Decizia nr. 1524/2011

Acsinte Gaspar - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 62 alin. 3 din Legea nr. 58/1934

asupra cambiei și biletului la ordin, excepție ridicată de Societatea Comercială "Quatro Grup" - S.R.L. din Iași în Dosarul nr. 20.133/245/2009 al Curții de Apel Iași - Secția comercială. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 387D/2011.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens face referire la jurisprudența Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 28 februarie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 20.133/245/2009, Curtea de Apel Iași - Secția comercială a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 62 alin. 3 din Legea nr. 58/1934

asupra cambiei și biletului la ordin, excepție ridicată de Societatea Comercială "Quatro Grup" - S.R.L. din Iași într-o cauză comercială având ca obiect o opoziție la executare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține că dispozițiile de lege criticate restrâng abuziv accesul liber la justiție, precum și dreptul la un proces echitabil, prin reglementarea unui termen de apel care curge de la pronunțarea hotărârii asupra opoziției la executare, iar nu de la comunicare.

Curtea de Apel Iași - Secția comercială apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Textul de lege criticat instituie o normă specială, derogatorie de la prevederile referitoare la executarea silită cuprinse în Codul de procedură civilă. Stabilirea momentului de începere a curgerii termenului de apel de la pronunțare, și nu de la comunicare, nu are semnificația încălcării dreptului de acces la instanță sau a dreptului la un proces echitabil, legiuitorul putând institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 126 alin. (2) și art. 129 din Constituție.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile

art. 62 alin. 3 din Legea nr. 58/1934

asupra cambiei și biletului la ordin, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 100 din 1 mai 1934, cu următorul conținut: "Hotărârea pronunțată asupra opoziției va putea fi atacată cu apel în termen de 15 zile de la pronunțare."

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții, autoarea excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 21 alin. (1), (2) și (3) referitor la accesul liber la justiție și ale art. 53 alin. (2) referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prin

Decizia nr. 759 din 1 iunie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 21 iulie 2010, răspunzând unei critici identice, a statuat că prin

art. 62 alin. 3 din Legea nr. 58/1934

asupra cambiei și biletului la ordin se instituie o normă specială, ce derogă de la prevederile referitoare la executarea silită cuprinse în Codul de procedură civilă. Instituirea unei norme speciale cu privire la momentul de la care începe să curgă termenul privind declararea căii de atac, prin care se derogă de la norma generală cuprinsă în art. 284 alin. 1 din Codul de procedură civilă, nu are semnificația unei atingeri aduse dreptului la apărare aparținând autorului excepției. Aceasta, deoarece prevederile

art. 62 alin. 3 din Legea nr. 58/1934

trebuie interpretate în coroborare cu prevederile art. 287 alin. 2 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul, precum și dovezile invocate în susținerea acestuia pot fi depuse inclusiv la prima zi de înfățișare.

Totodată, Curtea a mai reținut că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prevăzut de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, între care și stabilirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă.

Pe de altă parte, Curtea a constatat că specificul domeniului supus reglementării a impus adoptarea unor soluții diferite față de cele din dreptul comun, una dintre acestea constituind-o consacrarea opoziției la executare, care reprezintă o cale de atac împotriva somațiunii de executare adresate debitorului, împrejurarea că legiuitorul a instituit o cale de atac cu o fizionomie juridică diferită de aceea a căilor de atac de drept comun nerelevând niciun aspect de neconstituționalitate, fiind în deplină concordanță cu prevederile art. 129 din Constituție.

De asemenea, textul de lege criticat nu aduce atingere nici dispozițiilor constituționale ale art. 53, deoarece acestea sunt aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, restrângere care, astfel cum s-a arătat anterior, nu s-a constatat.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale în materie, atât considerentele, cât și soluția acestor decizii își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a

art. 62 alin. 3 din Legea nr. 58/1934

asupra cambiei și biletului la ordin, excepție ridicată de Societatea Comercială "Quatro Grup" - S.R.L. din Iași în Dosarul nr. 20.133/245/2009 al Curții de Apel Iași - Secția comercială.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 15 noiembrie 2011.