Decizia nr. 233/2012

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. XVIII pct. 38 din Legea nr. 202/2010

privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, excepție ridicată de Gheorghe Neagu în Dosarul nr. 6.074/204/2010 al Curții de Apel Ploiești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 275D/2011.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, invocând în acest sens jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Decizia penală nr. 152 din 10 februarie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 6.074/204/2010, Curtea de Apel Ploiești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. XVIII pct. 38 din Legea nr. 202/2010

privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor.

Excepția a fost ridicată de Gheorghe Neagu cu ocazia soluționării recursului împotriva unei sentințe penale pronunțate într-o cauză având ca obiect o plângere formulată în temeiul art. 278^1 din Codul de procedură penală.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile

art. XVIII pct. 38 și 39 din Legea nr. 202/2010

încalcă accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil. În acest sens arată că

art. XVIII pct. 38 din Legea nr. 202/2010

introduce la art. 278 din Codul de procedură penală alin. 2^1, potrivit căruia soluția de respingere dispusă de procurorul ierarhic superior cu privire la plângerea contra actelor procurorului, altele decât rezoluțiile sau ordonanțele de netrimitere în judecată, nu poate fi atacată în fața instanței de judecată, iar

art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010

modifică alin. 10 al art. 278^1 din același cod, astfel încât soluția pronunțată de judecător în cadrul procedurii plângerii împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată nu mai este supusă niciunei căi de atac.

Curtea de Apel Ploiești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie nu și-a exprimat opinia asupra temeiniciei excepției de neconstituționalitate.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului precizează că își menține punctul de vedere reținut în

deciziile Curții Constituționale nr. 125/2011 , nr. 242/2011 și nr. 1.131/2011, în sensul că dispozițiile

art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010

sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Potrivit încheierii de sesizare, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. XVIII pct. 38 din Legea nr. 202/2010

privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, prevederi prin care a fost introdus alin. 2^1 al art. 278 din Codul de procedură penală. Din notele scrise ale autorului excepției, depuse în motivarea criticii, reiese însă că aceasta vizează și dispozițiile

art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 , în ceea ce privește modificarea adusă art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală. Prin urmare, Curtea se va pronunța asupra dispozițiilor art. 278 alin. 2^1 și art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, având următorul cuprins:

- Art. 278 alin. 2^1: "Plângerea formulată împotriva soluției de respingere dispuse de procurorul ierarhic superior este inadmisibilă.";

- Art. 278^1 alin. 10: "Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. 8 este definitivă."

În susținerea neconstituționalității acestor prevederi de lege, autorul excepției invocă încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 21 alin. (1) și (3) privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil și ale art. 126 alin. (1) referitoare la instanțele judecătorești, precum și prevederile art. 6 referitoare la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile art. 278 alin. 2^1 și art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituționalitate, prin raportare la aceleași dispoziții din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale invocate și în prezenta cauză și față de critici similare. Astfel, prin

Decizia nr. 62 din 31 ianuarie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 9 martie 2012, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278 alin. 2^1 și art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, reținând că posibilitatea formulării plângerii împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozițiilor date de acesta la procurorul ierarhic superior, conform prevederilor art. 278 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală, constituie o garanție procesuală, iar rămânerea definitivă a soluției de respingere dispuse de procurorul ierarhic superior, potrivit

art. 278 alin. 2^1, introdus în Codul de procedură penală prin Legea nr. 202/2010 , are ca scop asigurarea celerității soluționării cauzelor penale, nereprezentând un impediment în calea liberului acces la justiție. În acest sens, Curtea a statuat că, în faza de urmărire penală, legiuitorul poate opta atât pentru instituirea, cât și pentru eliminarea unor garanții procesuale, precum cea din speță, cu condiția ca actele organelor de urmărire penală să poată fi cenzurate de instanța de judecată. Or, rămânerea definitivă a soluției de respingere dispuse de procurorul ierarhic superior nu înlătură dreptul părții interesante de a formula plângere, în condițiile art. 278^1 din Codul de procedură penală, împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată și nici dreptul de a beneficia de garanțiile procesuale care însoțesc faza judecății propriu-zise și de căile de atac prevăzute de lege în cazul trimiterii în judecată.

Cu același prilej Curtea a respins și criticile aduse dispozițiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală privind încălcarea accesului liber la justiție și a dreptului la un proces echitabil, reținând că, potrivit art. 129 din Constituție, "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii", astfel încât reglementarea căilor de atac împotriva hotărârii prin care judecătorul soluționează plângerea împotriva rezoluțiilor sau a ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 278^1 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea acesteia și obținerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluția procurorului. În același sens este și

Decizia nr. 1.131 din 13 septembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 27 octombrie 2011.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278 alin. 2^1 și art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Gheorghe Neagu în Dosarul nr. 6.074/204/2010 al Curții de Apel Ploiești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 15 martie 2012.