eroism național sunt lipsite de temei constituțional.

În conformitate cu dispozițiile

art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, sesizările au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a transmite punctele lor de vedere.

Președintele Senatului a transmis Curții Constituționale, cu Adresa nr. I 812 din 6 decembrie 2011 și Adresa nr. I 814 din 6 decembrie 2011, punctul său de vedere, în care se arată că sesizările de neconstituționalitate sunt neîntemeiate. Astfel, în ceea ce privește critica de neconstituționalitate extrinsecă adusă Legii privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010

pentru completarea

art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008

privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, arată că actul normativ criticat a fost adoptat de Camera decizională a Parlamentului în spiritul Constituției și al celor statuate de Curtea Constituțională în jurisprudența sa, îndeosebi

Decizia nr. 413/2010 . În această decizie s-a statuat că principiul bicameralismului nu este încălcat dacă modificările operate de către una dintre cele două Camere ale Parlamentului față de forma legii adoptată de cealaltă Cameră nu sunt de natură a imprima nici deosebiri majore de conținut juridic față de forma legii adoptată de prima Cameră sesizată și nici o configurație deosebită semnificativ diferită față de cea a proiectului de lege în forma adoptată de prima Cameră sesizată. Astfel, forma legii supuse analizei de constituționalitate în prezenta cauză, adoptată de Camera Deputaților în calitate de Cameră decizională, conține o serie de completări și modificări ale

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2008

care însă nu introduc nici deosebiri majore de conținut juridic față de forma adoptată de Senat și nici o configurație deosebită a noilor texte de lege. În plus, competența decizională în materie aparține Camerei Deputaților, și nu Senatului.

Cât privește critica de neconstituționalitate intrinsecă a legii analizate, președintele Senatului arată că "înghețarea" salariilor și pensiilor pentru anul 2012 la nivelul celor din anul 2011 nu poate fi considerată o încălcare a dreptului la un nivel de trai decent, în condițiile în care limitele acestor drepturi au fost deja apreciate atât de legiuitor, cât și de Curtea Constituțională ca fiind în acord cu prevederile art. 47 alin. (1) din Constituție.

De asemenea, consideră că art. 18 al art. II din legea dedusă controlului de constituționalitate respectă prevederile art. 16 din Constituție. Astfel, textul de lege amintit instituie un regim juridic diferit față de alte categorii socioprofesionale, însă nu prevede niciun fel de discriminare în interiorul categoriei de persoane ce beneficiază de indemnizații în temeiul

Legii nr. 341/2004 .

Aceleași concluzii se impun și în ceea ce privește art. 19 din legea criticată.

În sfârșit, arată că, în măsura în care

art. 18 din Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010

pentru completarea

art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008

privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar nu reglementează situația unor drepturi fundamentale, critica de neconstituționalitate raportată la art. 53 din Constituție este lipsită de fundament.

Președintele Camerei Deputaților a transmis Curții Constituționale, cu Adresa nr. 51/5.448 din 22 noiembrie 2011 și Adresa nr. 51/5.447 din 22 noiembrie 2011, punctul său de vedere, prin care arată că obiecția de neconstituționalitate nu este întemeiată.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate extrinsecă, arată că textele de lege introduse de Camera Deputaților în plus față de cele adoptate de Senat nu sunt în vădită contradicție cu inițiativa legislativă adoptată de Senat și nici nu există deosebiri majore de conținut juridic față de aceasta. Astfel, materia reglementată de Camera Deputaților, Cameră decizională, se referă tot la instituirea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, reglementări pe care le-a dezbătut și Senatul, ca primă Cameră sesizată. Mai mult, aceste tipuri de măsuri constituie și obiectul ordonanței de urgență aprobate și al celei modificate implicit, fiind doar adaptate, prin legea criticată, la condițiile de criză economică și financiară care se prefigurează pentru anul 2012.

Cât privește critica de neconstituționalitate intrinsecă, raportată la dispozițiile art. 47 din Constituție, arată că jurisprudența în materie a Curții Constituționale constituie un argument suficient pentru respingerea ca neîntemeiată a acesteia. De altfel, consideră că, în condițiile actuale ale crizei economice și financiare, niciun legiuitor nu ar putea aproba cheltuieli bugetare suplimentare. Prin urmare, nivelul de trai actual este cel pe care România și-l poate permite față de bugetul de care dispune.

De asemenea, arată că textele de lege criticate nu afectează substanța dreptului la indemnizație acordat în temeiul

Legii nr. 341/2004 , ci prevăd doar o restrângere temporară a exercițiului acestuia, motivată de grava criză economică și financiară care se manifestă la nivel internațional, european și național.

Totodată, consideră că nu există diferențe de tratament între beneficiarii

Legii nr. 341/2004 , astfel că sunt neîntemeiate criticile privind caracterul discriminatoriu al textelor de lege supuse analizei de constituționalitate.

În sfârșit, referitor la susținerile privind încălcarea art. 1 alin. (3) din Constituție, arată că aceste critici nu sunt motivate, astfel că instanța de contencios constituțional nu se poate pronunța asupra lor.

Guvernul, cu Adresa nr. 5/6.614 din 29 noiembrie 2011 și Adresa nr. 5/6.629 din 29 noiembrie 2011, a trimis Curții Constituționale punctul său de vedere asupra obiecțiilor de neconstituționalitate, în care arată că acestea sunt neîntemeiate.

