Decizia nr. 211/2012

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simina Gagu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 3 alin. (1) lit. z) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008

privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, excepție ridicată de Iuliu Aurel Burbea-Milescu în Dosarul nr. 45.572/3/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.083D/2011.

La apelul nominal răspund autorul excepției, Iuliu Aurel Burbea-Milescu, reprezentat prin avocatul George-Răzvan Ionescu, cu împuternicire avocațială depusă la dosar, și partea Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, reprezentată prin consilierul juridic Mihaela Jugaru, cu delegație depusă la dosar.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul avocatului autorului excepției, care solicită admiterea excepției pentru motive de neconstituționalitate extrinseci și intrinseci. Arată că ordonanțele de urgență ale Guvernului nu pot afecta drepturile și libertățile fundamentale. Cu toate acestea,

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 , chiar dacă a fost aprobată prin lege de către Parlament, încalcă, în substanța sa, dreptul la viața intimă, familială și privată și este astfel contrară dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție.

De asemenea, precizează faptul că lit. z) nu se integrează ansamblului normativ al art. 3, care vizează posibilitatea persoanelor interesate de a obține informații cu privire la calitatea de lucrător sau colaborator al Securității în cazul persoanelor care ocupă demnități sau funcții.

Astfel, posibilitatea oricărei persoane interesate de a avea acces la informații privind existența sau inexistența calității de lucrător al Securității ori de colaborator al acesteia în privința deținătorului titlului de luptător pentru victoria Revoluției din decembrie 1989 face ca revoluționarii să fie expuși atenției publice, fără ca activitatea acestora să fie de interes public. Ca atare, textul de lege criticat contravine art. 26 din Constituție și art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Invocă și încălcarea dispozițiilor art. 53 din Constituție, deoarece prevederile legale criticate instituie o restrângere a dreptului la viața intimă, familială și privată, care are caracter definitiv, iar nu temporar, și aduc atingere substanței dreptului, fără a exista interes pentru a afla informații despre revoluționari.

Reprezentantul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, deoarece prevederile legale criticate reprezintă opțiunea legiuitorului, fără a încălca dreptul la viața intimă, familială și privată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Precizează că dreptul la viața intimă, familială și privată nu este un drept absolut. Astfel, ingerința în dreptul la viața intimă, familială și privată instituită prin normele legale criticate este prevăzută de lege, îndeplinind condițiile de previzibilitate și accesibilitate pentru destinatarii săi, urmărește un scop legitim, acela de deconspirare a Securității, este necesară într-un stat de drept, în condițiile interesului membrilor societății de a le fi asigurat dreptul la informație, și respectă totodată cerințele de proporționalitate. În plus, stabilirea calității de lucrător sau colaborator al Securității cu privire la persoanele care dețin titlul de luptător pentru victoria Revoluției din decembrie 1989 nu se dispune după o procedură arbitrară, ci de către o instanță judecătorească independentă și imparțială. Prin urmare, prevederile legale criticate nu stabilesc o ingerință contrară normelor constituționale și convenționale invocate de autorul excepției.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 13 septembrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 45.572/3/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 3 alin. (1) lit. z) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008

privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității.

Excepția a fost ridicată de Iuliu Aurel Burbea-Milescu cu prilejul soluționării recursului declarat împotriva Sentinței civile nr. 2.657 din 2 iunie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal într-o cauză având ca obiect o acțiune în constatare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că prevederile "

art. 3 alin. (1) lit. z)" din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008

sunt neconstituționale, deoarece instituie o restrângere a exercițiului dreptului la viața intimă, familială și privată printr-un text de lege care se regăsește într-o ordonanță de urgență, emisă de Guvern cu nesocotirea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție.

Prevederile de lege criticate aduc atingere substanței dreptului la viața intimă, familială și privată a persoanelor care au participat la Revoluția din decembrie 1989 și care au dobândit calitatea de revoluționar, încălcare ce are loc prin recunoașterea dreptului oricărei persoane de a accesa informații despre trecutul participanților la Revoluție, precum și prin posibilitatea de a fi făcute publice aceste informații prin mijloace de informare în masă. De asemenea, arată că revine statului obligația de a nu face nimic de natură a stânjeni dreptul la viața privată, invocând

Decizia Curții Constituționale nr. 415 din 14 aprilie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010.

Aceleași prevederi legale aduc atingere substanței dreptului la intimitate, la viața personală și familială al persoanelor care dețin calitatea de revoluționar, de vreme ce reglementarea în discuție nu își găsește o justificare nici prin teza întâi a acestui articol și nici prin analizarea finalității textului de lege menționat. De asemenea, prevederile legale criticate operează o restrângere nejustificată și disproporționată, fără a respecta condiția limitării în timp a restrângerii exercițiului dreptului.

