Decizia nr. 1599/2011

Acsinte Gaspar - președinte

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Marieta Safta - prim-magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 103 alin. (1) lit. c), alin. (1^1), alin. (3) și alin. (6) din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, excepție ridicată de Constantin Lupoiu în Dosarul nr. 276/120/2010 al Tribunalului Dâmbovița - Secția comercială și de contencios administrativ.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că dispozițiile legale criticate nu încalcă prevederile constituționale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 23 aprilie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 276/120/2010, Tribunalului Dâmbovița - Secția comercială și de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 103 alin. (1) lit. c), alin. (1^1), alin. (3) și alin. (6) din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, excepție ridicată de Constantin Lupoiu.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate permit o ingerință a puterii executive în activitatea autorității judecătorești, deoarece conferă șefului poliției rutiere competența de a decide în mod discreționar suspendarea dreptului de a conduce pe drumurile publice, în timp ce procurorul sau, după caz, instanța de judecată are doar competența de a constata cazurile în care punerea în mișcare a acțiunii penale este împiedicată. Se precizează că textul de lege criticat lipsește de eficiență

art. 30 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , care oferă procurorului sau instanței de judecată competența de a sesiza organul competent să constate o contravenție dacă o faptă cercetată inițial ca infracțiune se dovedește a întruni elementele unei contravenții, situație în care șeful poliției rutiere poate lua măsura suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice, dar numai ca măsură complementară unei sancțiuni contravenționale principale. Autorul excepției susține, totodată, că normele criticate creează o situație discriminatorie între o persoană căreia i s-a suspendat dreptul de a conduce pe drumurile publice ca măsură complementară pentru săvârșirea unei contravenții la regimul rutier și o alta care a fost cercetată penal pentru o infracțiune la regimul rutier și s-a dispus una dintre soluțiile prevăzute la

art. 103 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 . Se încalcă, de asemenea, dispozițiile art. 53 și art. 125 din Constituție, deoarece posibilitatea contravenientului de a se adresa cu plângere împotriva sancțiunii complementare de reținere a permisului pe o perioadă de 90 de zile nu există, acesta fiind sancționat printr-o dispoziție a șefului poliției rutiere, ce nu reprezintă act administrativ supus vreunei căi de atac.

Tribunalul Dâmbovița - Secția comercială și de contencios administrativ apreciază ca neconstituționale textele legale criticate, deoarece creează o situație discriminatorie între o persoană căreia i s-a suspendat dreptul de a conduce pe drumurile publice ca măsură complementară a unei contravenții la regimul rutier și o alta care a fost cercetată penal pentru o infracțiune la regimul rutier și pentru care s-a dispus una dintre soluțiile prevăzute de

art. 103 alin. 1 lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 .

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 103 alin. (1) lit. c), alin. (1^1), alin. (3) și alin. (6) din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, modificată și completată prin

art. I pct. 43 și 44 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 69/2007

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 29 iunie 2007. Textele de lege criticate au următorul cuprins:

- Art. 103 alin. (1) lit. c), alin. (1^1), alin. (3) și alin. (6): "(1) Suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule se dispune: (...)

c) pentru o perioadă de 90 de zile când fapta conducătorului de autovehicul sau tramvai a fost urmărită ca infracțiune la regimul circulației pe drumurile publice, precum și în cazul accidentului de circulație din care a rezultat decesul sau vătămarea corporală a unei persoane și instanța de judecată sau procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, dacă pentru regula de circulație încălcată prezenta ordonanță de urgență prevede suspendarea exercitării dreptului de a conduce. (...)

(1^1) În situația prevăzută la alin. (1) lit. c), suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule sau tramvaie se dispune de către șeful poliției rutiere pe raza căreia a fost săvârșită fapta.

[...] (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2) hotărârea de suspendare a exercitării dreptului de a conduce se comunică titularului de către serviciul poliției rutiere, care are în evidență contravenientul, în termen de 10 zile de la data constatării ultimei contravenții.

[...] (6) În cazurile prevăzute la alin. (1), contravenientul este obligat să se prezinte la unitatea de poliție pe raza căreia domiciliază, are reședința sau, după caz, rezidența normală, în termen de 5 zile de la primirea înștiințării scrise, pentru a preda permisul de conducere."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, textele de lege criticate contravin următoarelor dispoziții din Legea fundamentală: art. 1 alin. (4) privind principiul separației și echilibrului puterilor în stat, art. 16 alin. (1) care consacră principiul egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți, art. 125 privind statutul judecătorilor și art. 131 privind rolul Ministerului Public.

