Hotărârea nr. 1/2013
cu privire la aprobarea materialelor prezentate în cadrul Conferinței ordinare anuale a Camerei Auditorilor Financiari din România
prezumat în vigoare
În baza prevederilor
art. 6 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/1999
privind activitatea de audit financiar, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 7 și art. 8 lit. a)-e) și j) din Regulamentul de organizare și funcționare a Camerei Auditorilor Financiari din România, aprobat prin
Hotărârea Guvernului nr. 433/2011 ,
Conferința ordinară anuală a Camerei Auditorilor Financiari din România, întrunită în ședința din data de 20 aprilie 2013, hotărăște:
Articolul 1
Se aprobă materialele prezentate în cadrul Conferinței ordinare anuale a Camerei Auditorilor Financiari din România, după cum urmează:
a) raportul de activitate al Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România pentru anul 2012;
b) situațiile financiare ale Camerei Auditorilor Financiari din România la 31 decembrie 2012;
c) execuția bugetului de venituri și cheltuieli al Camerei Auditorilor Financiari din România pentru anul 2012;
d) raportul Comisiei de auditori statutari asupra situațiilor financiare ale Camerei Auditorilor Financiari din România la 31 decembrie 2012;
e) bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul 2013;
f) programul de activități al Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România pentru anul 2013.
Articolul 2
Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Președintele Camerei Auditorilor Financiari din România, Horia Neamțu București, 20 aprilie 2013. Nr. 1.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.