Instrucțiunile din 25 februarie 2012
privind funcțiile de gestionar, constituirea de garanții, răspunderea gestionarilor, predarea-primirea gestiunilor și gestionarea bunurilor în Ministerul Apărării Naționale
prezumat în vigoare
Capitolul I Dispoziții generale
Articolul 1
Prin gestionar, în înțelesul prezentelor instrucțiuni, se înțelege persoana numită sau încadrată într-o unitate militară care are ca atribuții principale de serviciu primirea, păstrarea și eliberarea de bunuri materiale, mijloace bănești ori alte valori, denumite în continuare bunuri, aflate în administrarea, folosința sau deținerea, chiar temporară, a unității militare, indiferent de modul de dobândire și de locul unde se află acestea.
Articolul 2
Funcțiile de gestionar și cuantumul garanțiilor în Ministerul Apărării Naționale sunt prevăzute în lista din anexa nr. 1.
Comandanții/Șefii unităților militare de la toate eșaloanele stabilesc, prin ordinul de zi pe unitate, toate funcțiile din statul de organizare care se încadrează în prevederile anexei nr. 1.
Articolul 3
Funcțiile încadrate de persoane care primesc, păstrează și eliberează bunuri, fără a avea calitatea de gestionari, și care constituie garanții, precum și cuantumul acestora sunt prevăzute în lista din anexa nr. 2.
Comandanții/Șefii unităților militare de la toate eșaloanele stabilesc, prin ordinul de zi pe unitate, toate funcțiile din statul de organizare care se încadrează în prevederile anexei nr. 2.
Se exceptează de la prevederile alin. (1) funcțiile încadrate de persoane care primesc bunuri spre a le folosi în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.
Capitolul II Condiții privind ocuparea funcțiilor de gestionar
Articolul 4
Pot fi numite/încadrate în funcții de gestionar persoanele care au împlinit vârsta de 21 de ani, au absolvit studiile prevăzute în fișa postului și au cunoștințele necesare pentru a îndeplini această funcție.
Articolul 5
Nu poate fi gestionar cel condamnat pentru săvârșirea vreuneia dintre infracțiunile prevăzute în anexa la
privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanții și răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenților economici, autorităților sau instituțiilor publice, cu modificările ulterioare, chiar dacă a fost grațiat.
Nu poate fi angajat sau numit în funcția de gestionar cel aflat în curs de urmărire penală sau de judecată pentru săvârșirea vreuneia dintre infracțiunile prevăzute în anexa la
Legea nr. 22/1969 , cu modificările ulterioare.
Dacă în cursul urmăririi penale, al judecății sau după condamnare a intervenit amnistia, cel care a săvârșit vreuna dintre infracțiunile prevăzute în anexa la
Legea nr. 22/1969 , cu modificările ulterioare, nu poate fi gestionar timp de 2 ani de la data intervenirii amnistiei. Cel căruia i s-a suspendat condiționat executarea pedepsei nu poate fi gestionar în cursul termenului de încercare și 2 ani de la expirarea acestui termen.
Prin săvârșirea infracțiunii se înțelege comiterea oricăreia dintre faptele prevăzute în anexa la
Legea nr. 22/1969 , cu modificările ulterioare, pe care legea le pedepsește ca infracțiune consumată sau ca tentativă, precum și participarea la comiterea acestora ca autor, instigator ori complice.
Articolul 6
Unitățile militare ale căror funcții de gestionar prevăzute în statele de organizare urmează să fie încadrate cu personal civil contractual au obligația de a solicita, prin structura de personal, instituțiilor abilitate ale Ministerului Administrației și Internelor documente din care să rezulte situația antecedentelor penale ale candidaților.
Articolul 7
Nu pot fi numite/încadrate în funcții de gestionar sau nu pot îndeplini temporar, prin delegare de competență ori împuternicire, funcții de gestionar persoanele care au atribuții privind:
a) conducerea contabilității cantitativ-valorice pentru conținutul gestiunii respective;
b) controlul gestiunilor respective;
c) acordarea vizei de control financiar preventiv propriu;
d) certificarea regularității documentelor justificative privind operațiuni economico-financiare.
Nu pot efectua operații de primire, păstrare și eliberare de bunuri:
a) comandanții/șefii unităților militare;
b) personalul cu atribuții de audit;
c) personalul din domeniul prevenirii și investigării corupției și fraudelor;
d) contabilii.
Capitolul III Garanții și răspunderi
Articolul 8
Personalul militar și personalul civil contractual numit/încadrat în funcții de gestionar au obligația de a constitui o garanție în numerar.
De asemenea, au obligația de a constitui garanție în numerar și persoanele care ocupă funcțiile prevăzute în anexa nr. 2.
Nu sunt obligate să constituie garanție în numerar persoanele:
a) care gestionează temporar bunuri materiale, mijloace bănești sau alte valori până la încadrarea unui gestionar, dar nu mai mult de 60 de zile;
b) care primesc bunuri materiale pentru a le folosi în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.
Articolul 9
Pe timpul stării de urgență, stării de asediu, stării de mobilizare sau al stării de război, gestionarii nu constituie garanții în numerar.
Articolul 10
Constituirea garanției în numerar se face, în mod obligatoriu, prin contract încheiat în scris, prin grija structurii de personal, după numirea/încadrarea în funcția de gestionar a militarului sau personalului civil contractual, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3.
