Decizia nr. 222/2013

-----

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1 lit. d) din Legea nr. 119/2010

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor și ale

art. 196 lit. c), d) și q) din Legea nr. 263/2010

privind sistemul unitar de pensii publice, excepție ridicată de Mihail Montanu în Dosarul nr. 44.482/3/2010 (număr format vechi 3.123/2012) al Curții de Apel București -Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.582D/2012.

La apelul nominal, răspunde autorul excepției, personal și asistat de avocatul Liviu Traian Poenaru, cu împuternicire avocațială depusă la dosar. Lipsește cealaltă parte, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul avocatului autorului excepției de neconstituționalitate, care solicită admiterea acesteia, astfel cum a fost formulată. În acest sens, susține că dispozițiile de lege criticate prin care se abrogă pensia de serviciu a diplomaților contravin principiului neretroactivității legii, deoarece pensia de serviciu reprezintă un drept patrimonial câștigat, așa cum a statuat și Curtea Constituțională prin

deciziile nr. 375/2005

și

nr. 120/2007 . Astfel, pierderea ireversibilă a pensiei de serviciu echivalează cu o expropriere, aducând atingere și art. 44 din Constituție și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Totodată, susține, pe de-o parte, că pensiile de serviciu ale diplomaților au regim de pensii pentru limită de vârstă, iar, pe de altă parte, că diplomații au aceleași interdicții și incompatibilități cu cele impuse magistraților. În final, reprezentantul autorului excepției arată că acestuia i s-a redus pensia cu 83% și că revenirea la sistemul anterior nu ar reprezenta o sarcină bugetară excesivă, fiind vorba doar de circa 90 persoane în această situație. Depune concluzii scrise în acest sens.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului, și anume Decizia din 7 februarie 2012, pronunțată în Cauza Frimu și alții contra României și Decizia din 15 mai 2012, pronunțată în Cauza Abăluță și alții contra României.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 3 decembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 44.482/3/2010 (număr format vechi 3.123/2012), Curtea de Apel București - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 1 lit. d) din Legea nr. 119/2010

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor și ale

art. 196 lit. c), d) și q) din Legea nr. 263/2010

privind sistemul unitar de pensii publice. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de recurentul reclamant Mihail Montanu într-o cauză având ca obiect soluționarea contestației la decizia de pensionare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile de lege criticate - prin care s-au eliminat pensiile de serviciu ale personalului diplomatic și consular - contravin prevederilor art. 1 alin. (3), art. 15, art. 16, art. 20, art. 21 alin. (3), art. 44 alin. (3), art. 47 și art. 53 din Legea fundamentală, precum și prevederilor art. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ale art. 1 din Primul Protocol adițional la această Convenție, ale art. 17, art. 23 pct. 3, art. 25 pct. 1 și art. 30 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, ale art. 25, 34 alin. 1, art. 52, art. 53 și art. 55 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și ale

Directivelor 86/378/CEE

și 97/97/CE.

În acest sens, arată, în primul rând, că, prin actele normative criticate, pentru personalul diplomatic și consular prevăzut la

art. 1 lit. d) din Legea nr. 119/2010 , beneficiari ai dreptului la pensie de serviciu - drept câștigat în temeiul art. 47 din Constituție și potrivit legii speciale aplicabile -, s-a dispus, în mod discriminatoriu, recalcularea/revizuirea dreptului la pensia de serviciu, dobândit la încheierea carierei profesionale, de așa natură încât a condus la nerespectarea principiului egalității în drepturi a cetățenilor și a principiului nediscriminării. Or, pensiile speciale care se află în plată constituie drepturi câștigate ce nu pot fi recalculate în baza unei legi noi, neputând fi sub nicio formă modificate, întrucât legea s-ar aplica retroactiv. Consideră că "pensiile aflate în plată sunt stabilite sub imperiul legislației anterioare și de neatins".