Referindu-se la critica de neconstituționalitate extrinsecă, arată că, potrivit celor statuate de Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 1.018/2010 , o inițiativă legislativă poate fi modificată sau completată de prima Cameră sesizată, fără ca decizia acesteia să fie limitată de conținutul inițiativei legislative în forma depusă de inițiator, după cum tot astfel Camera decizională are dreptul de a modifica, de a completa ori de a renunța la inițiativa în cauză. Or, forma actului normativ criticat adoptată de Camera Deputaților, cu rol de Cameră decizională, menține același obiect și scop de reglementare, și anume măsuri financiare din domeniul bugetar, ca în forma adoptată de Senat, prima Cameră sesizată. Completările aduse în Camera Deputaților reprezintă adaptări ale măsurilor financiare din domeniul bugetar, cuprinse în

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010

și în

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 , la contextul economico-financiar care se prefigurează pentru anul 2012. Soluțiile legislative cuprinse în cele două ordonanțe de urgență mai sus menționate fac parte integrantă din legea de aprobare supusă controlului de constituționalitate, astfel încât completarea și adaptarea acestora nu pot fi nicidecum considerate ca o abatere de la materia avută în vedere de inițiator. În sfârșit, arată că, în spiritul celor reținute de Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 710/2009

și

Decizia nr. 472/2008 , dezbaterea realizată de Camera Deputaților s-a referit la conținutul și forma inițiativei legislative adoptate de Senat și s-a raportat la materia avută în vedere de inițiator.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate intrinsecă raportată la art. 53 din Constituție, invocând cele statuate de Curtea Constituțională prin

deciziile nr. 872/2010

și nr. 874/2010, arată că legea criticată întrunește condițiile stabilite de textul constituțional invocat. Astfel, restrângerea exercițiului unor drepturi se face prin Legea privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 , luarea acestor măsuri impunându-se de urgență în vederea adoptării, în cel mai scurt timp, a legii bugetului de stat și a legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2012, condiție sine qua non pentru menținerea acordurilor cu organismele financiare internaționale. Securitatea națională implică și valențe sociale și economice, așa cum de altfel s-a statuat și în jurisprudența Curții Constituționale prin

Decizia nr. 872/2010

și

Decizia nr. 1.414/2009 . Cât privește cerința constituțională a necesității măsurilor propuse într-o societate democratică, precum și a caracterului proporțional pe care aceste măsuri trebuie să îl aibă față de situația care a determinat instituirea acestora, arată că existența crizei economice reprezintă, atât potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, cât și celor statuate de Comisia de la Veneția prin Opinia nr. 598/2010, o justificare suficientă a îndeplinirii acestor condiții. În sfârșit, amintește că măsurile instituite de legea criticată au un caracter temporar.

Referitor la dispozițiile art. 18 și art. 19 din legea criticată, arată însă că dispozițiile art. 53 din Constituție nu sunt incidente, întrucât drepturile reglementate de textele de lege amintite nu sunt drepturi fundamentale.

Privitor la critica de neconstituționalitate raportată la dispozițiile art. 47 alin. (1) și (2) din Constituție, arată că autorii obiecției nu invocă niciun argument, astfel că instanța de contencios constituțional nu se poate substitui părții în motivarea sesizării.

Față de susținerea potrivit căreia dispozițiile art. 18 din legea criticată ar aduce atingere demnității umane, arată că, în lumina celor statuate de Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 164/2005 , o astfel de critică apare ca fiind neîntemeiată, de vreme ce dreptul la indemnizațiile acordate de

Legea nr. 341/2004

nu este unul consacrat la nivel constituțional.

Asociația 14 Decembrie 1989, Asociația 22 Decembrie 1989 și Federația Națională a Revoluționarilor au depus la Dosarul nr. 1.331A/2010 un act intitulat "Notă de protest", înregistrat la Curtea Constituțională sub nr. 4.411 din 23 noiembrie 2011.

CURTEA,

examinând obiecțiile de neconstituționalitate, punctele de vedere ale președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, dispozițiile legii criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. a) din Constituție și ale

art. 1, 10, 15, 16 și 18 din Legea nr. 47/1992

pentru organizarea și funcționarea Curții Constituționale, să soluționeze obiecțiile de neconstituționalitate formulate de grupul celor 119 deputați și grupul celor 40 de senatori.

Obiecția de neconstituționalitate se referă la Legea privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010

pentru completarea

art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008

privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, în ansamblul său, precum și, în mod special, dispozițiile art. 1, 4, 5, 9, 15, 18 și 19 din legea amintită, potrivit cărora:

- Art. 1: "(1) În anul 2012 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011.

(2) În anul 2012 cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

(3) În anul 2012, cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare aferent personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, în conformitate cu prevederile

Legii nr. 63/2011

privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

(4) Începând cu luna ianuarie 2012, în ceea ce privește salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, se aplică prevederile

Legii nr. 63/2011 .

(5) În anul 2012 prevederile art. 12 din anexa nr. II, cap. I lit. B - Reglementări specifice personalului didactic din învățământ la

Legea-cadru nr. 284/2010

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, nu se aplică.";

- Art. 4: "(1) Valoarea de referință se menține și în anul 2012 la 600 lei.

(2) În anul 2012 nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la

Legea-cadru nr. 284/2010 , cu modificările ulterioare.

(3) Prin excepție de la prevederile alin. (2), pentru personalul din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor și celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, precum și cele aflate în coordonarea primului-ministru și cele aflate sub controlul Parlamentului, ale căror contracte colective de muncă își încetează valabilitatea în anul 2012, salariile se stabilesc potrivit anexei nr. VIII la

Legea-cadru nr. 284/2010 , cu modificările ulterioare, fără a depăși nivelul din decembrie 2011.";

- Art. 5: "În anul 2012, pentru personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, indemnizațiile, compensațiile, sporurile, primele, ajutoarele, plățile compensatorii, despăgubirile, compensațiile lunare pentru chirie și alte drepturi acordate potrivit actelor normative în vigoare se stabilesc în raport cu nivelul bazei de calcul al acestora utilizată pentru luna decembrie 2011.";

- Art. 9: "În anul 2012, nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizațiile la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă.";

- Art. 15: "(1) În anul 2012, instituțiile și autoritățile publice centrale și locale, astfel cum sunt definite prin

Legea nr. 500/2002

privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare și prin

Legea nr. 273/2006

privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, cu excepția instituțiilor finanțate integral din venituri proprii, nu acordă tichete de masă personalului din cadrul acestora.

