Decizia nr. 1424/2011

Articolul 153

alin. (6) și (7) din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal:

"(6) Organele fiscale competente vor înregistra în scopuri de TVA, conform prezentului articol, toate persoanele care, în conformitate cu prevederile prezentului titlu, sunt obligate să solicite înregistrarea, conform alin. (1), (2), (4) sau (5).

(7) În cazul în care o persoană este obligată să se înregistreze, în conformitate cu prevederile alin. (1), (2), (4) sau (5), și nu solicită înregistrarea, organele fiscale competente vor înregistra persoana respectivă din oficiu.";

-

Articolul 44

alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală: "Comunicarea prin publicitate se face prin afișarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afișarea se face, concomitent, la sediul acestora și pe pagina de internet a autorității administrației publice locale respective. În lipsa paginii de internet proprii, publicitatea se face pe pagina de internet a consiliului județean. În toate cazurile, actul administrativ fiscal se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afișării anunțului."

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 40 referitor la dreptul de asociere, art. 45 referitor la libertatea economică și art. 135 alin. (1) și (2) lit. a) referitor la economia României.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată, referitor la încălcarea art. 40 din Constituție, că instanța de contencios constituțional a statuat că principiul libertății de asociere nu are în vedere constituirea de "asociații" care au ca obiect desfășurarea de activități cu scop patrimonial, ceea ce legea califică drept societăți comerciale, ci, așa cum rezultă din formula redacțională a textului, se referă la constituirea unor subiecte colective de o altă natură juridică și cu altă finalitate, cum sunt asociațiile fără scop patrimonial, partidele politice sau sindicatele. Sub acest aspect, prin sintagma "[...] și în alte forme de asociere", legiuitorul constituțional a avut în vedere, prin această formulă mai largă, entități colective cu naturi juridice și finalități similare celor menționate, iar nu societăți comerciale. Așa fiind, Curtea constată că dispozițiile art. 40 din Legea fundamentală nu au incidență în cauza dedusă controlului.

În ceea ce privește invocarea prevederilor constituționale ale art. 45 și art. 135 alin. (1) și (2) lit. a), Curtea constată că, în jurisprudența sa constantă, instanța de contencios constituțional a statuat că libertatea economică reglementată de prevederile art. 45 din Legea fundamentală nu este absolută; atât accesul liber al persoanei la o activitate economică, cât și exercitarea acestuia se desfășoară "în condițiile legii". De asemenea, prevederile constituționale ale art. 135 alin. (1), potrivit cărora economia României este economie de piață, bazată pe libera inițiativă și concurență, trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu cele ale alin. (2) lit. a) și b) al aceluiași articol, care prevăd obligația statului de a asigura libertatea comerțului, protecția concurenței loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție, precum și protejarea intereselor naționale în activitatea economică.

Totodată, Curtea constată că înregistrarea în scopuri de TVA efectuată din oficiu, de către organele fiscale competente, nu este o operațiune efectuată aleatoriu. Dispozițiile

art. 153 din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal dispun în sensul că pot fi înregistrate, din oficiu, acele persoane impozabile care realizează sau intenționează să realizeze o activitate economică ce implică operațiuni taxabile și/sau scutite de taxa pe valoare adăugată cu drept de deducere și care nu au solicitat înregistrarea. Astfel, critica potrivit căreia înregistrarea se poate realiza fără existența unei cereri anterioare provenite de la persoana în cauză, nu poate fi reținută, tocmai nerespectarea obligației prevăzute de textul de lege criticat în sarcina persoanelor impozabile ducând la acțiunea din oficiu a organelor fiscale.

Așa fiind, Curtea va respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 153 alin. (6) și (7) din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal ca neîntemeiată.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 44 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, Curtea constată că autorul excepției nu a indicat nicio prevedere constituțională care ar fi încălcată de dispozițiile atacate. Astfel, așa cum prevede

art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , sunt neconstituționale numai prevederile legale care încalcă dispozițiile sau principiile Constituției. De asemenea, conform art. 10 alin. (2) din aceeași lege, sesizările adresate Curții trebuie motivate, iar potrivit art. 144 lit. d) din Legea fundamentală și

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , Curtea este competentă să se pronunțe numai în limitele sesizării. Dacă instanța de contencios constituțional s-ar socoti competentă să se pronunțe asupra unei asemenea excepții, ea s-ar substitui părții în ceea ce privește invocarea motivului de neconstituționalitate ridicat, exercitând astfel din oficiu controlul de constituționalitate, ceea ce este inadmisibil. Mai mult, prin

Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 7 iulie 2011, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile

art. 44 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că organul fiscal emitent poate să procedeze la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, cu înlăturarea nejustificată a ordinii de realizare a modalităților de comunicare prevăzute la art. 44 alin. (2) lit. a)-d) din aceeași ordonanță. Așa fiind, Curtea va respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 44 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală ca inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 153 alin. (6) și (7) din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, excepție ridicată de Răzvan-Ovidiu Țugui în Dosarul nr. 2.963/54/2009 al Curții de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal.

2. Respinge ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 44 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 25 octombrie 2011.