În esență, invocă

Decizia Curții Constituționale nr. 375/2005 , potrivit căreia criteriile și condițiile concrete ale exercitării dreptului la pensie, inclusiv modul de calcul și de actualizare a cuantumului pensiei, nu pot fi aplicate cu efecte retroactive, ci numai pentru viitor, începând cu data intrării lor în vigoare. Totodată, invocă

Decizia nr. 120/2007 , prin care Curtea Constituțională a reținut că "operațiunea de recalculare privește în mod inevitabil trecutul, pentru că stagiul de cotizare a fost realizat în trecut, dar se efectuează doar după data intrării în vigoare a ordonanței și are efecte numai pentru viitor, pensia recalculată intrând în plată numai de la data emiterii deciziei. În cazurile în care din recalculare rezultă un cuantum mai mare al pensiei, se va plăti acesta, iar dacă noul cuantum rezultat este mai mic, se va acorda în continuare pensia anterior stabilită și aflată în plată, fără a se aduce vreo atingere drepturilor legal câștigate anterior".

De asemenea, susține că este de netăgăduit că legea criticată impune o pierdere ireversibilă a pensiei de serviciu, aceasta echivalând cu o veritabilă expropriere, aducând astfel atingere art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, neputând fi invocate - ca argument - dispozițiile art. 53 din Constituție. În acest sens, arată că legea criticată impune o restrângere cu caracter permanent a exercițiului dreptului la pensie, fără a avea un caracter excepțional și proporțional, impunând pensionarilor afectați din rândul personalului diplomatic (cca 380 de persoane) o sarcină excesivă și disproporționată, fără a menține justul echilibru între interesul general și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale omului.

Or, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, limitarea nejustificată a unui drept recunoscut, cum ar fi o pensie specială, drept nesocotit ulterior fără a exista o justificare rezonabilă pentru o asemenea îngrădire, constituie o privare de proprietate în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Mai arată că, după cum însăși Curtea Constituțională a constatat după adoptarea

Deciziei nr. 873/2010 , din punct de vedere constituțional, s-a deschis posibilitatea de a aprecia dacă există o similitudine între statutul constituțional și legal al magistraților și cel al altor categorii socioprofesionale, fapt ce le-ar îndritui pe acestea din urmă la încasarea unei pensii de serviciu, similar magistraților și personalului Curții de Conturi.

În aceste condiții, Curtea ar trebui să constate că personalul diplomatic, alături de cel al Curții de Conturi, ar trebui să beneficieze de același tratament juridic, respectiv statutul acestuia reclamă un tratament juridic identic cu cel al magistraților și personalului Curții de Conturi în privința pensiei de serviciu.

Curtea de Apel București - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale consideră, în esență, că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, așa cum a constatat Curtea Constituțională în jurisprudența sa.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. Guvernul apreciază, în esență, că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența Curții Constituționale.

Avocatul Poporului consideră, în esență, că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale, deoarece acestea afectează pensiile speciale numai pentru viitor și numai în ceea ce privește cuantumul acestora.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, susținerile autorului excepției de neconstituționalitate, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 1 lit. d) din Legea nr. 119/2010

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, și ale

art. 196 lit. c), d) și q) din Legea nr. 263/2010

privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010.

Dispozițiile

art. 1 lit. d) din Legea nr. 119/2010

au următorul cuprins: "Pe data intrării în vigoare a prezentei legi, următoarele categorii de pensii, stabilite pe baza legislației anterioare, devin pensii în înțelesul

Legii nr. 19/2000

privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare:

[...] d) pensiile de serviciu ale personalului diplomatic și consular;".

Dispozițiile

art. 196 lit. c), d) și q) din Legea nr. 263/2010

au următorul cuprins: "La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă:

[...]

c)

art. 29 și 52 din Legea nr. 269/2003

privind Statutul Corpului diplomatic și consular al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 23 iunie 2003, cu modificările ulterioare;

d)

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 36/2003

privind sistemul de pensionare a membrilor personalului diplomatic și consular, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 376 din 2 iunie 2003, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 595/2003 , cu modificările și completările ulterioare;

[...]

q)

Hotărârea Guvernului nr. 751/2004

privind criteriile și procentele de majorare a pensiei de serviciu a membrilor personalului diplomatic și consular pentru contribuțiile la pensia suplimentară achitate în valută, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 21 mai 2004;".

