Decizia nr. 231/2013

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Marieta Safta - prim-magistrat-asistent

I. Pe rol se află cererea de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre puterea judecătorească, reprezentată prin Consiliul Superior al Magistraturii, și puterea executivă, reprezentată prin Guvernul României, transmisă Curții Constituționale prin Adresa nr. 9.645/1.154 din 15 aprilie 2013 a președintelui Consiliului Superior al Magistraturii.

Sesizarea a fost formulată în temeiul art. 146 lit. e) din Constituție și al art. 11 alin. (1) lit. A e) și

art. 34 din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a fost înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 1.516 din 17 aprilie 2013 și constituie obiectul Dosarului nr. 270 E/2013.

Autorul sesizării solicită Curții Constituționale constatarea existenței unui conflict juridic de natură constituțională între puterea judecătorească, reprezentată prin Consiliul Superior al Magistraturii, și puterea executivă, reprezentată prin Guvernul României, constând în împiedicarea Consiliului Superior al Magistraturii de a-și îndeplini atribuțiile prevăzute de normele constituționale, determinată de modificarea, printr-o ordonanță de urgență a Guvernului, a procedurii de desemnare a judecătorului român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Totodată, se solicită Curții Constituționale dispunerea unor măsuri pentru restabilirea ordinii constituționale care trebuie să existe între autoritățile publice prevăzute în titlul III din Constituție.

Prevederile constituționale "asupra cărora poartă conflictul" sunt cele ale art. 1 - Statul român, art. 115 - Delegarea legislativă, art. 133 - Rolul și structura (Consiliului Superior al Magistraturii), art. 134 - Atribuții (ale Consiliului Superior al Magistraturii).

II. În motivarea cererii se susține, în esență, că Guvernul a schimbat procedura de numire a judecătorului român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2013

pentru modificarea și completarea

art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 94/1999

privind participarea României la procedurile în fața Curții Europene a Drepturilor Omului și a Comitetului Miniștrilor ale Consiliului Europei și exercitarea dreptului de regres al statului în urma hotărârilor și convențiilor de rezolvare pe cale amiabilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 4 aprilie 2013, "reducându-se în mod considerabil atribuția Consiliului Superior al Magistraturii în ceea ce privește propunerea de candidatură."

Potrivit art. I pct. 1 din actul normativ menționat, "Desemnarea candidaților în numele României pentru funcția de judecător al Curții se face de către Guvern, cu avizul comisiilor juridice și pentru drepturile omului din Senat și Camera Deputaților, reunite în ședință comună, la propunerea unei comisii formate din persoanele enumerate mai jos, care își exercită mandatul în mod individual și independent și își exprimă propria opinie:

a) ministrul justiției;

b) ministrul afacerilor externe;

c) agentul guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului;

d) directorul Direcției afaceri europene și drepturile omului din cadrul Ministerului Justiției;

e) un membru al Consiliului Superior al Magistraturii, desemnat de Plenul acestuia;

f) un judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, desemnat de Colegiul de conducere al acesteia;

g) Avocatul Poporului;

h) două cadre didactice universitare de la facultățile de drept din cadrul universităților de cercetare avansată și educație, astfel cum acestea sunt clasificate potrivit

art. 193 alin. (4) lit. c) din Legea educației naționale nr. 1/2011 , cu modificările și completările ulterioare, desemnate, cu majoritate, de membrii prevăzuți la lit. a)-g), în baza propunerilor facultăților de drept."

Anterior modificării prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2013 ,

art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 94/1999

privind participarea României la procedurile în fața Curții Europene a Drepturilor Omului și a Comitetului Miniștrilor ale Consiliului Europei și regresul statului în urma hotărârilor și convențiilor de rezolvare pe cale amiabilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 31 august 1999, stabilea următoarea procedură: "Desemnarea candidaților în numele României pentru funcția de judecător al Curții se face de Guvern, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, în urma audierii persoanelor propuse de membrii acestuia din rândul juriștilor cu mare prestanță morală și civică, cu reputație profesională recunoscută, cu avizul Comisiei juridice, de disciplină și imunități, al Comisiei pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale ale Camerei Deputaților și al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări, al Comisiei pentru drepturile omului și minorități ale Senatului. Comisiile reunite vor audia candidații propuși, în ședință comună. Convocarea Consiliului Superior al Magistraturii se face de ministrul justiției, care va prezida lucrările acestuia, fără a participa la vot."

