Decizia nr. 237/2013

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 281^3 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865, excepție ridicată de Petru Ioan Becheru în Dosarul nr. 30.717/4/2012 al Judecătoriei Sectorului 4 București - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 29D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că textele criticate sunt constituționale și că acestea nu afectează soluția pronunțată și, în consecință, nu încalcă drepturile fundamentale ale părților aflate în litigiu și nu afectează soluția pronunțată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 17 decembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 30.717/4/2012, Judecătoria Sectorului 4 București - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 281^3 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865, excepție ridicată de Petru Ioan Becheru într-o cauză având ca obiect soluționarea, potrivit dispozițiilor art. 281^3 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865, a unei cereri de lămurire a dispozitivului unei hotărâri anterior pronunțate.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că toate cheltuielile de judecată, inclusiv cele privind îndreptarea, lămurirea sau completarea hotărârilor judecătorești, trebuie să fie suportate de către părțile căzute în pretenții, din vina cărora litigiile iau naștere, nefiind obligația părților care formulează astfel de cereri și nici a statului de a plăti respectivele cheltuieli.

Judecătoria Sectorului 4 București - Secția civilă opinează că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, în măsura în care critica autorului excepției și considerațiile teoretice care o însoțesc nu se referă și la cererile de îndreptare sau completare, ci doar la cererea de lămurire a hotărârii judecătorești. Se arată că partea vinovată de neplata creanțelor datorate este cea din vina căreia se naște litigiul și care prilejuiește cheltuieli referitoare la promovarea cererii de lămurire, motiv pentru care ea ar trebui să fie obligată și la plata acestora, ca și cheltuielile de judecată, în caz contrar fiind încălcate prevederile art. 21 din Constituție.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului arată că dispozițiile art. 281^3 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituționale, exonerarea părților de plată cheltuielilor legate de îndreptarea, lămurirea sau completarea hotărârilor, prin textele criticate, fiind opțiunea legiuitorului, în exercitarea competenței sale, conform prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituție. Se mai arată că reglementarea dreptului de a formula cerere de îndreptare, lămurire sau completare are ca scop evitarea exercitării căilor de atac pentru repararea unor eventuale omisiuni ale instanței atunci când acestea privesc erori materiale și nu au incidență asupra fondului litigiului dedus judecății. Se susține că vina pentru lipsa de claritate a dispozitivului unei hotărâri judecătorești aparține instanței care a pronunțat respectiva hotărâre, motiv pentru care ar fi injust ca partea căzută în pretenții să suporte cheltuielile legate de cererile de lămurire împreună cu restul cheltuielilor de judecată. Se mai arată că, în cazul exercitării cu rea-credință a cererii de îndreptare, în scopul tergiversării procesului, ar putea fi acceptată soluția legislativă potrivit căreia partea vinovată de abuz de drept să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată cauzate, dar că acest aspect este de competența exclusivă a legiuitorului, excedând competența instanței de contencios constituțional.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 281^3 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865, care au următorul cuprins: "Părțile nu pot fi obligate la plata cheltuielilor legate de îndreptarea, lămurirea sau completarea hotărârii."

Având în vedere prevederile

art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 134/2010

privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, potrivit cărora "dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare", precum și

Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a statuat că sintagma "în vigoare" din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, Curtea reține ca obiect al prezentei excepții de neconstituționalitate prevederile art. 281^3 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865.

Se susține, în esență, că textele criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (2) referitor la statul român și ale art. 21 cu privire la accesul liber la justiție.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că reglementarea în sarcina statului, și nu în cea a părții căzute în pretenții, a obligației de plată a cheltuielilor legate de formularea unor cereri de lămurire reprezintă opțiunea legiuitorului și se justifică prin faptul că lipsa de claritate a dispozitivului unei hotărâri judecătorești este imputabilă instanței care o pronunță, părțile neputând fi penalizate pentru aceste neajunsuri.

Curtea observă, totodată, că cererile de îndreptare, lămurire sau completare au ca scop evitarea exercitării de către părțile interesate a căilor de atac pentru îndreptarea unor erori materiale sau pentru clarificarea părților ambigue din cuprinsul hotărârilor judecătorești, aspecte ce nu vizează dezlegarea dată cauzelor deduse judecății.

Pentru aceste motive, Curtea constată că nu poate fi reținută pretinsa încălcare a dispozițiilor constituționale ale art. 21, prin suportarea de către stat, și nu de către partea căzută în pretenții, a cheltuielilor privind promovarea cererilor de lămurire a hotărârilor judecătorești, neputând fi reținut nici argumentul potrivit căruia partea căzută în pretenții este cea care pricinuiește litigiul și, prin urmare, necesitatea formulării unor astfel de cereri.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Petru Ioan Becheru în Dosarul nr. 30.717/4/2012 al Judecătoriei Sectorului 4 București - Secția civilă și constată că dispozițiile art. 281^3 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 4 București - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al Românei, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 21 mai 2013.