Legea nr. 94/2013
privind modificarea art. 3 din Legea nr. 133/2010 pentru aprobarea Contractului de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții aferent Proiectului de modernizare a metroului din București - etapa a IV-a, Magistrala 5 Drumul Taberei - Pantelimon, tronsonul Drumul Taberei - Universitate, semnat la București la 12 noiembrie 2009
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Modifică 1
- Legea nr. 133/2010 30 iunie 2010 (prevederi anume) pentru aprobarea Contractului de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții…
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articol unic
Articolul 3 din
pentru aprobarea Contractului de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții aferent Proiectului de modernizare a metroului din București - etapa a IV-a, Magistrala 5 Drumul Taberei-Pantelimon, tronsonul Drumul Taberei-Universitate, semnat la București la 12 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 23 iulie 2010, se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 3. - Echivalentul în lei al sumelor necesare finanțării Proiectului, în valoare de 883.000.000 euro, din care 395.000.000 euro împrumut BEI și 488.000.000 euro componenta locală, precum și al taxelor, impozitelor și al altor costuri locale aferente Proiectului și percepute pe teritoriul României se vor asigura anual de la bugetul de stat, prin includerea acestor sume în bugetul anual al S.C. METROREX - S.A., prin bugetul Ministerului Transporturilor, pe toată durata de implementare a Proiectului, cu încadrarea în limitele alocate anual de la bugetul de stat."
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR VALERIU-ȘTEFAN ZGONEA p. PREȘEDINTELE SENATULUI, CRISTIAN-SORIN DUMITRESCU București, 12 aprilie 2013. Nr. 94.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.