Invocând, în continuare, o serie de dispoziții apreciate ca fiind relevante din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 19 - Înființarea Curții, art. 20 - Numirea judecătorilor, art. 21 - Condițiile exercitării funcțiilor, art. 22 - Alegerea judecătorilor), precum și din Regulamentul Curții (art. 4 - Incompatibilități), autorul sesizării susține că "statutul judecătorilor Curții este similar, în multe privințe, statutului judecătorilor români, atât în ceea ce privește condițiile impuse sub aspectul reputației morale ori al competenței profesionale, cât și al interdicțiilor și incompatibilităților", cea mai importantă dintre acestea fiind "independența de care se bucură judecătorii internaționali în exercitarea mandatului lor." În acest context, propunerea candidaților la funcția de judecător la Curte din partea României de către Consiliul Superior al Magistraturii, astfel cum stabilea vechea formă a

Ordonanței Guvernului nr. 94/1999 , "corespundea atât rolului constituțional al Consiliului Superior al Magistraturii, de garant al independenței justiției, cât și cerinței de independență a viitorului judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului". Modificarea acestei proceduri reprezintă "o intervenție nejustificată din perspectiva aplicării principiului constituțional care consacră echilibrul puterilor în stat."

Astfel, "propunerea candidaților de către o comisie formată din 9 membri, în care Guvernul este reprezentat de nu mai puțin de 4 membri, iar acești 4 reprezentanți ai executivului pot lua decizia doar ei, în condițiile în care cvorumul de luare a deciziilor este de cel puțin 3 voturi [...], cumulat cu faptul că tot Guvernul este cel care decide cu privire la aceste propuneri, rupe echilibrul între cele trei puteri ale statului, deplasând nejustificat centrul de influență, inclusiv în etapa formulării propunerilor, spre puterea executivă."

Se mai arată că acest proiect de act normativ nu a fost supus dezbaterii publice și nu a fost transmis în timp util spre avizare Consiliului Superior al Magistraturii sau Consiliului Legislativ.

În motivarea cererii se invocă Declarația de la Brighton din aprilie 2012, adoptată la finalul Conferinței privind viitorul Curții Europene a Drepturilor Omului, organizată de Președinția britanică a Comitetului Miniștrilor al Consiliului Europei, Ghidul cu privire la selecția candidaților pentru funcția de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, precum și Avizul nr. 5 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni în atenția Comitetului de Miniștri, referitor la regulile și practicile privind desemnările la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, apreciindu-se că instituția Consiliului Superior al Magistraturii întrunește cerințele conturate în aceste documente cu privire la selecția candidaților pentru funcția de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, fiind "singura autoritate independentă constituțional și funcțional, recunoscută ca reprezentând garanția independenței judecătorilor".

Se susține, totodată, că preluarea atribuției de propunere a candidaților de către comisia prevăzută de

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2013 , în care Guvernul, angajat politic, alături de alte persoane pentru care nu există vreo garanție de neimplicare politică, joacă un rol important, ar putea ridica unele probleme din perspectiva apartenenței de independență și imparțialitate de care trebuie să se țină cont în procedura de desemnare a judecătorilor Curții. Se invocă în acest sens Memorandumul explicativ al Ghidului cu privire la selecția candidaților pentru funcția de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în care s-a reținut că, dacă organismul care propune candidații este stabilit sub autoritatea Guvernului și cuprinde membri proveniți din administrație, nu poate fi considerat independent.

Se arată că demersul Guvernului de a modifica o procedură atât de importantă pe calea ordonanței de urgență trebuie analizat critic și din perspectiva definiției date conflictului juridic de natură constituțională în jurisprudența Curții Constituționale, cu referire la

Decizia nr. 53/2005

a acestei Curți. Astfel, prin actul normativ menționat, Guvernul a golit de substanță o atribuție care aparține Consiliului Superior al Magistraturii, afectând astfel regimul unei instituții fundamentale a statului, ceea ce înseamnă o încălcare a art. 115 alin. (6) din Constituție.

