Decizia nr. 317/2013

Augustin Zegrean - președinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Bianca Drăghici - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 58 lit. b) din Legea nr. 136/1995

privind asigurările și reasigurările în România, excepție ridicată de Călin Gavril Platon în Dosarul nr. 1.750/1.285/2012 al Tribunalului Specializat Cluj și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 199D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că partea Societatea Comercială "Allianz Țiriac Asigurări" - S.A. a depus la dosar note scrise prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată, întrucât acțiunea în regres exercitată de asigurător are o natură juridică civilă.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 28 februarie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 1.750/1.285/2012, Tribunalul Specializat Cluj a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 58 lit. b) din Legea nr. 136/1995

privind asigurările și reasigurările în România, excepție ridicată de Călin Gavril Platon într-o cauză având ca obiect o acțiune în pretenții.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale, întrucât, în afară de pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul cu permisul suspendat, se mai aplică încă o pedeapsă pentru săvârșirea aceleiași infracțiuni, anume lipsirea de efecte juridice a unui contract de asigurare valabil încheiat. Astfel, dacă asigurătorul nu respectă contractul de asigurare, respectiv să acopere riscul plătit, se lipsește de efecte juridice contractul de asigurare.

Tribunalul Specializat Cluj apreciază că prevederile

art. 58 lit. b) din Legea nr. 136/1995

nu încalcă nicio dispoziție din Constituție sau vreo altă prevedere din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Referitor la susținerile autorului excepției, instanța opinează că o eventuală lipsire de efecte a unui act juridic nu poate fi considerată o formă de răspundere penală.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece ar fi injust ca, în materia asigurării de răspundere, care este o asigurare contra pagubelor, asigurătorul să suporte, în toate cazurile și în mod definitiv, despăgubirile plătite, o asemenea soluție putând compromite și buna funcționare a fondului de asigurare.

Avocatul Poporului, prin punctul de vedere exprimat, apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale, întrucât lipsirea de efecte juridice a unui contract nu reprezintă o nouă formă de răspundere penală, ci doar consecința nerespectării obligației la care partea, în speță, asiguratul este ținut în temeiul contractului de asigurare.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 58 lit. b) din Legea nr. 136/1995

privind asigurările și reasigurările în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 303 din 30 decembrie 1995, care au următorul cuprins: "Asigurătorul recuperează sumele plătite drept despăgubiri de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei, în următoarele cazuri: [...]

b) accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice ca infracțiuni săvârșite cu intenție, chiar dacă aceste fapte nu s-au produs pe astfel de drumuri sau în timpul comiterii altor infracțiuni săvârșite cu intenție;".

În opinia autorului excepției, prevederile criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 23 alin. (12) referitor la libertatea individuală, art. 73 alin. (3) lit. h) privind categoriile de legi, art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată și art. 136 alin. (5) privind proprietatea.

De asemenea, sunt invocate prevederile art. 4 paragraful 1 - Dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori - din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autorul acesteia susține că, în afară de pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul cu permisul suspendat, se mai aplică încă o pedeapsă pentru săvârșirea aceleiași infracțiuni, anume lipsirea de efecte juridice a unui contract de asigurare valabil încheiat.

În ceea ce privește încălcarea prevederilor art. 23 alin. (12) din Constituție și ale art. 4 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea constată că dispozițiile de lege criticate nu contravin principiului legalității incriminării, ci, dimpotrivă, asigură caracterul de previzibilitate și accesibilitate al normei juridice, iar lipsirea de efecte juridice a unui contract nu reprezintă o nouă formă de răspundere penală, ci doar consecința nerespectării obligației la care partea, în speță, asiguratul este ținut în temeiul contractului de asigurare.

De asemenea, nu poate fi reținută nici critica de neconstituționalitate privind încălcarea art. 44 și art. 136 alin. (5) din Legea fundamentală, întrucât prevederile legale potrivit cărora asigurătorul recuperează sumele plătite drept despăgubiri de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei, în cazul în care accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice ca infracțiuni săvârșite cu intenție, chiar dacă aceste fapte nu s-au produs pe astfel de drumuri sau în timpul comiterii altor infracțiuni săvârșite cu intenție, nu contravin dispozițiilor constituționale privind proprietatea.