(2) În bugetele pe anul 2012 ale instituțiilor publice centrale și locale, astfel cum sunt definite prin

Legea nr. 500/2002 , cu modificările și completările ulterioare, și prin

Legea nr. 273/2006 , cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete-cadou și tichete de vacanță personalului din cadrul acestora.";

- Art. 18: "În anul 2012 indemnizațiile prevăzute la art. 4 alin. (4) din Legea recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987, nr. 341/2004 cu modificările și completările ulterioare, nu se acordă.";

- Art. 19: "În anul 2012 se acordă reduceri de tarife sau, după caz, gratuități, numai în limita a 3 călătorii dus-întors sau 6 călătorii simple, la facilitățile de transport prevăzute de următoarele acte normative:

a) art. 1 alin. (1), (2) și (4), ale art. 2 alin. (1) și (2), ale art. 3 alin. (1), (2) și (3), ale art. 4, art. 5 alin. (1), (2) și (3), ale art. 8 alin. (1), ale art. 9 alin. (1), ale art. 11 și

art. 12 din Ordonanța Guvernului nr. 112/1999

privind călătoriile gratuite în interes de serviciu și în interes personal pe căile ferate române, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 210/2003 , republicată, cu modificările și completările ulterioare;

b) lit. k) a alin. (1) al

art. 5 din Legea nr. 341/2004 , cu modificările și completările ulterioare;

c)

art. 80 din Legea nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare."

Dispozițiile constituționale pretins încălcate sunt cele ale art. 61 alin. (2) privind structura Parlamentului, respectiv cele ale art. 1 alin. (3) prin care se consacră demnitatea omului și libera dezvoltare a personalității umane ca valori supreme ale statului român, ale art. 4 alin. (2) privind interzicerea discriminării, ale art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi a cetățenilor, ale art. 47 alin. (1) și (2) referitor la nivelul de trai și dreptul la pensie și alte drepturi de asigurări sociale și ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți.

I. Referitor la critica de neconstituționalitate extrinsecă formulată de autorii sesizării, Curtea reține următoarele:

La data de 15 iunie 2011, Senatul, în temeiul art. 76 alin. (2) din Constituție, a adoptat proiectul Legii privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010

pentru completarea

art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008

privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar. În forma adoptată de Senat, proiectul de lege dispunea modificarea

art. 11 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 , precum și introducerea, în cadrul aceluiași articol, a alin. (5).

Ulterior, această formă a legii a fost trimisă Camerei Deputaților, Cameră decizională, care a adoptat legea aducând următoarele modificări și completări:

- au fost înlăturate modificările și completările aduse de Senat

art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 ;

- a fost modificat titlul

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 , astfel încât acesta să se refere la un domeniu de reglementare mai vast decât cel inițial: "Ordonanță de urgență pentru completarea

art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008

privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar";

- a fost introdus

art. II în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 , prin care se aprobă pentru anul 2012 instituirea unor măsuri financiare în domeniul bugetar reglementate într-un număr de 23 de articole. Aceste măsuri vizează, în esență, veniturile și alte drepturi de natură patrimonială acordate personalului plătit din fonduri publice ori care beneficiază de măsuri de protecție socială ce se acordă din aceste fonduri.

Examinând critica de neconstituționalitate, Curtea reține că, prin

Decizia nr. 1.466 din 10 noiembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 893 din 21 decembrie 2009, Curtea a statuat cu privire la principiului constituțional al bicameralismului parlamentar, că, "atât timp cât Camera Deputaților este Cameră decizională, aceasta poate introduce în textul legii prevederi noi care țin de competența sa decizională și care au legătură directă și indisolubilă cu textul inițial al proiectului sau propunerii legislative. Prin urmare, nu este obligatoriu ca ambele Camere să se pronunțe pe o prevedere legală, ci este suficient în situația mai sus enunțată ca numai o Cameră, cea decizională, să se pronunțe."

Totodată, prin

Decizia nr. 710 din 6 mai 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009, Curtea a stabilit criterii esențiale pentru a se determina cazurile în care prin procedura legislativă se încalcă principiul bicameralismului. Aceste criterii esențiale cumulative sunt:

a) existența unor deosebiri majore de conținut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului;

b) existența unei configurații deosebite, semnificativ diferită, între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului.

În aceste condiții, Curtea trebuie să analizeze dacă modificările operate de Camera Deputaților asupra proiectului Legii privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010

pentru completarea

art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008

privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar vizează același conținut juridic și aceeași configurație ale reglementării adoptate de Senat.

În legătură cu acest aspect, Curtea constată că legea supusă analizei de constituționalitate are ca obiect aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010

pentru completarea

art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008

privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 10 decembrie 2010. Așa cum arată însuși titlul actului normativ supus aprobării, acesta dispune, la rândul său, modificarea unor dispoziții ale

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 8 aprilie 2008, având ca obiect reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar.

Prin urmare, dispozițiile actului normativ dedus controlului de constituționalitate au ca efect, în ultimă instanță, modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2008 .

Revenind la forma legii criticate, adoptată de Camera Deputaților, Curtea constată că această Cameră a înlăturat modificările și completările operate de către Senat, ceea ce se încadrează în dreptul de decizie prevăzut de art. 75 alin. (1) din Constituție.

Cât privește completările aduse de către Camera decizională, Curtea constată că acestea privesc măsuri financiare în domeniul bugetar, obiect identic celui reglementat de

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 . Astfel, Curtea apreciază că, în realitate, conținutul juridic al legii adoptate de Camera decizională este același cu cel propus de inițiator, Guvernul. De asemenea, nu se poate vorbi despre o configurație deosebită, de vreme ce legea aprobată păstrează dispozițiile articolului unic din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2011, completând conținutul acestei ordonanțe cu un nou articol, care cuprinde o serie de reglementări cu un obiect asemănător.