Se susține că art. 134 alin. (1) din Constituție este principiul general care reglementează dreptul Consiliului Superior al Magistraturii de a propune numirea în funcție a judecătorilor și procurorilor, iar textul constituțional nu restrânge sfera atribuțiilor Consiliului numai la numirea în funcții a judecătorilor și procurorilor de la instanțele și parchetele naționale, ci se referă, implicit, și la candidații pentru funcția de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Prin actul normativ adoptat, Guvernul a înfrânt voința legiuitorului exprimată prin

Legea nr. 87/2001

pentru aprobarea

Ordonanței Guvernului nr. 94/1999

privind participarea României la procedurile în fața Curții Europene a Drepturilor Omului și a Comitetului Miniștrilor ale Consiliului Europei și regresul statului în urma hotărârilor și convențiilor de rezolvare pe cale amiabilă, care a ținut seama de rolul constituțional al Consiliului Superior al Magistraturii atunci când a reglementat aceeași procedură-cadru în etapa propunerilor, pentru desemnarea unor candidați pentru funcția de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului: Consiliul propune, și o altă autoritate din sfera executivului desemnează (președintele țării - pentru judecătorii naționali sau Guvernul - pentru judecătorul român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului), iar cele două autorități publice care au competențe conjuncte în realizarea obiectivului constituțional conlucrează în spiritul interpretării loiale a Constituției.

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2013

destabilizează astfel binomul propunere-numire și încalcă principiul echilibrului puterilor în stat în cadrul unei proceduri ce implică două autorități publice.

Invocându-se în acest sens

deciziile Curții Constituționale nr. 98/2008

și nr. 1.221/2008, se apreciază că procedura desemnării unor candidați la funcția de judecător din partea României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului trebuie să se supună aceluiași principiu general al exercitării atribuțiilor constituționale: cele două autorități implicate trebuie să colaboreze, respectându-și una alteia prerogativele și neintervenind una în prerogativele celeilalte. Or, Guvernul a intervenit prin actul normativ menționat, anulând prerogativa "propunerii" ce aparținea Consiliului Superior al Magistraturii.

Se mai susține că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2013

golește de substanță o atribuție fundamentală a Consiliului Superior al Magistraturii, deoarece încalcă art. 134 alin. (1) din Constituție, afectează regimul unei instituții fundamentale a statului și încalcă art. 115 alin. (6) din Constituție. Actul normativ menționat nu a fost adoptat pentru reglementarea unei situații urgente, ci pentru a contracara o lege adoptată de Parlament în anul 2001 și pentru a reveni la un cadru legislativ care să excludă Consiliul Superior al Magistraturii din procedura propunere și numire.

În concluzie, se solicită admiterea cererii și pronunțarea unei decizii prin care să se constate existența conflictului juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească și puterea executivă, precum și a existenței blocajului instituțional ce poate fi înlăturat numai prin statuarea unei modalități concrete de soluționare a conflictului juridic care produce în continuare efecte, respectiv prin recunoașterea competenței Consiliului Superior al Magistraturii de a propune numirea în funcția de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

III. În conformitate cu dispozițiile

art. 35 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cererea a fost comunicată părților aflate în conflict pentru a-și exprima în scris punctul de vedere asupra conținutului conflictului și a eventualelor căi de soluționare a acestuia.

Consiliul Superior al Magistraturii a comunicat punctul său de vedere cu Adresa nr. 9.783/1.154 din 22 aprilie 2013, înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 1.574 din 22 aprilie 2013, prin care arată că la soluționarea conflictului juridic de natură constituțională "urmează a fi avute în vedere argumentele prezentate în cuprinsul cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională".

Pe lângă aceste argumente, se fac și o serie de precizări suplimentare. Astfel, potrivit autorului sesizării, faptul că în alte state europene propunerea candidaților naționali la funcția de judecător al Curții Europene a Drepturilor Omului este atributul executivului sau al unor organisme constituite în acest scop, cu componență mixtă, nu poate reprezenta un contraargument definitoriu, în lipsa unor dispoziții ale Convenției Europene a Drepturilor Omului sau ale altor instrumente juridice care să oblige la o anumită componență a organului ce propune candidații. Se arată că există și alte state europene în care consiliile judiciare ori magistrații sunt implicați în procedura de desemnare a candidaților la Curte, de exemplu Belgia, Croația, Cehia, Finlanda, Grecia, Lituania, Republica Moldova, Norvegia, Polonia, Portugalia. Se apreciază ca fiind cel mai relevant exemplul Slovaciei, unde procedura de desemnare a judecătorilor la Curtea Europeană a Drepturilor Omului este foarte apropiată de cea anterioară din România.

Varietatea modalităților de constituire a comisiilor trebuie înțeleasă și din perspectiva particularităților specifice fiecărui stat în parte, iar în România, din perspectiva rolului său de garant al independenței justiției, consacrat constituțional, Consiliului Superior al Magistraturii prezentând garanțiile cele mai potrivite pentru o propunere a candidaților naționali la funcția de judecător al Curții nu doar liberă de orice influențe, ci și care să inducă o asemenea aparență.