În plus, dacă în cazul persoanelor vizate de lit. a)-y) ale art. 3 din ordonanța de urgență permiterea accesului la informațiile publice se justifică prin faptul că acestea ocupă funcții de conducere sau demnități publice, includerea în această enumerare a revoluționarilor nu se justifică, de vreme ce calitatea de revoluționar nu reprezintă o demnitate sau o funcție publică.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, prevederile legale criticate fiind constituționale.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că prevederile legale criticate nu aduc atingere dreptului la viața intimă și privată, exercitarea dreptului la informație fiind realizată într-un cadru prestabilit de legiuitor în scopul, enunțat în preambulul actului normativ, deconspirării persoanelor care au contribuit la instrumentarea dosarului întocmit de fosta Securitate, prin consemnarea publică - publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, și punerea la dispoziția mijloacelor de informare în masă de către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în temeiul art. 12 alin. (1) din ordonanța de urgență - a celor care ocupă funcțiile sau demnitățile enumerate în art. 3 din ordonanța de urgență, precum și a celor care își manifestă intenția de a candida pentru alegerea sau numirea în aceste demnități sau funcții.

Avocatul Poporului apreciază că prevederile

art. 3 lit. z) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008

sunt constituționale, deoarece acestea nu pun în discuție restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale, obligația instituită prin textul de lege fiind justificată de necesitatea asigurării dreptului de acces la informații de interes public. Referitor la încălcarea prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituție, arată că aceasta nu poate fi reținută, deoarece, prin aprobarea ordonanței de urgență de către Parlament, potrivit

Legii nr. 293/2008 , conținutul său normativ a devenit lege.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Cât privește obiectul excepției de neconstituționalitate, Curtea observă că în notele scrise ale autorului excepției și în încheierea de sesizare este menționat "

art. 3 alin. (1) lit. z)" din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 .

Întrucât în structura

art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008

nu se regăsesc alineate, Curtea constată că, în realitate, prevederile legale criticate se regăsesc în cuprinsul

art. 3 lit. z) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008

privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 10 martie 2008. De asemenea, Curtea constată că, la momentul sesizării sale, prevederile legale criticate erau modificate prin pct. 7 al articolului unic din

Legea nr. 293/2008

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008

privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 28 noiembrie 2008, fiind însă păstrată soluția legislativă.

Ca atare, Curtea urmează să se pronunțe asupra prevederilor

art. 3 lit. z) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 , astfel cum au fost modificate prin pct. 7 al articolului unic din

Legea nr. 293/2008 , acestea având următorul cuprins: "Pentru a asigura dreptul de acces la informații de interes public, orice cetățean român, cu domiciliul în țară sau în străinătate, precum și presa scrisă și audiovizuală, partidele politice, organizațiile neguvernamentale legal constituite, autoritățile și instituțiile publice au dreptul de a fi informate, la cerere, în legătură cu existența sau inexistența calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, a candidaților la alegerile prezidențiale, generale, locale și pentru Parlamentul European, precum și a persoanelor care ocupă următoarele demnități sau funcții: [...]

z) persoanele care dețin titlul de luptător pentru victoria Revoluției din decembrie 1989."

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederile ce formează obiectul excepției de neconstituționalitate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 26 privind dreptul la viața intimă, familială și privată, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 115 alin. (6) privind domeniile în care nu pot fi adoptate ordonanțele de urgență, precum și art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale - Dreptul la respectarea vieții private și de familie.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că prevederile

art. 3 lit. z) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008

dau expresie opțiunii legiuitorului, reprezentând o consacrare la nivel legislativ a dreptului la informație în ceea ce privește existența sau inexistența calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia, în cazul persoanelor care dețin titlul de luptător pentru victoria Revoluției din decembrie 1989.

Referitor la susținerea autorului excepției în sensul că prevederile legale criticate încalcă, în substanța sa, dreptul la viața intimă, familială și privată, prevăzut de art. 26 din Constituție și art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea constată că aceasta nu poate fi reținută.

Astfel, în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, Curtea reține, pe de o parte, că dreptul la respectul și ocrotirea vieții intime, familiale și private are un conținut complex, cuprinzând, printre altele, dreptul individului de a întreține și de a dezvolta relații cu semenii săi (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea din 27 octombrie 2009, pronunțată în Cauza Haralambie împotriva României, paragraful 77). De asemenea, în sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, nicio rațiune nu permite excluderea activității profesionale sau comerciale din sfera noțiunii de viață privată (a se vedea, de exemplu, Hotărârea din 16 decembrie 1992, pronunțată în Cauza Niemietz împotriva Germaniei, paragraful 29).

