Decizia nr. 1543/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 450 alin. 4 din Codul de procedură penală, excepție ridicată din oficiu de Judecătoria Pitești - Secția penală în Dosarul nr. 22.344/280/2010 și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 93D/2011.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 10 decembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 22.344/280/2010, Judecătoria Pitești - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 450 alin. 4 din Codul de procedură penală, excepție ridicată din oficiu în dosarul de mai sus, având ca obiect soluționarea unei cereri de liberare condiționată.

În motivarea excepției de neconstituționalitate Judecătoria Pitești - Secția penală, în calitate de autor al acesteia, susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 21 referitor la Accesul liber la justiție, art. 51 referitor la Dreptul de petiționare, art. 148 alin. (2) referitor la caracterul obligatoriu al prevederilor constitutive ale Uniunii Europene și ale celorlalte reglementări comunitare, precum și prevederile art. 5, 6 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la Dreptul la libertate și siguranță, la Dreptul la un proces echitabil și la Dreptul la un recurs efectiv, deoarece, în situația exercitării căii de atac a recursului, acesta este suspensiv de executare și nu este soluționat de instanța de control judiciar într-un termen scurt de până la 3 zile. Astfel, potrivit legii române, procurorul poate prin recursul său să producă un efect de anihilare a dreptului la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, întrucât, în 3 zile de la pronunțare, procurorul poate declara recurs împotriva sentinței de respingere a cererii de liberare condiționată formulate de un condamnat aflat în executarea unei pedepse cu închisoare. Ulterior, vor mai trece aproximativ 20 de zile pentru motivarea sentinței de către judecător. Apoi dosarul va fi transmis procurorului pentru a motiva recursul astfel formulat. Prin urmare, în opinia instanței, se produce o întârziere reală în judecarea acestei căi de atac de minimum o lună și jumătate, timp în care petentul condamnat se va afla tot în stare de deținere.

Așa fiind, se apreciază că neajunsul relevat poate fi anihilat prin instituirea unui termen rapid de 24 de ore sau cel mult 3 zile de soluționare a recursului.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 450 alin. 4 din Codul de procedură penală - Liberarea condiționată, care au următorul conținut: "Hotărârea instanței este supusă recursului. Termenul de recurs este de 3 zile. Recursul declarat de procuror este suspensiv de executare."

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 21 referitor la Accesul liber la justiție, art. 51 referitor la Dreptul de petiționare, art. 148 alin. (2) referitor la caracterul obligatoriu al prevederilor constitutive ale Uniunii Europene și ale celorlalte reglementări comunitare, precum și prevederile art. 5, 6 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la Dreptul la libertate și siguranță, la Dreptul la un proces echitabil și la Dreptul la un recurs efectiv.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:

Autorul excepției este nemulțumit, pe de o parte, de împrejurarea că recursul promovat de procuror împotriva sentinței de respingere a cererii de liberare condiționată formulate de un condamnat aflat în executarea unei pedepse cu închisoare este suspensiv de executare și, pe de altă parte, consideră că, din cauza inexistenței vreunui termen înăuntrul căruia instanța de recurs să fie obligată să soluționeze cererea (24 de ore sau maximum 3 zile), este afectat dreptul la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, petentul condamnat fiind pus în situația de a aștepta chiar o lună și jumătate până la epuizarea tuturor procedurilor administrative referitoare la motivarea sentinței, la trimiterea dosarului etc.

Ținând seama de aceste argumente, Curtea constată că efectul suspensiv de executare a recursului formulat de procuror nu este de natură a afecta dreptul la un proces echitabil ori dreptul la libertate și la un recurs efectiv, întrucât suspendarea executării operează în mod logic atunci când este admisă cererea petentului de liberare condiționată. Or, în cauza de față cererea sa a fost respinsă și, prin urmare, o asemenea motivare nu are legătură cu soluționarea unui recurs formulat împotriva unei sentințe nesusceptibile de executare.

Totodată, împrejurarea că până la soluționarea efectivă a recursului poate trece un interval de o lună sau o lună și jumătate nu este consecința directă a textului legal criticat, reprezentanții instanțelor ori ai parchetelor fiind obligați să își exercite atribuțiile cu respectarea tuturor garanțiilor constituționale ale justițiabililor, inclusiv dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil. În plus, nu poate fi primită critica referitoare la necesitatea introducerii în corpul textului contestat a unor dispoziții ce impun instanțelor un anumit termen de soluționare a recursului, deoarece aceasta, contrar dispozițiilor

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, echivalează cu modificarea și completarea normei supuse controlului.

Nu în ultimul rând, Curtea constată că norma criticată este o normă de procedură, care, în acord cu dispozițiile constituționale ale art. 126 alin. (2), oferă legiuitorului deplina libertate de a o stabili. Totodată, potrivit art. 129 din Constituție, împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac în condițiile legii. Fiind o creație a legiuitorului, este firesc ca acesta să determine condițiile și sfera de incidență a liberării condiționate, care, nefiind un drept constituțional consacrat ca atare, se constituie numai într-o vocație a condamnatului ce capătă valență în funcție de modul în care Parlamentul, din rațiuni de politică penală necesare într-o societate democratică, înțelege să dispună cu privire la executarea pedepselor. Aceste rațiuni sunt cu atât mai evidente cu cât liberarea condiționată presupune îndeplinirea de către condamnat a anumitor condiții referitoare la formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială, atingându-se astfel scopul executării pedepsei.

De asemenea, este neîntemeiată și susținerea referitoare la încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 51 și art. 148 alin. (2), precum și a prevederilor art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece dreptul la petiționare și caracterul obligatoriu al prevederilor constitutive ale Uniunii Europene și ale celorlalte reglementări comunitare nu au incidență în cauză, iar în ce privește dreptul la un recurs efectiv, Curtea constată că dispozițiile art. 450 alin. 4 din Codul de procedură penală normează tocmai posibilitatea justițiabililor aflați în ipoteza prevederii legale de a uza de calea de atac a recursului.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 450 alin. 4 din Codul de procedură penală, excepție ridicată din oficiu de Judecătoria Pitești - Secția penală în Dosarul nr. 22.344/280/2010.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 6 decembrie 2011.