Contractul prevăzut la alin. (1) se înregistrează la compartimentul documente clasificate și se păstrează la structura financiar-contabilă.
Articolul 11
Cuantumul garanției în numerar pentru fiecare funcție de gestionar și pentru alte persoane care mânuiesc bunuri este stabilit în listele din anexele nr. 1 și 2.
Pentru stabilirea cuantumului garanției în numerar se utilizează ca bază de calcul solda netă a funcției de bază/salariul de bază net, prevăzută/prevăzut de legislația în vigoare.
Reducerea garanției stabilite sau scutirea de garanție, în cazuri justificate, se aprobă de comandanții/șefii eșalonului superior de resortul căruia sunt gestiunile respective.
Garanția în numerar, în cuantumul stabilit, se constituie prin rețineri lunare de 1/10 din baza de calcul.
Articolul 12
Sumele reținute pentru constituirea garanției se depun de unitatea militară la o bancă nominalizată de gestionar și agreată de unitatea militară.
Modalitățile privind depunerea, retragerea sumelor, schimbul de informații, precum și formularistica necesară operațiunilor specifice se stabilesc cu entitatea bancară, avându-se în vedere restricțiile și termenele impuse de cadrul legislativ în vigoare.
Indiferent de unitatea bancară aleasă, condițiile de depunere a sumelor reprezentând garanțiile gestionarilor trebuie să permită, în orice moment, obținerea unei diferențe pozitive între dobândă ori alte sume acordate pentru sumele depuse și comisioane sau orice alte rețineri ori deduceri din sumele depuse.
Diferențele pozitive se utilizează pentru constituirea garanției în numerar și aparțin persoanei care a constituit garanția.
Articolul 13
Pentru restituirea garanției în numerar, în funcție de modalitățile concrete alese pentru depozitare, unitățile militare sunt obligate ca, în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data finalizării predării funcției de gestionar, să efectueze plata în numerar sau prin transfer bancar ori să emită o comunicare către bancă din care să rezulte că titularul are dreptul să ridice garanția în situația în care nu a cauzat o pagubă sau când paguba a fost acoperită în întregime.
Articolul 14
În situația în care gestionarul a produs o pagubă în gestiune ce nu poate fi acoperită integral în termen de o lună de la data emiterii titlului executoriu definitiv, prin rețineri din veniturile pe care le realizează gestionarul respectiv, unitatea militară trebuie să ia măsuri de folosire a garanției în numerar constituite pentru acoperirea pagubei.
Dacă garanția a fost folosită parțial sau în întregime de către unitatea militară pentru a se despăgubi, după acoperirea totală a pagubei, se iau măsuri de reconstituire a garanției în numerar, începând cu luna următoare, prin rețineri în cote de 1/3 din baza de calcul stabilită potrivit art. 11 alin. (2).
Articolul 15
Pentru orice modificare a bazei de calcul, garanția în numerar se recalculează, iar eventualele rețineri pentru actualizarea acesteia urmează să se efectueze începând cu luna următoare celei în care a avut loc modificarea, potrivit prevederilor art. 11 alin. (4).
Articolul 16
În caz de mutare/transferare a gestionarului în altă unitate militară, într-o funcție pentru care este prevăzută obligația de a constitui o garanție în numerar, unitatea militară unde este constituită garanția are obligația să vireze celeilalte unități militare, la solicitarea scrisă a acesteia, în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la primirea ordinului de numire, sumele reținute drept garanție în numerar pentru persoana respectivă.
Articolul 17
Șeful compartimentului financiar-contabil al unității militare este obligat să calculeze și să verifice cuantumul garanției pentru fiecare funcție pentru care se constituie garanție.
Activitățile prevăzute la alin. (1) se efectuează în următoarele situații:
a) la luarea în primire a funcției de către șeful compartimentului financiar-contabil;
b) la primirea ordinului de numire în funcția pentru care se constituie garanție;
c) la începutul fiecărui exercițiu financiar;
d) la reorganizarea gestiunilor;
e) odată cu modificări ale soldei, respectiv salariului.
Articolul 18
Personalul militar și personalul civil contractual răspund material pentru pagubele produse în gestiuni, pentru fapte ce nu constituie infracțiuni, potrivit prevederilor
Legii nr. 22/1969 , cu modificările ulterioare, ale
Ordonanței Guvernului nr. 121/1998
privind răspunderea materială a militarilor, aprobată prin
Legea nr. 125/1999 , precum și ale Instrucțiunilor privind răspunderea materială a militarilor și salariaților civili din Ministerul Apărării Naționale, aprobate prin Ordinul ministrului de stat, ministrul apărării naționale, nr. M.5/1999*) pentru aplicarea prevederilor
Ordonanței Guvernului României nr. 121 din 28.08.1998
privind răspunderea materială a militarilor, cu modificările și completările ulterioare.
---------
*) Ordinul ministrului de stat, ministrul apărării naționale, nr. M.5/1999 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, deoarece avea ca obiect reglementări din sectorul de apărare a țării și securitate națională.