Ca atare, informațiile privind numele și trecutul unei anumite persoane din perspectiva activităților desfășurate de aceasta, cum sunt, spre exemplu, cele referitoare la colaborarea cu organele Securității statului în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, se înscriu în sfera noțiunii de viață privată, iar aducerea la cunoștința publică a unor asemenea informații poate fi privită ca o interferență cu viața ei privată.

Pe de altă parte, Curtea constată că dreptul la viața intimă, familială și privată nu este un drept absolut, ci, în anumite condiții, acesta poate fi supus anumitor limitări ori restricții sau ingerințe din partea autorităților.

În acest sens, art. 26 alin. (2) din Constituție stabilește că persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăși, dacă nu încalcă drepturile și libertățile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.

Totodată, Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale stabilește prin art. 8 paragraful 2 că exercitarea dreptului la respectarea vieții private poate face obiectul amestecului unei autorități publice doar în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei ori protejarea drepturilor și libertăților altora.

De asemenea, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că art. 8 din Convenție are drept obiect principal apărarea individului de ingerințele arbitrare ale puterilor publice, nelimitându-se la a pretinde statului să se abțină de la asemenea ingerințe; acestui angajament negativ i se pot alătura obligațiile pozitive legate de respectarea efectivă a vieții private sau de familie. Ele pot impune adoptarea de măsuri vizând respectarea vieții private, inclusiv în ceea ce privește relațiile indivizilor între ei. Granița dintre obligațiile pozitive și negative ale statului potrivit art. 8 nu se pretează la o definiție precisă; principiile aplicabile sunt totuși comparabile. Mai precis, în cele două cazuri trebuie luată în calcul păstrarea echilibrului just dintre interesul general și interesele individului, statul beneficiind oricum de o marjă de apreciere (a se vedea Hotărârea din 14 octombrie 2008, pronunțată în Cauza Petrina împotriva României, paragraful 35).

Aplicând principiile enunțate în cauza de față, Curtea constată că posibilitatea oricărei persoane interesate de a avea acces la informații privind existența sau inexistența calității de lucrător sau colaborator al Securității a persoanelor care dețin titlul de luptător pentru victoria Revoluției din decembrie 1989 este prevăzută de o ordonanță de urgență, act normativ cu putere de lege, aprobată prin lege de către Parlament.

De altfel, Curtea observă că soluția legislativă criticată nu este de noutate, ci aceasta s-a regăsit în cuprinsul

Legii nr. 187/1999

privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității ca poliție politică, așa cum a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 9 decembrie 1999, în prezent abrogată prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 . Astfel, art. 2 lit. z) din lege stabilea la momentul adoptării că:

"Pentru a asigura dreptul de acces la informațiile de interes public, orice cetățean român cu domiciliul în țară sau în străinătate, precum și presa scrisă și audiovizuală, partidele politice, organizațiile neguvernamentale legal constituite, autoritățile și instituțiile publice au dreptul de a fi informate, la cerere, în legătură cu calitatea de agent sau de colaborator al organelor securității, ca poliție politică, a persoanelor care ocupă sau candidează pentru a fi alese ori numite în următoarele demnități sau funcții: [...]

z) persoanele care dețin titlul de revoluționar sau de luptător cu merite deosebite în Revoluția din decembrie 1989."

Cât privește scopul reglementării, Curtea constată că acesta corespunde spiritului idealurilor Revoluției din decembrie 1989 și se încadrează în cel enunțat în preambulul

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008 , care arată, în esență, că permanenta teroare exercitată în perioada de dictatură comunistă împotriva cetățenilor țării, a drepturilor și libertăților lor fundamentale de către puterea comunistă, în special prin organele Securității statului, parte a poliției politice, îndreptățește deconspirarea Securității.

Așadar, exigențele unei vieți democratice, așa cum transpar ele din ansamblul reglementărilor legale, impun ca persoanele vizate de prevederile legale criticate să poată fi identificate și cunoscute de opinia publică (a se vedea

Decizia Curții Constituționale nr. 980 din 25 iunie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 17 august 2009).

De altfel, în jurisprudența sa Curtea a statuat că respectarea și ocrotirea vieții intime, familiale și private nu se asigură în detrimentul altor cetățeni sau al autorităților (a se vedea

Decizia nr. 40 din 7 iulie 1993 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 30 noiembrie 1993).

În aceste condiții se asigură un raport de proporționalitate rezonabil între interesele concurente implicate, precum și un just echilibru între respectarea dreptului la viața intimă, familială și privată, pe de o parte, și a dreptului la informație, pe de altă parte, fiind create premisele valorificării acestor drepturi în concordanță cu exigențele generale proprii unui stat de drept.