II. În ceea ce privește criticile de neconstituționalitate intrinsecă aduse Legii privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010

pentru completarea

art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008

privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, Curtea reține următoarele:

Referitor la critica de neconstituționalitate raportată la dispozițiile art. 53 din Constituție, Curtea constată că actul normativ criticat reglementează o serie de măsuri cu caracter financiar având impact asupra unei game largi de drepturi de natură bănească de care se bucură o serie de categorii socio-profesionale, drepturi ce își au izvor fie în Legea fundamentală, fie în alte acte normative. Astfel, făcând trimitere doar la textele de lege indicate de autori în motivarea obiecției, Curtea constată că măsurile financiare privesc, în egală măsură, dreptul la salariu, la soldă sau indemnizație, drept de natură fundamentală, ca element esențial al dreptului la muncă, dar și dreptul la prime, ajutoare, compensații și altele asemenea, drepturi fără temei constituțional, expresie, mai degrabă, a statului social.

O astfel de situație impune o analiză separată a dispozițiilor de lege criticate, după cum acestea prevăd fie simpla interdicție a sporirii unor drepturi bănești de natură fundamentală, fie inaplicabilitatea pentru anul 2012 a unor dispoziții legale ce prevăd creșteri ale unor drepturi de natură fundamentală, fie diminuarea ori chiar neacordarea în anul 2012 a unor drepturi neconsacrate la nivelul Constituției.

1. În ceea ce privește prima ipoteză, Curtea apreciază că nu poate fi vorba despre o încălcare a dispozițiilor constituționale ale art. 53 din Constituție. Astfel, dispozițiile constituționale nu instituie nicio obligație pentru legiuitor și niciun drept al cetățeanului în sensul sporirii periodice a cuantumului drepturilor bănești, precum dreptul la salariu, la soldă ori indemnizație.

2. În cea de-a doua ipoteză, însă, în situația în care legiuitorul a înțeles să prevadă prin lege creșteri viitoare ale unor drepturi fundamentale de natură bănească, Curtea apreciază că orice modificare a unei astfel de reglementări, în sensul restrângerii drepturilor acordate trebuie analizată din perspectiva art. 53 din Constituție. O astfel de concluzie se desprinde, de altfel, și din jurisprudența Curții Constituționale care, prin

Decizia nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 804 din 2 decembrie 2008, și

Decizia nr. 989 din 30 iunie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531 din 31 iulie 2009, a sancționat ca fiind neconstituționale dispozițiile unor ordonanțe de urgență ce prevedeau creșteri ale drepturilor salariale mai mici decât cele acordate printr-o lege anterioară.

Așa cum Curtea Constituțională a reținut prin

Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 8 iunie 2010, restrângerea unui drept fundamental este condiționată de respectarea cerințelor strict limitative prevăzute de art. 53 din Constituție, și anume:

- să fie prevăzută prin lege;

- să se impună restrângerea sa;

- restrângerea să se circumscrie motivelor expres prevăzute de textul constituțional, și anume pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav;

- să fie necesară într-o societate democratică;

- să fie proporțională cu situația care a determinat-o;

- să fie aplicată în mod nediscriminatoriu;

- să nu aducă atingere existenței dreptului sau a libertății.

Curtea constată că măsurile financiare criticate sunt prevăzute prin lege, al cărei conținut urmărește nu doar aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010

care modifică dispozițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2008 , dar și completarea măsurilor financiare dispuse prin aceste acte normative în sensul adaptării acestora la condițiile economice actuale marcate de traversarea unei perioade de criză, atât la nivel național, cât și mondial, și de imperativul reechilibrării situației economice a țării, care impune, între altele, reducerea ori limitarea unor cheltuieli bugetare destinate plății unor drepturi bănești.

De altfel, situația notorie de criză economică existentă a constituit fundamentul adoptării mai multor reglementări cu caracter recent, având obiective asemănătoare, pe care Curtea Constituțională le-a analizat inclusiv din perspectiva art. 53 din Constituție, reținând constituționalitatea acestora. Un exemplu în acest sens este însăși

Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, în ceea ce privește diminuarea salariilor, dar și deciziile nr. 188 și nr. 190 din 2 martie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010, respectiv nr. 224 din 9 aprilie 2010, și

Decizia nr. 712 din 25 mai 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 22 iunie 2010, prin care Curtea a analizat constituționalitatea unor acte normative ce suspendau executarea unor hotărâri judecătorești și eșalonau plata sumelor de bani rezultate din acestea, pornind tocmai de la premisa situației de criză economică. Prin

Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011 *), nepublicată la data pronunțării prezentei decizii, Curtea a reafirmat necesitatea restrângerii unor drepturi fundamentale din perspectiva deficitului economic bugetar al țării.

--------

a fost publicată ulterior în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011.

De asemenea, Curtea constată că măsurile instituite prin reglementarea criticată sunt determinate de necesitatea apărării securității naționale, care, așa cum s-a statuat și prin

Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, și

Decizia nr. 872/2010 , îmbracă nu doar valențe militare, ci și valențe sociale și economice. Astfel, Curtea a reținut că "nu numai existența unei situații manu militari atrage aplicabilitatea noțiunii de "securitate națională" din textul art. 53, ci și alte aspecte din viața statului - precum cele economice, financiare, sociale - care ar putea afecta însăși ființa statului prin amploarea și gravitatea fenomenului". De asemenea, Curtea a arătat că "situația de criză financiară mondială ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a țării și, implicit, securitatea națională".

În consecință, Curtea constată că, în situația de speță, art. 53 teza referitoare la securitatea națională este aplicabil și, în același timp, se constituie într-un temei pentru justificarea măsurilor preconizate.