Articolul 19
Persoanele numite/încadrate în funcțiile prevăzute la art. 2 alin. (1) și art. 3 alin. (1) răspund, potrivit legii penale, pentru infracțiunile săvârșite, iar pentru crearea de plusuri în gestiune prin mijloace frauduloase și nedeclararea în scris a plusurilor din gestiune, potrivit prevederilor
Legii nr. 22/1969 , cu modificările ulterioare.
Capitolul IV Predarea-primirea gestiunii
Articolul 20
Predarea-primirea gestiunii se desfășoară în următoarele situații:
a) la eliberarea/numirea din/în funcție, suspendarea din funcție sau trecerea în rezervă ori direct în retragere a personalului militar, precum și la încetarea contractului individual de muncă al personalului civil contractual;
b) atunci când gestionarul nu mai întrunește cerințele legale prevăzute pentru a deține calitatea de gestionar.
Activitatea de predare-primire a gestiunii se organizează astfel încât să nu perturbe desfășurarea normală a activității unității militare.
Articolul 21
Activitatea de predare-primire a gestiunii se desfășoară numai după înscrierea acesteia în ordinul de zi pe unitate, în cuprinsul căruia se precizează, în mod obligatoriu, următoarele:
a) gestiunea care se predă;
b) numele, prenumele, gradul și funcția predătorului și primitorului;
c) data și locul începerii activității de predare-primire;
d) perioada activității de predare-primire;
e) ordinul de eliberare/numire din/în funcție, de suspendare din funcție, trecere în rezervă/retragere sau actul administrativ de încetare a contractului individual de muncă;
f) componența comisiei de inventariere a gestiunii, din care trebuie să facă parte și primitorul gestiunii sau persoana nominalizată de comandantul/șeful unității militare pentru a lua în primire gestiunea respectivă;
g) persoana din unitatea militară care supraveghează și/sau îndrumă activitatea, după caz;
h) persoanele și mijloacele care se pun la dispoziție pentru facilitarea activității de predare-primire.
Comandanții/Șefii unităților militare au obligația să dispună măsurile adecvate desfășurării în condiții optime a activității de predare-primire a gestiunilor, în conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare.
Pe timpul desfășurării activităților de predare-primire se evită mișcările de bunuri aflate în evidența contabilă a gestiunii respective, iar în situații deosebite, când acestea nu se pot amâna, se limitează la strictul necesar.
Articolul 22
În situații deosebite, când, din motive obiective, gestionarul nu poate desfășura personal predarea gestiunii, acesta are dreptul să propună, prin raport personal, comandantului/șefului unității militare o altă persoană din aceeași unitate militară care consimte să îl reprezinte, denumită în continuare reprezentant.
Raportul personal al gestionarului, cu avizul favorabil al comandantului/șefului unității militare, se înregistrează la compartimentul documente clasificate al unității militare.
În cazul în care comandantul/șeful unității militare, din motive întemeiate, nu este de acord cu persoana desemnată ca reprezentant, gestionarul desemnează o altă persoană.
În ordinul de zi pe unitate se consemnează faptul că activitatea de predare a gestiunii respective nu se execută de către gestionarul titular, ci de către reprezentantul desemnat.
Reprezentantului i se aduc în scris la cunoștință data, ora, locul unde urmează să se desfășoare activitatea de predare-primire și termenul-limită pentru finalizarea acesteia.
Articolul 23
Dacă gestionarul sau reprezentantul desemnat de gestionar nu se prezintă la data, ora și locul unde urmează să înceapă/să se desfășoare activitatea de predare-primire, comandantul/șeful unității militare desemnează, prin ordin de zi pe unitate, o altă persoană pentru executarea operațiunii de predare, în numele gestionarului.
Articolul 24
În situații excepționale care impun predarea gestiunii, cum ar fi cazuri de boală, deces, detașări, treceri în rezervă, fără să fie numit un alt gestionar, comandantul/șeful unității militare numește, prin ordin de zi pe unitate, o persoană, militar sau personal civil contractual, căreia i se predă gestiunea.
Perioada de gestionare a bunurilor de către o persoană care înlocuiește temporar un gestionar nu poate depăși 60 de zile, timp în care comandantul/șeful unității militare ia măsuri pentru numirea/încadrarea unui gestionar.
Articolul 25
La predarea-primirea gestiunii participă, ca delegat, un reprezentant al structurii care are în responsabilitate bunurile, numit de comandantul/șeful unității militare.
La predarea-primirea gestiunii de subunitate participă comandantul/șeful subunității, iar la subunitățile izolate participă șeful nemijlocit al gestionarului.
Articolul 26
La orice predare-primire a gestiunii sau reorganizare de gestiune se execută obligatoriu operațiunea de inventariere a gestiunii respective.
Activitatea de predare-primire a gestiunii se desfășoară în două etape distincte:
a) etapa de pregătire;
b) etapa de predare-primire propriu-zisă.
Articolul 27
În etapa de pregătire, predătorului îi revin următoarele sarcini:
a) definitivarea mișcărilor de bunuri în curs de execuție și perfectarea documentelor justificative;
b) înregistrarea la zi în contabilitate și în evidența operativă a tuturor documentelor justificative ale intrărilor de bunuri și stabilirea soldului scriptic la fiecare cont;
c) confruntarea datelor din contabilitate cu cele din evidența operativă și clarificarea eventualelor neconcordanțe;
d) sortarea și așezarea grupată a bunurilor materiale din depozite și magazii după denumiri, sorturi, dimensiuni și etichetarea lor, precizându-se unitatea de măsură, codul și starea calitativă cu privire la acele bunuri.