Examinând excepția de neconstituționalitate, se constată că textele de lege criticate au mai fost examinate de Curtea Constituțională din perspectiva unor critici similare.

Astfel, prin

Decizia nr. 1.041 din 14 septembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 715 din 27 octombrie 2010, Curtea a constatat că dispozițiile art. 103 alin. (1) lit. c) și alin. (1^1) din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

au în vedere ipoteza în care o faptă a fost urmărită ca infracțiune la regimul circulației pe drumurile publice, dar pentru săvârșirea căreia procurorul sau instanța a apreciat, observând incidența prevederilor art. 10 din Codul de procedură penală, că nu se impune punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale împotriva învinuitului. Dacă, însă, pe parcursul cercetării penale, se constată că învinuitul a încălcat o regulă de circulație pentru nerespectarea căreia

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

prevede suspendarea exercitării dreptului de a conduce, este firesc ca acest comportament să fie sancționat, în vederea atingerii finalității pentru care acest act normativ a fost edictat, și anume asigurarea desfășurării în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic. Faptul că, ulterior momentului pronunțării de procuror sau de instanță a unei soluții de neîncepere a urmăririi penale, scoatere de sub urmărire penală sau încetare a urmăririi penale, se dispune de către șeful poliției rutiere pe raza căreia a fost săvârșită fapta suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule nu constituie o imixtiune a puterii executive în activitatea autorității judecătorești. Cele două tipuri de organe ale autorității de stat implicate în procedura prevăzută de textele de lege criticate, procurorul și instanța de judecată, pe de o parte, ca reprezentanți ai autorității judecătorești, iar, pe de altă parte, șeful poliției, ca exponent al puterii executive, își exercită atribuțiile specifice în etape distincte, succesive, principiul separației puterilor în stat fiind pe deplin respectat.

În ceea ce privește critica referitoare la pretinsa nesocotire a dreptului de acces liber la justiție, Curtea a constatat că este neîntemeiată, întrucât persoana căreia i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule are posibilitatea de a ataca pe calea contenciosului administrativ legalitatea și temeinicia măsurii dispuse de șeful poliției, inclusiv în ipoteza în care procurorul sau instanța a dispus încetarea urmăririi penale sau a procesului penal, după caz, prin aplicarea art. 10 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală referitor la lipsa plângerii prealabile, așadar fără să mai analizeze împrejurările în care a fost săvârșită fapta și fără să mai aprecieze dacă a fost încălcată vreo regulă de circulație.

Totodată, Curtea a constatat că nu poate reține nici critica potrivit căreia textele de lege supuse controlului de constituționalitate creează o situație discriminatorie între persoanele cărora le-a fost suspendat dreptul de a conduce pe drumurile publice, ca măsură complementară pentru săvârșirea unei contravenții la regimul rutier, și cele care au fost cercetate penal pentru infracțiuni la regimul rutier și în cazul cărora s-a dispus una dintre soluțiile prevăzute la

art. 103 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 . Accesul la justiție este deschis, într-un fel sau altul, ambelor categorii de persoane, astfel că nu se poate susține că prevederile de lege criticate instituie un tratament discriminatoriu care să contravină principiului egalității în fața legii și a autorităților publice.

Curtea constată, totodată, că autorul excepției din prezenta cauză a mai ridicat o excepție de neconstituționalitate având un obiect similar [art. 103 alin. (1) lit. c), alin. (1^1) și alin. (3) din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice] și cu aceeași motivare, într-o cauză pe rolul Tribunalului Dâmbovița - Secția penală. Prin Decizia nr. 124 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 171 din 10 martie 2011, Curtea a respins, pentru aceleași considerente mai sus arătate, excepția de neconstituționalitate.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, cele statuate de Curte sunt valabile și în prezenta cauză, inclusiv în ceea ce privește

art. 103 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 , în raport cu care nu au fost formulate critici distincte.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 103 alin. (1) lit. c), alin. (1^1), alin. (3) și alin. (6) din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, excepție ridicată de Constantin Lupoiu în Dosarul nr. 276/120/2010 al Tribunalului Dâmbovița - Secția comercială și de contencios administrativ.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 15 decembrie 2011.