Decizia nr. 417/2012

Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 30 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010
privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, excepție ridicată de Anca Gârbo în Dosarul nr. 1.054/117/2011 al Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 986D/2011.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Președintele dispune să se facă apelul și în Dosarul nr. 1.489D/2011, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 30 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 , excepție ridicată de Cristina Donia Bodnariuc în Dosarul nr. 2.498/115/2011*) al Tribunalului Caraș-Severin - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Președintele dispune să se facă apelul și în Dosarul nr. 1.616D/2011, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 30 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 , excepție ridicată de Cosmina Candrea în Dosarul nr. 767/117/2011 al Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, având în vedere obiectul parțial identic al excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 986D/2011, nr. 1.489D/2011 și nr. 1.616D/2011, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.
Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexării dosarelor.
Curtea, în temeiul
art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.489D/2011 și nr. 1.616D/2011 la Dosarul nr. 986D/2011, care este primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:
Prin Încheierea din 2 mai 2011, pronunțată în Dosarul nr. 1.054/117/2011, și Sentința civilă nr. 4.583/2011 din 24 octombrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 767/117/2011, Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 30 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010
privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor.
Prin Sentința civilă nr. 851 din 11 noiembrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 2.498/115/2011*), Tribunalul Caraș-Severin - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 30 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010
privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor.
Excepția a fost ridicată de Anca Gârbo, Cristina Donia Bodnariuc și Cosmina Candrea.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii excepției susțin, în esență, că textul de lege criticat este neconstituțional, întrucât
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010
a fost adoptată fără respectarea condițiilor art. 115 alin. (4) din Constituție. În acest sens, arată că cele arătate în preambulul ordonanței de urgență reprezintă mai degrabă rațiuni de oportunitate, însă nu justifică existența unei situații extraordinare și nici a urgenței emiterii acestui act normativ de către Guvern. De asemenea, arată că drepturile materiale cuvenite pentru îngrijirea copilului au fost stabilite în temeiul dispozițiilor
Legii nr. 257/2008
care modifică
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005 . Or, modificarea dispozițiilor legii amintite nu putea fi făcută prin ordonanță de urgență, ci tot prin lege. Totodată, textul de lege criticat este contrar dispozițiilor art. 44 și art. 47 din Constituție, precum și dispozițiilor art. 20 din același act normativ fundamental, prin raportare la dispozițiile art. 1 din primul Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, indemnizația pentru creșterea copilului până la 2 ani reprezintă un "bun" în sensul dispozițiilor internaționale arătate și în acord cu cele reținute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. În plus, există o "speranță legitimă" de a primi această indemnizație, de vreme ce acest drept a fost obținut într-un anumit cuantum. De asemenea, este încălcat principiul securității juridice și încrederii legitime, întrucât intervenția legislativă criticată nu a fost previzibilă. Dispozițiile
art. 30 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010
sunt criticate și din perspectiva încălcării principiului constituțional al neretroactivității legii civile. În acest sens, autorii excepției arată că dreptul și cuantumul indemnizației pentru creșterea copilului au fost stabilite în temeiul
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 148/2005 , astfel că prevederile
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010
ar fi trebuit să se aplice doar persoanelor care nasc după intrarea în vigoare a acestui din urmă act normativ. În sfârșit, întrucât prevederile de lege criticate aduc atingere unor drepturi fundamentale, autorii excepției consideră că sunt încălcate și prevederile art. 53 din Constituție, întrucât nu au fost respectate cerințele acestui text constituțional referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți.
Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale și Tribunalul Caraș-Severin - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată.
În conformitate cu dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. Astfel, cu privire la critica de neconstituționalitate extrinsecă, arată că legiuitorul a motivat temeinic situația extraordinară care a determinat emiterea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010
în raport cu dificultățile de susținere a măsurilor de protecție socială plătite de stat, în contextul condițiilor financiare dificile și recesiunii înregistrate în activitatea economică din România, ceea ce justifică totodată urgența reglementării, prin adoptarea unor măsuri imediate. De asemenea, consideră că nu sunt întemeiate nici criticile raportate la dispozițiile art. 115 alin. (6) din Constituție, dreptul la concediu și indemnizația pentru creșterea copiilor nefiind un drept fundamental. În sprijinul celor arătate invocă și cele reținute de Curtea Constituțională prin
Decizia nr. 765/2011 .
Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituționale. În acest sens, arată că motivele menționate în preambulul
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010
sunt de natură a justifica atât existența unei situații extraordinare, cât și urgența reglementării. De asemenea, arată că drepturile la care se referă art. 30 din actul normativ amintit nu sunt drepturi fundamentale, astfel că nu poate fi reținută încălcarea dispozițiilor art. 53 din Constituție. Totodată, nu se aduce atingere nici dreptului de proprietate privată, legiuitorul având competența exclusivă, potrivit dispozițiilor constituționale, de a stabili cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate în așa fel încât să nu afecteze interesele generale sau interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, în egală măsură ocrotite. În sfârșit, consideră că nu sunt încălcate nici dispozițiile art. 47 din Constituție, întrucât legiuitorul are, de asemenea, competența de a stabili și de a modifica, ori de câte ori apare această necesitate, condițiile și criteriile de acordare a plății indemnizațiilor pentru creșterea copilului, modul de calcul și criteriile de acordare a acestora, având în vedere nevoia de a asigura un nivel de trai decent și dreptul la protecție socială, dar și posibilitățile economico-financiare existente în diferite intervale de timp. În același timp, cuantumul indemnizației nu trebuie să fie neapărat proporțional cu valoarea contribuției la fondul de asigurări sociale, pentru că această contribuție nu constituie un depozit ce urmează a fi restituit, iar indemnizația pentru creșterea copilului și celelalte drepturi de asigurări sociale se acordă în conformitate cu principiile subsidiarității și ale solidarității sociale.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 30 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010
privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2010, dispoziții potrivit cărora: "(1) Persoanele care au născut sau nasc până la data de 31 decembrie 2010 inclusiv, precum și cele care au adoptat sau adoptă copilul, cărora li s-a încredințat sau li se încredințează copilul în vederea adopției sau care au sau vor avea copilul în plasament, în plasament în regim de urgență, cu excepția asistentului maternal profesionist, ori care au fost sau urmează să fie numite tutore până la această dată beneficiază de drepturile reglementate de
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005 , aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 7/2007 , cu modificările și completările ulterioare.
(2) Începând cu 1 ianuarie 2011, pentru persoanele prevăzute la alin. (1), indemnizația pentru creșterea copilului se acordă în cuantum de 75% din media veniturilor nete lunare realizate în ultimele 12 luni anterioare nașterii copilului sau, după caz, anterioare adopției, încredințării în vederea adopției, stabilirii măsurii plasamentului sau a plasamentului în regim de urgență sau a instituirii tutelei, dar nu mai puțin de 600 lei și nu mai mult de 3.400 lei.
(3) Dispozițiile alin. (2) se aduc la cunoștința beneficiarilor prin emiterea unei noi decizii de către agențiile teritoriale."
Autorii excepției de neconstituționalitate consideră că aceste dispoziții de lege contravin următoarelor prevederi ale Constituției: art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii civile, art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată, art. 47 privind nivelul de trai, art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți și art. 115 alin. (4) referitor la condițiile emiterii ordonanțelor de urgență. De asemenea, consideră că sunt încălcate și dispozițiile art. 20 din Constituție prin raportare la prevederile art. 1 din primul Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prevederi referitoare la proprietate.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că argumentele invocate de autorii acesteia pun în discuție atât probleme de constituționalitate extrinsecă, cât și aspecte de constituționalitate intrinsecă.
Cât privește critica de neconstituționalitate extrinsecă formulată de autorii excepției, Curtea constată că aceasta privește neîndeplinirea condițiilor stabilite de art. 115 alin. (4) din Constituție pentru emiterea ordonanțelor de urgență.
Referitor la aceste condiții, Curtea, în jurisprudența sa, a statuat că Guvernul poate adopta o ordonanță de urgență numai dacă există o situație extraordinară, reglementarea acesteia nu poate fi amânată, iar urgența este motivată în cuprinsul ordonanței ( Decizia nr. 109 din 9 februarie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 175 din 18 martie 2010).
Curtea a precizat totodată că situațiile extraordinare exprimă un grad mare de abatere de la obișnuit sau comun, aspect întărit și prin adăugarea sintagmei "a căror reglementare nu poate fi amânată" ( Decizia nr. 255 din 11 mai 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005, și
Decizia nr. 188 din 2 martie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010).
De asemenea, prin
Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009, a arătat că pentru îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituție este necesară existența unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voința Guvernului, care pune în pericol un interes public. Totodată, cu prilejul pronunțării
Deciziei nr. 421 din 9 mai 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007, Curtea Constituțională a statuat că "urgența reglementării nu echivalează cu existența situației extraordinare, reglementarea operativă putându-se realiza și pe calea procedurii obișnuite de legiferare".
