Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 300/2013

referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității

prezumat în vigoare

Data actului
13 iunie 2013
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 443 din 19 iulie 2013
Citează
16 acte
Structură
0 articole · 25.749 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • OUG nr. 24/2008 5 martie 2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Augustin Zegrean - președinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simina Gagu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008

privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, excepție ridicată de Constantin Guță în Dosarul nr. 5.464/2/2012 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 50D/2013.

La apelul nominal răspunde, pentru partea Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, consilierul juridic Mihai Ionescu, cu delegație depusă la dosar. Lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 137D/2013, având ca obiect aceeași excepție de neconstituționalitate, ridicată de Mihai Ghiță în Dosarul nr. 10.547/2/2010 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal răspunde, pentru partea Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, consilierul juridic Mihai Ionescu, cu delegație depusă la dosar. Lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că autorul excepției, Mihai Ghiță, a transmis la dosarul cauzei note scrise prin care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost prezentată și dezvoltată.

Având în vedere obiectul identic al excepțiilor de neconstituționalitate, Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor.

Reprezentantul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității este de acord cu măsura conexării cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexării dosarelor.

Curtea, în temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 137D/2013 la Dosarul nr. 50D/2013, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale, spre exemplu

deciziile nr. 815 din 19 mai 2009

și nr. 1.502 din 10 noiembrie 2009. Susține că instanța de contencios administrativ nu realizează o verificare a temeiniciei și legalității unor acte de comandament militar, ci o analiză a materialului probator al cauzei, în vederea soluționării acțiunii în constatarea calității de lucrător/colaborator al Securității. Totodată, nu poate fi reținută susținerea potrivit căreia Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității se subrogă în drepturile persoanei vătămate, deoarece aceasta are posibilitatea de a formula cerere de intervenție în procesul întemeiat pe

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 . În fine, susține că actul normativ criticat nu instituie nicio diferență de tratament juridic între persoane aflate în situații identice. Depune note scrise.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale, spre exemplu

deciziile nr. 608 din 12 mai 2011

și nr. 219 din 13 martie 2012. Precizează că aducerea la cunoștința publicului a calității de lucrător/colaborator al Securității nu afectează dreptul la viață privată, de vreme ce această calitate este stabilită de o instanță judecătorească, în cadrul unui proces desfășurat în condiții de echitate. În acest sens, evocă Opinia nr. 694/2012 adoptată de Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția) în cadrul celei de-a 93-a ședințe plenare, din 14-15 decembrie 2012.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 6.719 din 26 noiembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 5.464/2/2012, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008

privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității.

Excepția a fost ridicată de Constantin Guță într-o cauză având ca obiect o acțiune în constatare întemeiată pe

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 .

Prin Încheierea din 31 ianuarie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 10.547/2/2010, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008

privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității.

Excepția a fost ridicată de Mihai Ghiță, cu prilejul soluționării recursului împotriva Sentinței nr. 4.655 din 5 iulie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal într-o cauză având ca obiect o acțiune în constatare întemeiată pe

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 .

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că actul normativ criticat încalcă dreptul la integritate psihică al oricărui angajat al fostei Securități, asupra căruia se exercită permanent o tortură psihică mentală, acesta fiind intimidat și culpabilizat pentru că ar fi săvârșit "acte de teroare împotriva cetățenilor țării, drepturilor și libertăților lor fundamentale". Tortura mentală este concretizată în inducerea ideii prezumției de vinovăție pentru toți lucrătorii fostei Securități, ca urmare a apartenenței la această structură.

