Decizia nr. 215/2013

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 45 alin. (2), art. 45^1 alin. (4) și ale

art. 46 alin. (1), (5) și (14) din Legea nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepție ridicată de Magda Elena Demele în Dosarul nr. 2.545/2/2010 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului nr. 1.404D/2012 al Curții Constituționale.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, invocând prevederile

art. 29 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 , solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 4 octombrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 2.545/2/2010, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 45 alin. (2), art. 45^1 alin. (4) și ale

art. 46 alin. (1), (5) și (14) din Legea nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepție ridicată de Magda Elena Demele într-o cauză având ca obiect soluționarea unui recurs formulat împotriva sentinței civile prin care a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ formulată de aceasta privind anularea hotărârii prin care Consiliul Superior al Magistraturii a respins plângerea sa referitoare la sesizarea unor abateri disciplinare ale unor judecători.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, următoarele argumente:

Dispozițiile

art. 45 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 , în redactarea criticată, limitează sfera subiectelor de drept ce pot sesiza Comisia de disciplină în legătură cu abaterile disciplinare ale judecătorilor, fiind enumerate, în acest sens, numai Inspecția judiciară sau, din oficiu, Comisia de disciplină. Comparativ cu forma din 2005 a legii examinate, aceste prevederi elimină posibilitatea justițiabilului de a se adresa direct Comisiei de disciplină, ceea ce contravine dispozițiilor art. 21, 52, 124 și 125 din Constituție.

Prevederile art. 45^1 alin. (4) prevăd posibilitatea clasării plângerii de către inspectorul judiciar, în cazul în care constată că nu există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, fără a fi reglementată posibilitatea contestării în instanță a acestei soluții. Persoanei interesate îi sunt, astfel, încălcate drepturile prevăzute de art. 21, 52, 124 și 125 din Legea fundamentală.

Termenul "poate" din cuprinsul

art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004

deschide posibilitatea pentru Comisia de disciplină de a clasa plângerea, de a dispune efectuarea cercetării disciplinare, sau de a nu face nimic. De aceea, acest termen ar trebui înlocuit, în opinia autoarei excepției, cu cuvântul "va", pentru a fi evitată astfel încălcarea art. 61 alin. (1) din Constituție. În caz contrar, rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a țării ar fi nesocotit prin aceea că s-ar produce o abatere de la intenția legiuitorului, o extindere a legii, în sensul de a permite Comisiei de disciplină să nu facă nimic, când, de fapt, ar trebui să opteze pentru una dintre cele două soluții existente.

Autoarea excepției mai apreciază că dispozițiile art. 46 alin. (5) și (14) permit eludarea sancționării disciplinare, prin aceea că nu este precizat faptul că pe perioada suspendării cercetării disciplinare a magistratului se întrerupe și cursul prescripției de un an, respectiv al decăderii de 2 ani, în care se exercită acțiunea disciplinară. De aceea, din cuprinsul textelor de lege criticate ar trebui eliminate unele formulări care permit, în favoarea magistratului și a Comisiei de disciplină, prescrierea dreptului la acțiune, și înlocuite cu altele, care ar asigura efectuarea grabnică a cercetării disciplinare, prin reglementarea obligației Comisiei de disciplină de a sesiza, într-un termen dat de la primirea sesizării, secțiile corespunzătoare ale Consiliului Superior al Magistraturii (de exemplu, pasajul "poate fi exercitată în termenul de prescripție de cel mult un an" să fie înlocuit cu "trebuie exercitată în termen de un an").

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile art. 45 alin. (2), art. 45^1 alin. (4) și ale

art. 46 alin. (1), (5) și (14) din Legea nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii sunt constituționale.

Acestea, reglementând norme de procedură referitoare la sesizarea comisiilor de disciplină ale Consiliului Superior al Magistraturii și la exercitarea acțiunii disciplinare, nu îngrădesc accesul liber la justiție al persoanei față de care s-a declanșat acțiunea disciplinară, aceasta având, potrivit art. 49 din aceeași lege, dreptul de a ataca cu recurs hotărârile secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii.

Totodată, textele de lege criticate nu instituie nicio discriminare între destinatarii normei juridice, aplicându-se în mod egal tuturor celor aflați în ipoteza descrisă de aceasta, fiind, prin urmare, în concordanță cu principiul consacrat de art. 16 din Constituție.

Se mai apreciază că prevederea potrivit căreia sesizarea comisiilor de disciplină poate fi făcută doar de Inspecția judiciară sau din oficiu reprezintă expresia textului art. 134 alin. (2) din Constituție, conform căruia Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește rolul de instanță de judecată, prin secțiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și a procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică. În fapt, mai opinează Avocatul Poporului, autoarea excepției nu formulează o veritabilă critică de neconstituționalitate, susținerile acesteia vizând, în special, nemulțumirea sa față de activitatea Inspecției judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare și motivării autoarei excepției, prevederile art. 45 alin. (2), art. 45^1 alin. (4) și ale

art. 46 alin. (1), (5) și (14) din Legea nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, în redactarea de la momentul invocării excepției, respectiv 17 mai 2012.

