Decizia nr. 243/2012

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 335 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Gheorghe Hârțescu în Dosarul nr. 6.528/121/2008 al Tribunalului Galați - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 450D/2011.

La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepției, apărătorul ales Adrian Constantinescu din cadrul Baroului Vrancea, cu delegație la dosar, și lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepției, care înțelege să își extindă criticile și din perspectiva încălcării dispozițiilor constituționale ale art. 129 referitor la Folosirea căilor de atac, deoarece extinderea acțiunii penale pentru alte acte materiale în ipoteza prevăzută de art. 335 alin. 2 din Codul de procedură penală echivalează cu o veritabilă cale de atac, care însă impune judecătorilor ce fel de hotărâre să pronunțe. În plus, lasă posibilitatea unei instanțe inferioare să desființeze o hotărâre pronunțată de o instanță superioară.

În concluzie, solicită admiterea excepției de neconstituționalitate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 11 martie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 6.528/121/2008, Tribunalul Galați - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 335 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Gheorghe Hârțescu în dosarul de mai sus, având ca obiect soluționarea unei cauze penale în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 124 alin. (3) referitor la independența judecătorilor, care se supun numai legii, deoarece s-a creat o instituție care funcționează în afara normelor expres reglementate de Constituție, fiind împotriva principiului legalității și al garantării exercitării căilor de atac în condițiile legii care guvernează activitatea de înfăptuire a justiției.

Tribunalul Galați - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, dispozițiile art. 335 alin. 2 din Codul de procedură penală fiind constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului prin apărător, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 335 alin. 2 - Extinderea acțiunii penale pentru alte acte materiale din Codul de procedură penală, care au următorul conținut: "Dacă cu privire la unele din actele care intră în conținutul aceleiași infracțiuni s-a pronunțat anterior o hotărâre definitivă, instanța reunește cauza cu aceea în care să dat hotărârea definitivă, pronunțând o nouă hotărâre în raport cu toate actele care intră în conținutul infracțiunii, și desființează hotărârea anterioară."

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 124 alin. (3) referitor la independența judecătorilor care se supun numai legii.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:

1. În ceea ce privește extinderea criticilor din perspectiva încălcării dispozițiilor constituționale ale art. 129 referitor la Folosirea căilor de atac, extindere solicitată cu prilejul dezbaterilor, Curtea constată că nu o poate analiza, întrucât a fost formulată ulterior sesizării instanței de contencios constituțional. Or, potrivit

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , Curtea e competentă să se pronunțe numai în limitele sesizării. Extinderea temeiurilor constituționale față de cele invocate în fața instanței de fond ar conduce la exercitarea din oficiu a controlului de constituționalitate, ceea ce este contrar prevederilor

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, conform cărora Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial. Ca atare, Curtea urmează să analizeze constituționalitatea textului de lege criticat doar în raport cu dispozițiile art. 124 alin. (3) din Constituție, invocat în motivarea excepției de neconstituționalitate formulată în fața instanței de drept comun.

2. Astfel, Curtea constată că unitatea legală de infracțiune constă în aceea că, în anumite cazuri, deși există mai multe acțiuni sau inacțiuni, se reține totuși o unitate de infracțiune dispusă de legiuitor. O astfel de unitate legală există, de exemplu, în cazul infracțiunii complexe - tâlhăria - care constă în două acțiuni (furt și violență), dar juridic există o singură infracțiune (tâlhăria) și se aplică o singură pedeapsă.

În alte situații, unitatea provine din împrejurarea că două sau mai multe acțiuni/inacțiuni sunt, în mod obiectiv, strâns unite între ele prin aceea că există unitate de rezoluțiune. Așadar, legiuitorul, în virtutea rolului său constituțional, este liber să proclame unitatea legală de infracțiune în aceste cazuri, sprijinindu-se pe unele date reale, anumite legături obiective sau subiective între acțiunile respective.

Dispozițiile legale criticate dispun cu privire la extinderea acțiunii penale pentru alte acte materiale care intră în conținutul aceleiași infracțiuni, chiar dacă s-a pronunțat anterior o hotărâre definitivă. Prin urmare, instanța va reuni cauza aflată pe rol cu cea în care s-a pronunțat hotărârea, sens în care va pronunța o nouă hotărâre în raport cu toate actele care intră în conținutul aceleiași infracțiuni.

O astfel de procedură are în vedere și împrejurarea că anumite fapte penale îmbracă forma infracțiunii continuate, legiuitorul, în acord cu art. 41 din Codul penal, optând pentru pedepsirea comună a acestora. Aceasta se justifică, întrucât, deși sunt săvârșite la intervale de timp diferite, acțiunile ori inacțiunile prezintă fiecare în parte conținutul aceleiași infracțiuni comise în baza aceleiași rezoluții infracționale. De aceea, rațiunile de politică penală au impus pedepsirea comună a infracțiunilor continuate în condițiile art. 43 din Codul penal, pronunțându-se o pedeapsă în limitele prevăzute de cod la infracțiunea săvârșită, la care se poate adăuga un spor în limitele prevăzute de art. 34 din Codul penal. După ce o persoană a fost condamnată definitiv pentru o infracțiune continuată și ulterior se descoperă alte acțiuni sau inacțiuni care intră în conținutul aceleiași infracțiuni, judecătorul, ținând seama de fapta comisă în întregul ei, va pronunța o nouă pedeapsă corespunzătoare, care nu poate fi mai ușoară decât cea pronunțată anterior.

Reglementarea este, dimpotrivă, menită să dea expresie actului de înfăptuire a justiției în mod unic, egal și imparțial, cu atât mai mult cu dreptul represiv în România nu a îmbrățișat alte sisteme potrivit cărora pedeapsa rezultată poate fi dispusă prin cumul aritmetic. De asemenea, principiul constituțional pretins încălcat constă în interdicția judecătorului de a primi ordine, indicații ori sugestii privind viitoarea soluție, sens în care este evident că textul legal criticat nu permite aplicarea sa în mod arbitrar, judecătorii fiind obligați să dispună extinderea acțiunii penale în toate situațiile similare, fără ca aceasta să aibă conotațiile reclamate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 335 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Gheorghe Hârțescu în Dosarul nr. 6.528/121/2008 al Tribunalului Galați - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 15 martie 2012.