Decizia nr. 283/2013

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela-Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 19 din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepție ridicată de Societatea Comercială Recon - S.A. din Timișoara în Dosarul nr. 5.078/1/2011 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 65D/2013.

La apelul nominal răspunde reprezentantul părților Jaszenovics Eva Elisabeta, Jaszenovics Irina, Laszlo Ildiko-Iren, Jaszenovics Laura-Maria, Jaszenovics Csaba Imre, Jaszenovics Botond Laszlo, Jaszenovics Terezia, Vormair Istvan, Szasz Krisztina și Butiurcă Susana, doamna avocat Szakacs Ildiko, cu delegație depusă la dosar, lipsind celelalte părți și autoarea excepției de neconstituționalitate.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul părților prezente solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă, arătând, pe de o parte, că motivarea excepției trebuia depusă la instanța de judecată care a sesizat Curtea Constituțională, în cadrul termenului de 15 zile pe care părțile îl au la dispoziție pentru depunerea motivelor de recurs, astfel cum prevede art. 303 alin. (2) din Codul de procedură civilă din 1865. Pe de altă parte, arată că motivarea excepției de neconstituționalitate nu are legătură cu obiectul cauzei, nefiind îndeplinită condiția prevăzută în

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

pentru organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat nu încalcă principiile constituționale ale egalității în fața legii sau accesului liber la justiție, dat fiind faptul că legiuitorul poate institui un tratament juridic diferit pentru situații juridice care diferă în mod obiectiv, iar pe de altă parte, accesul liber la justiție nu presupune și gratuitatea acestuia.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 22 noiembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 5.078/1/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 19 din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepție ridicată de Societatea Comercială Recon - S.A. din Timișoara într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii privind restituirea în natură a unui imobil-construcție, întemeiată pe dispozițiile

Legii nr. 10/2001 .

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că textul de lege criticat, reglementând acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, pentru imobilele-construcții care fac obiectul notificărilor formulate potrivit procedurilor prevăzute la

cap. III din Legea nr. 10/2001 , cărora le-au fost adăugate, pe orizontală sau pe verticală, noi corpuri a căror arie desfășurată însumează peste 100% din aria desfășurată inițial, instituie o inegalitate în drepturi între foștii proprietari care revendică această categorie de imobile, pe de o parte, și chiriașii menționați în art. 48 din același act normativ, care au dreptul la despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinația de locuință prin îmbunătățirile necesare și utile. De asemenea, se arată că textul de lege criticat încalcă dispozițiile constituționale referitoare la accesul liber la justiție, deoarece prevede taxe de timbru "exorbitante" pentru recuperarea prejudiciilor suferite de autorul excepției în situația admiterii acțiunii având ca obiect restituirea în natură a imobilului în cauză.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, apreciază că textul de lege criticat nu conține prevederi contrare principiului egalității în drepturi și nici dreptului de proprietate privată, deoarece se aplică uniform pentru toate subiectele de drept care se află în situația stabilită de ipoteza normei legale și nu instituie privilegii sau discriminări pe criterii arbitrare. Textul de lege criticat nu contravine nici dispozițiilor art. 21 din Constituție, dat fiind faptul că accesul liber la justiție nu presupune gratuitate, fiind echitabil ca o parte din cheltuielile ocazionate de realizarea serviciului public al justiției să fie suportate de justițiabili, prin plata taxelor de timbru, cu atât mai mult cu cât, pentru garantarea accesului egal la justiție, există posibilitatea obținerii scutirii totale sau parțiale de plată taxelor judiciare de timbru sau eșalonarea acesteia, în condițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2008

privind ajutorul public judiciar în materie civilă.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, se arată că

Legea nr. 10/2001

este o lege specială în materia revendicării imobiliare, prin care legiuitorul a urmărit să evite perpetuarea stării de incertitudine în ceea ce privește situația juridică a imobilelor preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu valabil, de către stat sau de către alte persoane juridice, în perioada 6 martie 1945 -22 decembrie 1989. Instituirea unor reguli speciale, cum sunt cele cuprinse în textul de lege criticat, nu echivalează cu favorizarea deținătorilor de astfel de imobile, în detrimentul chiriașilor care au adus un spor de valoare imobilului, întrucât aceste reguli speciale asigură egalitatea cetățenilor în utilizarea lor. Principiul egalității nu înseamnă uniformitate, așa încât, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite, tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. Se mai arată că prevederile legale criticate nu contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 21, invocând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale în materia taxelor judiciare de timbru.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă prevederile 19 din

Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, potrivit cărora:

"(1) În situația imobilelor-construcții care fac obiectul notificărilor formulate potrivit procedurilor prevăzute la cap. III și cărora le-au fost adăugate, pe orizontală și/sau verticală, în raport cu forma inițială, noi corpuri a căror arie desfășurată însumează peste 100% din aria desfășurată inițial și dacă părțile nu convin altfel, foștilor proprietari li se acordă sau, după caz, propun măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

(2) În situația imobilelor-construcții care fac obiectul notificărilor formulate potrivit procedurilor prevăzute la cap. III și cărora le-au fost adăugate, pe orizontală și/sau verticală, în raport cu forma inițială, corpuri suplimentare de sine stătătoare, foștilor proprietari sau, după caz, moștenitorilor acestora, li se restituie, în natură, suprafața deținută în proprietate la data trecerii în proprietatea statului.