În condițiile existenței unei astfel de situații economice specifice, legiuitorul are nu numai dreptul, ci și obligația de a interveni în lumina dispozițiilor art. 135 din Constituție, prin măsuri adecvate în sensul prevenirii unor efecte negative ireversibile ori greu de înlăturat pentru întreaga societate pe termen mai lung din punct de vedere economic. O astfel de intervenție legislativă, deși constituie o măsură de limitare ori chiar de diminuare imediată a unor drepturi ale cetățenilor pe termen scurt, trebuie evaluată din perspectiva ansamblului său de efecte atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. Într-o asemenea lumină, ceea ce prevalează este perspectiva limitării și chiar a înlăturării unor dezechilibre bugetare necesare relansării economice. Tot din această perspectivă, este greu de făcut o distincție între interesul general și cel particular al cetățenilor, de vreme ce măsurile vizând restabilirea echilibrului bugetar vizează bunăstarea viitoare a societății, reprezentând, în ultimă instanță, fiecare dintre indivizii ce o compun.

Așa fiind, Curtea apreciază că măsurile financiare prevăzute de legea criticată sunt necesare într-o societate democratică tocmai pentru menținerea democrației și salvgardarea ființei statului, fiind în același timp proporționale cu scopul legitim urmărit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat).

În egală măsură, din perspectiva celor arătate, Curtea consideră că există un echilibru echitabil între cerințele de interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale individului.

Curtea constată, totodată, că dispozițiile de lege criticate nu creează discriminări între persoane aflate într-o situație identică.

În sfârșit, Curtea observă că măsurile financiare dispuse prin legea criticată nu aduc atingere înseși substanței drepturilor bănești vizate, ci doar previn creșterea acestora pe o durată limitată de timp, pentru a nu se crea o datorie bugetară imposibil de acoperit, în contextul unui echilibru financiar marcat de criză.

3. În ceea ce privește dispozițiile legii criticate vizând limitarea ori chiar neacordarea în anul 2012 a unor drepturi ce nu sunt consacrate la nivel constituțional, neavând în consecință un caracter fundamental, Curtea reține că dispozițiile art. 53 din Constituție nu sunt incidente, acestea având în vedere doar restrângerea exercițiului unor drepturi fundamentale.

Într-o asemenea situație sunt și drepturile consacrate de art. 9, 18 și 19 din legea dedusă controlului de constituționalitate, dispoziții criticate în mod deosebit de către autorii sesizării.

Astfel, dispozițiile art. 9 din actul normativ criticat se referă la indemnizațiile acordate cu prilejul ieșirii la pensie, retragerii, încetării raporturilor de serviciu ori trecerii în rezervă. Aceste drepturi reprezintă beneficii acordate anumitor categorii socio-profesionale în virtutea statutului special al acestora, fără a avea însă un temei constituțional.

În mod asemănător,

art. 18 din Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010

pentru completarea

art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008

privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, în forma adoptată de Camera Deputaților, stabilește că, temporar, pentru anul 2012, nu se mai acordă indemnizațiile prevăzute de art. 4 alin. (4) din Legea recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 20 iulie 2004. De aceste indemnizații, calculate prin aplicarea coeficientului de 1,10 la salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea asigurărilor sociale de stat, beneficiau persoanele care au obținut titlul de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite cu prilejul Revoluției Române din Decembrie 1989, numai dacă acestea aveau un venit mai mic decât salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat. De asemenea,

de această indemnizație beneficiau și copiii eroilor-martiri, indiferent de vârstă, dacă nu erau încadrați în nicio formă de învățământ ori nu realizau venituri din motive neimputabile lor.

Aceste drepturi fac parte dintr-un ansamblu de măsuri pe care

Legea nr. 341/2004

le-a instituit pentru cinstirea memoriei celor care și-au jertfit viața și în semn de gratitudine față de cei care au luptat pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989.

Demnitatea umană este un atribut inalienabil al persoanei umane, valoare ce impune fiecărui membru al societății un comportament de respect și protecție a celorlalți indivizi și interzicerea oricărei atitudini umilitoare sau degradante la adresa omului. Altfel spus, fiecare individ este ținut să recunoască și să respecte în oricare altă ființă umană atributele și valorile care îl caracterizează ca om. Convenția Europeană a Drepturilor Omului interzice, în acest sens, în art. 3, tratamentele degradante ori inumane, precum și tortura. O prevedere asemănătoare are și art. 22 din Constituția României.

Din această perspectivă, se poate vorbi chiar de existența unei obligații de intervenție a statului în sensul asigurării unor resurse materiale necesare vieții, în măsura în care lipsa acestora ar fi de natură să reducă traiul acestora la un nivel ce nu poate fi considerat propriu vreunei ființe umane.

Cu toate acestea, Curtea apreciază că demnitatea umană, așa cum este aceasta consacrată de Constituție, nu este și nu trebuie interpretată ca instituind un tratament preferențial pentru anumite categorii de persoane, indiferent de contribuțiile, calitățile ori aportul acestora în societate. Prin urmare, demnitatea este o valoare intrinsecă a ființei umane, având aceleași valențe pentru oricare dintre indivizi.

De aceea, recunoștința ori respectul ce se cuvin anumitor persoane, pentru aportul lor deosebit la dezvoltarea societății, nu trebuie raportate la conținutul art. 1 alin. (3) din Constituție, izvorul acestora regăsindu-se, mai degrabă, în însăși obligația morală a întregii societăți de a-și manifesta gratitudinea față de aceste persoane.

În concluzie, deși temeiul moral al acordării acestor beneficii, izvorât din sentimentul de recunoștință pentru cei care, prin jertfa și contribuția proprie, au condus la căderea regimului comunist și la instaurarea democrației, este incontestabil, acesta nu constituie totuși, potrivit Constituției, o obligație de reglementare a statului în acest sens, neputându-se vorbi astfel de existența unui drept fundamental la obținerea unor indemnizații în virtutea calității de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite în cadrul Revoluției Române din Decembrie 1989.

