Decizia nr. 270/2013
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 3
- Legea nr. 543/2002 1 octombrie 2002 (prevederi anume) privind grațierea unor pedepse și înlăturarea unor măsuri și sancțiuni
- Legea nr. 202/2010 25 octombrie 2010 (prevederi anume) privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor
- Decizia nr. 573/2011 3 mai 2011 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 74^1 din Codul penal
Are ca temei 1
- Legea nr. 47/1992 18 mai 1992 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Oana Cristina Puică - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010
privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, excepție ridicată de Ion Băluță în Dosarul nr. 1.828/223/2011 al Curții de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.496D/2012.
La apelul nominal, pentru autorul excepției răspunde avocatul Gheorghe Florea, iar, pentru partea Societatea Comercială SMR - S.A. din Balș, se prezintă apărătorul ales Gheorghe Ionescu, ambii cu împuterniciri avocațiale la dosar. Lipsește cealaltă parte, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza este în stare de judecată.
Președintele acordă cuvântul avocatului autorului excepției de neconstituționalitate, care solicită admiterea acesteia, reiterând argumentele invocate în fața Curții de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. În acest sens, avocatul Gheorghe Florea arată că dispozițiile
art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010
încalcă prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în fața legii și a autorităților publice, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și ale art. 124 alin. (2) referitor la unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției, deoarece hotărârile pronunțate în cauzele penale aflate în curs la data intrării în vigoare a
Legii nr. 202/2010 , dar soluționate ulterior acestei date, nu sunt supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul. În plus față de sesizarea inițială, invocă și încălcarea art. 53 din Constituție privind condițiile și limitele restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, text constituțional invocat și prin note scrise depuse anterior la dosarul prezentei cauze.
Avocatul Gheorghe Ionescu, pentru partea Societatea Comercială SMR - S.A. din Balș, pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010 , întrucât legiuitorul poate limita numărul căilor de atac, cu respectarea prevederilor art. 2 paragraful 1 privind dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, și solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, deoarece dispozițiile
art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010
dau eficiență principiului tempus regit actum, potrivit căruia legea aplicabilă este legea în vigoare la momentul efectuării actului, și răspund necesității accelerării justiției. Totodată, textul de lege criticat nu creează discriminare și nu desființează dreptul la apărare, întrucât recursul, ca și cale unică de atac, este devolutiv integral, instanța de control judiciar luând în considerare toate motivele de fapt și de drept.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 30 octombrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 1.828/223/2011, Curtea de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010
privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor.
Excepția a fost ridicată de Ion Băluță cu ocazia soluționării recursului într-o cauză penală, în care prima instanță a fost sesizată anterior intrării în vigoare a
Legii nr. 202/2010 , iar hotărârea a fost pronunțată după această dată.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile
art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010
încalcă egalitatea în fața legii și a autorităților publice, dreptul la un proces echitabil, unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției, întrucât hotărârile pronunțate în cauzele penale aflate în curs la data intrării în vigoare a
Legii nr. 202/2010 , dar soluționate ulterior acestei date, nu sunt supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul. Arată că apelul, în considerarea caracterului său devolutiv integral - și în fapt, și în drept -, reprezintă o nouă judecată în fond efectuată de instanța imediat superioară, iar acest drept al inculpatului este un drept fundamental care nu poate fi înlăturat printr-o dispoziție procedurală, având, pe deasupra, și caracter tranzitoriu. În același timp, instituția procesuală a căilor de atac este și o incontestabilă garanție a dreptului la apărare pentru inculpați, garanție de care aceștia au cunoștință încă din momentul declanșării procesului penal, așa încât, prin succesiunea în timp a legilor de procedură penală, nu poate fi știrbită o astfel de garanție. Potrivit dispozițiilor de lege criticate, beneficiul dreptului de control judiciar, prin folosirea și a căii ordinare intermediare de atac a apelului aparține doar unei anumite categorii de inculpați, care este stabilită arbitrar în funcție de momentul pronunțării hotărârii în primă instanță. În acest fel, inculpații aflați în curs de judecată la prima instanță sunt discriminați în raport cu destinatarii normei criticate, fiind exceptați de la controlul judiciar prin apel, deși aveau recunoscut legal acest drept la momentul sesizării instanței, cu toate că nu le sunt imputabile aspectele legate de celeritatea procesului. În acest sens, face trimitere la
deciziile Curții Constituționale nr. 86/2003
și nr. 89/2003 referitoare la neconstituționalitatea dispozițiilor
art. 8 din Legea nr. 543/2002
privind grațierea unor pedepse și înlăturarea unor măsuri și sancțiuni, precum și la Decizia nr. 573/2011 cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor
art. 74^1 din Codul penal introduse prin aceeași Lege nr. 202/2010 . Consideră că și în cazul de față se aduce atingere principiilor prevăzute de art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) și art. 124 alin. (2) din Constituție, întrucât este stabilit un criteriu aleatoriu și exterior persoanei inculpatului pentru a i se menține sau suprima parțial dreptul la căile de atac anterior prevăzute de lege. Mai arată că și Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudența sa că orice diferență de tratament făcută de stat între indivizi trebuie să își găsească o justificare obiectivă și rezonabilă, pentru că, altfel, în situații egale tratamentul juridic aplicat nu poate fi diferit [cauzele Marckx împotriva Belgiei, 1979, și Maszni împotriva României, 2006].
