Decizia nr. 350/2012

Acsinte Gaspar - președinte

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simina Gagu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 14 alin. (1) teza finală din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , excepție ridicată de Societatea Comercială Unicarm - S.R.L. din Satu Mare în Dosarul nr. 1.028/35/2010 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului nr. 526D/2011 al Curții Constituționale.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent arată că autorul excepției a transmis la dosar o cerere prin care solicită judecarea în lipsă.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată. Precizează că termenul de 60 de zile, prevăzut de textul de lege criticat pentru introducerea acțiunii în anularea actului administrativ, se calculează de la momentul admiterii cererii de suspendare de către instanța de judecată, fără a se aduce atingere normelor din Constituție invocate. Menționează, în acest sens, Decizia nr. 5.283 din 24 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal. Pe de altă parte, arată că, astfel cum sunt formulate, criticile de neconstituționalitate vizează interpretarea și aplicarea legii, aspecte de competența instanței judecătorești.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 1 aprilie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 1.028/35/2010, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 14 alin. (1) teza finală din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , excepție ridicată de Societatea Comercială Unicarm - S.R.L. din Satu Mare într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului formulat împotriva unei sentințe pronunțate de Curtea de Apel Oradea - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin care a fost admisă cererea de suspendare a executării unui act administrativ.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că din redactarea textului de lege criticat nu rezultă care este momentul de la care începe să curgă termenul de 60 de zile în care persoana vătămată trebuie să introducă acțiunea în anularea actului administrativ a cărui suspendare a obținut-o: data comunicării răspunsului la procedura prealabilă, data pronunțării hotărârii prin care s-a admis cererea de suspendare a actului administrativ în primă instanță, data comunicării hotărârii de admitere a cererii de suspendare sau data la care hotărârea de admitere a cererii de suspendare a devenit definitivă. Redactarea ambiguă a textului permite judecătorilor să adauge la lege, în timp ce partea interesată este pusă în situația de a nu putea cunoaște momentul de la care începe să curgă termenul de 60 de zile, pentru a evita încetarea de drept a măsurii suspendării executării actului administrativ. Ca urmare, aceasta este obligată să introducă acțiunea în contencios administrativ fără să existe timpul necesar pentru o pregătire temeinică a apărării. Pe de altă parte, persoana vătămată nu are un reper sigur al termenului în care trebuie să introducă acțiunea în contencios administrativ pentru a evita încetarea de drept a suspendării, ceea ce face ca accesulla justiție să fie incert și aleatoriu, adică limitat.

În sprijinul celor susținute sunt invocate hotărârile din 4 mai 2000 și 26 aprilie 1979, pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Rotaru împotriva României și Sunday Times împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, și

Decizia Curții Constituționale nr. 189 din 2 martie 2006 .

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția contencios administrativ și fiscal apreciază că textul de lege criticat este constituțional, îndeplinind condițiile de accesibilitate, previzibilitate și claritate.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, apreciind că textul de lege criticat stabilește cu precizie atât condițiile în care judecătorul poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, cât și obligațiile părții care a obținut suspendarea executării actului administrativ unilateral, anterior sesizării instanței judecătorești cu o acțiune în anulare. Arată că din redactarea normei juridice rezultă că termenul respectiv începe să curgă de la momentul admiterii cererii de suspendare de către instanța judecătorească.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 14 alin. (1) teza finală din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, modificate și completate prin

art. I pct. 20 din Legea nr. 262/2007

pentru modificarea și completarea

Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 30 iulie 2007. Textul de lege criticat are următoarea redactare: "(...) În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate."

