Decizia nr. 274/2012

Articolul XVIII

pct. 43 din Legea nr. 202/2010 : "Codul de procedură penală, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 30 aprilie 1997, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: [...]

43. După articolul 320 se introduce un nou articol, art. 320^1, cu următorul cuprins:

«Judecata în cazul recunoașterii vinovăției

Articolul 320

^1. - Până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței și nu solicită administrarea de probe, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere pe care le poate administra la acest termen de judecată.

La termenul de judecată, instanța întreabă pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște și le însușește, procedează la audierea acestuia și apoi acordă cuvântul procurorului și celorlalte părți.

Instanța de judecată soluționează latura penală atunci când, din probele administrate, rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite și sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse.

Dacă pentru soluționarea acțiunii civile se impune administrarea de probe în fața instanței, se va dispune disjungerea acesteia.

În caz de soluționare a cauzei prin aplicarea alin. 1, dispozițiile art. 334 și 340-344 se aplică în mod corespunzător.

Instanța va pronunța condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii. Dispozițiile alin. 1-6 nu se aplică în cazul în care acțiunea penală vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață.

În caz de respingere a cererii, instanța continuă judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun.»";

-

Articolul XXIV

alin. (1)-(3) din Legea nr. 202/2010 : "(1) Hotărârile pronunțate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

(2) Procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanțe, dispozițiile referitoare la competența instanțelor din Codul de procedură penală, republicat, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege, aplicându-se numai cauzelor cu care instanțele au fost sesizate după intrarea în vigoare a prezentei legi.

(3) În caz de desființare sau casare cu trimitere spre rejudecare, dispozițiile prezentei legi privitoare la competență sunt aplicabile."

Ulterior, ca urmare a

Deciziei Curții Constituționale nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011, dispozițiile art. 320^1 din Codul de procedură penală, așa cum au fost introduse prin

art. XVIII pct. 43 din Legea nr. 202/2010 , au fost modificate prin

art. V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 121/2011

pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 931 din 29 decembrie 2011, sens în care alin. 4 și 8 ale art. 320^1 din Codul de procedură penală au următorul cuprins:

"Instanța de judecată soluționează latura penală atunci când din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.(...)

Instanța respinge cererea atunci când constată că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat. În acest caz instanța continuă judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun."

În motivarea excepției de neconstituționalitate se invocă dispozițiile constituționale ale art. 15, 16, 20, 21, 24, precum și ale art. 9, 10, 11 alin. (1) și (2) din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 2 paragraful 3 lit. a, b și c din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, art. 1, 5, 6, 13, 14, 16 și art. 18 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind drepturile omului.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare invocate în dosare în care s-au pronunțat hotărâri judecătorești definitive înainte de apariția noilor prevederi.

Astfel, prin

Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011, Curtea Constituțională a respins ca inadmisibilă o excepție asemănătoare ridicată în dosare având ca obiect contestație la executare, statuând că dispozițiile art. 320^1 din Codul de procedură penală referitoare la judecata în cadrul recunoașterii vinovăției nu au legătură cu soluționarea cauzelor în care a fost invocată, deoarece, așa cum rezultă din denumirea sa marginală, textul are în vedere o judecată aparținând, cu excepția situațiilor tranzitorii, numai fondului și care, deopotrivă, trebuie să fie operabilă numai până la pronunțarea unei hotărâri definitive. Din această perspectivă, Curtea a apreciat că excepția de neconstituționalitate având ca obiect textul legal menționat, ridicată în dosare având ca obiect soluționarea unor contestații la executare, deci a unor dosare în care s-a pronunțat o hotărâre judecătorească definitivă, este inadmisibilă, deoarece, potrivit

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești [...] privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei."

Tot astfel, prin

Decizia nr. 198 din 6 martie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 23 aprilie 2012, Curtea a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor din alin. (1)-(3) ale

art. XXIV din Legea nr. 202/2010 , care reglementează cu privire la procedura de urmat în cazul hotărârilor pronunțate înainte de intrarea în vigoare a legii noi care rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea veche, la situațiile tranzitorii referitoare la schimbarea competenței instanțelor legal învestite pentru procesele în curs de judecată la data schimbării, ori la aplicarea dispozițiilor noii legi referitoare la competență în caz de desființare sau casare cu trimitere spre rejudecare, întrucât, ca și în prezenta cauză, excepția a fost ridicată într-un dosar având ca obiect o contestație la executare, procedură care nu intră în sfera de incidență a dispozițiilor legale criticate, neavând legătură cu soluționarea cauzei în sensul

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XVIII pct. 43 și

art. XXIV alin. (1)-(3) din Legea nr. 202/2010

privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, excepție ridicată de Cristi Petre Terschak și, respectiv, Dan Raicea în dosarele nr. 2.805/63/2011 și, respectiv, nr. 3.718/101/2011 ale Tribunalului Mehedinți - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 22 martie 2012.