Decizia nr. 1535/2011
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- OUG nr. 71/2009 17 iunie 2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drept…
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ionița Cochințu - magistrat-asistent
Cu participarea, în ședința publică din data de 4 octombrie 2011, a reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009
privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, excepție ridicată de Lenuța Acriva în Dosarul nr. 13.061/196/2010 al Judecătoriei Brăila - Secția civilă, precum și de Vasile Mustățea și Tudorel Răzmeriță în dosarele nr. 3.397/233/2011 și nr. 6.559/233/2011 ale Judecătoriei Galați - Secția civilă și care formează obiectul dosarelor Curții Constituționale nr. 483D/2011, nr. 981D/2011 și 992D/2011.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 4 octombrie 2011, când, în temeiul dispozițiilor
art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Curtea a dispus conexarea dosarelor nr. 981D/2011 și 992D/2011 la Dosarul nr. 483D/2011, care a fost primul înregistrat, iar în temeiul art. 57 și
art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , a dispus amânarea pronunțării pentru data de 25 octombrie 2011, 2 noiembrie 2011, 10 noiembrie 2011 și 28 noiembrie 2011.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:
Prin Încheierea din 28 februarie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 13.061/196/2010, Judecătoria Brăila - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009
privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
Prin Încheierea din 10 iunie 2011 și Sentința civilă nr. 6.848 din 21 iunie 2011, pronunțate în dosarele nr. 3.397/233/2011 și nr. 6.559/233/2011, Judecătoria Galați - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009
privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Lenuța Acriva, Vasile Mustățea și Tudorel Răzmeriță în cauze având ca obiect soluționarea unor contestații la executare.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia arată că prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009
drepturile salariale ale cetățenilor și "materializarea acestora", consfințite printr-o hotărâre judecătorească definitivă, nu sunt garantate. Este încălcat art. 16 din Constituție, deoarece statul este scutit de plată creanțelor datorate cetățenilor săi, fără a fi penalizat, în schimb, orice cetățean, inclusiv personalul bugetar afectat de această ordonanță de urgență, este supus penalităților fiscale cu dobânzi la eventuale restanțe la impozite sau alte dări către statul român. Prevederile criticate creează și o discriminare între personalul bugetar care lucrează în aparatul juridic și ceilalți bugetari, întrucât "primii pot continua executările începute pentru drepturile salariale, pe când bugetarilor din alte sectoare de activitate li se suspendă de drept orice executare silită începută".
În opinia autorilor excepției sunt înfrânte și prevederile art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituție, care prevăd că statutul funcționarilor publici se reglementează prin lege organică, întrucât prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009
se împiedică "producerea efectelor unei legi organice" prin care au fost reglementate atât statutul, cât și drepturile salariale ale funcționarilor publici.
Consideră că este încălcat și
art. 53 din Constituție, deoarece Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009
nu respectă cerințele prevăzute de aceste dispoziții constituționale, în mod special cele referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți numai prin lege, dacă situația o impune și măsura restrângerii trebuie să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere dreptului sau a libertății.
De asemenea, prin lipsirea personalului din sectorul bugetar de folosirea sumelor de bani ce i se cuvin ca remunerație, pe o perioadă îndelungată, sunt încălcate prevederile constituționale referitoare la crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
Judecătoria Brăila - Secția civilă, în Dosarul nr. 483D/2011, apreciază că dispozițiile criticate sunt neconstituționale în măsura în care prin acest act normativ se suspendă executarea unor hotărâri judecătorești având ca obiect creanțe împotriva statului, care sunt garantate în temeiul art. 44 alin. (1) din Constituție, creanțele având caracterul unui bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Judecătoria Galați - Secția civilă, în Dosarul nr. 981D/2011, arată că dispozițiile criticate sunt neconstituționale. Se arată că prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009
se instituie o procedură specială, derogatorie, în considerarea calității de debitor al statului, procedură ce înlătură dreptul creditorului de a urmări silit sumele de bani aparținând domeniului privat al statului, deși acestea sunt supuse regimului de drept comun. Astfel, se conferă statului, deși este debitor, privilegiul de a amâna și eșalona sumele din bugetele instituțiilor publice necesare executării obligațiilor de plată față de creditori.
De asemenea, consideră că, totuși, prevederile criticate restrâng accesul la justiție, prin blocarea totală a fazei executării, dându-se posibilitatea organelor administrative ale statului să prelungească în mod nejustificat executarea titlurilor executorii deținute de personalul care lucrează în cadrul instituțiilor bugetare. Prin crearea unui regim juridic special, derogatoriu și privilegiat față de cel de drept comun se înfrânge principiul constituțional al egalității modului de ocrotire a proprietății private.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009
este neconstituțională și contravine și art. 1, 21 și 125 din Legea fundamentală, întrucât, prin intervenția legiuitorului într-un domeniu de competența exclusivă a instanțelor judecătorești, cum este cel al suspendării executării silite, se încalcă principiul separației puterilor în stat, iar prin împiedicarea creditorilor de a-și valorifica drepturile se încalcă principiul accesului liber la justiție, executarea silită fiind una din componentele procesului civil.
În Dosarul nr. 992D/2011 apreciază că dispozițiile criticate sunt constituționale în raport cu criticile formulate de autorul excepției, însă sunt neconstituționale pentru alte motive care nu fac obiectul analizei cauzei de față, acestea vizând ocrotirea proprietății private, separația puterilor în stat și liberul acces la justiție.