De altfel, în același sens Curtea s-a pronunțat și prin

Decizia nr. 1.087 din 14 octombrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 25 noiembrie 2008, când, analizând critica de neconstituționalitate a

art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 , a reținut că, "fiind vorba despre indemnizații cu caracter reparatoriu, legiuitorul are deplina competență de a stabili condițiile și criteriile de acordare a acestora, în temeiul art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală".

Relevante din această perspectivă apar și cele reținute de Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010, când, analizând o situație similară, referitoare la acordarea unor drepturi cu titlu de compensație morală persoanelor persecutate în perioada comunistă, a conchis că nu se poate vorbi despre existența unei obligații a statului de a acorda despăgubiri de acest gen, iar legiuitorul are libera apreciere asupra instituirii unor astfel de beneficii, precum și a stabilirii condițiilor și criteriilor de acordare.

Aceleași concluzii se impun și în ceea ce privește natura drepturilor afectate de dispozițiile art. 19 din legea criticată, drepturi ce privesc facilități de transport acordate diferitor categorii de persoane în virtutea funcției ocupate sau a statutului deosebit pe care îl dețin ori a titlului obținut în temeiul

Legii nr. 341/2004 .

În concluzie, din perspectiva celor arătate, Curtea reține că drepturile afectate de dispozițiile art. 9, 18 și 19 din Legea privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010

pentru completarea

art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008

privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar nu sunt drepturi fundamentale, astfel că prevederile art. 53 din Constituție nu sunt incidente în privința acestora.

De asemenea, pentru considerentele arătate, nu poate fi reținută nici critica de neconstituționalitate raportată la dispozițiile art. 1 alin. (3) din Constituție.

Cât privește critica de neconstituționalitate raportată la dispozițiile art. 16 din Constituție, Curtea reține că aceasta vizează în mod deosebit dispozițiile art. 18 din legea dedusă controlului de constituționalitate, autorii sesizării susținând existența unui tratament discriminatoriu atât între beneficiarii

Legii nr. 341/2004 , cât și între aceștia și beneficiarii altor acte normative ce reglementează acordarea unor drepturi cu natură de reparație morală.

Față de aceste critici, Curtea reține că acordarea diferitelor beneficii prevăzute de

Legea nr. 341/2004

se face în funcție de titlul deținut potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (1) din lege, titlu care are în vedere sacrificiul ori contribuția persoanelor implicate în acest eveniment, făcându-se următoarea clasificare: "a) Erou Martir al Revoluției Române din Decembrie 1989 - atribuit celor care s-au jertfit în lupta pentru victoria Revoluției române din decembrie 1989 sau au decedat în legătură cu aceasta;

b) Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989:

1. Luptător Rănit - atribuit celor care au fost răniți în luptele pentru victoria Revoluției din decembrie 1989 sau în legătură cu aceasta;

2. Luptător Reținut - atribuit celor care au fost reținuți de forțele de represiune ca urmare a participării la acțiunile pentru victoria Revoluției;

3. Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite - atribuit celor care, în perioada 14-25 decembrie 1989, au mobilizat și au condus grupuri sau mulțimi de oameni, au construit și au menținut baricade împotriva forțelor de represiune ale regimului totalitar comunist, au ocupat obiective de importanță vitală pentru rezistența regimului totalitar și le-au apărat până la data judecării dictatorului, în localitățile unde au luptat pentru victoria Revoluției Române din decembrie 1989, precum și celor care au avut acțiuni dovedite împotriva regimului și însemnelor comunismului între 14-22 decembrie 1989;

c) Participant la Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989 - calitate onorifică."

În lumina acestor prevederi de lege, reiese că fiecare titlu acordat are în vedere un nivel de implicare și contribuție diferit, precum și consecințe diferite suportate de participanții la Revoluția Română din 1989. Astfel, persoanele care se încadrează în una dintre aceste categorii ale legii se află într-o situație obiectiv diferită față de persoanele având un alt titlu potrivit

art. 3 alin. (1) din Legea nr. 341/2004 .

Persoanele vizate de

art. 18 din Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010

pentru completarea

art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008

privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar vizează doar una dintre categoriile de persoane enumerate de

art. 3 alin. (1) din Legea nr. 341/2004 , respectiv cele care au obținut titlul de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite cu prilejul Revoluției Române din Decembrie 1989, precum și copiii eroilor-martiri, indiferent de vârstă, dacă nu erau încadrați în nicio formă de învățământ ori nu realizau venituri, din motive neimputabile lor.

Or, așa cum deja s-a arătat, aceste categorii de persoane se află într-o situație obiectiv diferită față de cea a celorlalte categorii de persoane beneficiare ale

Legii nr. 341/2004 , astfel că instituirea unui tratament juridic diferit nu poate primi semnificația încălcării principiului egalității în drepturi a cetățenilor.

Cu atât mai mult nu se poate vorbi despre existența unei discriminări între destinatarii

Legii nr. 341/2004

și beneficiarii unor indemnizații în temeiul altor acte normative, criteriile de acordare a diferitor beneficii fiind evident diferite.

În sfârșit, analizând critica de neconstituționalitate raportată la dispozițiile art. 47 alin. (1) și (2) din Constituție, Curtea constată că autorii sesizării au avut o susținere cu caracter general, neargumentând nici modalitatea în care se contravine acestor dispoziții ale Legii fundamentale și nici textele din legea criticată care contravin acestor dispoziții.

