Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 557/2012

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 48/2010 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul sănătății în vederea descentralizării și ale art. 171 alin. (1) și (3) și art. 174 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății

prezumat în vigoare

Data actului
24 mai 2012
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 466 din 10 iulie 2012
Citează
7 acte
Structură
0 articole · 20.223 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. I pct. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 48/2010

pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul sănătății în vederea descentralizării și ale art. 171 alin. (1) și (3) și

art. 174 din Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății, excepție ridicată de Spitalul de Obstetrică-Ginecologie din Botoșani în Dosarul nr. 818/39/2011 al Curții de Apel Suceava - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.609D/2011.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cererii depuse la dosar de către autorul excepției, prin care acesta arată că, în urma desființării sale și comasării cu Spitalul Județean de Urgență "Mavromati" din Botoșani, înțelege să renunțe la excepția de neconstituționalitate.

Reprezentantul Ministerului Public consideră ca cererea formulată este inadmisibilă. Astfel, arată că excepția de neconstituționalitate este o excepție de ordine publică, prin invocarea ei punându-se în discuție abaterea unor reglementări legale de la dispozițiile Legii fundamentale, iar soluția asupra excepției este de interes general. Așa fiind, excepția de neconstituționalitate nu rămâne la dispoziția părții care a invocat-o și nu este susceptibilă de acoperire nici pe calea renunțării exprese la soluționarea acesteia de către partea care a ridicat-o.

Curtea, deliberând, respinge cererea formulată primită, având în vedere dispozițiile

art. 55 din Legea nr. 47/1992 , potrivit cărora "Curtea Constituțională, legal sesizată, procedează la examinarea constituționalității, nefiind aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă referitoare la suspendarea, întreruperea sau stingerea procesului (...)".

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 12 decembrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 818/39/2011, Curtea de Apel Suceava - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. I pct. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 48/2010

pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul sănătății în vederea descentralizării și ale art. 171 alin. (1) și (3) și

art. 174 din Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății.

Excepția a fost ridicată de Spitalul de Obstetrică-Ginecologie din Botoșani, reprezentat prin manager Maria Olaru, cu prilejul soluționării unei acțiuni în contencios administrativ având ca obiect anularea unui act administrativ normativ.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 48/2010

a fost emisă fără a exista o situație extraordinară și urgentă. De asemenea, arată că dispozițiile art. I pct. 12 din ordonanța amintită aduc atingere principiului separației puterilor în stat, întrucât prevăd că stabilirea criteriilor de clasificare a spitalelor se face prin ordin al ministrului sănătății, iar nu prin lege. Or, autoritatea legiuitoare este reprezentată de Parlament. Totodată, este încălcat și art. 3 alin. (3) din Constituție, întrucât

art. 171 alin. (1) din Legea nr. 95/2006

se referă la "spitale regionale", în timp ce textul constituțional menționat prevede împărțirea administrativă a teritoriului în comune, orașe și județe. O astfel de reglementare este contrară și dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție, întrucât creează privilegii și discriminări "între cetățeni, între aceștia și autoritățile publice, constând în aceea că spitalul regional [...] va deservi potențiale categorii de cetățeni a căror localizare, individualizare, drepturi și obligații decurgând din calitatea lor de potențiali pacienți și respectiv beneficiari ai altor servicii publice de sănătate nu se regăsesc în Legea fundamentală și nici în alt act normativ". În același timp, legea nu prevede cu claritate care sunt criteriile de organizare și funcționare a spitalelor regionale și nici cine stabilește aceste criterii. În sfârșit, arată că

art. 174 din Legea nr. 95/2006

creează discriminări contrare art. 16 alin. (1) din Constituție între spitalul din rețeaua proprie a Ministerului Sănătății și instituțiilor publice și spitalul din rețeaua autorităților administrative publice locale în ceea ce privește condițiile de înființare și desființare a acestora.

Curtea de Apel Suceava - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal consideră că prevederile de lege criticate nu contravin textelor constituționale invocate de autorul excepției. În acest sens, arată că legile nu trebuie să reglementeze în amănunt raporturile juridice, fiind permisă organizarea și punerea lor în aplicare prin acte ale organelor administrative, aceasta cu atât mai mult atunci când actul normativ superior stabilește expres modul în care se va pune în aplicare o anumită dispoziție a legii.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. I pct. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 48/2010

pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul sănătății în vederea descentralizării, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 10 iunie 2010, dispoziții care completează prevederile

Legii nr. 95/2006

astfel: "La articolul 171, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:

«(5) În funcție de competențe, spitalele pot fi clasificate pe categorii. Criteriile în funcție de care se face clasificarea se aprobă prin ordin al ministrului sănătății.»"

De asemenea, obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie și dispozițiile art. 171 alin. (1) și (3) și

art. 174 din Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, dispoziții care au fost modificate prin

art. I pct. 12 și 13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 48/2010 , având în prezent următoarea redactare:

- Art. 171 alin. (1) și (3): "(1) Spitalele se organizează și funcționează, pe criteriul teritorial, în spitale regionale, spitale județene și spitale locale (municipale, orășenești sau comunale). [...]

