Ordin · Ministerul Afacerilor Externe

Ordinul nr. 848/2013

pentru aprobarea formularelor-tip de înregistrare, certificare, licență și alte documente prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/1999 privind regimul de control al exporturilor, importurilor și altor operațiuni cu produse militare

prezumat în vigoare

Data actului
21 iunie 2013
Emitent
Ministerul Afacerilor Externe
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 638 din 16 octombrie 2013
Citat de
1 act
Citează
4 acte
Structură
4 articole · 2.488 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În conformitate cu prevederile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/1999

privind regimul de control al exporturilor, importurilor și altor operațiuni cu produse militare, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 595/2004 , cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul

Hotărârii Guvernului nr. 8/2013

privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Externe,

ministrul afacerilor externe emite următorul ordin:

Articolul 1

Se aprobă formularele-tip de înregistrare, certificare, licență și alte documente prevăzute de

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/1999

privind regimul de control al exporturilor, importurilor și altor operațiuni cu produse militare, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 595/2004 , cu modificările și completările ulterioare, conform modelelor prezentate în anexele nr. 1-30*), care fac parte integrantă din prezentul ordin.

_______________

*) Anexele nr. 1-30 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 638 bis, care se poate achiziționa de la Centrul pentru relații cu publicul al Regiei Autonome "Monitorul Oficial", București, șos. Panduri nr. 1.

Articolul 2

Formularele-tip aprobate prin

Ordinul președintelui Agenției Naționale de Control al Exporturilor nr. 676/2003 , pentru aprobarea formularelor-tip de autorizație, licențe, permise și alte documente prevăzute în

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/1999

privind regimul exporturilor și importurilor de produse strategice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 12 decembrie 2003, pot fi utilizate 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului ordin.

Articolul 3

Departamentul pentru controlul exporturilor va acționa pentru punerea în aplicare a prevederilor prezentului ordin.

Articolul 4

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul afacerilor externe,
Titus Corlățean
București, 21 iunie 2013.
Nr. 848.
_______

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.