Autorul excepției susține că dispozițiile de lege criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, art. 16 privind egalitatea în fața legii, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 44 alin. (3) privind condițiile exproprierii, art. 47 privind nivelul de trai și dreptul la pensie și art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale, precum și prevederile art. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la obligația statelor contractante de a respecta drepturile omului, ale art. 1 din Primul Protocol adițional la această Convenție, privind respectarea proprietății, ale art. 17 privind dreptul de proprietate, art. 23 pct. 3 privind dreptul la o remunerație echitabilă și la o protecție socială, art. 25 pct. 1 privind dreptul la un nivel de viață corespunzător și art. 30 privind interzicerea desființării drepturilor și libertăților din Declarația Universală a Drepturilor Omului, ale art. 25 privind drepturile persoanelor în vârstă, art. 34 alin. 1 privind securitatea socială, art. 52 privind întinderea și interpretarea drepturilor și principiilor, art. 53 privind nivelul de protecție din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, ale

Directivei 86/378/CE

a Consiliului din 24 iulie 1986 privind punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între bărbați și femei în cadrul regimurilor profesionale de securitate socială și ale

Directivei nr. 96/97/CE

a Consiliului din 20 decembrie 1996 de modificare a

Directivei 86/378/CEE

privind aplicarea principiului egalității de tratament între bărbați și femei în cadrul regimurilor profesionale de securitate socială.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:

Prin

Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Curtea a statuat, în esență, că "pensiile de serviciu sunt compuse din două elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale, și anume: pensia contributivă și un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivă, să reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială". Acordarea acestui supliment, neavând ca temei contribuția la sistemul de asigurări sociale, "ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, ca element constitutiv al acestuia".

Prin urmare, dobândirea dreptului la pensie specială "nu poate fi considerată ca instituind o obligație ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat reprezentând doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări și asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție. [...] Conformându-se dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, textele de lege criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor și numai în ceea ce privește cuantumul acestora. Celelalte condiții privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie și vârsta eligibilă, nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, Legea privind instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita".

Cu același prilej, Curtea a statuat că "partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată, potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în noțiunea de "bun", ea reprezintă totuși, din această perspectivă, un drept câștigat numai cu privire la prestațiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificația exproprierii".

Analizând conformitatea prevederilor de lege criticate cu dispozițiile art. 53 din Constituție raportate la dreptul la pensie și dreptul la un nivel de trai decent, Curtea a constatat, prin prisma celor statuate mai sus, că "aceste dispoziții constituționale sunt lipsite de relevanță, întrucât dreptul la pensie vizează pensia obținută în sistemul general de pensionare, neexistând un drept constituțional la pensie specială, deci la suplimentul financiar acordat de stat."

Prin

Decizia nr. 44 din 24 ianuarie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 9 martie 2012, Curtea Constituțională a reținut că și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, spre exemplu, în hotărârile din 8 decembrie 2009 și din 31 mai 2011, pronunțate în cauzele Munoz Diaz împotriva Spaniei, paragraful 44, respectiv Maggio și alții împotriva Italiei, paragraful 55, a reiterat jurisprudența sa cu privire la faptul că drepturile decurgând din sistemul de asigurări sociale sunt drepturi patrimoniale protejate de art. 1 din Protocolul adițional la Convenție, dar acest lucru nu înseamnă că implică un drept la dobândirea proprietății sau la o pensie într-un anumit cuantum (a se vedea, în același sens, și hotărârile din 12 octombrie 2004 și 28 septembrie 2004, pronunțate în cauzele Kjartan Asmundsson împotriva Islandei, paragraful 39, respectiv Kopecky împotriva Slovaciei, paragraful 35). Reducerea sau încetarea plății unui anumit cuantum al beneficiului acordat poate constitui o intervenție în privința bunului ce trebuie justificată (Maggio și alții împotriva Italiei, paragraful 58). Curtea a arătat că sistemul de securitate socială este expresia solidarității societății în raport cu membrii săi vulnerabili (Maggio și alții împotriva Italiei, paragraful 61), aspect esențial pe care Curtea de la Strasbourg l-a luat în seamă atunci când a analizat dacă restrângerea adusă implica o sarcină individuală excesivă. Curtea a mai arătat că statele au o marjă largă de apreciere atunci când reglementează sistemul de pensii (paragraful 63) și că scăderea cuantumului pensiei cu aproape 50% nu este de natură să știrbească esența dreptului la pensie, reclamantul fiind deci obligat să suporte o scădere rezonabilă și proporțională (paragrafele 62 și 63). Nu în ultimul rând, din paragraful 63 al hotărârii reiese că o reducere a cuantumului pensiei în vederea egalizării unor stări de fapt existente este de dorit, respectiv acordarea unui cuantum al pensiei în funcție de contribuțiile vărsate, și nu în funcție de cuantumul concret al salariului (sistem contributiv versus sistem retributiv); în aceste condiții, pierderea parțială a unei părți din pensie nu este o sarcină individuală excesivă (paragraful 63) - a se vedea, în același sens, și Hotărârea din 25 octombrie 2011, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Valkov și alții împotriva Bulgariei, paragraful 97.