Guvernul a comunicat punctul său de vedere cu Adresa nr. 5/2.619/2013, înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 1.625 din 25 aprilie 2013.

În punctul de vedere exprimat se arată, mai întâi, că cererea președintelui Consiliului Superior al Magistraturii este inadmisibilă, întrucât în cauză nu a fost declanșat un conflict juridic de natură constituțională, criticile formulate vizând, de fapt, neconstituționalitatea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 21/2013 . Se opinează că dispozițiile Constituției nu consacră atribuția Consiliului Superior al Magistraturii de a propune numirea judecătorului din partea României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Mai mult, judecătorii din partea statelor membre nu trebuie să aibă calitatea de judecător în statul membru. Or, Consiliul Superior al Magistraturii, la nivel național, este autoritatea care decide cu privire la cariera judecătorilor, și nu și a altor persoane care exercită profesii juridice. În consecință, nu se poate susține că Guvernul și-a arogat o competență care nu îi aparține potrivit Constituției, acțiune de natură a determina un conflict juridic de natură constituțională între cele două autorități publice, Consiliul Superior al Magistraturii și Guvern. Se apreciază că nu poate fi primită nici susținerea potrivit căreia Guvernul și-ar fi arogat competența de a modifica prin intermediul unei ordonanțe de urgență procedura de numire a judecătorului din partea României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, golind de substanță rolul Consiliului Superior al Magistraturii, întrucât Guvernul poate legifera în acest domeniu, prin intermediul ordonanței de urgență, în măsura în care sunt respectate condițiile constituționale privind emiterea ordonanțelor de urgență. Se mai susține că este inadmisibilă solicitarea de recunoaștere a competenței Consiliului Superior al Magistraturii de a propune numirea în funcția de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Curtea Constituțională nu este competentă să modifice acte normative, întrucât nu are calitatea de legiuitor pozitiv, neputând să recunoască astfel competența Consiliului Superior al Magistraturii de a propune numirea în funcția de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Sub aspectul fondului cauzei, se apreciază că norma de modificare a procedurii de selectare a candidaților, din partea României, la funcția de judecător al Curții Europene a Drepturilor Omului, nu aduce atingere atribuțiilor constituționale ale Consiliului Superior al Magistraturii, prin urmare nu este susceptibilă de a crea premisele unui conflict juridic de natură constituțională. Prin norma criticată nu au fost atrase de către puterea executivă competențe exclusive, determinând astfel, cum se susține în cerere, limitarea atribuțiilor Consiliului Superior al Magistraturii. Ordonanța de urgență, menținând rolul Guvernului deja consacrat în forma anterioară a reglementării, creionează o procedură de selecție în sensul recomandărilor cuprinse în Ghidul Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei privind selecția candidaților la postul de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Modificarea adusă asigură o componență echilibrată a structurii colegiale care gestionează procedura de selecție a candidaților, prin cooptarea unor instituții cu atribuții în domeniul protecției drepturilor omului, a celei mai înalte instanțe naționale și a mediului academic juridic, fără a leza implicarea Consiliului Superior al Magistraturii și, mai ales, fără a aduce atingere competenței sale de garant al independenței justiției. Criticând configurația comisiei, Consiliul Superior al Magistraturii se pronunță, în fapt, asupra oportunității soluției legislative, or, legiuitorul național poate să promoveze modificări ale cadrului normativ, în limitele stabilite de Constituție, de tratatele la care România este parte, și ținând seama de recomandările organismelor internaționale al căror membru este România.

IV. Potrivit

art. 35 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , președintele Curții Constituționale a fixat termenul ședinței de judecată pentru data de 9 mai 2013, cu citarea părților implicate în conflict.

La termenul de judecată, președintele Curții Constituționale, în temeiul dispozițiilor art. 216 alin. (1) din Codul de procedură civilă coroborate cu cele ale

art. 14 din Legea nr. 47/1992 , declară deschise lucrările ședinței de judecată și invită prim- magistratul-asistent să facă referatul cauzei.