În etapa de pregătire, primitorul are obligația să studieze actele normative ce reglementează activitatea de gestionare a bunurilor, pentru a cunoaște sarcinile și responsabilitățile ce îi revin în noua funcție.
Articolul 28
Etapa de predare-primire propriu-zisă constă în:
a) inventarierea gestiunii și întocmirea tuturor documentelor referitoare la executarea inventarierilor;
b) prezentarea și explicarea tuturor particularităților privind gestiunea;
c) întocmirea și semnarea procesului-verbal de predare-primire.
Operațiunea de predare-primire se consideră încheiată după semnarea procesului-verbal de predare-primire de către persoana care a luat în primire gestiunea respectivă.
Din momentul încheierii operațiunii de predare-primire primitorul dobândește calitatea de gestionar, precum și toate drepturile și obligațiile ce decurg din această calitate.
Pe întreaga durată a activității de predare-primire a gestiunii, magaziile se sigilează atât cu sigiliul predătorului, cât și cu cel al primitorului.
Dacă pe timpul operației de predare-primire se impun mișcări de bunuri, acestea se efectuează de persoana care predă, cu acordul scris al persoanei ce urmează să ia în primire gestiunea respectivă.
Acordul prevăzut la alin. (5) constă în contrasemnarea de către primitor a documentelor în baza cărora se efectuează mișcările respective.
Procesul-verbal de inventariere nu poate substitui procesul-verbal de predare-primire, ci constituie anexă a acestuia.
Articolul 29
Procesul-verbal de predare-primire trebuie să cuprindă următoarele elemente:
a) denumirea unității militare la care s-a executat operația de predare-primire;
b) data încheierii, gradul, numele și prenumele gestionarilor care predau-primesc, precum și ale persoanei/membrilor comisiei care a/au participat/asistat la această operație;
c) perioada îndeplinirii funcției de gestionar de către predător;
d) numărul și data ordinului de eliberare/numire din/în funcție, de suspendare din funcție, trecere în rezervă/retragere sau ale actului administrativ de încetare a contractului individual de muncă și ale ordinului de zi pe unitate prin care s-a dispus efectuarea predării-primirii gestiunii;
e) perioada activității de predare-rimire;
f) modul în care au fost administrate, depozitate, conservate și păstrate bunurile, precum și modalitatea în care este asigurată securitatea acestora;
g) modalitățile de constatare pe teren a existentului - numărare, măsurare, cântărire, cubaj -, indicându-se nominal bunurile la care constatarea s-a făcut prin alte metode - în ambalaje originale, calcule tehnice;
h) bunurile ce nu aparțin unității militare, pentru care s-au întocmit liste de inventariere separate și care s-au trimis unităților în cauză, cu indicarea numărului de înregistrare al scrisorilor și a datelor când au fost expediate;
i) procesul-verbal de inventariere și listele de inventariere anexate la acesta, care se semnează, pe fiecare filă, de predător și de primitor și se certifică, pentru exactitate, de persoana care a participat/asistat la inventariere sau de membrii comisiei de inventariere;
j) cauzele principale care au determinat plusurile/lipsurile constatate.
În procesul-verbal de predare-primire se mai înscriu documentele de evidență operativă, precum și alte documente ce s-au predat-primit, specificându-se numărul de file și numerele de înregistrare.
Într-un capitol separat al procesului-verbal de predare-primire se menționează problemele litigioase asupra cărora urmează să se ia hotărâri de către persoana care are competențe de soluționare.
Procesul-verbal de predare-primire se semnează de gestionarul predător sau de persoana care îl înlocuiește, în condițiile art. 22, 23 sau 24, după caz, și de gestionarul primitor, pe fiecare filă, precum și de persoanele/comisia care au/a participat la operația de predare-primire și se vizează de către locțiitorul comandantului/șefului unității militare care are în subordine structura ce gestionează bunurile.
Articolul 30
Comandantul/Șeful unității militare aprobă procesul-verbal de predare-primire, înscrie formula: "Data......... Aprob.........." și hotărăște, după caz:
a) înregistrarea în contabilitate și în evidența operativă, în coloana "primiri", a plusurilor constatate în gestiune;
b) efectuarea cercetării administrative privind lipsurile și diferențele de stare calitativă constatate, conform prevederilor legale.
Articolul 31
Procesul-verbal de predare-primire se întocmește într-un singur exemplar și se înregistrează la compartimentul documente clasificate.
În situația în care, cu ocazia predării-primirii, rezultă plusuri și/sau minusuri, procesul-verbal de predare-primire se întocmește în două exemplare, care au următoarea destinație:
a) primul exemplar se predă compartimentului de care aparține gestiunea, care îl anexează la documentele de gestiune;
b) al doilea exemplar, care conține hotărârea comandantului/șefului unității militare, constituie actul de sesizare pentru efectuarea cercetării administrative.
După finalizarea activității de predare-primire și verificarea concordanței datelor din contabilitate și din evidența operativă cu datele din procesul-verbal de predare-primire, conturile din fișele de magazie se barează cu o linie albastră vizibilă, sub ultima operațiune, după care se certifică exactitatea soldurilor, prin semnătura predătorului și primitorului.