De asemenea, susțin că acțiunea introdusă de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității vizează responsabilizarea persoanei vizate pentru simpla participare la activitatea fostelor servicii de informații, fără a stabili vreo formă de vinovăție care să atragă limitări sau încălcări ale drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Pe de altă parte, este încălcat dreptul la propria imagine, deoarece actul normativ criticat prevede "consemnarea publică" a persoanelor care au desfășurat o activitate în interesul apărării securității statului și "darea publicității" informațiilor și documentelor cu privire la activitatea fostei Securități. Consemnarea publică a unei persoane pentru faptul că a fost lucrător al Securității are multe consecințe, precum stigmatizarea socială, crearea și menținerea unei stări permanente de confuzie și temeri, constituind o încălcare a dreptului la propria imagine, în condițiile în care acea persoană nu are calitatea de demnitar sau funcționar public. Este invocată, în acest sens, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 8 iulie 1986, pronunțată în Cauza Lingens împotriva Austriei).

Totodată, criticile de neconstituționalitate vizează faptul că instanțele de contencios administrativ nu pot avea competența materială de a se pronunța asupra unor aspecte sau fapte ce țin de regulamentele sau comandamentele militare specifice. Sunt invocate, în acest sens, dispozițiile

art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , potrivit cărora actele de comandament cu caracter militar nu pot fi atacate în contenciosul administrativ. În același timp, excepția de necompetență materială a instanței de contencios administrativ rezultă și din faptul că este chemată să se pronunțe asupra unor fapte de natură penală, infracțiuni.

Totodată, prin introducerea unei acțiuni în constatare, fără a avea o legitimare procesuală activă, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității se subrogă în dreptul cetățeanului vătămat de a avea acces liber la justiție pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime. Astfel, prin

art. 8 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008

se realizează o extindere nepermisă a sferei titularilor dreptului de acces liber la justiție, dincolo de limitele sale constituționale. Cu alte cuvinte, prevederile legale criticate convertesc dreptul de acces liber la justiție într-o obligație.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, reținând că actul normativ criticat nu aduce atingere integrității psihice sau dreptului la propria imagine, întrucât o atare atingere ar presupune, prin definiție, un act ilegal, concret, iar nu un act de reglementare, deci o normă juridică ideală și abstractă.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este nefondată, reținând că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008

operează o modificare substanțială a regimului juridic aplicabil persoanelor constatate ca fiind lucrătoare ale Securității.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Precizează că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008

a realizat o reconfigurare a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, ca autoritate administrativă autonomă, ale cărei acte privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității sunt supuse controlului instanțelor judecătorești. Totodată, prevederile de lege criticate nu instituie niciun privilegiu și nicio discriminare pe considerente arbitrare și nu contravin art. 15 alin. (2) din Constituție. De asemenea, departe de a fi o reglementare în materie penală, actul normativ criticat are ca scop cunoașterea istoriei recente, cunoaștere ce constituie o prioritate pentru societatea românească, motiv pentru care administrarea și valorificarea istorică a arhivelor fostei Securități, precum și a documentelor cu privire la reprimarea de către Securitate a acțiunilor în favoarea democrației sunt necesare într-o Românie europeană.

Arată, totodată, că procedura instituită prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008

răspunde, în ansamblul său, cerințelor constituționale, dar și celor din jurisprudența în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, revenind instanței judecătorești rolul de a aprecia cu privire la existența sau inexistența calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia.

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008

nu supune controlului judecătoresc acte de comandament militar, ci urmărește, în legătură cu toate persoanele care au obligația de a face declarația prevăzută de lege, stabilirea existenței sau inexistenței calității de lucrător/colaborator al Securității.

Avocatul Poporului, în Dosarul nr. 137D/2013, consideră că prevederile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008

și ale art. 1 alin. (1), art. 2 lit. a), art. 4 alin. (4), art. 8 și art. 11 din acest act normativ sunt constituționale, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale, de exemplu,

deciziile nr. 608 din 12 mai 2011 , nr. 219 din 13 martie 2012, nr. 592 din 5 iunie 2012, nr. 672 din 26 iunie 2012 și nr. 1.085 din 18 decembrie 2012. Apreciază că legitimarea procesuală a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității de a introduce acțiunea în constatare izvorăște din înseși prevederile legale care reglementează activitatea de deconspirare a Securității, și se justifică prin interesul general al societății în actualul context istoric, iar controlul legalității sau temeiniciei unor acte de comandament cu caracter militar excedează cadrului normativ al ordonanței de urgență criticate. În Dosarul nr. 50D/2013, Avocatul Poporului nu a comunicat punctul său de vedere.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosare de autorul excepției, Mihai Ghiță, și de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008

privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 10 martie 2008, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 293/2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 28 noiembrie 2008.

Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivității legii, cu excepția legii penale și contravenționale mai favorabile, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1) și (2) privind accesul liber la justiție, art. 22 alin. (1) și (2) privind dreptul la integritate fizică și psihică, art. 30 alin. (6) potrivit căruia "Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine", art. 52 alin. (1) privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică și art. 126 alin. (6) privind controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ. De asemenea, din motivarea formulată de autorii excepției de neconstituționalitate rezultă și susținerile privind pretinsa încălcare a dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 23 alin. (11) privind prezumția de nevinovăție și art. 26 privind viața intimă, familială și privată.

1. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, prin

Decizia nr. 672 din 26 iunie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 8 august 2012, a constatat că sintagmele "indiferent sub ce formă" și "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității" cuprinse în

art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008

sunt neconstituționale. În aceste condiții, Curtea constată că, în cauza de față, sunt incidente dispozițiile

art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, potrivit cărora "Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale". Reținând că acest caz de inadmisibilitate a excepției de neconstituționalitate a intervenit anterior sesizării Curții, excepția cu acest obiect urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.

2. Totodată, Curtea reține că celelalte prevederi de lege criticate au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate exercitat din perspectiva unor critici de neconstituționalitate asemănătoare.

Astfel, Curtea a statuat, ca apreciere generală, că, față de

Legea nr. 187/1999

privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste, constatată ca fiind neconstituțională prin

Decizia nr. 51 din 31 ianuarie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 6 februarie 2008,

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008

a produs o modificare substanțială a regimului juridic aplicabil persoanelor în legătură cu care s-a constatat că sunt colaboratori sau lucrători ai Securității. În acest sens, în acord cu jurisprudența sa, Curtea reține că actul normativ criticat urmărește exclusiv deconspirarea prin consemnarea publică a acestor persoane și nu conține, per se, reglementări privind angajarea, în aceste cazuri, a răspunderii juridice și politice (a se vedea

Decizia nr. 815 din 19 mai 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 394 din 11 iunie 2009, și

Decizia nr. 267 din 24 februarie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 7 aprilie 2009).

De asemenea, Curtea a constatat că prevederile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008

dau expresie opțiunii legiuitorului, reprezentând o consacrare la nivel legislativ a dreptului fundamental la informație în ceea ce privește existența sau inexistența calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia.

Sub acest aspect, Curtea a reținut că exigențele unei vieți democratice, așa cum transpar ele din ansamblul reglementărilor legale, impun ca persoanele vizate de prevederile legale criticate să poată fi identificate și cunoscute de opinia publică (a se vedea

Decizia nr. 980 din 25 iunie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 17 august 2009).

În aceeași ordine de idei, reținând că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008

a realizat o reconfigurare a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, ca autoritate administrativă autonomă, lipsită de atribuții jurisdicționale, ale cărei acte privind accesul la dosar și deconspirarea Securității sunt supuse controlului instanțelor judecătorești, Curtea a constatat că reglementările supuse controlului de constituționalitate implică garanții adecvate și suficiente pentru evitarea oricăror ingerințe arbitrare.

Astfel, competența de a se pronunța asupra calității unei persoane de lucrător sau colaborator al Securității aparține unei instanțe judecătorești, autoritate independentă și imparțială, îndrituită să soluționeze o acțiune în constatare, cu respectarea principiilor de oralitate, contradictorialitate, publicitate și a dreptului la apărare, părțile interesate având, deopotrivă, posibilitatea de a uza de garanțiile prevăzute de legea procesual civilă pentru a-și susține poziția asupra problemelor de fapt și de drept. În plus, orice persoană pentru care Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București a constatat calitatea de lucrător sau colaborator al Securității are posibilitatea de a solicita, pe calea recursului, exercitat în condițiile legii, controlul hotărârii judecătorești pronunțate de instanța de fond (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 912 din 1 noiembrie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 13 decembrie 2012).