(3) Spitalele se organizează și funcționează, în funcție de regimul proprietății, în:

a) spitale publice, organizate ca instituții publice;

b) spitale private, organizate ca persoane juridice de drept privat;

c) spitale publice în care funcționează și secții private.";

- Art. 174: "(1) Spitalele publice din rețeaua proprie a Ministerului Sănătății se înființează și, respectiv, se desființează prin hotărâre a Guvernului, inițiată de Ministerul Sănătății.

(2) Spitalele din rețeaua sanitară proprie a ministerelor și instituțiilor publice, altele decât cele ale Ministerului Sănătății și ale autorităților administrației publice locale se înființează și, respectiv, se desființează prin hotărâre a Guvernului, inițiată de ministerul sau instituția publică respectivă, cu avizul Ministerului Sănătății.

(3) Spitalele din rețeaua autorităților administrației publice locale se înființează și, respectiv, se desființează prin hotărâre a Guvernului, inițiată de instituția prefectului sau consiliul județean, în condițiile legii, cu avizul Ministerului Sănătății.

(4) Structura organizatorică, reorganizarea, restructurarea, schimbarea sediului și a denumirilor pentru spitalele publice din rețeaua proprie a Ministerului Sănătății se aprobă prin ordin al ministrului sănătății, la propunerea managerului spitalului, prin serviciile deconcentrate ale Ministerului Sănătății, după caz, în funcție de subordonare sau la inițiativa Ministerului Sănătății și/sau a serviciilor deconcentrate ale acestuia.

(5) Structura organizatorică, reorganizarea, restructurarea, schimbarea sediului și a denumirilor pentru spitalele publice din rețeaua proprie a altor ministere și instituții publice cu rețea sanitară proprie se aprobă prin ordin al ministrului, respectiv prin act administrativ al conducătorului instituției, cu avizul Ministerului Sănătății.

(6) Spitalele private se înființează sau se desființează cu avizul Ministerului Sănătății, în condițiile legii. Structura organizatorică, reorganizarea, restructurarea și schimbarea sediului și a denumirilor pentru spitalele private se fac cu avizul Ministerului Sănătății, în condițiile legii.

(7) Secția privată se poate organiza în structura oricărui spital public. Condițiile de înființare, organizare și funcționare se stabilesc prin ordin al ministrului sănătății.

(8) Se asimilează spitalelor private și unitățile sanitare private înființate în cadrul unor organizații nonguvernamentale sau al unor societăți comerciale, care acordă servicii medicale spitalicești."

Autorul excepției consideră că dispozițiile de lege criticate contravin următoarelor prevederi constituționale: art. 1 alin. (4) privind separația puterilor în stat, art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului, art. 115 alin. (4) și (6) referitoare la condițiile emiterii ordonanțelor de urgență, art. 76 alin. (2) referitoare la adoptarea legilor ordinare, art. 3 alin. (3) referitoare la împărțirea administrativ-teritorială a României și art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetățenilor.

Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. I pct. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 48/2010 , Curtea constată că autorul excepției formulează critici vizând în primul rând constituționalitatea extrinsecă a actului normativ arătat. Astfel, susține că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 48/2010

a fost emisă fără a exista o situație extraordinară și urgentă care să justifice intervenția legislativă a Guvernului.

Față de această critică, Curtea reține că în preambulul ordonanței amintite Guvernul invocă o serie de aspecte care justifică emiterea acestui act normativ: necesitatea eficientizării serviciilor de asistență medicală, prin implicarea autorităților administrației publice locale și implicit a reprezentanților colectivităților locale în conducerea și coordonarea spitalelor publice, precum și necesitatea adoptării urgente a unui cadru juridic pentru responsabilizarea acestora; necesitatea adoptării unor măsuri urgente care urmează a fi întreprinse pe termen scurt prin constituirea unor structuri flexibile capabile să surprindă îndeaproape și cu promptitudine nevoile reale de sănătate ale populației din comunități; necesitatea accelerării procesului de reformă în domeniul sanitar, precum și urgența finalizării procesului de descentralizare prin transferul ansamblului de atribuții și competențe exercitate de Ministerul Sănătății către autoritățile administrației publice locale; imperativul punerii în aplicare a Programului de guvernare acceptat de Parlament și îndeplinirea obligației statului de garantare a dreptului constituțional al cetățenilor la ocrotirea sănătății, prin certificarea calității serviciilor de sănătate, precum și a faptului că spitalele funcționează la standarde naționale și europene; și urgența stabilirii unor măsuri economico-financiare la nivelul spitalelor din cauza recesiunii economice severe care pune în pericol stabilitatea economică a României și pentru asigurarea respectării angajamentelor asumate de Guvernul României cu ocazia negocierilor acordurilor de împrumut cu organismele financiare în ceea ce privește nivelul deficitului bugetului general consolidat pentru anul 2010.