Predătorului i se comunică numărul la care a fost înregistrat și fila din dosarul în care a fost clasat procesul-verbal de predare-primire, spre a-l putea identifica cu ușurință, la nevoie.
Gestionarii sunt obligați să refuze predarea-primirea gestiunii dacă nu se efectuează inventarierea sau dacă procesul-verbal de predare-primire nu se întocmește în condițiile stabilite prin prezentele instrucțiuni.
Articolul 32
În cazul predării-primirii de bunuri care au caracteristici pentru a căror verificare gestionarul primitor nu are cunoștințele necesare, la cererea acestuia, comandantul/șeful unității militare are obligația de a asigura asistența tehnică de specialitate printr-un specialist din cadrul unității militare, de la alte unități militare sau de la eșalonul superior, pentru verificarea calitativă a bunurilor din gestiune.
Articolul 33
Predarea-primirea funcției de administrator de cazarmă se desfășoară sub supravegherea și coordonarea persoanei/comisiei din unitatea militară, numită prin ordin de zi, cu participarea reprezentantului centrului de domenii și infrastructuri/centrului de cartiruire trupe și administrare cazărmi/serviciului de administrare cazărmi/similar în a cărui zonă de responsabilitate se află cazarma/cazărmile.
Articolul 34
La primirea gestiunii, contabilul-șef are obligația să înmâneze gestionarului primitor o fișă cu specimene de semnături aparținând persoanelor care, potrivit prevederilor legale, au dreptul să semneze acte de primire și eliberare a bunurilor sau să acorde viza de control financiar preventiv.
Capitolul V Drepturile și obligațiile gestionarului privind primirea, păstrarea și eliberarea bunurilor
Articolul 35
Gestionarul are dreptul să solicite constituirea comisiei de recepție în următoarele cazuri:
a) când bunurile materiale sosesc fără documente de însoțire;
b) când bunurile materiale primite nu corespund cantitativ sau calitativ cu datele înscrise în documentele de însoțire;
c) când bunurile sosesc fără însoțitor, pe răspunderea operatorului de transport.
Comisia de recepție este obligată să înscrie în procesul-verbal de recepție toate constatările sale privind cantitatea și calitatea bunurilor materiale, precum și starea ambalajelor recepționate, indicând totodată cauzele deficiențelor și diferențelor față de datele din documentele de însoțire, precum și propunerile sale.
Articolul 36
În situația în care gestionarul lipsește, din orice motive, iar activitatea gestionară nu se poate întrerupe până la revenirea gestionarului la serviciu sau până la preluarea gestiunii de către un nou gestionar, activitățile privind primirea, păstrarea și eliberarea de bunuri se execută de către o persoană din aceeași unitate militară, delegată de gestionar să îl înlocuiască, cu aprobarea comandantului/șefului unității militare respective și consemnarea în ordinul de zi pe unitate.
Suplinirea gestionarului care lipsește prin delegatul său sau prin comisie nu poate depăși termenul de 60 de zile.
Când gestionarul lipsește mai mult de 60 de zile se procedează la predarea-primirea funcției, în conformitate cu regulile stabilite la cap. IV.
Articolul 37
Când gestionarul nu desemnează un delegat sau când delegatul său nu se prezintă ori când comandantul/șeful unității militare nu este de acord cu persoana desemnată, primirea, păstrarea și eliberarea de bunuri se fac de către o comisie numită, prin ordin de zi pe unitate, de către comandantul/șeful unității militare, cu consultarea prealabilă a gestionarului respectiv.
Ridicarea cheilor în vederea intrării în spațiile de depozitare a bunurilor materiale, primirea și eliberarea de bunuri se fac de către persoana din comisie care a fost nominalizată în ordinul de zi pe unitate.
Orice operațiune de primire și/sau eliberare de bunuri se menționează într-un proces-verbal, semnat de membrii comisiei.
După desfășurarea operațiunilor de primiri și/sau eliberări de bunuri, cheile se depun în cutie sigilată la ofițerul de serviciu pe unitate de către persoana care le-a ridicat.
Articolul 38
Gestionarul este obligat să cunoască și să aplice prevederile Instrucțiunilor privind organizarea și conducerea evidenței cantitativ-valorice a bunurilor aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale - la pace, aprobate prin Ordinul ministrului de stat, ministrul apărării naționale, nr. M.8/1999*), cu modificările și completările ulterioare, referitoare la:
a) organizarea și conducerea evidenței bunurilor materiale;
b) intrarea și ieșirea bunurilor în/din gestiune;
c) întocmirea și folosirea documentelor justificative privind distribuirea și evidența bunurilor din gestiunea sa;
d) înregistrarea plusurilor și lipsurilor de bunuri.
---------
*) Ordinul ministrului de stat, ministrul apărării naționale, nr. M.8/1999 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, deoarece avea ca obiect reglementări din sectorul de apărare a țării și securitate națională.
Articolul 39
Gestionarul este obligat să raporteze imediat, în scris, comandantului/șefului unității militare când constată că spațiile de depozitare/păstrare a bunurilor nu prezintă condiții corespunzătoare de siguranță și păstrare sau când constată existența unor indicii de violare a spațiilor respective.