Din considerentele
Deciziei nr. 109/2010
se desprinde însă și concluzia că simpla invocare a oportunității, rațiunii și utilității reglementării nu este suficientă pentru a se consideră că există o situație extraordinară și urgentă care impune emiterea unei ordonanțe de urgență de către Guvern.
Având în vedere toate aceste aspecte, Curtea reține că cele prezentate în preambulul
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010
constituie mai degrabă rațiuni care țin de necesitatea ori oportunitatea emiterii acestui act normativ, decât de existența unei situații extraordinare și urgente. Astfel, Guvernul arată că măsurile financiare dispuse prin ordonanță vizează "eficientizarea programului de acordare a indemnizației pentru creșterea copilului sau, după caz, a stimulentului de inserție lunar". De asemenea, arată că "situația economică actuală impune utilizarea eficientă a resurselor bugetului de stat, inclusiv a resurselor financiare pentru asigurarea plății indemnizației pentru creșterea copilului sau, după caz, a stimulentului de inserție lunar, rezultând necesitatea regândirii acestui program din punctul de vedere al perioadei de acordare, al condițiilor de eligibilitate, precum și al cuantumurilor acordate". Or, aceste motive se referă la necesitatea unei legiferări a materiei mai adecvate contextului social și economic existent, fapt ce nu echivalează cu existența unei situații extraordinare, cu atât mai puțin a urgenței.
Pe de altă parte, însă, Curtea constată că necesitatea unei noi reglementări a materiei referitoare la concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, așa cum apare motivată aceasta în preambulul
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010 , a apărut în contextul crizei economice traversate de România, în care activitatea economică a fost marcată de recesiune. Această situație a pus în discuție însăși posibilitatea acordării pe viitor a indemnizației pentru creșterea copiilor, în lipsa unei intervenții rapide și adecvate a statului, situație ce are fără îndoială un caracter obiectiv, independent de voința Guvernului, și care vizează un interes general.
Mai mult, contrar celor susținute de autorii excepției, această împrejurare nu are un caracter obișnuit, inițiativa Guvernului de a institui măsuri privind condițiile acordării indemnizației lunare pentru creșterea copiilor neavând caracterul unei simple îmbunătățiri legislative, ci al unei intervenții energice pentru combaterea unei situații cu consecințe grave asupra categoriei de persoane vizate, respectiv beneficiarii acestor indemnizații, într-un context economic extraordinar, acela al crizei economice mondiale.
Totodată, măsurile adoptate prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010
reprezintă una dintre modalitățile de realizare a programului anticriză susținut de Fondul Monetar Internațional, Uniunea Europeană și Banca Mondială, program destinat să conducă la normalizarea condițiilor financiare și la pregătirea redresării economice. Or, așa cum reiese din preambulul actului normativ analizat, pentru realizarea acestui program, aplicarea măsurilor economice se impunea de urgență, începând chiar cu luna ianuarie 2011.
Față de necesitatea respectării acestui termen, precum și a angajamentelor asumate de România prin acordurile încheiate cu instituțiile internaționale amintite, Curtea apreciază că, în cazul emiterii
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010
a existat o situație urgentă care a impus o intervenție adecvată a Guvernului, ce se circumscrie condițiilor impuse de art. 115 alin. (4) din Constituție.
Cât privește susținerea potrivit căreia dispozițiile
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010
ar modifica dispozițiile
Legii nr. 257/2008
pentru modificarea alin. (1) al
art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005
privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 746 din 4 noiembrie 2008, Curtea constată că dispozițiile constituționale nu instituie nicio restricție în ceea ce privește posibilitatea unei ordonanțe de urgență a Guvernului de a reglementa în domeniul legilor, fie acestea ordinare, fie organice.
În același sens, Curtea, prin
Decizia nr. 605 din 6 mai 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 364 din 3 iunie 2010, a statuat că "interdicția de a emite ordonanțe în domeniul legilor organice privește exclusiv ordonanțele adoptate în temeiul unei legi speciale de abilitare, nu și ordonanțele de urgență".
Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea apreciază că sunt neîntemeiate argumentele de neconstituționalitate extrinsecă invocate de autorii excepției.