Sunt prezenți, pentru autorul sesizării, doamna procuror Oana Andrea Schmidt Hăineală, președintele Consiliului Superior al Magistraturii, iar pentru Guvern, prim-ministrul, domnul Victor-Viorel Ponta, împreună cu ministrul justiției, domnul Robert Marius Cazanciuc, Agentul guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului, doamna Catrinel Brumar, și consilierul onorific al prim-ministrului, domnul Gyțrgy Frunda.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Președintele Curții Constituționale, în temeiul dispozițiilor art. 216 alin. (2) din Codul de procedură civilă, coroborate cu cele ale

art. 14 din Legea nr. 47/1992 , acordă cuvântul doamnei procuror Oana Andrea Schmidt Hăineală, președintele Consiliului Superior al Magistraturii, pentru susținerea cererii formulate.

Doamna procuror Oana Andrea Schmidt Hăineală reiterează motivele expuse pe larg în cererea de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională. Mai arată că actul normativ emis de Guvern determină împiedicarea Consiliului Superior al Magistraturii să își exercite rolul de garant al independenței justiției. Prin natura litigiilor la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în fața Curții este chemat statul român prin intermediul Guvernului. În această situație, este necesar să se asigure aparența de imparțialitate a magistraților Curții, aceștia neputând fi desemnați de aceeași autoritate care este chemată ulterior în judecată. Consideră că în cauză există un conflict juridic de natură constituțională și solicită Curții să constate existența blocajului instituțional care impune statuarea unei modalități concrete de rezolvare, respectiv recunoașterea competenței Consiliului Superior al Magistraturii de a propune candidații naționali la funcția de judecător al Curții Europene a Drepturilor Omului.

În continuare, președintele Curții Constituționale acordă cuvântul prim-ministrului, domnul Victor-Viorel Ponta.

Acesta arată că în cauză nu există un conflict juridic de natură constituțională. Propunerea judecătorilor din partea României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu figurează în Constituție ca fiind în competența Consiliului Superior al Magistraturii. Este însă necesar rolul de arbitru al Curții Constituționale având în vedere că Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 21/2013 . Prim-ministrul invocă și reglementarea în materie din alte state europene, în majoritatea (23 din 30 exemple analizate), competența de propunere a judecătorilor naționali la Curtea Europeană a Drepturilor Omului revenind autorității executive. Mai arată că este adevărat că judecătorul român numit la Curtea Europeană a Drepturilor Omului va judeca și cauze împotriva statului român, însă acele cauze sunt finalizate de justiția română. Subliniază că instituția Consiliului Superior al Magistraturii nu este eliminată din procedura de selecție a judecătorilor din partea României pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Cât privește justificarea urgenței pentru adoptarea actului normativ în cauză, arată că pe data de 16 iulie 2013 trebuie finalizată această procedură de selecție.

Președintele Curții Constituționale, având în vedere dispozițiile art. 216 alin. (5) din Codul de procedură civilă, coroborate cu cele ale

art. 14 din Legea nr. 47/1992 , dă cuvântul judecătorilor care au pus întrebări părților.

Doamna judecător Iulia Antoanella Motoc întreabă care este autoritatea competentă să decidă asupra numirii judecătorilor la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Domnul Victor-Viorel Ponta arată că această autoritate este Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.

Domnul judecător Petre Lăzăroiu întreabă dacă judecătorul român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului reprezintă statul român sau se integrează în structura în care a fost numit.

Doamna procuror Oana Andrea Schmidt Hăineală arată că judecătorii la Curtea Europeană a Drepturilor Omului au statut de magistrați independenți, subliniind că acest considerent fundamentează interpretarea dată în cauză art. 134 din Constituție.

Domnul Victor-Viorel Ponta arată că doar în procedura de selecție a candidaților există criteriul național; de la momentul numirii, judecătorii Curții Europene a Drepturilor Omului devin imparțiali.

Președintele Curții Constituționale, domnul Augustin Zegrean, solicită opinia Guvernului cu privire la posibilitatea alegerii, până la data de 16 iulie 2013, a celor două cadre didactice universitare de la facultățile de drept din cadrul universităților de cercetare avansată și educație care vor fi membri ai comisiei ce va realiza desemnarea candidaților în numele României pentru funcția de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Domnul Victor-Viorel Ponta asigură că imediat după decizia Curții Constituționale, comisia va fi înființată. Subliniază și existența unei condiții de cvorum prevăzută de

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2013 , care acoperă acele situații în care ar lipsi vreunul dintre membrii comisiei.

Doamna judecător Aspazia Cojocaru întreabă dacă reglementarea actuală privind propunerile de numire a judecătorilor la Curtea Europeană a Drepturilor Omului reflectă un echilibru între cele trei puteri ale statului.