Față de o astfel de critică, Curtea consideră ca având o deosebită relevanță considerentele

Deciziei nr. 765 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 6 iulie 2011, cu privire la nivelul de trai. Astfel, prin decizia amintită Curtea a reținut că "stabilirea acelui standard al nivelului de trai care poate fi considerat ca fiind decent trebuie apreciată de la caz la caz, în funcție de o serie de factori conjuncturali. Situația economică a țării, resursele de care dispune statul în vederea atingerii acestui obiectiv, dar și nivelul de dezvoltare al societății, gradul de cultură și civilizație la un anumit moment și modul de organizare a societății reprezintă deopotrivă coordonate care trebuie luate în considerare atunci când se evaluează nivelul "decent" al vieții. În concluzie, aprecierea modului și a măsurii în care statul reușește să ducă la îndeplinire obligația de a asigura un nivel de trai decent trebuie să fie raportată la acești factori, nefiind posibilă stabilirea unui standard fix, imuabil".

Or, în lumina acestor considerente, precum și a celor reținute mai sus cu privire la temeiurile adoptării de către Camera Deputaților a Legii privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010

pentru completarea

art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008

privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, Curtea apreciază că dispozițiile legale criticate nu pot fi privite ca aducând atingere dreptului constituțional la un nivel de trai decent, ci mai degrabă ca instituind un set de măsuri de adaptare la condițiile economico-sociale existente, în funcție de care nivelul de trai nu poate fi evaluat ca având un standard mai ridicat.

În același context, al analizării conformității legii criticate cu dispozițiile art. 47 alin. (2) din Constituție, sunt relevante considerentele aceleași decizii prin care s-a arătat că legiuitorul este chemat "să instituie un ansamblu de măsuri prin care statul să asigure protejarea și îmbunătățirea calității vieții cetățenilor atât prin reglementarea unor drepturi fundamentale, precum dreptul la securitate socială, dreptul la muncă - condiție principală pentru un trai decent -, dreptul la o salarizare echitabilă, dreptul la protecția sănătății și altele asemenea, dar și prin drepturi care nu au o consacrare constituțională și care tind către același obiectiv. În același spirit, Constituția consacră, în chiar art. 1 alin. (3), caracterul de stat social al României, obligă statul, prin dispozițiile art. 135 alin. (2) lit. f), să creeze condițiile necesare pentru creșterea calității vieții, iar prin art. 41 alin. (2) și art. 47 alin. (2) prevede dreptul salariaților, respectiv al cetățenilor și la alte măsuri de protecție socială și de asistență socială decât cele nominalizate expres în Legea fundamentală, măsuri stabilite prin lege.

Caracteristic tuturor acestor drepturi ale cetățenilor și obligații corelative ale statului este faptul că, în măsura în care nu sunt nominalizate expres de Constituție, legiuitorul este liber să aleagă, în funcție de politica statului, de resursele financiare, de prioritatea obiectivelor urmărite și de necesitatea îndeplinirii și a altor obligații ale statului consacrate deopotrivă la nivel constituțional, care sunt măsurile prin care va asigura cetățenilor un nivel de trai decent și să stabilească condițiile și limitele acordării lor. De asemenea, va putea dispune modificarea sau chiar încetarea acordarii măsurilor de protecție socială luate, fără a fi necesar să se supună condițiilor art. 53 din Constituție, întrucât acest text constituțional privește numai drepturile consacrate de Legea fundamentală, iar nu și cele stabilite prin legi".

Curtea apreciază că, față de motivarea formulată de autorii sesizării, aceste considerente cu caracter de principiu răspund criticii de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010

pentru completarea

art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008

privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, în sensul evidențierii caracterului constituțional al acestora.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) și al

art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Constată că Legea privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010

pentru modificarea

art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008

privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar este constituțională.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Președintelui României și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Dezbaterile au avut loc la data de 7 decembrie 2011 și la acestea au participat: Augustin Zegrean, președinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Mircea Ștefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan și Tudorel Toader, judecători.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea

OPINIE SEPARATĂ

În opoziție cu opinia majoritară, susținem că obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010

pentru completarea

art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008

privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar trebuia admisă în privința criticilor extrinseci pentru motivele pe care le vom dezvolta în continuare.

Autorii obiecției susțin că Legea privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010

a fost adoptată cu încălcarea principiului bicameralismului, cuprinsul legii adoptate de Camera Deputaților fiind total diferit de cel adoptat de Senat, ca primă Cameră sesizată. Astfel, Camera Deputaților a eliminat complet toate modificările adoptate de Senat și a operat modificări și completări esențiale, concretizate într-un număr de 23 de articole, cuprinse în art. II din lege, care nu se regăsesc în forma adoptată de către Senat, invocând în sprijinul celor arătate

Decizia nr. 1.093/2008 ,

Decizia nr. 710/2009

și

Decizia nr. 472/2008

ale Curții Constituționale.

Analizând susținerile autorilor putem constata că unicul obiect de reglementare al

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010

se referă la

art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008

și privește limitele anuale stabilite pentru finanțările rambursabile care urmau a fi contractate de unitățile administrativ-teritoriale și tragerile ce se puteau efectua din finanțările rambursabile contractate sau care urmau să fie contractate.

La data de 15 iunie 2011, Senatul, în temeiul art. 76 alin. (2) din Constituție, a adoptat proiectul Legii privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 , aducând următoarele modificări și completări:

"1. La articolul unic punctul 1, partea introductivă a alineatului (4) al articolului 11 din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008

privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar va avea următorul cuprins:

«(4) Dacă în cursul exercițiului financiar valoarea însumată a tragerilor autorizate de comisia prevăzută la alin. (3), pentru a fi efectuate din finanțările rambursabile contractate sau care urmează a fi contractate de unitățile/subdiviziunile administrative-teritoriale, reprezintă cel puțin 80% din limita anuală pentru trageri stabilită în condițiile legii, comisia autorizează efectuarea de trageri, cu parcurgerea succesivă a următoarelor etape:»

2. La articolul unic, după punctul 1 se introduce un nou punct, pct. 2, cu următorul cuprins:

«La articolul 11 din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008

privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alin. (5), cu următorul cuprins:

(5) Comisia prevăzută la alin. (3) autorizează efectuarea de trageri în ordinea cronologică a înregistrării cererilor la direcția de specialitate din Ministerul Finanțelor Publice, care asigură secretariatul comisiei.»"