Legea nr. 317/2004

a fost ulterior modificată prin

Legea nr. 76/2012

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 134/2010

privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012 și, în temeiul art. 80 din aceasta, a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012, textele de lege având o nouă numerotare, astfel că, în prezent, dispozițiile de lege criticate inițial nu mai corespund, ca formă și conținut, cu cele actuale. Prin urmare, având în vedere

Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, invocată de autoarea excepției, Curtea va examina prevederile art. 45 alin. (2), art. 45^1 alin. (4) și ale

art. 46 alin. (1), (5) și (14) din Legea nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, în forma republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, astfel cum au fost modificate și completate prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2009

pentru modificarea

Legii nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor și pentru modificarea și completarea

Legii nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 26 iunie 2009, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 36/2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 24 martie 2011. Aceste dispoziții au următorul conținut:

- Art. 45 alin. (2): "(2) Comisiile de disciplină pot fi sesizate de Inspecția judiciară sau se pot sesiza din oficiu în legătură cu abaterile disciplinare ale judecătorilor și procurorilor."

- Art. 45^1 alin. (4): "(4) Dacă în urma efectuării verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, rezultatul se comunică direct persoanei care a formulat sesizarea și persoanei vizate de sesizare."

- Art. 46 alin. (1), (5) și (14): "(1) În termen de maximum 10 zile de la data sesizării, comisia de disciplină corespunzătoare poate dispune clasarea sau, după caz, efectuarea cercetării disciplinare. (...)

(5) Cercetarea disciplinară se suspendă atunci când împotriva judecătorului sau procurorului cercetat s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale pentru aceeași faptă. (...)

(14) Acțiunea disciplinară poate fi exercitată în termenul de prescripție de cel mult un an de la data la care fapta a fost cunoscută de Consiliul Superior al Magistraturii, dar nu mai târziu de 2 ani de la data săvârșirii faptei."

În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, textele de lege criticate contravin normelor constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2) referitoare la principiul egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, art. 21 - Accesul liber la justiție, art. 52 - Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 61 alin. (1) potrivit căruia Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării, art. 124 - Înfăptuirea justiției și ale art. 125 - Statutul judecătorilor.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că aceasta este inadmisibilă, având în vedere următoarele considerente:

Criticile de neconstituționalitate formulate de autoarea excepției nu susțin un real raport contradictoriu între dispozițiile legale atacate și normele fundamentale invocate. Astfel, autoarea excepției este nemulțumită, în esență, de faptul că, potrivit textelor de lege atacate, nu se poate adresa direct Comisiei de disciplină a Consiliului Superior al Magistraturii, iar acțiunea sa formulată împotriva actului primit de la acest organ a fost respinsă, ca inadmisibilă, de către instanța de judecată competentă.

Din analiza motivelor de neconstituționalitate prezentate în susținerea excepției, Curtea constată că autoarea acesteia vizează, în realitate, modalitatea de redactare a textelor legale criticate, pe care le consideră lacunare sau neadecvat reglementate, sugerând chiar anumite formule sau termeni de legiferare care să acopere, în opinia sa, neajunsurile sesizate. De pildă, în privința dispozițiilor

art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 , potrivit cărora "în termen de maximum 10 zile de la data sesizării, comisia de disciplină corespunzătoare poate dispune clasarea sau, după caz, efectuarea cercetării disciplinare", susține că ar fi indicată înlocuirea formulei "poate dispune" cu "va dispune". În mod similar, apreciază că prerogativa exercitării acțiunii disciplinare în termenul de prescripție de cel mult un an, prevăzută de art. 46 alin. (14), ar trebui înlocuită cu obligația exercitării acesteia în termen de un an. În același context, autoarea excepției compară forma în care critică textele de lege cu o formă legislativă anterioară, pe care o consideră ca fiind corespunzătoare exigențelor constituționale pretins încălcate.

Totodată, Curtea constată că modificările legislative pe care autoarea excepției le avansează vizează aspecte ce țin de atribuțiile Consiliului Superior al Magistraturii în domeniul răspunderii disciplinare a magistraților, atribuții exercitate prin intermediul Inspecției judiciare și al comisiilor de disciplină ale Consiliului Superior al Magistraturii, în conformitate cu anumite norme de procedură.

Curtea Constituțională nu poate analiza critici de neconstituționalitate ce urmăresc, în realitate, modificări legislative ale textelor legale în vigoare și care conțin propuneri de lege ferenda, deoarece controlul de constituționalitate semnifică verificarea conformității dispozițiilor legale criticate cu normele și principiile fundamentale invocate, în limita unor critici ce vizează evidențierea unui raport de contrarietate dintre acestea, și nu modificarea sau completarea textelor legale atacate în funcție de aprecierea subiectivă a autorului excepției. A converti, în cazul de față, susținerile autoarei excepției în veritabile critici de neconstituționalitate și a proceda la examinarea textelor de lege vizate excedează competența Curții și ar echivala, totodată, cu încălcarea prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării", precum și a atribuției exclusive a instanțelor judecătorești de a asigura, în procesul de înfăptuire a justiției, interpretarea și aplicarea legislației incidente.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 45 alin. (2), art. 45^1 alin. (4) și ale

art. 46 alin. (1), (5) și (14) din Legea nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, astfel cum au fost modificate și completate prin

Legea nr. 36/2011

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2009

pentru modificarea

Legii nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor și pentru modificarea și completarea

Legii nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepție ridicată de Magda Elena Demele în Dosarul nr. 2.545/2/2010 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 9 mai 2013.