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că textul de lege menționat contravine dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (4) privind principiul separației și echilibrului puterilor în cadrul democrației constituționale, art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 24 alin. (1) care garantează dreptul la apărare, art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului de organ reprezentativ suprem al poporului și unică autoritate legiuitoare a țării și art. 129 referitor la folosirea căilor de atac.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile legale supuse controlului de constituționalitate instituie reguli procedurale în legătură cu suspendarea executării actului administrativ, inclusiv în ceea ce privește termenul pentru introducerea acțiunii în anularea actului administrativ. Astfel, în cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate. O asemenea reglementare a fost adoptată de legiuitor în concordanță cu dispozițiile art. 61 alin. (1) din Constituție, pentru a determina, pe de o parte, ieșirea din pasivitate a persoanei vătămate, în favoarea căreia operează suspendarea executării actului administrativ, și, pe de altă parte, clarificarea cu celeritate a problemei legalității actului administrativ. De altfel, stabilirea procedurii de judecată reprezintă atributul legiuitorului, potrivit art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală.

În aceste condiții, Curtea reține că textul de lege criticat nu este de natură să îngrădească accesul liber la justiție, persoana care se consideră vătămată prin actul administrativ a cărui legalitate se contestă având posibilitatea de a accede la instanța judecătorească în vederea suspendării efectelor actului contestat și a anulării acestuia.

Curtea nu poate să achieseze nici la argumentele autorului excepției referitoare la ambiguitatea și imprecizia textului de lege criticat pentru faptul că acesta nu stabilește în mod expres care este momentul de la care curge termenul de 60 de zile.

Astfel, în jurisprudența sa, Curtea a statuat că teza a doua a

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

a reglementat obligația persoanei care se consideră vătămată de actul administrativ unilateral de a introduce acțiune în anularea actului în termen de 60 de zile de la soluționarea cererii de suspendare a executării acestuia, în caz contrar suspendarea încetând de drept și fără nicio formalitate (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 259 din 24 februarie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 27 martie 2009).

De altfel, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale, norma este "previzibilă" numai atunci când este redactată cu suficientă precizie, în așa fel încât să permită oricărei persoane - care, la nevoie, poate apela la consultanță de specialitate - să își corecteze conduita (a se vedea, spre exemplu,

Decizia nr. 189 din 2 martie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006, și

Decizia nr. 1.609 din 9 decembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 27 ianuarie 2011).

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în mai multe cauze, că previzibilitatea legii nu trebuie neapărat să fie însoțită de certitudini absolute, precum și faptul că certitudinea, chiar dacă este de dorit, este însoțită câteodată de o rigiditate excesivă, or, dreptul trebuie să știe să se adapteze schimbărilor de situație. Aceeași instanță a mai reținut că există multe legi care se servesc, prin forța lucrurilor, de formule mai mult sau mai puțin vagi ale căror interpretare și aplicare depind de practică (a se vedea Hotărârea din 25 august 1998, pronunțată în Cauza Hertel împotriva Elveției, paragraful 35, și Hotărârea din 20 mai 1999, pronunțată în Cauza Rekvenyi împotriva Ungariei, paragraful 34).

În aceste condiții, Curtea constată că, astfel cum este redactat și integrat în ansamblul reglementării privind suspendarea executării actului administrativ, textul de lege în discuție nu este susceptibil de o interpretare abuzivă sau arbitrară, oferind suficiente repere pentru persoanele interesate, astfel încât acestea să își poată conforma conduita exigențelor respectării termenului de 60 de zile prevăzut pentru introducerea acțiunii în anulare, odată ce a fost admisă cererea de suspendare a actului administrativ. Sunt respectate astfel garanțiile care condiționează, într-o societate democratică, dreptul părților la un proces echitabil în fața instanței de contencios administrativ.

În fine, Curtea constată că celelalte critici de neconstituționalitate formulate în raport cu dispozițiile art. 1 alin. (4) și art. 129 din Legea fundamentală nu au relevanță pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 14 alin. (1) teza finală din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , excepție ridicată de Societatea Comercială Unicarm - S.R.L. din Satu Mare în Dosarul nr. 1.028/35/2010 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 24 aprilie 2012.