Curtea a mai constatat că eliminarea pensiilor de serviciu reglementată de

Legea nr. 119/2010

nu a reprezentat o sarcină individuală excesivă, această sarcină fiind suportată de cvasimajoritatea personalului angajat în domeniul public care beneficia de astfel de pensii în egală măsură (spre deosebire de cele reținute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei, precitată). Ajustarea dictată de principiul contributivității nu numai că elimină un beneficiu suplimentar acordat unor angajați ai statului, dar îi integrează pe cvasimajoritatea acestora într-un sistem unic de pensii publice. Totodată, conform jurisprudenței Curții, dreptul la pensie nu este afectat decât atunci când este redusă pensia contributivă (a se vedea Decizia nr. 872 și

Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010 , publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010); or, în cauza de față, nu se pune o atare problemă, pensia contributivă nefiind în niciun fel afectată sau restrânsă.

Curtea Constituțională a mai reținut, prin

Decizia nr. 1.038 din 5 decembrie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 23 ianuarie 2013, că, prin Decizia din 7 februarie 2012, pronunțată în Cauza Frimu și alții contra României, ori Decizia din 15 mai 2012, pronunțată în Cauza Abăluță și alții contra României, paragrafele 13-20, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, deși art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat.

De asemenea, Curtea de la Strasbourg a amintit că statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Astfel, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil.

În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea

Legii nr. 119/2010 , și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.

În această privință, Curtea a constatat că diminuarea pensiilor reclamanților a reprezentat o modalitate de a integra aceste pensii în sistemul general prevăzut de

Legea nr. 263/2010

și a arătat că motivele invocate pentru adoptarea acestei legi nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.

De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu, ci numai unei părți din pensie, care era susținută integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care reclamanții beneficiaseră mulțumită naturii profesiei lor.

În ceea ce privește diferența de tratament, în raport cu alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenție, în cazul în care nu are nicio justificare obiectivă și rezonabilă.

Curtea a reținut că faptul că alte categorii sociale se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului.

Având în vedere aceste considerente, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că măsurile criticate de reclamanți nu i-au determinat pe aceștia să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminați în raport cu alți pensionari.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluțiile, cât și considerentele deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Cu privire la comparația făcută de autorul excepției între personalul diplomatic și consular, pe de-o parte, și magistrați și personalul Curții de Conturi, pe de altă parte, referitoare la pensiile de serviciu, Curtea constată că aceasta nu este întemeiată, deoarece personalul diplomatic și consular nu are statut constituțional, în sensul celor reținute de Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010 referitoare la pensiile de serviciu ale magistraților și prin

Decizia nr. 297 din 27 martie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012, referitoare la pensiile de serviciu ale consilierilor de conturi.

Referitor la celelalte dispoziții invocate din Constituție și din acte internaționale, Curtea constată că acestea nu au legătură cu cauza de față.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Mihail Montanu în Dosarul nr. 44.482/3/2010 (număr format vechi 3.123/2012) al Curții de Apel București - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și constată că dispozițiile

art. 1 lit. d) din Legea nr. 119/2010

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor și ale

art. 196 lit. c), d) și q) din Legea nr. 263/2010

privind sistemul unitar de pensii publice sunt constituționale în raport de criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 9 mai 2013.