Potrivit dispozițiilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Guvernul, în Dosarul nr. 483D/2010, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Guvernului, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009
privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 18 iunie 2009.
În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3) referitor la valorile supreme ale statului român, art. 16 alin. (1) potrivit căruia "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice", art. 73 alin. (3) lit. j) referitor la reglementarea prin lege organică a statutului funcționarilor publici, art. 135 lit. f) privind creșterea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții și art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.
Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține că, prin mai multe decizii, a constatat constituționalitatea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009
în raport cu critici similare de neconstituționalitate.
Astfel, Curtea a reținut că
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009
reglementează eșalonarea plății unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar. Instituirea acestei măsuri a fost determinată de existența unui număr substanțial de cauze având ca obiect acordarea de drepturi salariale, care a condus la o imposibilitate a autorității statale de a executa hotărârile judecătorești pronunțate deja în această materie, în special în actualul context de criză economică. Adoptarea actului normativ supus controlului de constituționalitate a fost determinată de circumstanțele excepționale care au impus instituirea unor măsuri prin care să fie limitată temporar exercitarea drepturilor decurgând din hotărârile judecătorești irevocabile pronunțate în materia respectivă, fără ca prin aceasta să se aducă atingere înseși substanței acestor drepturi.
Pentru a evita devalorizarea sumelor ce fac obiectul titlurilor executorii, ordonanța de urgență prevede că acestea se actualizează cu indicele prețurilor de consum, ceea ce garantează o executare în totalitate a creanței. Acest mecanism asigură executarea integrală a titlului, acordând totodată statului posibilitatea să identifice resursele financiare necesare achitării acestor sume.
Așa fiind,
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009
are în vedere rezolvarea unei situații extraordinare, prin reglementarea unor măsuri cu caracter temporar și derogatorii de la dreptul comun în materia executării hotărârilor judecătorești. Măsurile instituite urmăresc un scop legitim - asigurarea stabilității economice a țării - și păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere - executarea eșalonată a hotărârilor judecătorești în cauză. Totodată, măsurile reglementate au un caracter pozitiv, în sensul că Guvernul recunoaște obligația de plată a autorității statale și se obligă la plata eșalonată a titlurilor executorii, modalitate de executare impusă de situația de excepție pe care o reprezintă, pe de o parte, proporția deosebit de semnificativă a creanțelor astfel acumulate împotriva statului și, pe de altă parte, stabilitatea economică a statului român în actualul context de criză economică națională și internațională.
Curtea a constatat că nu se poate reține existența niciunei discriminări între debitori, în sensul că statul ca debitor și-ar aroga mai multe drepturi decât debitorii persoane de drept privat în ceea ce privește executarea hotărârilor judecătorești. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificată în mod obiectiv și rezonabil, aceasta însemnând că nu urmărește un scop legitim sau nu păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere. În acest sens, a se vedea hotărârile pronunțate în cauzele "Aspecte privind regimul lingvistic în școlile belgiene" împotriva Belgiei, 1968, paragraful 10, Marckx împotriva Belgiei, 1979, paragraful 33, Rasmussen împotriva Danemarcei, 1984, paragraful 38, Abdulaziz, Cabales și Balkandali împotriva Regatului Unit, 1985, paragraful 72, Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, paragraful 42, Larkos împotriva Cipru, 1999, paragraful 29, Bocancea și alții împotriva Moldovei, 2004, paragraful 24. Totodată, în conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, statele beneficiază de o anumită marjă de apreciere în a decide dacă și în ce măsură diferențele între diversele situații similare justifică un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variază în funcție de anumite circumstanțe, de domeniu și de context. În acest sens, a se vedea hotărârile pronunțate în cauzele "Aspecte privind regimul lingvistic în școlile belgiene" împotriva Belgiei, 1968, Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, Bocancea și alții împotriva Moldovei, 2004.
Or, în cauza de față, măsura contestată urmărește un scop legitim - asigurarea stabilității economice a țării - și păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere - executarea eșalonată a hotărârilor judecătorești în cauză. Astfel, situația particulară ivită și motivată prin existența unei situații extraordinare este una care reclamă o diferență evidentă de tratament juridic.
În acest sens sunt, spre exemplu,
Decizia nr. 1.151 din 28 septembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 16 noiembrie 2010,
Decizia nr. 188 din 2 martie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010,
Decizia nr. 190 din 2 martie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 9 aprilie 2010,
Decizia nr. 712 din 25 mai 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 22 iunie 2010,
Decizia nr. 713 din 25 mai 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 28 iunie 2010,
Decizia nr. 714 din 25 mai 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 24 iunie 2010,
Decizia nr. 823 din 22 iunie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 30 august 2010.
Neintervenind elemente noi de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009
privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, excepție ridicată de Lenuța Acriva în Dosarul nr. 13.061/196/2010 al Judecătoriei Brăila - Secția civilă, precum și de Vasile Mustățea și Tudorel Răzmeriță în dosarele nr. 3.397/233/2011 și nr. 6.559/233/2011 ale Judecătoriei Galați - Secția civilă.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 28 noiembrie 2011.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ionița Cochințu ________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.