Decizia nr. 49/2012

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Ionița Cochințu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 317 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Cosmin & Constantin" - S.R.L. din Constanța și Constantin Coteanu în Dosarul nr. 10.672/1/2010 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția comercială și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 889D/2011.

La apelul nominal se prezintă, pentru partea Societatea Comercială I.T.C. - S.R.L. din București apărătorul ales, avocat Toader Agapie, cu împuternicire avocațială depusă la dosar, constatându-se lipsa autorilor excepției de neconstituționalitate, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul avocatului părții prezente, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, deoarece critica nu este întemeiată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 7 iunie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 10.672/1/2010, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția comercială a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 317 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Cosmin & Constantin" - S.R.L. din Constanța și Constantin Coteanu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații în anulare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că prevederile criticate reglementează în mod limitativ motivele pentru care poate fi exercitată contestația în anulare. Astfel, legiuitorul a înțeles să limiteze motivele de contestație în anulare la două situații excepționale, îngrădind accesul la justiție, ceea ce contravine art. 21 și 129 din Constituție. Totodată, partea care a pierdut procesul într-o cale de atac nu are la dispoziție calea de atac extraordinară a contestației în anulare. Mai arată că situațiile extraordinare prevăzute de art. 317 din Codul de procedură civilă pot fi invocate de către contestator doar în cazul în care au fost arătate prin cererea de recurs, însă legea nu face distincție între situația recurentului contestator și situația intimatului contestator.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția comercială opinează în sensul că dispozițiile art. 317 alin. 2 din Codul de procedură civilă sunt în acord cu prevederile constituționale, iar excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 317 alin. 2 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: "Cu toate acestea, contestația poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond."

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție și art. 129 referitor la folosirea căilor de atac.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că asupra constituționalității dispozițiilor criticate s-a mai pronunțat prin raportare la aceleași prevederi constituționale ca cele invocate în prezenta cauză, statuând că textele criticate sunt norme de procedură pe care legiuitorul este liber să le edicteze în baza prevederilor constituționale ale art. 126 alin. (2) potrivit cărora "competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". În acest sens sunt, spre exemplu,

Decizia nr. 999 din 14 iulie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 664 din 19 septembrie 2011,

Decizia nr. 1.270 din 12 octombrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 781 din 23 noiembrie 2010,

Decizia nr. 787 din 3 iunie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 16 iulie 2010,

Decizia nr. 1.676 din 15 decembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 128 din 25 februarie 2010,

Decizia nr. 1.482 din 10 noiembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 19 ianuarie 2010.

De asemenea, Curtea a reținut că prevederile art. 317 din Codul de procedură civilă nu au în vedere hotărârile judecătorești susceptibile de a fi atacate pe căile ordinare de atac, care oferă părților cadrul procesual adecvat în care să își poată exercita, cu diligență, drepturile procesuale de pe poziții de egalitate, ci se referă la hotărârile irevocabile, împotriva cărora mai pot fi exercitate doar căile extraordinare de atac, așa cum este cazul contestației în anulare și/sau al revizuirii.

Legiuitorul a prevăzut limitativ cazurile în care poate fi atacată o hotărâre irevocabilă pe o asemenea cale, tocmai pentru a garanta echitatea actului de justiție și respectarea principiului autorității de lucru judecat și pentru a-l pune pe justițiabilul care nu a putut invoca, din motive, desigur, neimputabile lui, (nelegalitatea citării și/sau încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență), într-o situație egală cu cel care a invocat aceste motive în apel sau în recurs, cu intenția de a crea un tratament juridic egal între aceștia. Rezultă așadar că, odată invocate pe calea apelului sau recursului, aceste motive urmează a fi cenzurate de către instanță, care se va pronunța asupra lor, astfel încât nepronunțarea asupra acestor motive în faza recursului dă posibilitatea părții interesate să le invoce în cadrul contestației în anulare, potrivit art. 317 alin. 2 din Codul de procedură civilă. Din moment ce partea ar fi putut invoca aceste motive pe calea apelului sau recursului, Curtea a observat că ar fi de prisos să i se mai acorde încă o dată această posibilitate pe calea contestației în anulare.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în decizia menționată își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 317 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Cosmin & Constantin" - S.R.L. din Constanța și Constantin Coteanu în Dosarul nr. 10.672/1/2010 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția comercială.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 24 ianuarie 2012.