Curtea de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece dispozițiile de lege criticate nu aduc nicio atingere prevederilor din Constituție invocate de autorul excepției. Faptul că, în speță, părțile pot utiliza numai calea de atac a recursului împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță nu creează dezavantaje sau discriminări procesuale în raport cu părțile care, potrivit legii, în alte situații procesuale, ar putea utiliza și calea de atac a apelului. Recursul în această procedură are caracter devolutiv, părțile putând propune probe și formula apărări, iar instanța de control judiciar urmează a examina hotărârea de fond sub toate aspectele de legalitate și temeinicie. Face trimitere, în acest sens, la
deciziile Curții Constituționale nr. 190/2012 , nr. 198/2012, nr. 477/2012 și nr. 612/2012.
Potrivit
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât dispozițiile
art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010
nu încalcă prevederile constituționale invocate de autorul excepției. Arată că, pe de o parte, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, stabilirea competenței instanțelor judecătorești și a procedurii de judecată reprezintă atributul exclusiv al legiuitorului, iar, pe de altă parte, faptul că partea nu mai poate exercita calea de atac a apelului, ci doar calea de atac integral devolutivă a recursului, nu este de natură să afecteze drepturile și garanțiile sale procesuale. Invocă, în acest sens,
Decizia Curții Constituționale nr. 612/2012 .
Avocatul Poporului precizează că își menține punctul de vedere reținut în
deciziile Curții Constituționale nr. 190/2012 , nr. 226/2012, nr. 330/2012, nr. 477/2012 și nr. 612/2012, în sensul că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susținerile autorului excepției și părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010
privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, care au următorul cuprins: "Hotărârile pronunțate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul."
În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în fața legii și a autorităților publice, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și ale art. 124 alin. (2) referitor la unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile
art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010
au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la aceleași prevederi din Constituție, invocate și în prezenta cauză, și față de critici similare. Astfel, prin
Decizia nr. 612 din 12 iunie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 30 iunie 2012, Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010
și a statuat că este recunoscut de principiu că impunerea prin lege a unor exigențe, cum ar fi instituirea unor termene sau condiții procesuale pentru valorificarea de către titular a dreptului său subiectiv, are o indiscutabilă justificare prin prisma finalității urmărite, constând în limitarea în timp a stării de incertitudine în derularea raporturilor juridice și în restrângerea posibilităților de exercitare abuzivă a respectivului drept. Prin intermediul lor se asigură ordinea de drept, indispensabilă pentru valorificarea drepturilor proprii, cu respectarea atât a intereselor generale, cât și a drepturilor și intereselor legitime ale celorlalți titulari, cărora statul este ținut, în egală măsură, să le acorde ocrotire.
Cu același prilej, Curtea a reținut că, având dezlegarea constituțională să procedeze ca atare, legiuitorul trebuie să fie preocupat ca exigențele astfel instituite să fie îndeajuns de rezonabile încât să nu antreneze o restrângere excesivă a exercițiului vreunui drept, de natură să pună sub semnul întrebării însăși existența acestuia (a se vedea în acest sens
Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011).