În altă ordine de idei, Curtea constată că reglementarea supusă controlului de constituționalitate implică garanții adecvate și suficiente pentru evitarea oricăror ingerințe arbitrare.

Astfel, textul legal criticat stabilește titularii dreptului de acces la informație - orice cetățean român, cu domiciliul în țară sau în străinătate, precum și presa scrisă și audiovizuală, partidele politice, organizațiile neguvernamentale legal constituite, autoritățile și instituțiile publice, condițiile de exercitare a acestui drept - la cerere și persoanele vizate - persoanele care dețin titlul de luptător pentru victoria Revoluției din decembrie 1989.

În plus, potrivit reglementărilor în vigoare, competența de a se pronunța asupra calității unei persoane de lucrător sau colaborator al Securității aparține unei instanțe judecătorești, autoritate independentă și imparțială, îndrituită să soluționeze o acțiune în constatare, cu respectarea principiilor de oralitate, contradictorialitate, publicitate și a dreptului la apărare, părțile interesate având deopotrivă posibilitatea de a uza de garanțiile prevăzute de legea procesual civilă pentru a-și susține poziția asupra problemelor de fapt și de drept. În plus, orice persoană care deține titlul de luptător pentru victoria Revoluției din decembrie 1989 și pentru care Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București a constatat calitatea de lucrător sau colaborator al Securității are posibilitatea de a cere, pe calea recursului, exercitat în condițiile legii, controlul hotărârii judecătorești pronunțate de instanța de fond. Soluționarea acestuia revine, de asemenea, unei instanțe judecătorești independente și imparțiale, competentă a se pronunța cu privire la legalitatea hotărârii judecătorești și a sancționa un eventual abuz în ceea ce privește constatarea colaborării cu organele Securității, chestiune socială și morală foarte sensibilă în contextul istoric specific al României.

Prin urmare, reglementarea dedusă controlului de constituționalitate se circumscrie exigențelor constituționale și convenționale invocate.

Având în vedere cele expuse mai sus, Curtea constată că nu este îndreptățită nici critica potrivit căreia ar fi încălcate dispozițiile art. 53 din Constituție.

În ceea ce privește critica referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Legea fundamentală, deoarece ordonanța de urgență în discuție ar afecta dreptul la viața intimă, familială și privată, Curtea constată că această susținere este neîntemeiată.

Astfel, Curtea reține, în acord cu jurisprudența sa, că aprobarea prin lege a unei ordonanțe de urgență nu poate acoperi un eventual viciu de neconstituționalitate extrinsecă a acesteia (a se vedea, spre exemplu,

Decizia nr. 784 din 12 mai 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 7 iulie 2009, și

Decizia nr. 14 din 18 ianuarie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 15 aprilie 2011). Ca atare, aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008

prin

Legea nr. 293/2008

nu poate avea relevanță în examinarea constituționalității extrinseci a acestei ordonanțe de urgență a Guvernului.

În același timp, cu privire la sensul dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Legea fundamentală, Curtea reiterează faptul că ordonanțele de urgență nu pot fi adoptate dacă afectează, dacă au consecințe negative, dar, în schimb, pot fi adoptate dacă, prin reglementările pe care le conțin, au consecințe pozitive în domeniile în care intervin (a se vedea, de exemplu,

Decizia nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 25 noiembrie 2008).

Așa fiind, Curtea constată că prevederile legale criticate conțin norme pentru îndeplinirea obiectivului pe care

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008

și l-a propus - deconspirarea Securității, fără a afecta, în sensul constituțional explicat, dreptul la viața intimă, familială și privată.

În fine, în legătură cu critica potrivit căreia între partea introductivă a textului art. 3 și conținutul lit. z) a acestui articol nu ar exista concordanță, Curtea constată că aceasta nu reprezintă o problemă de constituționalitate, ci una de competența legiuitorului.

Instanța de contencios constituțional a statuat constant în jurisprudența sa în materie, de exemplu

Decizia nr. 159 din 10 noiembrie 1998 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 4 februarie 1999, că ea nu poate da o altă formulare textelor de lege pe care le-ar considera nesatisfăcător redactate, nu își poate asuma rolul de a crea, de a abroga sau de a modifica o normă juridică spre a îndeplini rolul de legislator pozitiv și nici nu se poate substitui legiuitorului pentru adăugarea unor noi prevederi celor instituite.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 3 lit. z) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008

privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, excepție ridicată de Iuliu Aurel Burbea-Milescu în Dosarul nr. 45.572/3/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 13 martie 2012.