Domnul Victor-Viorel Ponta arată că procedura implică o comisie, existând un echilibru între puterile statului în cadrul acesteia.

Doamna procuror Oana Andrea Schmidt Hăineală arată că mecanismul checks and balances era asigurat doar prin procedura precedentă, în prezent decizia fiind deplasată în zona puterii executive.

Nemaifiind alte întrebări, președintele Curții Constituționale, în temeiul dispozițiilor art. 216 alin. (1) din Codul de procedură civilă coroborate cu cele ale

art. 14 din Legea nr. 47/1992 , declară dezbaterile închise și ridică ședința.

CURTEA,

examinând cererea de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională formulată de Consiliul Superior al Magistraturii, punctele de vedere ale Consiliului Superior al Magistraturii și Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile reprezentanților autorităților publice aflate în conflict, dispozițiile Constituției și ale

Legii nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, reține următoarele:

V. Curtea este competentă potrivit dispozițiilor art. 146 lit. e) din Constituție, precum și ale

art. 1, 10, 34 și 35 din Legea nr. 47/1992 , să se pronunțe asupra conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritățile publice.

VI. Cu privire la cererea formulată, Curtea reține următoarele:

1. Izvorul conflictului juridic de natură constituțională, potrivit sesizării, îl constituie exclusiv

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2013

pentru modificarea și completarea

art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 94/1999

privind participarea României la procedurile în fața Curții Europene a Drepturilor Omului și a Comitetului Miniștrilor ale Consiliului Europei și exercitarea dreptului de regres al statului în urma hotărârilor și convențiilor de rezolvare pe cale amiabilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 4 aprilie 2013.

Prin actul normativ menționat s-a modificat procedura de desemnare a candidaților în numele României pentru funcția de judecător al Curții Europene a Drepturilor Omului. Astfel, anterior modificării intervenite prin actul normativ menționat, desemnarea acestora se realiza de Guvern, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, cu avizul Comisiei juridice, de disciplină și imunități, al Comisiei pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale ale Camerei Deputaților și al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări, al Comisiei pentru drepturile omului și minorități ale Senatului. În prezent, potrivit

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 21/2013 , desemnarea se realizează de către Guvern cu avizul comisiilor parlamentare, însă la propunerea unei comisii formate din: ministrul justiției; ministrul afacerilor externe; agentul guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului; directorul Direcției afaceri europene și drepturile omului din cadrul Ministerului Justiției; un membru al Consiliului Superior al Magistraturii, desemnat de Plenul acestuia; un judecător de la Înalta Curte de Casație și Justiție desemnat de Colegiul de conducere al acesteia; Avocatul Poporului; două cadre didactice universitare de la facultățile de drept din cadrul universităților de cercetare avansată și educație, desemnate, cu majoritate, de membrii prevăzuți la lit. a)-g), în baza propunerilor facultăților de drept.

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2013

este apreciată de Consiliul Superior al Magistraturii ca stabilind o reglementare a desemnării judecătorului la Curtea Europeană a Drepturilor Omului contrară principiului constituțional al separației și echilibrului puterilor în stat, principiului constituțional care consacră supremația Constituției și a legilor, precum și dispozițiilor constituționale referitoare la delegarea legislativă și celor referitoare la rolul și atribuțiile Consiliului Superior al Magistraturii. Din întreaga motivare transpare faptul că esența criticii vizează acțiunea Guvernului de a împiedica Consiliul Superior al Magistraturii să își îndeplinească atribuțiile constituționale și, din această perspectivă, afectarea acestuia ca instituție fundamentală a statului în sensul art. 115 alin. (6) din Constituție. Se mai invocă faptul că actul normativ ce constituie izvorul conflictului juridic de natură constituțională nu a fost supus dezbaterii publice și nu a fost transmis în timp util spre avizare Consiliului Superior al Magistraturii. Înlăturarea blocajului instituțional cu privire la care se afirmă că a fost creat se poate realiza, potrivit sesizării, numai prin recunoașterea competenței Consiliului Superior al Magistraturii de a propune numirea în funcția de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, așadar prin revenirea la procedura anterioară adoptării

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 21/2013 .