Cât privește criticile de neconstituționalitate intrinsecă formulate în prezenta cauză, Curtea, prin
Decizia nr. 765 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 6 iulie 2011, a arătat, în esență, că dreptul la indemnizația pentru creșterea copilului nu este un drept constituțional, ci constituie una dintre măsurile de protecție socială instituite de stat prin lege în virtutea rolului de stat social, dar nenominalizate expres în Constituție. Caracteristic unui astfel de drept este că legiuitorul este liber să aleagă, în funcție de politica statului, de resursele financiare, de prioritatea obiectivelor urmărite și de necesitatea îndeplinirii și a altor obligații ale statului consacrate deopotrivă la nivel constituțional, care sunt măsurile prin care va asigura cetățenilor un nivel de trai decent și să stabilească condițiile și limitele acordării lor. De asemenea, va putea dispune modificarea sau chiar încetarea acordării măsurilor de protecție socială luate, fără a finecesar să se supună condițiilor art. 53 din Constituție, întrucât acest text constituțional privește numai drepturile consacrate de Legea fundamentală, iar nu și cele stabilite prin legi.
Cu același prilej Curtea a precizat și faptul că dreptul la concediu și la indemnizația pentru creșterea copiilor nu trebuie confundat cu dreptul la concediu de maternitate, drept fundamental, care se bucură de o reglementare distinctă.
Totodată, Curtea a reținut și faptul că reglementările
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010
se aplică persoanelor ai căror copii se nasc începând cu data de 1 ianuarie 2011, precum și persoanelor care au adoptat un copil, cărora li s-a încredințat un copil în vederea adopției sau care au un copil în plasament ori în plasament în regim de urgență ori au devenit tutori începând cu data mai sus amintită. Persoanele care anterior au dobândit dreptul la concediu și indemnizație pentru creșterea copilului de până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, nu se supun noii reglementări. Prin urmare, niciunul dintre destinatarii
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010
nu beneficiază la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ de dreptul la concediu și indemnizația pentru creșterea copilului, calitatea de beneficiar al acestor drepturi fiind condiționată de nașterea unui copil și de dobândirea drepturilor părintești ulterior acestui moment. Prin urmare, nu se poate vorbi de afectarea unui drept de natură patrimonială aflat deja în patrimoniul persoanelor amintite.
În plus față de argumentele analizate prin
Decizia nr. 765/2011 , autorii prezentei excepții de neconstituționalitate pun în discuție situația persoanelor care, anterior intrării în vigoare a
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010 , au dobândit dreptul la indemnizație pentru creșterea copilului în condițiile
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 148/2005
privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.008 din 14 noiembrie 2005. Astfel, susțin că au un drept câștigat asupra cuantumului indemnizației pentru creșterea copilului deja obținute, precum și o speranță legitimă de a obține pe viitor această indemnizație în condițiile stabilite prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005 .
Or, amintind faptul că dreptul la indemnizația pentru creșterea copilului nu reprezintă un drept prevăzut în Legea fundamentală, precum și faptul că acordarea sa este supusă condiției ca statul să dispună de resursele financiare pentru a putea acorda și alte drepturi de asigurări sociale față de cele pe care Constituția le nominalizează în mod expres, Curtea reține că dreptul în discuție, chiar dacă poate fi încadrat, potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în noțiunea de "bun", reprezintă totuși, din această perspectivă, un drept câștigat numai cu privire la prestațiile realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestuia pentru viitor nu are semnificația exproprierii.
Mai mult, așa cum se desprinde din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul la pensie - drept fundamental, potrivit art. 47 din Constituția din România -, dispozițiile art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu garantează obținerea acestor drepturi într-un anumit cuantum nici măcar în situația când aceste drepturi sunt obținute în temeiul plății unei contribuții anterioare la fondurile de asigurări sociale (Hotărârea din 30 martie 2005 - paragraful 39, pronunțată în Cauza Kjartan ├θsmundsson contra Islandei). Cu atât mai puțin apreciază instanța de contencios constituțional că o astfel de garanție s-ar putea regăsi cu privire la un drept a cărui acordare este lăsată la libera apreciere a legiuitorului.
Totodată, Curtea constată că prevederile de lege criticate, conformându-se dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, afectează indemnizația pentru creșterea copiilor doar pe viitor și numai în ceea ce privește cuantumul acesteia și nu se răsfrâng asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării lor în vigoare, care constituie facta praeterita.
În sfârșit, Curtea reține că cele arătate cu privire la dreptul statului de a interveni în sensul modificării condițiilor de acordare a dreptului la acordarea indemnizației pentru creșterea copilului răspund și criticii referitoare la încălcarea principiului previzibilității legii.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 30 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010
privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, excepție ridicată de Anca Gârbo și Cosmina Candrea în dosarele nr. 1.054/117/2011 și nr. 77/117/2011 ale Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, precum și de Cristina Donia Bodnariuc în Dosarul nr. 2.498/115/2011* al Tribunalului Caraș-Severin - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 3 mai 2012.