Comandantul/Șeful unității militare care a fost sesizat de gestionar sau a luat cunoștință nemijlocit de situațiile prevăzute la alin. (1) este obligat să ia imediat măsurile ce se impun, potrivit regulamentelor și legilor în vigoare.
Articolul 40
Gestionarul este obligat să raporteze imediat, în scris, comandantului/șefului unității militare când constată plusuri ori minusuri în gestiune, precum și atunci când constată că bunurile materiale sunt depreciate, degradate sau distruse ori există pericolul ca acestea să ajungă în asemenea situații.
Articolul 41
Gestionarul este obligat să raporteze, în scris, șefului structurii logistice când stocurile de bunuri materiale din gestiune au atins limitele cantitative maxime sau minime ori acestea sunt fără mișcare sau cu mișcare lentă, dacă în atribuțiile sale se prevede că trebuie să cunoască limitele cantitative și dinamica mișcării bunurilor respective. Raportarea se execută la termenele stabilite de eșaloanele superioare.
Gestionarul este obligat să raporteze, în scris, comandantului/șefului unității militare despre bunurile materiale din gestiune a căror termen de valabilitate urmează să expire și pentru care nu există posibilități de consum.
Șeful nemijlocit al gestionarului avizează raportul întocmit și face propuneri comandantului/șefului unității militare de preschimbare/redistribuire/dare în folosință a bunurilor materiale prevăzute la alin. (1) și (2), după caz.
Articolul 42
Pentru îndeplinirea atribuțiilor funcționale, gestionarul are următoarele responsabilități:
a) să asigure și să își verifice zilnic existența și păstrarea în condiții de deplină securitate a bunurilor din gestiune;
b) să asigure păstrarea bunurilor materiale conform prescripțiilor tehnice și igienico-sanitare;
c) să întocmească și să predea la termenele stabilite documentele justificative privind distribuirea și evidența bunurilor;
d) să pregătească și să prezinte comisiilor de inventariere bunurile aflate în gestiune;
e) să conducă activitatea personalului subordonat, dacă este cazul;
f) să respecte normele privind securitatea și sănătatea în muncă, protecția mediului, supravegherea tehnică, metrologia legală și apărarea împotriva incendiilor;
g) să participe la evacuarea, salvarea și securitatea bunurilor din gestiune, în cazul unor incendii sau calamități naturale, conform planurilor de acțiune/intervenție în aceste situații;
h) să păstreze ordinea și curățenia în spațiile de depozitare.
Articolul 43
Persoanelor care îndeplinesc funcția de gestionar le sunt interzise:
a) folosirea aparatelor și a instrumentelor de măsurat care nu sunt verificate metrologic;
b) distribuirea bunurilor pe bază de dispoziții verbale sau provizorii, indiferent de calitatea celui care a dat asemenea dispoziții, fără întocmirea documentelor de distribuție legale;
c) efectuarea oricăror mișcări de bunuri pe baza unor documente care nu sunt corect întocmite sau nu sunt semnate de persoanele în drept să ordone mișcarea respectivă.
Articolul 44
În situația în care atribuțiile de serviciu ale gestionarului includ și vânzarea de mărfuri sau distribuția unor bunuri materiale contra cost, acesta are următoarele obligații:
a) respectarea prețurilor legal stabilite;
b) distribuția bunurilor numai după încasarea contravalorii acestora sau după intrarea în posesia documentelor legale care atestă depunerea acesteia la compartimentul financiar-contabil;
c) respectarea regulilor generale de comerț.
Articolul 45
Accesul în spațiile unde sunt păstrate/ depozitate bunurile este permis următoarelor categorii de personal:
a) comandantului/șefului unității militare;
b) locțiitorilor comandantului/șefului unității militare sau altor persoane care conduc nemijlocit compartimentul de aprovizionare-înzestrare de care aparține gestionarul;
c) persoanelor împuternicite în scris de comandantul/șeful unității militare pentru efectuarea de inventarieri parțiale sau totale, verificarea modului de păstrare a bunurilor, executarea cercetării administrative;
d) membrilor comisiilor de inspecții și controale, pe bază de delegații scrise, semnate de comandanții/șefii unității militare care au delegat comisiile sau persoanele respective;
e) comandanților/șefilor eșaloanelor ierarhice superioare, în prezența comandantului/șefului unității militare sau a locțiitorului acestuia.
Accesul persoanelor prevăzute la alin. (1) în spațiile unde sunt păstrate/depozitate bunurile este permis numai în prezența gestionarului sau a persoanei delegate de acesta/comisiei care îl înlocuiește pe timpul absenței sale.
Capitolul VI Termene de predare-primire a funcțiilor de gestionari
Articolul 46
Termenul de predare-primire a funcțiilor de gestionar se stabilește de comandantul/șeful unității militare care are în statul de organizare funcția respectivă, în funcție de necesități și de complexitatea operațiunii de predare-primire, însă nu poate fi mai mare de 30 de zile calendaristice de la data schimbării poziției de activitate.
Capitolul VII Dispoziții tranzitorii și finale
Articolul 47
Prevederile prezentelor instrucțiuni se aplică și de către structurile care participă la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, precum și de către personalul trimis în misiune permanentă în străinătate.
