Hotărâre a Consiliului de Miniștri · Consiliul de Miniștri

HCM nr. 1561/1972

privind înființarea și organizarea Centrului medical de fono-audiologie și chirurgie funcțională O.R.L. în subordinea Ministerului Sănătății.

prezumat în vigoare

Data actului
19 decembrie 1972
Emitent
Consiliul de Miniștri
Publicat în
Buletinul Oficial nr. 156 din 25 decembrie 1972
Citat de
1 act
Structură
4 articole · 2.680 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Consiliul de Miniștri al Republicii Socialiste România hotărăște:

Articolul 1

Pe data de 1 ianuarie 1973 se înființează, în subordinea Ministerului Sănătății, Centrul medical de fono-audiologie și chirurgie funcțională O.R.L., cu sediul în municipiul București.

Centrul medical de fono-audiologie și chirurgie funcțională O.R.L. se organizează și va funcționa ca instituție sanitară de stat de interes republican, cu personalitate juridică, potrivit prevederilor legale privind organizarea și conducerea unităților socialiste de stat.

Centrul medical de fono-audiologie și chirurgie funcțională O.R.L. va avea ca obiect de activitate acordarea asistenței medicale de specialitate în bolile din domeniul fono-audiologiei și al chirurgiei functionale O.R.L. cetățenilor români și străinilor, fiind totodată și baza clinica pentru învățămîntul medical, pentru specializarea și perfecționarea personalului sanitar și pentru cercetarea științifică medicală.

Articolul 2

Înființarea Centrului medical de fono-audiologie și chirurgie funcțională O.R.L. se face în cadrul indicatorilor planului de muncă și salarii aprobați, pe anul 1973, Ministerului Sănătății.

Numărul de posturi pentru Centrul medical de fono-audiologie și chirurgie funcțională O.R.L. se stabilește de Ministerul Sănătății potrivit criteriilor generale de normare prevăzute pentru clinicile universitare, aprobate prin

Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 2024/1969

privind aprobarea criteriilor generale de normare a personalului din unitățile sanitare, clinicile universitare și secțiile cu paturi din unitățile de cercetare științifică medicală.

Articolul 3

Personalul Centrului medical de fono-audiologie și chirurgie funcțională O.R.L. beneficiază de salarii tarifare majorate în medie cu 15%, în condițiile ce se vor stabili de Ministerul Sănătății.

Articolul 4

Tarifele în valută pentru cazare, masa și pentru consulturi, tratamente și alte prestații medicale acordate bolnavilor cetățeni străini se stabilesc de Ministerul Sănătății, cu avizul Ministerului Finanțelor.

Sumele în valută provenite din activitatea Centrului medical de fono-audiologie și chirurgie funcțională O.R.L. se vor prevedea în planul valutar al Ministerului Sănătății.

p. Președintele
Consiliului de Miniștri,
ILIE VERDET

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.