Curtea, în jurisprudența sa, a statuat în mod constant că situațiile extraordinare exprimă un grad mare de abatere de la obișnuit sau comun, aspect întărit și prin adăugarea sintagmei "a căror reglementare nu poate fi amânată" (

Decizia nr. 255 din 11 mai 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005,

Decizia nr. 188 din 2 martie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea, I, nr. 237 din 14 aprilie 2010).

Curtea a mai arătat, prin

Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009, că pentru îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituție este necesară existența unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voința Guvernului, care pune în pericol un interes public. Totodată, cu prilejul pronunțării

Deciziei nr. 421 din 9 mai 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007, Curtea Constituțională a statuat că "Urgența reglementării nu echivalează cu existența situației extraordinare, reglementarea operativă putându-se realiza și pe calea procedurii obișnuite de legiferare".

Raportând aceste criterii de analiză la cauza prezentă, Curtea constată că, în ceea ce privește

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 48/2010 , situațiile extraordinare care au justificat emiterea acestui act normativ au în vedere existența unor deficiențe generale ale organizării și funcționării sistemului de sănătate, care pun în discuție însăși capacitatea acestuia de a gestiona acordarea serviciilor medicale în acord cu dispozițiile art. 34 din Constituție referitoare la dreptul la ocrotirea sănătății, situații care se răsfrâng, în ultimă instanță, asupra celor ce beneficiază de serviciile acestui sistem. În acest sens, Guvernul arată că "neadoptarea de măsuri imediate, prin ordonanță de urgență, ar conduce la reale dificultăți în ceea ce privește o funcționare optimă a întregii activități de conducere a spitalelor, precum și în asigurarea efectivă a accesului egal al cetățenilor la îngrijirile sanitare de bază și creșterea calității vieții". Mai mult, Guvernul invocă efectele recesiunii economice, care, în lipsa unor măsuri economico-financiare adecvate, ar pune în discuție stabilitatea economică a României și respectarea angajamentelor asumate de Guvernul României cu ocazia negocierilor acordurilor de împrumut cu organismele financiare, aspecte ce au fără îndoială un caracter extraordinar și vizează totodată existența unui pericol pentru întreaga societate, nu doar pentru buna desfășurare a sistemului sanitar din România.

Aspectele arătate mai sus justifică intervenția legislativă a Guvernului nu doar din perspectiva existenței unei situații extraordinare, dar și din cea a urgenței măsurilor dispuse prin dispozițiile actului normativ analizat. Astfel, așa cum s-a arătat, orice întârziere legislativă a unor măsuri cu caracter organizatoric, dar și cu caracter economico-financiar, în contextul arătat, ar fi condus nu doar la afectarea imediată a dreptului fundamental al cetățenilor la ocrotirea sănătății, dar și la perpetuarea unor dezechilibre economice pe termen lung, greu reversibile.

Prin urmare, Curtea apreciază că dispozițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 48/2010

nu sunt contrare prevederilor constituționale privind condițiile emiterii ordonanțelor de urgență.

Cât privește criticile aduse dispozițiilor

art. I pct. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 48/2010

în raport cu principiul constituțional al separației puterilor în stat, Curtea reține că acest principiu nu interzice executivului să reglementeze norme de aplicare a legilor, cu atât mai mult cu cât o astfel de atribuție este prevăzută prin chiar legea adoptată de Parlament. Din contră, executivul este chemat ca, prin autoritățile administrative, să realizeze punerea în aplicare a legilor, activitate ce implică, între altele, emiterea de acte administrative cu caracter normativ ori individual.

În continuare, analizând critica de neconstituționalitate vizând dispozițiile

art. 171 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 , Curtea constată că prevederile art. 3 alin. (3) din Constituție stabilesc într-adevăr organizarea administrativ-teritorială a României, fără ca aceasta să împiedice legiuitorul de a prevedea existența unor instituții, care nu reprezintă autorități administrative publice, organizate și după alte criterii.

Totodată, Curtea observă că argumentele invocate de autorul excepției pentru argumentarea neconformității

art. 171 alin. (1) din Legea nr. 95/2006

cu dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție sunt neclare, nereieșind în mod evident între ce categorii de persoane se creează discriminări și nici care sunt criteriile de diferențiere avute în vedere.

Cât privește critica

art. 174 din Legea nr. 95/2006

în raport cu același text din Constituție, Curtea reține că art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală are în vedere garantarea unui tratament egal între cetățeni aflați în situații egale. Or, autorul excepției pune în discuție existența unor discriminări între diverse unități medicale, fără afectarea în mod secundar a unor drepturi fundamentale ale cetățenilor. Așa fiind, Curtea apreciază că, din perspectiva acestei critici, dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție nu sunt incidente.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. I pct. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 48/2010

pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul sănătății în vederea descentralizării și ale art. 171 alin. (1) și (3) și

art. 174 din Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății, excepție ridicată de Spitalul de Obstetrică-Ginecologie din Botoșani în Dosarul nr. 818/39/2011 al Curții de Apel Suceava - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 24 mai 2012.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.