La încheierea contractului de asigurare, asiguratul și-a asumat, prin acceptarea obligațiilor contractuale, și riscul suportării sumelor plătite drept despăgubiri victimelor, în cazul în care accidentul s-a produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice ca infracțiuni săvârșite cu intenție, chiar dacă aceste fapte nu s-au produs pe astfel de drumuri sau în timpul comiterii altor infracțiuni săvârșite cu intenție, cu consecința diminuării patrimoniului său.

Dispozițiile art. 73 alin. 3 lit. h) din Constituție nu au incidență în cauză, întrucât prin

art. 58 din Legea nr. 136/1995

nu se instituie sancțiuni penale, ci se derogă de la regula acordării despăgubirilor în cazul în care accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice ca infracțiuni săvârșite cu intenție, chiar dacă aceste fapte nu s-au produs pe astfel de drumuri sau în timpul comiterii altor infracțiuni săvârșite cu intenție.

Potrivit

art. 4 din Legea nr. 136/1995 , asigurarea de răspundere civilă pentru prejudiciile produse prin accidente de autovehicule este o asigurare obligatorie. Expresia acestui caracter obligatoriu o reprezintă faptul că persoanele fizice sau juridice care au în proprietate vehicule supuse înmatriculării/înregistrării în România au obligația legală să încheie o astfel de asigurare, cât și faptul că în asigurarea obligatorie raporturile dintre asigurat și asigurător, drepturile și obligațiile fiecărei părți sunt stabilite prin lege.

Astfel, asigurarea de răspundere civilă auto este un contract forțat prin care asigurătorul se obligă, corelativ încasării primelor de asigurare, să acorde despăgubiri pentru prejudiciile pentru care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule.

Stabilirea și acordarea despăgubirii se realizează în baza contractului de asigurare, fie prin procedura administrativă instituită prin normele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, fie prin hotărâre judecătorească.

Despăgubirea plătită de către asigurător celor păgubiți prin accidente produse de autovehicule nu se recuperează de către acesta de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei. Asigurătorul are acțiune în regres pentru despăgubirile plătite numai în cazurile speciale, expres și limitativ prevăzute de

art. 58 din Legea nr. 136/1995 .

Din această perspectivă se poate concluziona că răspunderea asigurătorului față de persoana prejudiciată, în materia asigurării de răspundere civilă auto, este o răspundere contractuală, asumată prin contractul de asigurare, și, totodată, o răspundere directă, asigurătorul asumându-și conduita asiguratului.

În cazurile prevăzute de

art. 58 din Legea nr. 136/1995 , asigurătorul are un rol de simplu garant al plății despăgubirilor, avansând, fără a o suporta finalmente, o sumă care va reintra în patrimoniul său pe calea regresului. În toate celelalte situații asigurătorul nu este doar un simplu garant, ci adevăratul debitor al despăgubirii care se cuvine terțului prejudiciat, deoarece el nu doar avansează, ci suportă, efectiv și definitiv, prejudiciul cauzat prin culpa asiguratului său.

Prin urmare, având în vedere faptul că situațiile de excepție prevăzute de

art. 58 din Legea nr. 136/1995

(accidentul a fost produs cu intenție, accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice ca infracțiuni săvârșite cu intenție) se regăsesc în cazul proceselor penale, asigurătorul va fi obligat la plata despăgubirilor către terța persoană păgubită. Cuantumul acestor despăgubiri trebuie să respecte nivelul stabilit prin normele Comisiei de Asigurări.

Astfel, în situația prevăzută de dispozițiile

art. 58 din Legea nr. 136/1995 , asigurătorul va avea drept de regres, pentru suma plătită ca despăgubire, împotriva persoanei răspunzătoare de producerea accidentului în cadrul unui alt proces decât cel penal.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Călin Gavril Platon în Dosarul nr. 1.750/1.285/2012 al Tribunalului Specializat Cluj și constată că dispozițiile

art. 58 lit. b) din Legea nr. 136/1995

privind asigurările și reasigurările în România sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Specializat Cluj și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 18 iunie 2013.