2. În ceea ce privește noțiunea de conflict juridic de natură constituțională dintre autorități publice, Curtea Constituțională a statuat, prin

Decizia nr. 53 din 28 ianuarie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 17 februarie 2005, că acesta presupune "acte sau acțiuni concrete prin care o autoritate sau mai multe își arogă puteri, atribuții sau competențe, care, potrivit Constituției, aparțin altor autorități publice, ori omisiunea unor autorități publice, constând în declinarea competenței sau în refuzul de a îndeplini anumite acte care intră în obligațiile lor". De asemenea, prin

Decizia nr. 97 din 7 februarie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 5 martie 2008, Curtea a reținut: "conflictul juridic de natură constituțională există între două sau mai multe autorități și poate privi conținutul ori întinderea atribuțiilor lor decurgând din Constituție, ceea ce înseamnă că acestea sunt conflicte de competență, pozitive sau negative, și care pot crea blocaje instituționale." Curtea a mai statuat că textul art. 146 lit. e) din Constituție "stabilește competența Curții de a soluționa în fond orice conflict juridic de natură constituțională ivit între autoritățile publice, iar nu numai conflictele de competență născute între acestea". ( Decizia nr. 270 din 10 martie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 15 aprilie 2008). Noțiunea de conflict juridic de natură constituțională "nu se limitează numai la conflictele de competență, pozitive sau negative, care ar putea crea blocaje instituționale, ci vizează orice situații juridice conflictuale a căror naștere rezidă în mod direct în textul Constituției" ( Decizia Curții Constituționale nr. 901 din 17 iunie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 21 iulie 2009).

3. Având în vedere definițiile jurisprudențiale ale sintagmei cuprinse în art. 146 lit. e) din Constituție, Curtea urmează să se pronunțe dacă

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2013

a produs, în sine, un conflict juridic de natură constituțională între Consiliul Superior al Magistraturii și Guvern prin netransmiterea "în timp util" a actului normativ, spre avizare, Consiliului Superior al Magistraturii și, respectiv, prin stabilirea unei proceduri de desemnare a judecătorului la Curtea Europeană a Drepturilor Omului în care Consiliul Superior al Magistraturii nu mai are atribuții exclusive în ceea ce privește propunerile de candidatură. Aceste critici vizează o examinare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 21/2013

în raport cu normele constituționale invocate de autorul sesizării, așadar verificarea constituționalității acestui act normativ atât din punctul de vedere al soluției legislative pe care o consacră, cât și din punctul de vedere al procedurii de adoptare.

4. Până în prezent, Curtea Constituțională nu a statuat asupra existenței unor conflicte juridice de natură constituțională ale căror izvoare să rezide în chiar conținutul unor acte normative, distinct de orice act de aplicare a lor, respectiv de conduite comisive sau omisive ale autorităților publice prevăzute de Constituție.

Cât privește procedura de adoptare a actelor normative, există precedente în jurisprudența Curții Constituționale, când, prin cererile de soluționare a unor conflicte juridice de natură constituțională, au fost formulate și astfel de critici, apreciate de Curte ca vizând neconstituționalitatea actelor normative în cauză. Astfel, prin

Decizia nr. 97 din 7 februarie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 5 martie 2008, pronunțându-se asupra criticii referitoare la adoptarea unor ordonanțe de urgență ale Guvernului fără avizul Consiliului Suprem de Apărare a Țării, Curtea a statuat că "în speță nu suntem în prezența unui astfel de conflict [n.a - de natură constituțională], ci în prezența neîndeplinirii de către Guvernul României a unei obligații legale în cadrul unei proceduri de legiferare". Dezvoltând aceste considerente prin

Decizia nr. 901 din 17 iunie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 21 iulie 2009, în care analiza Curții a purtat cu privire la lipsa unui aviz al Consiliului Superior al Magistraturii, Curtea a reținut că "aspectele semnalate de către președintele Consiliului Superior al Magistraturii ar viza o eventuală neconstituționalitate a unor acte normative, și nu un conflict juridic de natură constituțională". Or, "neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe poate fi stabilită numai în condițiile art. 146 lit. a) și d) din Constituție, și nu în temeiul textului constituțional al art. 146 lit. e)."

