Decizia nr. 134/2012

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent-șef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află pronunțarea asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 36 din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Georgeta Alexsoaie, Elena Botezatu, Orhan Eliaz, Maria Ioniță, Tănase Mandragiu, Beinas Sadula și Maria Vasile în Dosarul nr. 2.451/118/2010 al Curții de Apel Constanța - Secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 52D/2011.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența Curții în această materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 7 decembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 2.451/118/2010, Curtea de Apel Constanța - Secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 36 din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței.

Excepția a fost ridicată de Georgeta Alexsoaie, Elena Botezatu, Orhan Eliaz, Maria Ioniță, Tănase Mandragiu, Beinas Sadula și Maria Vasile într-o cauză având ca obiect drepturi bănești.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii apreciază că

art. 36 din Legea nr. 85/2006

pune creditorul salariat în imposibilitatea de a-și recupera salariile restante, deoarece textul de lege se aplică tuturor acțiunilor formulate de către orice creditor, fără a ține seama de natura și de data nașterii dreptului de creanță. Legiuitorul ar fi trebuit să excludă acele acțiuni care au ca obiect recuperarea drepturilor salariale, deoarece salariații debitorului aflat în procedura insolvenței rămân fără protecție juridică în ceea ce privește recuperarea drepturilor lor.

Așa fiind, prin aplicarea acestor prevederi legale, se aduce atingere dreptului garantat constituțional de a fi remunerat pentru munca prestată.

Pe de altă parte, deși salariații au un drept preferențial de înscriere la masa credală, legiuitorul nu a luat în considerare faptul că procedura insolvenței și a reorganizării judiciare se întinde pe parcursul mai multor ani, practic se întârzie atât de mult recuperarea acestor drepturi încât creditorii salariați rămân de cele mai multe ori neplătiți.

Curtea de Apel Constanța - Secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale apreciază excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată și face trimite la jurisprudența Curții Constituționale în materie, respectiv la Decizia nr. 701 din 25 mai 2010.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2),

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției îl reprezintă prevederile

art. 36 din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, cu modificările și completările ulterioare, prevederi care au următorul conținut: "De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, cu excepția căilor de atac declanșate de debitor."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 privitor la egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 41 referitor la garantarea dreptului la muncă, art. 42 privind munca forțată și în art. 124 referitor la înfăptuirea justiției. De asemenea, sunt considerate a fi nesocotite și prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Anterior sesizării Curții Constituționale, dispozițiile legale criticate au fost modificate prin

Legea nr. 169/2010

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 21 iulie 2010, având în prezent următorul conținut: "De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale."

Curtea constată că dispoziția legală în noua redactare păstrează, în parte, soluția legislativă criticată de autorul excepției de neconstituționalitate.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că s-a pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor legale prin mai multe decizii și, răspunzând unor critici asemănătoare, a statuat constant că acestea sunt în acord cu prevederile Legii fundamentale.

Astfel, prin

Decizia nr. 1.075 din 20 noiembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 7 ianuarie 2008, Curtea a stabilit că, "în cadrul procedurii insolvenței, creditorii pot folosi toate mijloacele procedurale puse la dispoziție de lege pentru realizarea drepturilor lor. În legătură cu acestea, se observă că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, legiuitorul are competența exclusivă de a stabili procedura de judecată, iar situația specifică avută în vedere la reglementarea procedurii insolvenței a justificat instituirea unor norme de procedură speciale. Acest fapt nu înseamnă însă că nu se asigură o garanție efectivă drepturilor creditorilor."

În al doilea rând, Curtea a reținut că "dreptul la acțiune al creditorilor, suspendat de textul de lege criticat, nu dispare, el fiind conservat prin

art. 40 din Legea nr. 85/2006 , care prevede, de asemenea, suspendarea curgerii termenelor de prescripție a acțiunilor la care se referă textul de lege criticat. Aceste termene încep să curgă din nou în cazul respingerii sau închiderii procedurii insolvenței, în condițiile

art. 15 din Decretul nr. 167/1958 , publicat în Buletinul Oficial nr. 19 din 21 aprilie 1958.

Existența riscului ca, ulterior încheierii procedurii insolvenței, creditorul să nu-și mai poată recupera creanța are ca temei lipsa de diligență a creditorului care nu a acționat pentru valorificarea drepturilor sale în cadrul procedurii colective și nu poate fi privită ca aducând vreo atingere dreptului la un proces echitabil sub aspectul puterii obligatorii a hotărârilor instanței de judecată."

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în această decizie își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

În ceea ce privește critica potrivit căreia legiuitorul ar fi trebuit să excludă de la suspendarea soluționării acele acțiuni care au ca obiect recuperarea drepturilor salariale, deoarece salariații debitorului aflat în procedura insolvenței rămân fără protecție juridică în ceea ce privește recuperarea drepturilor lor, Curtea apreciază că, sub acest aspect, legea oferă garanții sporite creditorilor care au calitatea de salariați ai debitorului. Astfel, creanțele ce izvorăsc din raporturi de muncă între debitor și angajații acestuia sunt înregistrate din oficiu în tabelul de creanțe de către administratorul judiciar/lichidator și beneficiază de un rang de prioritate mai ridicat în raport cu celelalte creanțe ale debitorului.

Referitor la susținerea conform căreia procedura insolvenței se întinde pe parcursul mai multor ani, împrejurare ce întârzie mult recuperarea drepturilor salariale, Curtea reține că dispozițiile legale criticate au ca scop, ca de altfel întreaga procedură instituită prin

Legea nr. 85/2006 , acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență și, în același timp, pe un plan mai general, asanarea mediului comercial, ceea ce corespunde obligației statului înscrise în art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituție. Specificul procedurii a impus adoptarea unor reguli de procedură speciale, care derogă de la normele dreptului comun, stabilirea acestora constituind atributul exclusiv al legiuitorului, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituție. În legătură cu aceasta, în jurisprudența sa ( Decizia nr. 1.144 din 16 octombrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 19 noiembrie 2008), Curtea a arătat că procedura insolvenței este o procedură specială, caracterizată de celeritate și care are drept scop protejarea patrimoniului debitorului și reîntregirea acestuia, în cazurile în care a fost diminuat prin acte juridice frauduloase, urmărind în același timp valorificarea cu eficiență sporită a activelor debitorului, în vederea satisfacerii într-o măsură cât mai mare a creanțelor creditorilor.

Distinct de cele reținute în prealabil, Curtea constată că susținerile autorilor excepției, potrivit cărora textele de lege criticate creează posibilitatea debitorilor de rea-credință să tergiverseze și să împiedice realizarea drepturilor legitime ale creditorilor, nu pot constitui argumente pentru calificarea respectivelor dispoziții legale ca fiind neconstituționale.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 36 din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Georgeta Alexsoaie, Elena Botezatu, Orhan Eliaz, Maria Ioniță, Tănase Mandragiu, Beinas Sadula și Maria Vasile în Dosarul nr. 2.451/118/2010 al Curții de Apel Constanța - Secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 21 februarie 2012.