Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 52/2012

privind desființarea unor unități sanitare publice cu paturi din municipiul Botoșani și reorganizarea Spitalului Județean de Urgență "Mavromati" Botoșani

prezumat în vigoare

Data actului
25 ianuarie 2012
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 85 din 2 februarie 2012
Citează
3 acte
Structură
5 articole · 4.595 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 1

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al

art. 174 alin. (3) din Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

(1)

Se aprobă desființarea următoarelor unități sanitare publice cu paturi, cu personalitate juridică, al căror management a fost preluat de către Consiliul Județean Botoșani:

a) Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Botoșani, unitate sanitară publică cu paturi, cu personalitate juridică, cu sediul în municipiul Botoșani, str. George Enescu nr. 6;

b) Spitalul de Copii Botoșani, unitate sanitară publică cu paturi, cu personalitate juridică, cu sediul în municipiul Botoșani, str. Mihai Eminescu nr. 12;

c) Spitalul de Psihiatrie Botoșani, unitate sanitară publică cu paturi, cu personalitate juridică, cu sediul în municipiul Botoșani, str. I. C. Brătianu nr. 16.

(2)

Desființarea unităților sanitare prevăzute la alin. (1) se realizează prin reorganizarea acestora în structuri fără personalitate juridică în cadrul Spitalului Județean de Urgență "Mavromati" Botoșani, unitate sanitară publică cu paturi, cu personalitate juridică, cu sediul în municipiul Botoșani, str. Arhimandrit Marchian nr. 11, al cărui management a fost preluat de către Consiliul Județean Botoșani.

Articolul 2

Structura organizatorică a Spitalului Județean de Urgență "Mavromati" Botoșani, rezultată în urma reorganizării prevăzute la art. 1 alin. (2), se aprobă prin act administrativ al conducătorului unității administrativ-teritoriale, cu avizul Ministerului Sănătății, în condițiile

art. 174 alin. (5) din Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

Articolul 3

(1)

Personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar care își desfășoară activitatea în cadrul unităților sanitare prevăzute la art. 1 alin. (1) se preia de către Spitalul Județean de Urgență "Mavromati" Botoșani.

(2)

Personalul tehnic-economic-administrativ și de întreținere care își desfășoară activitatea în cadrul unităților sanitare prevăzute la art. 1 alin. (1) se preia de către Spitalul Județean de Urgență "Mavromati" Botoșani, cu încadrarea în normativul de personal, sau, după caz, se redistribuie la alte unități sanitare.

Articolul 4

Patrimoniul unităților sanitare prevăzute la art. 1 alin. (1), stabilit pe baza bilanțului contabil de închidere la data predării-preluării, însoțit de balanța de verificare sintetică, contul de rezultat patrimonial, situația fluxurilor de trezorerie, conturile de execuție întocmite pe fiecare sursă de finanțare și celelalte anexe, inclusiv cele care se întocmesc la finele anului, potrivit normelor în vigoare, se preia de către Spitalul Județean de Urgență "Mavromati" Botoșani prin protocol de predare-preluare încheiat în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

Articolul 5

La data expirării termenului prevăzut la art. 2 se abrogă nr. crt. 67, 68 și 69 de la rubrica "Județul Botoșani" din anexa nr. 2 la

Hotărârea Guvernului nr. 529/2010

pentru aprobarea menținerii managementului asistenței medicale la autoritățile administrației publice locale care au desfășurat faze-pilot, precum și a Listei unităților sanitare publice cu paturi pentru care se menține managementul asistenței medicale la autoritățile administrației publice locale și la Primăria Municipiului București și a Listei unităților sanitare publice cu paturi pentru care se transferă managementul asistenței medicale către autoritățile administrației publice locale și către Primăria Municipiului București, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 385 din 10 iunie 2010, cu modificările și completările ulterioare.

PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
Ministrul sănătății,
Ritli Ladislau
p. Ministrul
administrației și internelor,
Mihai Capră,
secretar de stat
Ministrul finanțelor publice,
Gheorghe Ialomițianu
București, 25 ianuarie 2012.
Nr. 52.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.