Hotărâre · Camera Consultanților Fiscali

Hotărârea nr. 8/2012

privind convocarea Conferinței ordinare anuale a Camerei Consultanților Fiscali din România

prezumat în vigoare

Data actului
26 martie 2012
Emitent
Camera Consultanților Fiscali
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 207 din 28 martie 2012
Citează
1 act
Structură
4 articole · 1.726 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Având în vedere prevederile art. 19 și ale art. 21 alin. (1) din Regulamentul de organizare și funcționare al Camerei Consultanților Fiscali, aprobat prin

Hotărârea Consiliului Superior al Camerei Consultanților Fiscali nr. 6/2012 ,

Consiliul Superior al Camerei Consultanților Fiscali, întrunit în ședința din 15 martie 2012, hotărăște:

Articolul 1

Se convoacă Conferința ordinară anuală a Camerei Consultanților Fiscali din România în data de 29 aprilie 2012.

Articolul 2

La lucrările conferinței pot participa consultanții fiscali înscriși în evidența Camerei Consultanților Fiscali, care și-au îndeplinit toate obligațiile față de aceasta, la termenele stabilite prin hotărâri ale acesteia, respectiv: depunerea declarațiilor cu veniturile realizate din activitatea de consultanță fiscală, achitarea cotizațiilor fixe și variabile, participarea la cursurile de pregătire profesională continuă și achitarea taxei aferente.

Articolul 3

Pentru o bună organizare a lucrărilor Conferinței, membrii Camerei Consultanților Fiscali cu drept de vot sunt rugați să confirme participarea până la data de 18 aprilie 2012, pe site-ul Camerei Consultanților Fiscali sau prin e-mail (conf2012@ccfiscali.ro).

Articolul 4

Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Președintele Camerei Consultanților Fiscali,
Daniel Chițoiu
București, 26 martie 2012.
Nr. 8.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.