Articolul 48
Garanțiile în numerar constituite deja se vor recalcula conform prezentelor instrucțiuni, în maximum 90 de zile de la data intrării în vigoare a acestora.
Articolul 49
Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentele instrucțiuni.
Anexa 1 la instrucțiuni
LISTA
cuprinzând funcțiile de gestionar și
cuantumul garanțiilor
Nr.
crt.
Denumirea funcției
Cuantumul garanției,
indiferent de eșalonul
la care funcționează
gestionarul
Observații
1.
Subofițer
administrație
Maistru militar
administrație
Casier principal/
Casier
O soldă netă a funcției
de bază/Un salariu de
bază net
Cuantumul garanției pentru
gestionarii din unitățile de
aviație, academiile militare,
Spitalul Militar Central este
de 1 1/2 din solda netă a
funcției de bază/salariul de
bază net.
2.
Administrator
O soldă netă a funcției
de bază/Un salariu de
bază net
3.
Subofițer de
companie
O soldă netă a funcției
de bază/Un salariu de
bază net
4.
Ajutor
administrator
cazarmă
O soldă netă a funcției
de bază/Un salariu de
bază net
5.
Gestionar/
Administrator
depozit
Gestionar/
Administrator
magazie
O soldă netă a funcției
de bază/Un salariu de
bază net
Cuantumul garanției pentru
gestionarii din unitățile de
aviație, transmisiuni, tancuri
auto, marină, cazare și
formațiuni specifice este de 1
1/2 din solda netă a funcției
de bază/salariul de bază net.
Cuantumul garanției pentru
gestionarii din depozitele
subordonate comandamentelor de
armă, bazelor logistice,
pentru gestiunile de bunuri
materiale specifice este de
două solde nete ale funcției
de bază/salarii de bază nete.
6.
Ajutor gestionar/
Administrator
depozit
O soldă netă a funcției
de bază/Un salariu de
bază net
7.
Farmacist
Farmacist
principal
Laborant
principal/chimist,
biolog,
biochimist, dacă
au ca atribuții
principale
primirea,
păstrarea și
eliberarea de
medicamente și
bunuri sanitare
O soldă netă a funcției
de bază/Un salariu de
bază net
8.
Șef popotă
O soldă netă a funcției
de bază/Un salariu de
bază net
Cuantumul garanției pentru
gestionarii de la popotele cu
peste 200 de abonați este de
două solde nete ale funcției
de bază/salarii de bază nete.
9.
Bibliotecar
Bibliotecar
principal
O soldă netă a funcției
de bază/Un salariu de
bază net
Cuantumul garanției pentru
gestionarii de la biblioteca
centrală a Ministerului
Apărării Naționale, academiile
militare și Muzeul Militar
Central este de două solde
nete ale funcției de bază/
salarii de bază nete.
10.
Gestionar/Custode
sală
Două solde nete ale
funcției de bază/
salarii de bază nete
Muzee
NOTĂ:
Funcțiile de gestionari care au altă denumire în statul de organizare decât cea prevăzută în prezenta anexă, vor fi asimilate, din punctul de vedere al garanției, cu funcțiile similare din cadrul eșalonului respectiv.
Anexa 2 la instrucțiuni
LISTA
cuprinzând funcțiile încadrate de persoane care
primesc, păstrează și eliberează bunuri, fără a
avea calitatea de gestionar, și care constituie
garanții, precum și cuantumul acestora
Nr.
crt.
Denumirea funcției
Cuantumul garanției,
indiferent de eșalonul
la care funcționează
gestionarul
Observații
1.
Șef laborator
O soldă netă a funcției
de bază/Un salariu de
bază net
2.
Șef garaj/secție/expoziție/complex
O soldă netă a funcției
de bază/Un salariu de
bază net
3.
Șef poligon/obiectiv
O soldă netă a funcției
de bază/Un salariu de
bază net
4.
Maistru șef atelier, șef atelier
reparații/confecții și similare, șef
grupă întreținere materiale tehnice,
reparații tehnică și armament,
comandant/șef grupă reparații
bunuri materiale chimice, maistru
șef tipografie, pentru bunuri
materiale tipografice, șef far, șef
grupuri far, șef radiofar și
personalul atelierelor, secțiilor și
centrelor de reparații care
gestionează bunuri ce se folosesc în
procesul de producție, prin cumul cu
funcția de bază
1/2 solda netă a
funcției de bază/
salariul de bază net
5.
Sanitar principal
Sanitar
Asistent medical care gestionează
bunuri
1/2 solda netă a
funcției de bază/
salariul de bază net
6.
Șef editură/muzeu/tipografie/bază
sportivă/complex/cerc militar
O soldă netă a funcției
de bază/Un salariu de
bază net
7.
Șef club/bibliotecă
O soldă netă a funcției
de bază/Un salariu de
bază net
8.
Administrator cazarmă
O soldă netă a funcției
de bază/Un salariu de
bază net
9.
Comandanți servicii de luptă -
maiștri militari
O soldă netă a funcției
de bază/Un salariu de
bază net
10.
Comandanți - maiștri militari/
subofițeri serviciu/grup/grupă de
luptă de la bordul navelor
O soldă netă a funcției
de bază/Un salariu de
bază net
11.
