Decizia nr. 228/2013

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 257 alin. (3) din Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății, excepție ridicată de Anton Petru Molnar în Dosarul nr. 6.248/102/2012 (număr vechi 8.018/2012) al Tribunalului Mureș - Secția civilă și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 95D/2013.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens, invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 13 decembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 6.248/102/2012 (număr vechi 8.018/2012), Tribunalul Mureș - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 257 alin. (3) din Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății.

Excepția a fost ridicată de Anton Petru Molnar cu prilejul soluționării recursului formulat împotriva Sentinței civile nr. 5.330 din 2 iulie 2012, pronunțată de Judecătoria Târgu Mureș în Dosarul nr. 608/320/2011.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate sunt discriminatorii, întrucât îl obligă la plata unei contribuții la sistemul public al asigurărilor de sănătate disproporționată în raport cu serviciile medicale de care beneficiază. În acest sens, arată că alți asigurați beneficiază de același pachet de servicii medicale în condițiile în care plătesc o contribuție calculată la valoarea venitului minim pe economie. Or, apreciază că diferența de cuantum a contribuțiilor ar trebui să atragă un regim juridic diferit. Mai mult, consideră că dispozițiile

art. 257 alin. (3) din Legea nr. 95/2006

sunt contrare dispozițiilor art. 213 alin. (1) lit. c) din aceeași lege. Totodată, consideră că textul de lege criticat aduce atingere dreptului de proprietate, ocrotit de art. 44 din Constituție și art. 1 din Primul Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Tribunalul Mureș - Secția civilă consideră că textul de lege criticat nu este contrar prevederilor constituționale invocate.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 257 alin. (3) din Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, dispoziții potrivit cărora, "În cazul persoanelor care realizează în același timp venituri de natura celor prevăzute la alin. (2) lit. a)-d), alin. (2^1) și (2^2) și la art. 213 alin. (2) lit. h), contribuția se calculează asupra tuturor acestor venituri."

Autorul excepției consideră că textul de lege criticat contravine următoarelor dispoziții constituționale: art. 4 alin. (1) privind unitatea poporului român și egalitatea între cetățeni, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 34 privind dreptul la ocrotirea sănătății și art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că textul de lege criticat a mai fost supus analizei de constituționalitate în raport cu aceleași texte din Constituție ca și cele invocate în prezenta cauză. Astfel, prin

Decizia nr. 335 din 10 martie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 23 mai 2011, Curtea a statuat că, "datorită solidarității celor care contribuie, sistemul public de asigurări sociale de sănătate își poate realiza obiectivul principal, respectiv cel de a asigura un minimum de asistență medicală pentru populație, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări de sănătate. Art. 56 din Constituție prevede obligația cetățenilor de a contribui prin impozite și prin taxe la cheltuielile publice. În cazul sistemului public de sănătate, aceste cheltuieli publice vizează însăși îndeplinirea obligației constituționale a statului de a asigura ocrotirea sănătății și protecția socială a cetățenilor." De asemenea, prin

Decizia nr. 539 din 27 iunie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 1 august 2006, Curtea a reținut că "este firesc ca valoarea contribuției să difere de la persoană la persoană, în funcție de cuantumul veniturilor realizate. Această diferență este rezonabilă și justificată de situația obiectiv deosebită în care se află persoanele care realizează venituri mai mari față de cele ale căror venituri sunt mai reduse, precum și de principiul solidarității și subsidiarității în colectarea și utilizarea fondurilor, aplicabil în materia asigurărilor sociale de sănătate". De asemenea, Curtea a reținut, cu același prilej, că "principiul constituțional al așezării juste a sarcinilor fiscale pentru suportarea cheltuielilor publice impune diferențierea contribuției persoanelor care realizează venituri mai mari. De altfel, cota de contribuție, exprimată procentual, este unică, neavând caracter progresiv, astfel că diferența valorică a contribuției este determinată de nivelul diferit al venitului".

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, considerentele și soluțiile deciziilor amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Cât privește critica de neconstituționalitate raportată la dispozițiile constituționale referitoare la dreptul de proprietate privată, Curtea reține că, potrivit art. 44 din Constituție, legea stabilește conținutul și limitele dreptului de proprietate, acesta nefiind un drept absolut. Obligațiile care, potrivit legii și în conformitate cu art. 56 și 139 din Constituție, revin cetățenilor de a participa prin plata taxelor, impozitelor ori a altor contribuții la cheltuielile publice nu pot fi privite ca o restrângere a dreptului de proprietate privată. De altfel, în același sens este și jurisprudența Comisiei Europene a Drepturilor Omului, care, în Decizia din 14 decembrie 1988, pronunțată în Cauza Wasa Liv ╓msesidigt Fțrsțkringsbolaget Valands Pensionsstiftiese și un grup de aproximativ 1500 de persoane contra Suediei, a statuat că aparține autorităților naționale competența de a decide perceperea de impozite, alte taxe sau contribuții, potrivit aprecierii necesităților politice, economice și sociale, iar obligarea unui contribuabil la plata unei astfel de contribuții nu este contrară dispozițiilor art. 1 din Primul Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacră dreptul persoanei la respectarea bunurilor sale, decât dacă cel interesat ar fi obligat la a suporta o sarcină intolerabilă sau care i-ar fi bulversat complet situația financiară. Or, în speță, Curtea reține că, așa cum s-a arătat mai sus, cuantumul contribuției fiecărei persoane la sistemul asigurărilor sociale de sănătate este determinat de mărimea veniturilor sale, astfel încât nu se poate susține că textul de lege criticat ar institui o obligație intolerabilă, de natură să pună în discuție afectarea dreptului de proprietate al contribuabilului.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Anton Petru Molnar în Dosarul nr. 6.248/102/2012 (număr vechi 8.018/2012) al Tribunalului Mureș - Secția civilă și constată că dispozițiile

art. 257 alin. (3) din Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Mureș - Secția civilă care a sesizat Curtea Constituțională și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 9 mai 2013.