Această formă a legii a fost trimisă Camerei Deputaților, Cameră decizională, care a adoptat legea aducând următoarele modificări și completări:

- a fost modificat titlul

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010

pentru completarea

art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008

privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, astfel încât acesta să se refere la un domeniu de reglementare mai vast decât cel inițial: "Ordonanță de urgență pentru completarea

art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008

privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar";

- a fost introdus

art. II în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 , prin care se aprobă pentru anul 2012 instituirea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, reglementate într-un număr de 23 de articole. Aceste măsuri vizează, în esență, veniturile și alte drepturi de natură patrimonială acordate personalului plătit din fonduri publice ori care beneficiază de măsuri de protecție socială ce se acordă din aceste fonduri, neavând legătură cu domeniul inițial de reglementare al

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 .

Considerăm că prin această modalitate de adoptare a legii au fost încălcate prevederile constituționale consacrate de art. 61 alin. (2) din Constituție, prin aceea că dispozițiile adoptate de Camera Deputaților nu au fost dezbătute sub nicio formă de Senat.

Curtea Constituțională, în jurisprudența sa, a reținut următoarele:

-

Decizia nr. 710 din 6 mai 2009

referitoare la obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea

Legii nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009: "Potrivit art. 61 din Constituția României, Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării, iar structura sa este bicamerală, fiind alcătuit din Camera Deputaților și Senat. Principiul bicameralismului, astfel consacrat, se reflectă însă nu numai în dualismul instituțional în cadrul Parlamentului, ci și în cel funcțional, deoarece art. 75 din Legea fundamentală stabilește competențe de legiferare potrivit cărora fiecare dintre cele două Camere are, în cazurile expres definite, fie calitatea de primă Cameră sesizată, fie de Cameră decizională. Totodată, ținând seama de indivizibilitatea Parlamentului ca organ reprezentativ suprem al poporului român și de unicitatea sa ca autoritate legiuitoare a țării, Constituția nu permite adoptarea unei legi de către o singură Cameră, fără ca proiectul de lege să fi fost dezbătut și de cealaltă Cameră. Art. 75 din Legea fundamentală a introdus, după revizuirea și republicarea acesteia în octombrie 2003, soluția obligativității sesizării, în anumite materii, ca primă Cameră, de reflecție, a Senatului sau, după caz, a Camerei Deputaților și, pe cale de consecință, reglementarea rolului de Cameră decizională, pentru anumite materii, a Senatului și, pentru alte materii, a Camerei Deputaților, tocmai pentru a nu exclude o Cameră sau alta din mecanismul legiferării. [...] Diferențele de conținut juridic dintre forma proiectului de lege adoptat de Senat, ca primă Cameră sesizată, și a legii adoptate de Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, sunt de natură să încalce principiul bicameralismului, în sensul că forma finală a legii, în redactarea adoptată de Camera decizională, se îndepărtează în mod substanțial de forma adoptată de Camera de reflecție, ceea ce echivalează practic cu excluderea acesteia din urmă de la procesul de legiferare. Or, legea trebuie să fie rezultanta manifestării de voință concordante a ambelor Camere ale Parlamentului.

Este adevărat - așa cum a reținut Curtea cu alt prilej ( Decizia nr. 1.093 din 15 octombrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 710 din 20 octombrie 2008) - că în dezbaterea unei inițiative legislative, Camerele au un drept propriu de decizie asupra acesteia, dar principiul bicameralismului nu poate fi respectat decât atât timp cât ambele Camere ale Parlamentului au dezbătut și s-au exprimat cu privire la același conținut și la aceeași formă ale inițiativei legislative."

- În

Decizia nr. 413 din 14 aprilie 2010

referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 18, pct. 22, pct. 23 și pct. 27, teza referitoare la funcțiile publice de conducere, din Legea pentru modificarea și completarea

Legii nr. 188/1999

privind statutul funcționarilor publici, precum și a legii în ansamblul ei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, Curtea comentează considerentele

Deciziei nr. 710/2009 , astfel: "Prin

Decizia nr. 710 din 6 mai 2009 , Curtea a stabilit criterii esențiale pentru a se determina cazurile în care prin procedura legislativă se încalcă principiul bicameralismului.

Aceste criterii esențiale cumulative sunt:

a) existența unor deosebiri majore de conținut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului;

b) existența unei configurații deosebite, semnificativ diferită, între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului;".

- Prin

Decizia nr. 1.466 din 10 noiembrie 2009

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 8 și

art. II alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 47/2007

privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, precum și a ordonanței în întregul ei,

art. II alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2008

pentru modificarea și completarea

Ordonanței Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, precum și a ordonanței de urgență în întregul ei, art. 3 alin. (1) lit. g) și h), art. 10 alin. (1) și (2), art. 13, art. 19 alin. (1) și (2),

art. 20 alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 71/2001

privind organizarea și exercitarea activității de consultanță fiscală, precum și a ordonanței în întregul ei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 893 din 21 decembrie 2009: "Referitor la invocarea încălcării principiului constituțional al bicameralismului, se constată că atât timp cât Camera Deputaților este Camera decizională, aceasta poate introduce în textul legii prevederi noi care țin de competența sa decizională și care au legătură directă și indisolubilă cu textul inițial al proiectului sau propunerii legislative".

Având în vedere considerentele de mai sus, considerăm că legea examinată a fost adoptată cu încălcarea normelor constituționale referitoare la procedura de legiferare, și anume a fost încălcat principiul constituțional al bicameralismului, consacrat de art. 61 alin. (2) din Constituție.