Specialiști din cadrul serviciilor/
grupurilor/grupelor de luptă de la
bordul navelor
O soldă netă a funcției
de bază/Un salariu de
bază net
12.
Șef echipaj
O soldă netă a funcției
de bază/Un salariu de
bază net
13.
Administratori nave
O soldă netă a funcției
de bază/Un salariu de
bază net
14.
Comandanți nave logistice
O soldă netă a funcției
de bază/Un salariu de
bază net
15.
Comandanți și specialiști din cadrul
grupurilor/detașamentelor/grupelor
de scafandri - maiștri militari
O soldă netă a funcției
de bază/Un salariu de
bază net
16.
Personalul care mânuiește mijloace
bănești, documente militare de
transport sau orice alte valori și
bunuri sanitare, de popotă,
sportive, instrumente muzicale,
documentații tehnice, de bibliotecă
etc. - prin cumul cu funcția de bază
1/2 solda netă a
funcției de bază/
salariul de bază net
17.
Tehnician sanitar dentar
1/2 solda netă a
funcției de bază/
salariul de bază net
18.
Veterinar
1/2 solda netă a
funcției de bază/
salariul de bază net
19.
Instrumentist
1/2 solda netă a
funcției de bază/
salariul de bază net
20.
Cameristă la unitățile de cazare
1/2 solda netă a
funcției de bază/
salariul de bază net
NOTĂ:
Se constituie garanție în numerar pentru funcțiile și persoanele negestionare prevăzute în prezenta anexă numai dacă mânuiesc efectiv bunuri.
Anexa 3 la instrucțiuni
CONTRACT DE GARANȚIE
Încheiat astăzi, ........
- model -
I. Părțile contractante
1.1. Ministerul Apărării Naționale, prin U.M. ......, cu sediul în ........, str. ....... nr. ...., sectorul/județul ......, cod fiscal nr. ....... din ......., reprezentată de ......., cu funcția de ......, în calitate de angajator, pe de o parte, și
1.2. Dl/Dna ........, domiciliat/domiciliată în ......, str. ....... nr. ..., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ..., sectorul/județul ......, fiul/fiica lui ...... și al/a ......., născut/născută în ...... la data de ......., posesorul/posesoarea B.I./C.I. ...... seria .... nr. ..., cod numeric personal ......, în calitate de angajat-gestionar, pe de altă parte,
au convenit să încheie prezentul contract privind constituirea garanției în numerar prevăzute de
privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanții și răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenților economici, autorităților sau instituțiilor publice, cu modificările ulterioare, cu respectarea următoarelor clauze:
II. Obiectul contractului
2.1. Angajatul-gestionar, salariat al Unității Militare ............, având o soldă/un salariu net de bază lunar în valoare de .... lei, se obligă ca, în vederea acoperirii eventualelor pagube cauzate în gestiunea ce i-a fost încredințată, să constituie o garanție în numerar în sumă de ...... lei, pentru valoarea bunurilor gestionate de ...... lei.
2.2. Garanția în numerar va fi reținută de la angajatul-gestionar în ...... rate lunare de ....... lei fiecare din solda/salariul său.
III. Obligațiile părților
3.1. Dacă există mai multe urmăriri în perioada constituirii garanției în numerar convenite și, ca urmare, angajatorul nu va putea să rețină garanția în numerar din salariu, angajatul-gestionar se obligă ca, din veniturile sale, să depună, la data la care se face plata soldei/salariului, ratele datorate, devenite scadente.
3.2. Angajatorul va reține/va primi suma aferentă de la angajatul-gestionar și se obligă să o depună în cont la Banca ........., evidențiind operațiunea respectivă în contabilitatea sa. De asemenea, angajatorul se obligă să restituie suma reținută în contul garanției în numerar, împreună cu dobânzile aferente acesteia, numai în cazul încetării contractului de muncă sau la trecerea într-o funcție pentru care nu este necesară constituirea garanției în numerar.
3.3. a) Angajatul-gestionar consimte ca garanția în numerar să fie folosită de angajator pentru acoperirea pagubelor produse în gestiunea ce i s-a încredințat.
b) În acest scop, angajatul-gestionar împuternicește angajatorul ca, într-o asemenea eventualitate, să ridice din cont suma aferentă până la echivalentul pagubei produse, pe baza cererii angajatorului și a unei copii certificate de pe titlul executoriu definitiv obținut împotriva angajatului-gestionar.
c) Totodată, angajatul-gestionar se obligă să reîntregească garanția în numerar, în condițiile prevăzute pentru constituirea ei.
IV. Clauze finale
4.1. Modificarea prezentului contract se face numai prin act adițional încheiat între părțile contractante.
4.2. Prezentul contract reprezintă voința părților și înlătură orice înțelegere verbală dintre acestea, anterioară sau ulterioară încheierii lui.
4.3. În cazul în care părțile își încalcă obligațiile, neexercitarea de către partea care suferă vreun prejudiciu a dreptului de a cere executarea întocmai sau prin echivalent bănesc a obligației respective nu înseamnă că ea a renunțat la acest drept al său.
4.4. Prezentul contract s-a încheiat într-un număr de ... exemplare, din care ...... .
Comandantul U.M., Gestionar,
............... ...........
Contabil-șef
.............
--------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.