În legătură cu critica de neconstituționalitate susținută din perspectiva stabilirii competenței instanțelor de contencios administrativ de a se pronunța asupra unor acte de comandament cu caracter militar, Curtea a constatat că prevederile legale criticate nu reglementează controlul judecătoresc al unor astfel de acte. Controlul legalității sau temeiniciei acestora excedează cadrului normativ al ordonanței de urgență criticate, obiectul de reglementare al acesteia fiind în mod univoc menționat, și anume "accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității" (a se vedea, de exemplu,

Decizia nr. 219 din 13 martie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 271 din 24 aprilie 2012).

De asemenea, Curtea nu a reținut nici critica referitoare la pretinsa încălcare a principiului liberului acces la justiție ca urmare a subrogării Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității în dreptul cetățeanului care se consideră vătămat prin acțiunile abuzive ale unor lucrători din fosta Securitate de a avea acces liber la justiție pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

Astfel cum a statuat Curtea în jurisprudența sa, prevederile

art. 1 alin. (7) și (8) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008

sunt edificatoare în acest sens, conferind persoanei, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate, precum și, după caz, soțului supraviețuitor și rudelor până la gradul al patrulea, inclusiv ale persoanei decedate ori moștenitorilor săi testamentari, dreptul de a afla identitatea lucrătorilor Securității și a colaboratorilor acesteia care au contribuit cu informații la completarea dosarului și, de asemenea, de a solicita verificarea calității de lucrător al Securității pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului. Din cuprinsul acestor dispoziții legale, se desprinde concluzia potrivit căreia Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității acționează inclusiv la cererea persoanelor îndreptățite, astfel că nu se pune problema nesocotirii dreptului acestora de liber acces la justiție (a se vedea, de exemplu,

Decizia nr. 608 din 12 mai 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 21 iulie 2011).

Totodată, legitimarea procesuală a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității de a introduce cererea în constatarea calității de lucrător sau colaborator al Securității izvorăște din înseși prevederile legale care reglementează activitatea de deconspirare a Securității și se justifică prin interesul general pe care, în actualul context istoric, societatea românească îl manifestă față de consemnarea publică a celor care au fost lucrători sau colaboratori ai Securității. De altfel, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că acțiunile promovate de Consiliu nu tind la obținerea unei condamnări judiciare, consecința acestora rezumându-se la simpla aducere la cunoștința publică a soluțiilor pronunțate de instanțele judecătorești în acțiunile în constatarea calității de lucrător sau colaborator al Securității (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 1.380 din 26 octombrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 24 ianuarie 2011).

Totodată, Curtea a constatat că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008

nu instituie niciun privilegiu sau nicio discriminare pe criterii arbitrare, fiind aplicabilă tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei (a se vedea

Decizia nr. 760 din 7 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 20 septembrie 2011).

Distinct de acestea, Curtea a reținut că aprecierea, în concret, a întrunirii cumulative a condițiilor prevăzute de lege pentru constatarea calității de lucrător sau colaborator al Securității revine în exclusivitate instanței judecătorești, asemenea aspecte reprezentând, așadar, probleme ce țin de interpretarea și aplicarea legii, care excedează competenței Curții Constituționale (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 27 din 5 februarie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 150 din 21 martie 2013).

Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, cele statuate prin deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

În final, Curtea constată că celelalte dispoziții constituționale invocate nu au relevanță pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008

privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, în privința sintagmelor "indiferent sub ce formă" și "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității", excepție ridicată de Constantin Guță în Dosarul nr. 5.464/2/2012 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și de Mihai Ghiță în Dosarul nr. 10.547/2/2010 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția contencios administrativ și fiscal.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de aceiași autori în aceleași dosare ale acelorași instanțe judecătorești și constată că celelalte prevederi ale

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008

privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 13 iunie 2013.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Simina Gagu

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.