5. Această viziune restrictivă a Curții Constituționale, în sensul posibilității de a se stabili neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe numai în condițiile art. 146 lit. a) și d) din Constituție, a fost nuanțată, cu raportare însă la atribuția prevăzută de art. 146 lit. i) din Constituție ("veghează la respectarea procedurii pentru organizarea și desfășurarea referendumului și confirmă rezultatele acestuia"). Astfel, de exemplu, prin

Hotărârea nr. 2 din 24 iulie 2012

asupra cererii referitoare la constatarea inaplicabilității la referendumul din 29 iulie 2012 a prevederilor articolului unic pct. 4 [referitor la

art. I pct. 52 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2012 ] din Legea pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2012

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 3/2000

privind organizarea și desfășurarea referendumului, precum și ale articolului unic pct. 2 din Legea pentru modificarea

Legii nr. 3/2000

privind organizarea și desfășurarea referendumului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 516 din 25 iulie 2012, Curtea a statuat că, pentru a fi calificată ca fiind o contestație care să se circumscrie atribuției Curții Constituționale prevăzute de art. 146 lit. i) din Constituție, cererea formulată trebuie să îndeplinească următoarele condiții alternative: "să antameze probleme de constituționalitate, respectiv să se solicite Curții Constituționale exercitarea unui control de constituționalitate a posteriori asupra actelor normative incidente în cadrul procedurii referendumului; să vizeze contestarea legalității unor acte (inclusiv cele emise de Biroul Electoral Central) sau fapte îndeplinite pe parcursul desfășurării procedurii referendumului, cu condiția ca soluționarea unei asemenea cereri să nu între în competența birourilor electorale sau a instanțelor judecătorești." Curtea a acceptat așadar posibilitatea verificării constituționalității unor acte normative în exercitarea unei alte atribuții decât cele prevăzute la lit. a) și d) ale art. 146 din Constituție, însă numai în situația în care această verificare este subsumată atribuției esențiale în care se solicită controlul de constituționalitate. Este o viziune constantă, reflectată și în jurisprudența mai veche în aceeași materie, de exemplu Hotărârea nr. 1 din 15 octombrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 728 din 17 octombrie 2003, prin care Curtea a realizat un control de constituționalitate a posteriori cu privire la

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2003

pentru modificarea și completarea unor reglementări referitoare la organizarea și desfășurarea referendumului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 710 din 10 octombrie 2003. În considerentele hotărârii menționate, Curtea a reținut că "are atribuția de a veghea la respectarea procedurii pentru organizarea și desfășurarea referendumului și de a confirma rezultatele acestuia. În înțelesul prevederii constituționale menționate, soluționarea contestațiilor care îi sunt adresate cu privire la respectarea procedurii pentru organizarea și desfășurarea referendumului național, inclusiv cele referitoare la legile și ordonanțele prin care se stabilesc norme cu caracter procedural de organizare și desfășurare a acestuia, aparțin sferei sale de competență, în măsura în care soluționarea contestațiilor nu intră în atribuțiile birourilor electorale sau ale instanțelor judecătorești".

6. În cauză nu subzisă însă o situație asemănătoare, care să susțină posibilitatea examinării, cu caracter subsecvent în cadrul conflictului juridic de natură constituțională, a constituționalității unui act normativ.

Unicul scop al cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională formulate în prezenta cauză, distinct de orice acte comisive sau omisive ale autorităților implicate sau alte situații care ar putea fi circumscrise sintagmei de conflict juridic de natură constituțională, este acela de constatare a neconstituționalității

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 21/2013

și a lipsirii de efecte juridice a acesteia. Or, neconstituționalitatea unei ordonanțe, cu circumstanțierea enunțată, poate fi stabilită numai în condițiile art. 146 lit. d) din Constituție [și, prin intermediul legii de aprobare, în condițiile art. 146 lit. a) din Constituție], iar nu în temeiul textului constituțional al art. 146 lit. e), atât timp cât neconstituționalitatea invocată se identifică chiar cu obiectul cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională. Atribuția Curții Constituționale de soluționare a conflictelor juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice nu a fost concepută de legiuitorul constituant ca o a treia cale distinctă de examinare a constituționalității actelor normative.

De altfel, asupra constituționalității

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 21/2013

Curtea Constituțională s-a pronunțat cu prilejul soluționării excepției de neconstituționalitate ridicate direct de Avocatul Poporului și care formează obiectul Dosarului nr. 269 D/2013 al Curții Constituționale. Prin

Decizia nr. 230 din 9 mai 2013 , Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată.

Având în vedere considerentele expuse în prezenta decizie, dispozițiile art. 146 lit. e) din Constituție, precum și prevederile art. 11 alin. (1) lit. A.e), art. 34 și

art. 35 din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge cererea formulată de Consiliul Superior al Magistraturii și constată că nu există conflict juridic de natură constituțională între Consiliul Superior al Magistraturii și Guvernul României.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Consiliului Superior al Magistraturii și Guvernului României și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din 9 mai 2013.