HG nr. 46/1999
privind aprobarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Statului Israel pentru cooperare în domeniul agriculturii, semnat la Ierusalim la 3 august 1998
prezumat în vigoare
Guvernul României hotărăște:
Articolul 1
Se aprobă Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Statului Israel pentru cooperare în domeniul agriculturii, semnat la Ierusalim la 3 august 1998.
Articolul 2
Cheltuielile efectuate de partea română pentru aplicarea acordului vor fi acoperite din bugetul Ministerului Agriculturii și Alimentației.
p. PRIM-MINISTRU,
VICTOR BABIUC
Contrasemnează:
---------------
Ministrul agriculturii și alimentației,
Ioan Avram Muresan
p. Ministrul afacerilor externe,
Razvan Mihai Ungureanu,
secretar de stat
p. Ministrul finanțelor,
Bujor Bogdan Teodoriu,
secretar de stat
ACORD
între Guvernul României și Guvernul Statului Israel pentru cooperare în domeniul agriculturii
Guvernul României și Guvernului Statului Israel, denumite în continuare părți contractante,
constiente de necesitatea dezvoltării și diversificării cooperării dintre cele doua tari în domenii de interes reciproc,
convinse de importanța largirii cooperării bilaterale în domeniul agriculturii, producției agricole și cercetării,
au convenit următoarele:
Articolul 1
Părțile contractante sunt de acord sa încurajeze cooperarea în diferite domenii ale agriculturii și cercetării agricole de interes reciproc.
Cooperarea tehnica și științifică din agricultura va fi realizată prin programe de cercetare în domeniul protecției solului, controlului poluarii surselor de apa, creșterii potențialului de producție al culturilor de cereale, culturii pomilor fructiferi, viticulturii și culturilor de sera.
Părțile contractante vor incuraja elaborarea, în comun, de studii și proiecte privind implementarea tehnologiilor moderne.
Cooperarea se va realiza prin schimb de specialiști, programe comune de cercetare, studii și proiecte, precum și prin schimbul de material genetic animal și vegetal cu valoare biologica ridicată.
Părțile contractante vor incuraja schimbul de documentații specifice și pregătirea specialiștilor agricoli în unități de profil din fiecare țara.
Activitățile propuse prin prezentul acord vor fi implementate pe bază de reciprocitate, în echivalent valoric sau cu finanțarea asigurata de către organisme internaționale (F.A.O., P.N.U.D., O.N.U.D.I.).
Cele doua părți vor lua măsuri pentru identificarea surselor financiare din fonduri și de la organizații internaționale, în vederea promovării de proiecte agricole comune în cele doua tari.
Articolul 2
Părțile contractante vor incuraja investițiile comune privind îmbunătățirile funciare, producerea și folosirea sistemelor de irigare prin picatura, cultivarea terenului prin utilizarea de tehnologii moderne, cooperarea în domeniul creșterii animalelor, în special a vacilor de lapte.
Articolul 3
Părțile contractante convin sa coopereze în organizarea și specializarea unităților agricole mici și mijlocii, prin reabilitare, restructurare și management și, de asemenea, prin pregătirea practica a specialiștilor din societăți române și israeliene.
Domeniile specifice de pregătire practica și condițiile concrete pentru realizarea acestei activități vor fi convenite de comun acord de către cele doua părți contractante.
Articolul 4
În vederea punerii în aplicare a prevederilor prezentului acord, părțile contractante vor sprijini crearea unui grup mixt de lucru pe domenii specifice de activitate, format din câte trei reprezentanți pentru fiecare parte.
Grupul mixt de lucru se va reuni o dată la 2 sau 3 ani, după cum este necesar, la București și la Ierusalim, în vederea examinării stadiului în care se afla obiectivele stipulate în acord și definirii aspectelor financiare ale cooperării.
Costurile necesare pentru organizarea grupului mixt de lucru vor fi suportate pe bază de reciprocitate, cheltuielile de transport internațional fiind suportate de către partea trimitatoare, iar cheltuielile privind cazarea, masa și transportul intern, de către partea gazda.
Articolul 5
Acordul face obiectul aprobării sau ratificării, în conformitate cu cerințele legale interne ale părților contractante.
Fiecare parte contractantă va notifica celeilalte părți îndeplinirea procedurilor legale pentru intrarea în vigoare a acordului.
Data intrării în vigoare a acordului va fi data ultimei notificări.
Articolul 6
Prezentul acord va avea o valabilitate de 5 ani și va fi prelungit în mod automat pentru perioade suplimentare de 5 ani fiecare, dacă nici una dintre părți nu îl denunta prin notificare scrisă celeilalte părți, prin canale diplomatice, cu șase luni înainte de expirarea perioadei respective.
Încetarea valabilității prezentului acord nu va afecta realizarea programelor, proiectelor și contractelor care au fost definitivate pe durata valabilității acestuia și care sunt în curs de executare, cu excepția cazului în care părțile convin altfel.
Semnat la Ierusalim la data 3 august 1998, care corespunde cu 11th AV 5758, în doua exemplare originale, în limbile română, ebraica și engleza, toate textele fiind egal autentice.
În caz de divergențe în interpretare, textul în limba engleza va prevala.
Pentru Guvernul României,
RADU VASILE,
PRIM-MINISTRU
Pentru Guvernul Statului Israel,
BENJAMIN NETANYAHU,
PRIM-MINISTRU
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.