(3) Deținătorul suprafeței adăugate imobilului preluat are drept de preemțiune la cumpărarea suprafeței restituite fostului proprietar sau, după caz, moștenitorului acestuia, dispozițiile art. 17 fiind aplicabile în aceste situații indiferent de calitatea deținătorului.

(4) Noul proprietar al suprafeței restituite în proprietate potrivit alin. (2) are un drept de preemțiune la cumpărarea suprafeței adăugate imobilului după trecerea acestuia în proprietatea statului, dispozițiile art. 17 alin. (2) și (3) fiind aplicabile în mod corespunzător."

În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi și art. 21 alin. (1) și (2) referitoare la accesul liber la justiție.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:

Legea nr. 10/2001

este o lege specială în materia revendicării imobiliare, prin care legiuitorul a urmărit să evite perpetuarea stării de incertitudine în ceea ce privește situația juridică a imobilelor preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu valabil, de către stat sau de către alte persoane juridice, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. În acest scop a fost instituită, prin art. 22 și următoarele din lege, o procedură administrativă ce are ca scop restituirea în natură a imobilelor - terenuri sau construcții - de către persoana juridică deținătoare, prin decizie sau dispoziție motivată a organelor sale de conducere. În acest sens este și jurisprudența constantă a Curții Constituționale, spre exemplu

deciziile nr. 388 din 9 mai 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 12 iunie 2006, nr. 533 din 13 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 528 din 14 iulie 2008, nr. 1.105 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 724 din 27 octombrie 2009, sau nr. 1.615 din 16 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 18 martie 2011.

Prevederile

art. 19 din Legea nr. 10/2001 , text de lege criticat în prezenta cauză, reglementează, între categoriile de imobile care pot fi revendicate, și pe acelea cărora le-au fost adăugate, de către deținătorii actuali sau anteriori, pe orizontală și/sau verticală, în raport cu forma inițială, noi corpuri a căror arie desfășurată însumează peste 100% din aria inițială, în privința cărora, în lipsa unei înțelegeri contrare între persoana îndreptățită și persoana notificată, legiuitorul a optat pentru soluția acordării de măsuri reparatorii prin echivalent.

Pe de altă parte, prevederile art. 48 din același act normativ se referă la dreptul chiriașilor de a obține despăgubiri pentru sporul de valoare adus imobilelor restituite foștilor proprietari, prin îmbunătățirile necesare și utile, soluție în acord cu dreptul comun în materia răspunderii vânzătorului pentru evicțiune, reglementată în prezent prin dispozițiile art. 1701 din noul Cod civil.

Curtea constată, așadar, că destinatarii celor două norme legale în discuție, respectiv art. 19 și

art. 48 din Legea nr. 10/2001 , se află în situații juridice care diferă în mod obiectiv, astfel încât și tratamentul juridic instituit nu poate fi decât diferit. În sensul jurisprudenței constante a Curții Constituționale, principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite.

În ceea ce privește susținerea potrivit căreia textul de lege criticat încalcă dispozițiile constituționale referitoare la accesul liber la justiție, deoarece prevede taxe de timbru "exorbitante" pentru recuperarea prejudiciilor suferite de autorul excepției în situația admiterii acțiunii având ca obiect restituirea în natură a imobilului în cauză, Curtea constată că, dimpotrivă, dispozițiile

art. 19 din Legea nr. 10/2001

nu se referă la reglementarea taxelor de timbru, astfel încât aceste susțineri sunt neîntemeiate.

Pe de altă parte, Curtea constată că plata taxelor judiciare de timbru pentru acțiunile în justiție, inclusiv a acelora prin care s-ar tinde la recuperarea prejudiciilor suferite de deținătorii imobilelor care au fost restituite în natură foștilor proprietari, nu constituie obiect al prezentei excepții de neconstituționalitate, astfel încât susținerile autorului excepției nu pot fi reținute.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Comercială Recon - S.A. din Timișoara în Dosarul nr. 5.078/1/2011 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția I civilă și constată că prevederile

art. 19 din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 23 mai 2013.