Durata procesului și finalizarea acestuia depind adesea de o serie de factori, cum sunt: gradul de operativitate a organelor judiciare; incidente legate de îndeplinirea procedurii de citare; complexitatea cazului și alte împrejurări care pot să întârzie soluționarea cauzei (de exemplu, în situația disjungerii cauzei față de un coautor, acesta, grație întârzierii finalizării fazei de urmărire penală, spre deosebire de celălalt coautor, poate apela la procedura simplificată prevăzută de art. 320^1 din Codul de procedură penală). De asemenea, în numeroase cazuri, durata proceselor nu depinde numai de atitudinea părților care pot formula sau nu diverse cereri sau se pot afla în situații de natură obiectivă, ci se datorează unor alte circumstanțe, care țin de organizarea justiției și de gradul de încărcare a activității parchetelor și instanțelor.
Potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, Parlamentul are competența exclusivă de a reglementa prin lege procedura de judecată.
Reglementarea unei noi proceduri ce urmărește accelerarea soluționării proceselor nu încalcă principiul egalității și nediscriminării, decât dacă prevede un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă, sau dacă există o disproporție între mijloacele folosite și scopul urmărit. Or, în acest caz legiuitorul a ales ca aplicarea căilor de atac prevăzute de legea nouă să fie făcută în funcție de data pronunțării hotărârilor penale, astfel încât legea nouă urmează a se aplică în mod egal tuturor persoanelor față de care au fost pronunțate hotărâri judecătorești ulterior intrării în vigoare a
Legii nr. 202/2010 . Criteriul ales este obiectiv și rezonabil, constituind, în același timp, o garanție în privința previzibilității normelor procedural penale aplicabile în cazul proceselor penale pendinte. Prin urmare, dispozițiile
art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010
nu contravin principiului egalității în drepturi, fiind operante pentru toți inculpații aflați în aceeași situație juridică și pe deplin aplicabile în virtutea principiului tempus regit actum.
În plus, Curtea a mai constatat că nu poate fi primită nici critica referitoare la încălcarea celorlalte prevederi constituționale invocate, deoarece dispozițiile de lege criticate nu conțin norme care să aducă atingere dreptului la un proces echitabil sau principiului unicității, imparțialității și egalității justiției, aplicându-se în mod unitar tuturor persoanelor aflate în aceeași ipoteză juridică, fără niciun fel de discriminare pe considerente arbitrare.
În același sens sunt și
Decizia nr. 986 din 22 noiembrie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 17 ianuarie 2013, și
Decizia nr. 137 din 7 martie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 228 din 20 aprilie 2013.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
În ceea ce privește solicitarea autorului excepției de a extinde critica și asupra unui alt temei constituțional, și anume art. 53 din Legea fundamentală - potrivit notelor scrise depuse înainte de data dezbaterilor și susținerilor din ședința de judecată -, Curtea constată că o atare solicitare nu poate fi reținută. Astfel, potrivit
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești [...]", iar alin. (4) al aceluiași articol prevede că "Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți [...]". Temeiurile excepției de neconstituționalitate sunt, așadar, cele precizate prin încheierea de sesizare a instanței de judecată în fața căreia a fost invocată excepția, astfel că în fața Curții Constituționale nu pot fi invocate alte temeiuri ale excepției decât cele stabilite prin încheierea de sesizare. O extindere a acestora de către instanța de contencios constituțional ar echivala cu sesizarea din oficiu a Curții Constituționale, ceea ce depășește cadrul legal stabilit de
Legea nr. 47/1992 . De altfel, jurisprudența Curții Constituționale a statuat că invocarea în fața Curții, în cadrul unei excepții de neconstituționalitate, a unui alt temei, care nu are nicio legătură cu cel invocat în sesizare și nici nu este o dezvoltare a acestuia, are semnificația ridicării unei excepții direct în fața Curții, eludându-se, astfel, prevederile art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 10 alin. (2) și ale
art. 29 alin. (1)-(4) din Legea nr. 47/1992
(a se vedea
Decizia Curții Constituționale nr. 1.313 din 4 octombrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012).
În fine, referitor la solicitarea avocatului părții Societatea Comercială SMR - S.A. din Balș de a i se acordă cheltuieli de judecată, Curtea constată, în temeiul
art. 14 din Legea nr. 47/1992 , că aceasta nu poate fi primită, deoarece regulile de procedură civilă referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată nu sunt compatibile cu natura procedurii în fața Curții Constituționale.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ion Băluță în Dosarul nr. 1.828/223/2011 al Curții de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și constată că dispozițiile
art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010
privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 23 mai 2013.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Oana Cristina Puică
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.